7,108 matches
-
nu te plac? Te detest din tot sufletul. Strâmbă din nas. Îmi vine să vărs când îți văd fața aia tâmpită. Nici unul nu a mai spus nimic. Endō s-a uitat la ceas. — Ah, e ora cinci, zise el în șoaptă. Banca și cinematograful de vizavi se vedeau mai bine acum. Începea să se lumineze. Băiatul care vindea ziare trecu pe lângă ei pe bicicletă. Se auzeau pași în depărtare. Pașii s-au oprit o clipă și apoi au pornit iar. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
broboane de sudoare. Era și mai tras la față decât fusese la Tokyo, iar pungile de sub ochi, care-i trădau boala, stăteau mărturie a greutăților prin care trecuse în ultimele trei zile. — Endō-san, să mergem acasă, îl îndemnă Gaston în șoaptă. Endō nu-i răspunse, dar mâinile își continuau activitatea. A scos cartușele, le-a examinat, le-a pus înapoi, a tras siguranța și a pus pistolul la loc, în buzunar. Kobayashi se întorcea, călcând prin băltoace. A adus cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mlaștină. Endō și Gaston înaintau cu greu, în urma lui, prin iarba udă. Pantalonii le erau uzi și plini de noroi. Dincolo de malurile acoperite de iarbă era o întindere neagră-roșiatică de pământ, scăldată de apa mlaștinii. Aici e, spuse Kobayashi în șoaptă, uitându-se cu viclenie la Endō. Acolo... unde iese copacul acela din apă. La rădăcina lui. Kobayashi arătă spre un copac uscat ce ieșea din apa învăluită în ceață. Era probabil vreo rămășiță de pe vremea când fusese acolo pădure de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
un radio cu tranzistori. Își punea casca pe urechi și asculta buletinul de știri. O interesau știrile. În timp ce asculta, își făcea o listă în minte cu ce să-și mai cumpere. Domnișoară Higaki, sunteți liberă sâmbătă? întrebă tânărul Ōkuma în șoaptă, prefăcându-se că-i mai aduce documente la dactilografiat. Am două bilete la concertul de pian de la sala Hibiya. — O, minunat! Mă iei? întrebă ea, zâmbind. Ōkuma a dat din cap. Era limpede că-i făcea plăcere că Tomoe acceptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apleacă peste iesle și peste lumină Maria. De dragoste-i țâșnește laptele în sâni, și-i umezește ia. [1937] * ALESUL Voinicelul de șapte ani se călește lângă cei bolovani la marginea satului. Ca-n marginea lumii și-a leatului. O șoaptă trece printre oameni ades, și-alunecă zvonul pe limbile pomului: El e cel chemat? El e cel ales? Frunza verde - Fiul Omului? Soarta lui scrisă-i pe aripi de vultur, Dar văzduhul încă nu vrea să i se adune, să
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
uitam cum se răsucea mînerul ușii, toată lumea Încetă să mai respire. Apoi, ne-am trezit față În față cu ea. Voia să discute puțin cu doamna Packer, profesoara de istorie. Au ieșit amîndouă pe hol și toți colegii mei izbucniră, șoaptele lor precipitate zburînd de colo-colo prin Încăpere. — Crezi că a dat cineva de belea? — Are de gînd să ne pedepsească? Ce crezi c-o fi vrînd? — Poate i-o fi greșit cu ceva doamna Packer? Apoi, ușa se deschise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ar atrage ele atenția. Ușa se deschide și sîntem purtate Înăuntru de un val de căldură, zgomot și agitație. Fran și Marcus ne salută amical, ne iau hainele și ne Îmboldesc către bucătărie, unde Încercăm să ne reluăm conversația În șoapte grăbite, În vreme ce hainele noastre sînt puse la cuier. — Deci, ăsta cine mai e? — Nu-mi spune că n-ai văzut Șoapte În Întuneric, spune Sally, dîndu-și ochii peste cap. Sigur că l-am văzut, răspund eu, ca toată lumea. De ce? Juca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Marcus ne salută amical, ne iau hainele și ne Îmboldesc către bucătărie, unde Încercăm să ne reluăm conversația În șoapte grăbite, În vreme ce hainele noastre sînt puse la cuier. — Deci, ăsta cine mai e? — Nu-mi spune că n-ai văzut Șoapte În Întuneric, spune Sally, dîndu-și ochii peste cap. Sigur că l-am văzut, răspund eu, ca