57,196 matches
-
Alpi, Carpați, Munții Cantabrici, Masivul Central (Urrieles) din Spania, Pirinei. A fost găsit în zonele montane din Andorra, Austria, Croația, Republica Cehă, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția, Ucraina. În România șobolanul de apă de munte este răspândit de o parte și de alta a lanțului carpatic între altitudinile de 300 și 1500 m. Trăiește în principal în zonele muntoase, unde construiește galerii subterane extinse în pajiști (inclusiv pășuni) sau, mai rar, în păduri. În România
Șobolan de apă de munte () [Corola-website/Science/333713_a_335042]
-
numeroși și uneori foarte lungi. Pungile bucale absente Blana este groasă, cu peri deși, subțiri și moi, de culoare brună, cenușiu-roșcată sau negricioasă pe spate și mai deschisă ventral. Cele mai multe specii au o culoare brună, mai deschisă ventral. Șoarecii de munte ("Alticola") sunt cenușii, galben-deschiși sau de culoare crem cu o blană lungă catifelată. Șobolanii de apă ("Arvicola") și bizamul de Florida ("Neofiber alleni") au o înfățișare similară cu majoritatea arvicolinelor, dar sunt considerabil mai mari decât celelalte specii, având o
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
înot. le sunt larg răspândite în regiunea holarctică, fiind găsite pe întreg teritoriul al zonei temperate din America de Nord, Europa și Asia. Lemingii se întâlnesc la latitudini nordice extreme până la Cercul Polar, iar câteva specii de șoareci arvicolini sunt endemice în munți. Bizamul este nativ în America de Nord și a fost introdus pe scară largă în Europa și în unele regiuni din America de Sud. Arvicolinele ocupă o gamă largă de habitate. De obicei, trăiesc în zonele cu pajiști deschise și sunt extrem de numeroase în
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
și stepele eurasiatice. Unele specii, cum ar fi șoarecii de pădure ("Clethrionomys") sau șoarecii de copac ("Arborimus") trăiesc în număr mare în tufărișuri și păduri, inclusiv în pădurile boreale nordice. Câteva specii sunt endemice pentru regiunile montane, iar șoarecii de munte ("Alticola") se întâlnesc până la 6000 m deasupra nivelului mării în Himalaya. Șobolanii de apă ("Arvicola") și bizamul ("Ondatra zibethicus") trăiesc în habitate acvatice dulcicole: în râuri și lacuri cu apă stătătoare. Șobolanii de apă se întâlnesc chiar și în lagune
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
unui nou ciclu de alimentare. Unele specii sunt polifage: șoarecii scurmători de pădure ("Myodes") se hrănesc cu diferite frunze, semințe și insecte, iar în hrana șoarecilor de câmp ("Microtus arvalis") au fost identificate circa 400 specii de plante. Șoarecii de munte ("Dinaromys") și șoarecii de zăpadă ("Chionomys") fac rezerve de hrană mari din frunze uscate și tulpini. Acestea sunt tăiate și lăsate să se usuce înainte de a fi transportate în culcușuri sau în crăpăturile din stâncării pentru a asigura hrană în
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
și 10 specii de amfibii) și 1178 de specii nevertebrate. Dintre cele vertebrate, 55 de tipuri sînt rare, iar 43 foarte rare. În păduri se întîlnesc: cerbul comun, cerbul lopătar, cerbul roșu, căprioara, mistrețul, bursucul, pisica sălbatică, jderul, acvila de munte, uliul, turtureaua, bufnița, vipera, nemaivorbind de vulpe sau iepure, etc. Până în prezent suprafața masivului s-a redus în mod semnificativ, fiind înclocuit cu culturi de viță de vie, livezi de măr sau câmpuri de floarea soarelui. Cu referire la Codrii
Codru (masiv forestier din Republica Moldova) () [Corola-website/Science/333700_a_335029]
-
