49,940 matches
-
ci este întotdeauna secundară unei stări a culturii care o precede în mod necesar, și poate apărea ca o sărăcire și o degenerescență numai în raport cu aceasta. Barbaria, spune Joseph de Maistre, este o ruină, nu un rudiment. Cultura este așadar întotdeauna preeminentă. Până și formele cele mai fruste de activitate și organizare socială, cele pe care le putem atribui de pildă hoardelor primitive, sunt deja moduri de cultură, prezentând o organizare, legi implicite, tipuri de conduită menite să facă posibilă existența
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Este cât se poate de remarcabil faptul că în filozofiile care au pretins a respinge conceptele de conștiință sau de subiectivitate (sau în gândirea antică, care nu utiliza încă aceste concepte), acționează în mod tainic aceleași presupoziții. A ști înseamnă întotdeauna a vedea; a vedea înseamnă a vedea ceea ce este văzut; ceea ce este văzut este ceea ce se află acolo, în fața noastră, ceea ce este pus dinainte, este obiectul. Tocmai în măsura în care este pus dinainte, în care este obiect, el este văzut, cunoscut, așa încât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și că tot ceea ce a precedat această implantare a științei riguroase în Occident nu a fost decât un mănunchi de cunoștințe neorganice, intuiții confuze, ca să nu spunem prejudecăți și iluzii. Nu putem totuși scăpa din vedere faptul că începuturile sunt întotdeauna partea cea mai dificilă; și cum ar fi putut umanitatea preștiințifică, lipsită într-adevăr de toate mijloacele pe care avea să i le pună la dispoziție tehnica modernă, nu numai să supraviețuiască și să se dezvolte, ci și să producă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
-o, este faptul că, în lipsa oricărui extaz, nu există în ea nici o raportare la o "lume" posibilă, oricare ar fi aceasta. Dimpotrivă, numesc teorie cunoașterea care definește această raportare. Teoriei îi revine prin principiu a fi teoria unui obiect. Vorbim întotdeauna, referindu-ne la tot și la nimic, de un punct de vedere practic și de un punct de vedere teoretic și de diferența dintre ele ca despre ceva care vine de la sine. Această diferență rămâne totuși obscură în ceea ce privește principiul său
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
operele pictorului mănăstirii Sopocani, ale cărui personaje au statura monumentală a celor ale lui Piero sau Michelangelo, la care se adaugă o forță spirituală ce avea să se piardă ulterior), ci din cauză că structura procesională a constituției interne a ființei domina întotdeauna simpla sa reprezentare intuitivă și spațială. Concepția acestei structuri procesionale care face din edificiul religios microcosmosul realității metafizice și îi conferă o unitate propriu-zis spirituală își găsește dublul estetic în ansamblul reprezentărilor murale care, independent de unitatea lor estetică proprie
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să contempli un peisaj fără să vezi în el efectul unui oarecare praxis. Însă transformarea lumii nu este decât punerea în operă și actualizarea Corproprierii care face din noi locuitorii Pământului în calitate de proprietari ai acestuia. În ce fel lumea este întotdeauna întâi de toate lume-a-vieții, înțelegem acum ceva mai bine: înainte chiar de a fi o lume sensibilă, în calitate de corelat al unei mișcări, în calitate de corproprietate. Toate dificultățile referitoare la inteligența praxisului provin din gândire: din momentul în care în loc de a trăi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
spune doar că dacă știința pare capabilă să imprime naturii fie și cea mai neînsemnată modificare materială, este în măsura în care această acțiune efectivă nu se limitează nicidecum la simpla relație teoretică dintre un subiect cunoscător și un obiect cunoscut: ea împrumută întotdeauna în realitate ocolișul neobservat al Corproprierii. Doar cel care are mâini și ochi în sensul unei puteri în mod radical imanente de apucare și vedere, doar o ființă constituită în mod originar în ea însăși drept Corp subiectiv și viu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe un grafic, să surprindă, în sfârșit, rezultatul experienței celei mai sofisticate, rezultat care se înfățișează în mod inevitabil ca un fapt sensibil și care nu este accesibil decât sub această formă, așa cum și experimentarea propriu-zisă, operarea sau manevrarea fac întotdeauna trimitere la o acțiune a Corpului originar și îl presupun. Or o astfel de situație nu subzistă doar în practica științifică, ci ea determină de asemenea condiția lucrătorului în lumea modernă. Ceea ce o caracterizează pe aceasta din urmă este faptul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
