60,078 matches
-
au decis declanșarea a trei ofensive simultan: în Khuzestan, în Iranul central și în Kurdistan. La scurt timp după ce se declarase de acord cu Rezoluția 598 a Consiliului de Securitate al ONU, armata irakiană a atacat Khuzestanul, începând cu atacuri aeriene și utilizarea de arme chimice. Imediat, trupe mecanizate susținute de aviație, artilerie și arme chimice, au pătruns în Khuzestan și au avansat rapid spre Ahvaz, Abadan și Khorramshahr. Deși slăbită, atât numeric, cât și ca dotare cu echipament de luptă
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
deși scăzut, a crescut rapid. Noi voluntari s-au înrolat imediat. Înaintarea irakiană a fost oprită prin lupte crâncene, adesea “corp la corp”, în apropiere de Baza Militară Hamid, în apropiere de Ahvaz. Aviația irakiană a fost anihilată de forțele aeriene iraniene în cooperare cu artileria antiaeriană. În nord, atacul asupra Kurdistanului a fost anihilat de asemenea de forțele iraniene. În 26 iulie 1988, forțele Mujahadeen-e-Khalq (MEK), împreună cu forțele irakiene, au început atacul asupra centrului Iranului, ceea ce s-a numit Operațiunea
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
le sprijine înaintarea, care deja ajunsese la 145 km în adâncimea teritoriului Iranian. În acel moment, sub conducerea generalului-locotenent Ali Sayyad Shirazi a fost declanșată riposta iraniană, numită Operațiunea Mersad. Trupe aeropurtate iraniene au fost parașutate în spatele inamicului, în timp ce forțele aeriene distrugeau blindatele acestuia. Trupele iraniene au învins categoric forțele MEK în 29 iulie 1988, în orașul Kerend-e Gharb. În 31 iulie, trupele iraniene au alungat inamicul din Qasr-e-Shirin și Sarpol-e Zahab. Pierderile irakiene și ale MEK au fost de 4500
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
din istorie dintre două țări în curs de dezvoltare. Pierderile Irakului au fost estimate la 105 - 200 000 de morți, 400 000 de răniți și 70 000 de prizonieri. Mii de civili de ambele părți au fost omorâți în urma raidurilor aeriene și bombardamentului cu rachete balistice. Schimburile de prizonieri au început în 1990, totuși mulți nu au fost eliberați decât după mai bine de 10 ani de la conflict. Orașe și sate din ambele țări au suferit distrugeri. Surse iraniene au declarat
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
artilerie și aviație, susținut de blindate ușoare, și având în plus și atuul utilizării armelor chimice, care le putea asigura o victorie aproape sigură, au fost complet depășite în 1991 de mișcările rapide ale trupelor americane, asigurate de un sprijin aerian masiv. Rachetele balistice și bombele ghidate cu laser americane au neutralizat rapid toate punctele de comandă și coordonare, iar elicopterele și tancurile au anihilat în final orice rezistență. De partea cealaltă, trupele iraniene, deși mai slab echipate, dar cu un
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
a determinat pe Saddam Hussein să decidă agresiunea contra Iranului. În cursul războiului ce a urmat, armata iraniană nu a reușit niciodată să atingă nivelul avut în timpul șahului. Toate aceste lipsuri păreau a fi și mai evidente la nivelul forțelor aeriene, unde majoritatea piloților fie fuseseră condamnați și executați, fie erau arestați. În momentul agresiunii irakiene, majoritatea acestora au fost eliberați pentru a lupta contra invadatorilor. Ca o compensație a declinului armatei, o nouă forță militară a început să se afirme
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
războiului dintre Iran și Irak, confruntarea dintre o armată convențională regulată, a Irakului, cu o forță compusă din trupe regulate, gărzi revoluționare și unități de voluntari. O premieră în istoricul conflictelor militare a avut loc în septembrie 1980, atunci când forțele aeriene iraniene au atacat reactorul nuclear irakian Osirak, din apropiere de Bagdad, construit cu asistența unor specialiști francezi. A fost totodată primul atac preventiv din istorie, destinat a împiedica o eventuală dezvoltare a armei nucleare de către irakieni. Atacul a avut doar
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Operațiunea Opera). Distrugerea reactorului nuclear a spulberat ambițiile lui Saddam Hussein de a poseda arma nucleară. Confruntarea militară dintre Iran și Irak a fost primul conflict din istorie în care ambele părți au folosit rachete balistice.Tot în domeniul duelurilor aeriene, a fost primul conflict armat în care au avut loc lupte directe între formații de elicoptere, respectiv elicoptere irakiene Mi-25s, de fabricație sovietică, și elicoptere iraniene AH-1J Sea Cobra, de fabricație americană. Prima luptă aeriană a avut loc chiar în
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