au dispărut ca urmare a defrișărilor și braconajului intensiv de-a lungul secolelor XVIII-XX. Se cunoaște cu certitudine că Codrii au fost populați de specii ca: zimbrul (disp. sec. XVIII), elanul (sec. XVII), râsul, bourul (aprox. sec. XIII), cocoșul de munte, ș.a
Codru (masiv forestier din Republica Moldova) () [Corola-website/Science/333700_a_335029]
-
pădure, șoarece roșu, șoarece roșu de pădure este un mamifer rozător mic (din familia "Cricetidae", subfamilie "Arvicolinae") răspândit în regiunea palearctică a Europei și Asiei, care trăiește în zone împădurite, mai ales în cele cu subarboret, de pe versanții stâncoși ai munților. În România este răspândit în zona de munte din Transilvania și Muntenia. Este un rozător de talie mică. Lungimea corpului (cap + trunchi) este de 8-11 cm; a cozii de 4-6 cm; iar greutatea de 15-36 g. În stare liberă are
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
un mamifer rozător mic (din familia "Cricetidae", subfamilie "Arvicolinae") răspândit în regiunea palearctică a Europei și Asiei, care trăiește în zone împădurite, mai ales în cele cu subarboret, de pe versanții stâncoși ai munților. În România este răspândit în zona de munte din Transilvania și Muntenia. Este un rozător de talie mică. Lungimea corpului (cap + trunchi) este de 8-11 cm; a cozii de 4-6 cm; iar greutatea de 15-36 g. În stare liberă are o durată de viață scurtă, de 1,5-2
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
sunt ascuțite ca la celelalte arvicoline din România ("Arvicola", "Microtus", "Pitymys"), ci au vârfurile rotunjite. Femelele au 4 perechi de mamele: două pectorale și două inghinale. Este răspândit în vestul Regiunii Palearctice, din Marea Britanie și Peninsula Scandinavă spre sud până în Munții Pirinei, Italia, Peninsula Balcanică, Transcaucazia, iar spre răsărit, până în zona Centrală a Siberiei (Munții Altai și Sayan). În România este răspândit în zona de munte din Transilvania și Muntenia, fiind întâlnit în toate depresiunile și văile carpatice împădurite, la altitudini
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
rotunjite. Femelele au 4 perechi de mamele: două pectorale și două inghinale. Este răspândit în vestul Regiunii Palearctice, din Marea Britanie și Peninsula Scandinavă spre sud până în Munții Pirinei, Italia, Peninsula Balcanică, Transcaucazia, iar spre răsărit, până în zona Centrală a Siberiei (Munții Altai și Sayan). În România este răspândit în zona de munte din Transilvania și Muntenia, fiind întâlnit în toate depresiunile și văile carpatice împădurite, la altitudini de 600-1 800 m (Masivul Ceahlău, Retezat, Ciucaș; Bucegi și Gârbova; Munții Godeanu și
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
inghinale. Este răspândit în vestul Regiunii Palearctice, din Marea Britanie și Peninsula Scandinavă spre sud până în Munții Pirinei, Italia, Peninsula Balcanică, Transcaucazia, iar spre răsărit, până în zona Centrală a Siberiei (Munții Altai și Sayan). În România este răspândit în zona de munte din Transilvania și Muntenia, fiind întâlnit în toate depresiunile și văile carpatice împădurite, la altitudini de 600-1 800 m (Masivul Ceahlău, Retezat, Ciucaș; Bucegi și Gârbova; Munții Godeanu și Făgăraș) Trăiește în zone împădurite, mai ales în cele cu subarboret
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
a Siberiei (Munții Altai și Sayan). În România este răspândit în zona de munte din Transilvania și Muntenia, fiind întâlnit în toate depresiunile și văile carpatice împădurite, la altitudini de 600-1 800 m (Masivul Ceahlău, Retezat, Ciucaș; Bucegi și Gârbova; Munții Godeanu și Făgăraș) Trăiește în zone împădurite, mai ales în cele cu subarboret, de pe versanții stâncoși ai munților: în pădurile de foioase în care predomină fagul și în cele de conifere, cu trunchiuri doborâte la sol, în luncile și văile