supoziția lor de neocolit și ca la fundamentul lor? Însă subiectivitatea, chiar dacă ar fi considerată drept simpla putere de a crea aceste idealități ale științei și astfel drept o conștiință dătătoare de sens, drept "conștiință a" și drept intenționalitate, este întotdeauna astfel și în mod indistinct altceva, mai precis viața însăși, adică în exemplul nostru auto-afectarea originară a acestei atribuiri de sens creatoare a idealităților fizicii matematice. Privirea pe care, în cadrul reducției, am aruncat-o asupra științei, noi, fenomenologii preocupați a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
opună cu brutalitate, să respingă această suferință și, în același timp, acel ceva în care orice suferință se desfășoară, însuși faptul de a se simți al unei subiectivități și al unei vieți. În acest fel, așadar, oroarea de viață purcede întotdeauna din aceasta, nu dintr-o privire exterioară aruncată asupra aparenței sale obiective, stranii, diforme sau stângace: mai curând în ea însăși, într-una dintre tonalitățile prin care ea trece în mod necesar și care sunt asemenea unor declinări ale esenței
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
galileene pe planul patetic, atunci ar trebui să spunem: această viață nu este doar o plăcere, cea de a înțelege și de a cunoaște. Faptul de a vrea să elimini viața, când acest proiect ia naștere în viața însăși, purcede întotdeauna dintr-o nemulțumire tainică o nemulțumire care este faptă a vieții, în măsura în care ea este cea care dorește această eliminare, o nemulțumire față de sine, în măsura în care ceea ce vrea ea să elimine este ea însăși. Am prezentat teoria acestei nemulțumiri ca nemulțumire de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
condiția ultimă a posibilității, a devenit evident pentru noi. Cu toate acestea, proiectul galilean este cel al culturii moderne în ansamblul său în calitate de cultură științifică ceea ce face din ea, la drept vorbind, nu o cultură, dacă aceasta din urmă este întotdeauna cultura vieții, ci tocmai negarea sa: noua barbarie, a cărei cunoaștere specifică și triumfătoare se plătește cu prețul cel mai ridicat, suprimarea de către om a propriei sale ființe. Or "cultura" modernă nu aspiră doar la a reduce orice formă de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dacă ele îi sunt cu-adevărat străine, dacă ele nu sunt în mod tainic ale sale? Cel care concepe etica drept o disciplină normativă și, astfel, drept o cunoaștere prealabilă acțiunii și dictându-i acesteia legile sale se va lovi întotdeauna de ironia lui Schopenhauer: "O etică care ar avea pretenția să modeleze și să corijeze voința [= viața]este imposibilă. Doctrinele, într-adevăr, nu acționează decât asupra cunoașterii, dar aceasta nu determină niciodată voința însăși, caracterul fundamental al lui a vrea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și sporire pentru, eventual, pe acest Fond prealabil și predat, mereu presupus, și pornind de la el, a face efort și a acționa. Astfel, mișcarea vieții este un efort fără efort, acel ceva în care orice efort precum și orice abandon este întotdeauna deja dat sieși pe Fondul ființei-date-sieși în pasivitatea absolută a imanenței radicale a vieții. Perseverența ființei în sine și sporirea sa de sine nu sunt prin urmare fapte pe care să ne fie posibil a le aprecia din exterior; numai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestora și să irige pământul. În cele din urmă ele dau pe-afară și mătură totul în cale. Incapacitatea unei civilizații de a-și da sarcini pe măsura mijloacelor sale mijloace ale vieții antrenează dezlănțuirea energiilor sale necontrolate și, ca întotdeauna, moliciunea generează violență. Dacă aruncăm o privire din afară asupra a ceea ce nu poate fi înțeles decât din perspectiva vieții, vom distinge, în funcție de gradul de investire afectivă și energetică pe care îl implică, două niveluri de conduită. De fiecare dată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cea care se găsește la originea procesului pe care îl descriem. Nu un deficit incomprehensibil de energie, ci sporirea vieții și excesul său sunt cele care, din cauză că nu sunt asumate de individ, produc succesiunea de reporturi și violența. Răul provine întotdeauna din Bine și nu este un principiu exterior acestuia. Pe de altă parte, și asta în ciuda nosografiei sale admirabile, Janet concepe ierarhia nivelurilor de conduită ca aparținând acelui ceva pe care l-am putea numi natura umană, și chiar ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fără a vedea, care implică în calitate de corelat o imagine mediatică nu doar "facilă", ci nulă, această nulitate găsindu-și expresia în auto-dispariția acestei imagini în fiecare clipă. Imaginea mediatică atestă contactul său ultim cu viața prin faptul că ea este întotdeauna o reprezentare a acestei vieți: cineva pe cale să vorbească, sau lovitura fulgerătoare