balistice.Tot în domeniul duelurilor aeriene, a fost primul conflict armat în care au avut loc lupte directe între formații de elicoptere, respectiv elicoptere irakiene Mi-25s, de fabricație sovietică, și elicoptere iraniene AH-1J Sea Cobra, de fabricație americană. Prima luptă aeriană a avut loc chiar în ziua invaziei, atunci când două elicoptere iraniene AH-1J au atacat două Mi-25 irakiene cu rachete anti-tanc ghidate prin cablu. Unul din elicopterele irakiene a fost doborât imediat, celălalt, grav avariat, s-a prăbușit ulterior. Același
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
parte ambițiilor hegemonice ale lui Saddam Hussein, și pe de alta, a dorinței liderilor iranieni de a înlătura regimul secular al acestuia. Amândouă țările au avut probleme serioase în realizarea de operațiuni militare combinate de blindate și infanterie cu suport aerian, rezultatele fiind mai degrabă mediocre și soldându-se cu mari pierderi umane și în tehnică de luptă. Ambele țări au avut carențe serioase în ceea ce privește tactica războiului modern, confruntându-se cu o lipsă acută de personal calificat, Iranul datorită epurărilor succesive
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
din plin numeroase forțe de infanterie, compuse din militari de carieră, gărzi revoluționare și voluntari, pentru a recupera teritoriul pierdut, prin asalturi succesive asupra pozițiilor irakiene. Aceste asalturi au fost dominate de infanterie, fără a fi însoțite însă de suport aerian și de baraje de artilerie, și fără a folosi tancuri și transportoare blindate. Deși ar fi trebuit să se soldeze cu pierderi grele de partea iranienilor, acestea nu s-au produs totuși, datorită tacticii iraniene de a ataca noaptea din spatele
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
iar iranienii și-au reconsiderat tactica luptei în orașe, dar și tactica generală a luptei în câmp deschis, folosind tancurile ca principală forță de șoc, în cooperare cu valuri succesive de infanteriști, sprijiniți de tiruri de artilerie combinate cu suport aerian al elicopterelor de atac. Între 1983-85, Irakul s-a dotat cu arme antitanc de ultimă oră, asfel că blindatele iraniene au suferit din nou pierderi grele, deși erau sprijinite de infanterie la sol și de elicoptere din aer. În consecință
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Chieftain britanice, tancul american M60, deși suferea și el de uzură rapidă, s-a dovedit a fi mult mai fiabil și mai ușor de întreținut. De departe însă, cele mai eficiente forțe în timpul războiului, s-au dovedit a fi forțele aeriene. Eliberarea din închisoare a multor piloți de elită, aparținând fostei Imperial Iranian Air Force, s-a dovedit a fi salutară pentru regimul teocratic. Nu e de mirare deci că Saddam Hussein decisese să înceapă invazia cu un atac aerian masiv, menit
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
fi forțele aeriene. Eliberarea din închisoare a multor piloți de elită, aparținând fostei Imperial Iranian Air Force, s-a dovedit a fi salutară pentru regimul teocratic. Nu e de mirare deci că Saddam Hussein decisese să înceapă invazia cu un atac aerian masiv, menit să distrugă aviația iraniană și infrastructura ce o deservea. Nu a reușit însă, datorită puternicei apărări antiaeriene iraniene. Deși Iranul avea puține avioane operaționale la începutul războiului naval, respectiv 20 F-4 Phantom, 20 F-5 Tiger și 15 F-14
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
Deși Iranul avea puține avioane operaționale la începutul războiului naval, respectiv 20 F-4 Phantom, 20 F-5 Tiger și 15 F-14 Tomcat, rezultatele obținute de acestea în luptă au fost peste așteptări, rata victoriilor fiind de 10 la 1 în luptele aeriene angajate cu piloții irakieni. În ceea ce privește forțele de infanterie, armata irakiană a început invazia Iranului complet nepregătită. Irakienii au invadat teritoriul iranian, bazându-se pe superioritatea categorică a blindatelor ca forță principală de șoc, conform doctrinei sovietice. Invazia a debutat cu
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
că are o armată de infanterie la standarde decente, dar era deja prea târziu. În consecință, în cursul confruntărilor din a doua parte a războiului, în 1985-87, irakienii s-au bazat exclusiv pe superioritatea în tehnică de luptă, pe superioritatea aeriană, pe faptul că se găseau în defensivă, și mai ales, pe utilizarea pe scară largă a armelor de nimicire în masă. Saddam Hussein era conștient de superioritatea iranienilor la începutul războiului, iată de ce avea să declare în octombrie 1980, la
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
iranieni a rachetelor antitanc și cramponării pe lupta din poziții defensive fixe. Irakul dispunea de 200 de transportoare de tancuri în 1973, ajungând la cca. 1200 în 1984, dar nu a reușit să valorifice acest uriaș avantaj strategic. În ceea ce privește războiul aerian, pierderile masive i-au obligat pe irakieni să apeleze la piloți străini, provenind din Belgia, Australia, Africa de Sud, Germania de Vest și de Est, dar și din Uniunea Sovietică. De asemenea, au utilizat mercenari din țările arabe - de exemplu, la un