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
fiind întâlnit în toate depresiunile și văile carpatice împădurite, la altitudini de 600-1 800 m (Masivul Ceahlău, Retezat, Ciucaș; Bucegi și Gârbova; Munții Godeanu și Făgăraș) Trăiește în zone împădurite, mai ales în cele cu subarboret, de pe versanții stâncoși ai munților: în pădurile de foioase în care predomină fagul și în cele de conifere, cu trunchiuri doborâte la sol, în luncile și văile cu pante însorite, dar cu bogat înveliș de vegetație. Preferă totuși rariștile din inima pădurii și pe cele
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
cenușie-brun-deschisă pe spate. În urma urechilor, pe umeri și în regiunea bazinului culoarea este mai deschisă, ca și pe părțile lateroventrale. În perioada de repaus își învelește corpul cu propriile aripi. Se întâlnește în zona de dealuri și coline, lipsind de la munte. Este locuitor al peșterilor, minelor abandonate, pivnițelor, podurilor clădirilor. S-a adaptat și la viața în apropierea așezărilor omenești. Excepțional poate fi găsit și în scorburile arborilor. Vara formează colonii de peste 100 exemplare, căutând locuri răcoroase, iar iarna se adună
Liliac mic cu potcoavă () [Corola-website/Science/333723_a_335052]
-
rezervațiile naturale Locul fosilifer Monoroștia și Runcu-Groși și se suprapune siturilor de importanță comunitară: Zarandul de Vest și Drocea. Situl reprezintă o zonă naturală (habitate de păduri în tranziție, păduri caducifoliate, pajiști ameliorate, terenuri arabile) încadrată în bioregiunea continentală a Munților Zarandului (grupa montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali); constituită din culmi joase aflate între cursurile râurilor Mureș și Crișul Alb. Din punct de vedere geologic, aceste culmi (ce pornesc de la altitudini minime de sub 200 m
Drocea - Zarand () [Corola-website/Science/333708_a_335037]
-
și Runcu-Groși și se suprapune siturilor de importanță comunitară: Zarandul de Vest și Drocea. Situl reprezintă o zonă naturală (habitate de păduri în tranziție, păduri caducifoliate, pajiști ameliorate, terenuri arabile) încadrată în bioregiunea continentală a Munților Zarandului (grupa montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali); constituită din culmi joase aflate între cursurile râurilor Mureș și Crișul Alb. Din punct de vedere geologic, aceste culmi (ce pornesc de la altitudini minime de sub 200 m, ajungând la punctul maxim de
Drocea - Zarand () [Corola-website/Science/333708_a_335037]
-
catar”, ea datând de fapt dintr-o perioadă mai târzie. A fost desemnată ca fiind monument istoric de către Ministerul Francez de Cultură, din 1862. Ruinele castelului Montségur se ridică la 1.200 de metri altitudine, în sudul Frantei (în apropierea Munților Pirinei), pe un teren accidentat. Localizată în inima regiunii Languedoc - Midi-Pirineilor francezi, la 80 km de Carcassonne, Montségur domină o formațiune de rocă cunoscuta drept "pog" - un termen derivat din dialectul languedocian din Occitania - "puòg" sau "puèg" însemnând "vârf, deal
Castelul Montségur () [Corola-website/Science/333728_a_335057]
-
Pirinei), pe un teren accidentat. Localizată în inima regiunii Languedoc - Midi-Pirineilor francezi, la 80 km de Carcassonne, Montségur domină o formațiune de rocă cunoscuta drept "pog" - un termen derivat din dialectul languedocian din Occitania - "puòg" sau "puèg" însemnând "vârf, deal, munte". Primele semne de așezări omenești în zonă datează încă din Epoca de piatră, în jur de cca. 80.000 de ani în urmă. Dovezi ale ocupației romane, precum monede și unelte, au fost găsite în jurul cetății. Numele său vine din
Castelul Montségur () [Corola-website/Science/333728_a_335057]