a jucătorului de pe extrema stângă care propulsează mingea în plasa porții. Faptul că în acest contact ultim cu viața proiectul acesteia din urmă este de a se revoca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o parte, a modelelor de cultură care i se propun astăzi oricărui om care are acces la ele face ca acest proces de repetiție să nu aibă sfârșit. Chiar și pentru cel care se limitează la un domeniu determinat, există întotdeauna ceva de învățat. Nu există nici un motiv de a părăsi Universitatea. Cu atât mai mult cu cât dobândirea cunoașterii nu este încă decât o condiție pentru crearea de cunoașteri noi, așa cum conservarea vieții nu este în general decât aceea a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care noii profesori erau la fel de inculți ca și elevii lor. Agregații, licențiații și alți doctori au devenit obiectul a numeroase persecuții și injurii: lor le reveneau posturile cele mai bizare, instituțiile cel mai puțin atrăgătoare, clasele cele mai dificile. Ca întotdeauna, lupta celor mulți, a celor slabi în cazul de față, cei care nu știau nimic împotriva celor puternici cei cu diplome era însoțită de o răsturnare a valorilor la capătul căreia valorile cunoașterii nu mai aveau nici o importanță în Universitate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
la urma urmei. Când istoria pune în balanță iernile bune și pe cele rele, compară curbele demografice, productivitatea la hectar, ea măsoară prin intermediul acestor date numite obiective condițiile conservării sau ale sporirii vieții, sau pe cele ale morții sale; este întotdeauna, sub masca aparatelor conceptuale sau statistice, o istorie a praxisului și a angoasei sale. Literatura nu are alt scop decât de a înfăptui în același fel dezvăluirea esenței vieții, și dacă o face prin mijlocirea procedeelor estetice, este pentru că arta
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
proliferează astăzi au același efect. A reduce o operă la semnificația sa socială sau a o explica prin contextul în care se inserează, sau a privilegia operele "realiste" în cazul cărora acest contrasens este cel mai ușor de realizat înseamnă întotdeauna a nega literatura însăși. Această negare este înscrisă în programe și în alte circulare ministeriale care cer ca fragmentele alese pentru a fi comentate la orele de franceză să nu mai fie din romane sau poeme, ci din articole de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
adaugă societății noastre materialiste trăsătura de năucire, iar în același timp îi dă culturii o ultimă lovitură. Pentru a justifica lumea mass-media a cărei umanitate este pe care să se stingă, se obișnuiește să se declare că acestea au existat întotdeauna: un mozaic bizantin, frescele, o carte, o gravură, executarea unei simfonii sunt, la urma urmelor, mijloace de comunicare, și astfel cultura însăși este de esență mediatică. Aceste sofisme grosolane cu care se acoperă cu pudoare josnicia și ipocrizia unei societăți
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
baza faptului că, în planul vieții private, atribuțiile legate de nașterea și creșterea copiilor, de îngrijirea persoanelor dependente și de administrarea gospodăriei le determinau existența. Prezența nesemnificativă în viața publică, absența lor în sfera decizională și accesul la resurse aproape întotdeauna mediat de soții lor au făcut din femei cetățeni de rangul doi4. Discrepanțele ajung să se remarce mai pregnant ori de câte ori o femeie este împovărată de grija pentru copiii mici și membrii dependenți ai familiei, dar nu are persoane semnificative care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
privind performanțele în carieră este receptată la nivelul simțului comun ca ceva dezechilibrat, eventual ca un răspuns la frustrarea de a nu avea o familie proprie. Dacă ar fi să exprim o rezervă la perspectiva lui Mill, aceea este că, întotdeauna când aleg sfera privată, în fapt, femeile nu aleg, ci împlinesc doar ceea ce este posibil să realizeze față de condițiile existențiale date, pe care le receptează în toate restricțiile lor. Atunci când privatitatea este problematică (o bună întrebare fiind: când aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
sociale, inclusiv de pensie. Situația în care se află este una asupra căreia a decis conștient și voluntar. În mod analog, pot fi surprinse câteva aspecte privind statutul părintelui natural în familia monoparentală: faptul că este părinte singur nu este întotdeauna un rezultat al deciziei personale. Părintele singur nu primește salariu pentru efortul pe care îl face în susținerea propriului copil, nu urmează cursuri de abilitare privind îngrijirea copiilor, nu beneficiază de asigurări sociale (numai din considerentul că este părinte); în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]