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
printre care două Tupolev Tu-22Bs și un Mikoyan MiG-25RB. La începutul războiului, Irakul deținea o superioritate categorică în ceea ce privește blindatele, în timp ce ambele țări erau aproximativ la același nivel în ceea ce privește artileria, diferența accentuându-se pe durata războiului. Iranul a pornit cu forțe aeriene superioare, spre sfârșitul războiului balanța înclinând spre Irak, datorită sprijinului masiv sovietic, american și occidental. Estimările datează din 1980 și 1987. Pe toată durata războiului, o adevărată ofensivă mediatică contra Iranului a fost declanșată în presa occidentală, sprijinită cu informații
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
cu o masivă risipă de muniție, dând impresia unui atac "masiv". Trupele irakiene, saturate de astfel de atacuri nocturne, erau atacate în zori de grosul trupelor de asalt. Ulterior, iranienii și-au perfecționat tactica, prin infiltrări de trupe de desant aerian în spatele liniilor inamice, care să le taie acestora retragerea și liniile de aprovizionare. Utilizarea pe scară largă a dispozitivelor de vedere pe timp de noapte spre sfârșitul războiului, combinată cu infiltrări de trupe și atacuri surpriză, a produs irakienilor pierderi
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
(în , cod NATO: Fulcrum) este un avion de vânătoare cu reacție, din generația a patra, proiectat în Uniunea Sovietică pentru a îndeplini rolul unui avion de superioritate aeriană. Avionul a fost dezvoltat în anii 1970 de biroul de proiectare Mikoian și a fost introdus în dotarea Forțelor Aeriene Sovietice în anul 1983. În prezent, se află în dotarea forțelor aeriene a peste 25 de țări. MiG-29, alături de Suhoi
Mikoian-Gurevici MiG-29 () [Corola-website/Science/307946_a_309275]
-
de vânătoare cu reacție, din generația a patra, proiectat în Uniunea Sovietică pentru a îndeplini rolul unui avion de superioritate aeriană. Avionul a fost dezvoltat în anii 1970 de biroul de proiectare Mikoian și a fost introdus în dotarea Forțelor Aeriene Sovietice în anul 1983. În prezent, se află în dotarea forțelor aeriene a peste 25 de țări. MiG-29, alături de Suhoi Su-27, a fost proiectat pentru a contracara avioanele de vânătoare americane F-15 Eagle și F-16 Fighting Falcon. Avionul s-a
Mikoian-Gurevici MiG-29 () [Corola-website/Science/307946_a_309275]
-
pentru a îndeplini rolul unui avion de superioritate aeriană. Avionul a fost dezvoltat în anii 1970 de biroul de proiectare Mikoian și a fost introdus în dotarea Forțelor Aeriene Sovietice în anul 1983. În prezent, se află în dotarea forțelor aeriene a peste 25 de țări. MiG-29, alături de Suhoi Su-27, a fost proiectat pentru a contracara avioanele de vânătoare americane F-15 Eagle și F-16 Fighting Falcon. Avionul s-a aflat și în dotarea Forțelor Aeriene Române și Forțelor Aeriene ale Republicii Moldova
Mikoian-Gurevici MiG-29 () [Corola-website/Science/307946_a_309275]
-
prezent, se află în dotarea forțelor aeriene a peste 25 de țări. MiG-29, alături de Suhoi Su-27, a fost proiectat pentru a contracara avioanele de vânătoare americane F-15 Eagle și F-16 Fighting Falcon. Avionul s-a aflat și în dotarea Forțelor Aeriene Române și Forțelor Aeriene ale Republicii Moldova. Tratativele cu Uniunea Sovietică privind achiziționarea unor avioane MiG-29 au fost demarate la mijlocul anului 1987. Primele patru avioane (două comandă simplă și două dublă comandă) au fost livrate la 21 decembrie 1989, piloții acestora
Mikoian-Gurevici MiG-29 () [Corola-website/Science/307946_a_309275]
-
dotarea forțelor aeriene a peste 25 de țări. MiG-29, alături de Suhoi Su-27, a fost proiectat pentru a contracara avioanele de vânătoare americane F-15 Eagle și F-16 Fighting Falcon. Avionul s-a aflat și în dotarea Forțelor Aeriene Române și Forțelor Aeriene ale Republicii Moldova. Tratativele cu Uniunea Sovietică privind achiziționarea unor avioane MiG-29 au fost demarate la mijlocul anului 1987. Primele patru avioane (două comandă simplă și două dublă comandă) au fost livrate la 21 decembrie 1989, piloții acestora fiind instruiți în Uniunea
Mikoian-Gurevici MiG-29 () [Corola-website/Science/307946_a_309275]
-
avioane au fost comandate, însă doar 21 au fost livrate între anii 1989-1990 (17 monoloc și 4 biloc). Comanda pentru restul de 24 de avioane a fost ulterior anulată. Avioanele MiG-29 au fost alocate Regimentului 57 Aviație Vânătoare de la Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu, fiind organizate în escadrilele 157 și 257. În 1994, România a achiziționat încă un avion MiG-29 din Rusia. În 1992, România a primit un MiG-29S ("Fulcrum-C") din Republica Moldova în schimbul unei datorii de 30 milioane de dolari. În
Mikoian-Gurevici MiG-29 () [Corola-website/Science/307946_a_309275]