-
suprafață de 24.424 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri de luncă, cursuri de apă dulce, albii părăsite, pășuni și fânețe umede, mlaștini și bălți) încadrată în bioregiunea continentală și panonică; aflată la poalele sud-vestice ale Munților Codru-Moma (grupă montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul carpatic al Occidentalilor), în Câmpia de Vest (sectorul românesc al câmpiei Panonice). Acesta include rezervațiile naturale Balta Rovina, Poiana cu narcise Rovina și Pădurea Sâc. La baza desemnării sitului se află
Câmpia Cermeiului (sit SPA) () [Corola-website/Science/333734_a_335063]
-
Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri de luncă, cursuri de apă dulce, albii părăsite, pășuni și fânețe umede, mlaștini și bălți) încadrată în bioregiunea continentală și panonică; aflată la poalele sud-vestice ale Munților Codru-Moma (grupă montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul carpatic al Occidentalilor), în Câmpia de Vest (sectorul românesc al câmpiei Panonice). Acesta include rezervațiile naturale Balta Rovina, Poiana cu narcise Rovina și Pădurea Sâc. La baza desemnării sitului se află mai multe specii avifaunistice protejate
Câmpia Cermeiului (sit SPA) () [Corola-website/Science/333734_a_335063]
-
Nord a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, între 14/27 august 1916 - 1/13 decembrie 1916, participând la două operații de nivel strategic din campania anului 1916: Operația ofensivă în Transilvania și Operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați. La începutul lunii octombrie 1916, în compunerea armatei intră și Divizia 15 Infanterie, comandată de generalul Eremia Grigorescu, care avea să ducă, împreună cu trupe din Divizia 8 Infanterie, bătăliile vicorioase de la Oituz, din toamna anului 1916. La mijlocul lunii octombrie
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
Grigorescu, care avea să ducă, împreună cu trupe din Divizia 8 Infanterie, bătăliile vicorioase de la Oituz, din toamna anului 1916. La mijlocul lunii octombrie 1916 în compunerea armatei va intra și Brigada 7 Mixtă, resubordonată de la Armata 2 și care acționa în Munții Vrancei. Pe măsura preluării frontului său de către forțele rusești, marile unități din compunere au fost redislocate succesiv pe alte fronturi, începând cu Divizia 14 Infanterie, urmată de Diviziile 7 și 8 Infanterie. Divizia 15 Infanterie va rămâne pe poziție pe
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
militari grupați în 13 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat două grupuri de acoperire: La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie a reușit deschiderea trecătorilor ajungând cu grupurile de acoperire pe aliniamentul gara Ghimeș - pantele estice ale munților Nemira. Divizia 8 Infanterie (comandant - general de brigadă Ioan Pătrașcu), cu un efectiv de 11.000 de militari grupați în 10 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat un singur grup de acoperire, grupul „"Ghimeș"”, sub comanda
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
31 august 1916, primind misiunea de a ocupa depozitele inamicului din zona Târgu Secuiesc concomitent cu executarea de acțiuni de cercetare ofensivă spre Miercurea Ciuc, cu Regimentul 7 Roșiori. Regimentele 11 Roșiori și 8 Vânători au primit misiunea de a traversa Munții Bodoc pentru a pătrunde în valea Oltului. Divizia a atins la 2 septembrie 1916 aliniamentul Bixad - Sfântu Gheorghe - Moacșa. Obiectivul principal al Armatei de Nord în această etapă l-a constituit ocuparea depresiunile din estul Transilvaniei. Ca urmare a dislocării
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]