toată lumea. De ce? Juca și el? — Nu juca În film, el l-a produs, zice ea, În timp ce zgomotul pașilor lui Fran și Marcus se aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am spus? Frumoasa mea soție? Am chicotit și eu. — Știu! Iar tu ești soțul meu. O, Doamne, tare ciudat mai sună! — Știi ce e și mai ciudat? Dan arătă cu mîna spre burta mea și-și coborî vocea pînă la șoaptă: — E un copilaș acolo! Îți vine să crezi? Copilașul nostru! — Știu. Noi În miniatură. — Da, un mini Cooper, spuse Dan și, uitîndu-ne unul la celălalt, am izbucnit În rîs. O oră mai tîrziu, Dan mă găsește vorbind cu Fran și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ea. Mult după ce taxiul a dat colțul și a dispărut din raza lor vizuală, Linda și Michael rămîn În stradă, strîns Îmbrățișați, Încă În stare de șoc. Dan și cu mine ne ghemuim În mașină și ne zîmbim. Discutăm În șoaptă despre reacția celor doi și despre copilașul care va veni pe lume. Îmi dau seama că sînt oameni cărora le trebuie timp să se acomodeze cu statutul de bunici, mai ales cînd aceștia sînt Încă tineri, ca Linda și Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu poate rosti cuvîntul. — Nu! exclamă Michael, dînd-o cu blîndețe la o parte din drum pe Linda, care a devenit isterică. Doctorul Încă Îl mai consultă. În cele din urmă, toate sentimentele Îmi explodează Într-un urlet animalic, reverberînd printre șoaptele Îngrijorate care răsună În spațiul acesta complet alb: — Lăsați-mă să-mi văd copilul! Unde e fiul meu? Lăsați-mă să-mi văd copilul. Acum! Doctorul vorbește englezește. Slavă Cerului. — Are piciorul rupt și o Încheietură fracturată, dar mă preocupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
canapeaua din fața lui. Nu mai pot continua așa. Nici unul din noi nu mai poate. Ceva trebuie neapărat să se schimbe și, chiar Înainte să apuc să mă gîndesc la cuvinte, ele Îmi ies din gură, sinistru de calme, aproape o șoaptă În liniștea din jur. Nu mai pot continua așa. Dan nu spune nimic. Nici măcar nu se uită la mine. Continuă să se uite fix la mîinile pe care și le ține Încleștate Între picioare, În timp ce coatele și le sprijină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Încerc să-mi fac de lucru prin bucătărie, fierbîndu-mi niște cafea. Sună telefonul. E Trish. — Am vrut doar să văd ce mai faci, zice ea. — SÎnt În regulă. Dan e aici. — Da? Cum merge? — Bine. Îmi cobor vocea pînă la șoaptă și continui: — Foarte ciudat. Parcă ar fi un străin. — Ce a spus? — Nimic. Nu am discutat. E În camera lui Tom de o oră. — Ah. Și tu ce faci? Mă prefac că am și eu o viață. — Să te sun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Cum vei mai putea vreodată să Îți accepți imaginea și să fii mulțumită de ea? Biata Linda. Unde crede că a fost soțul ei weekendul trecut? A trebuit să se confrunte cu sosiri noaptea tîrziu, convorbiri telefonice misterioase, purtate În șoaptă, care se Încheiau În clipa În care intra În Încăpere și chitanțe pentru cărți de credit, care nu-și găseau explicația? Lindei i se pot reproșa multe, dar nu că ar fi cumva proastă. E oare Într-adevăr posibil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În cafea și privește cum se rotește suprafața lichidului. În cele din urmă, Își ridică ochii spre mine. CÎt de bine poate să se simtă În condițiile date, spune privindu-mă țintă. — Mi-e dor de el, spun aproape În șoaptă și realizez că asta e cheia spre inima ei: nu preaiubitul ei nepot, ci preaiubitul ei fiu. Se destinde vizibil și, la o oră și jumătate de cînd am pășit În restaurant, chipul i se Îndulcește În sfîrșit, oglindind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Lisei, spune Linda pe un ton scăzut, iar mie mi se taie respirația și mă uit la ea. Doamne, chiar știe. Cum de-a aflat. — Cum de-ai aflat? Fac ochii mari de groază, iar vocea mi-e aproape o șoaptă. — Nu sînt proastă, zîmbește ea trist. Am observat ce se petrecea cînd eram În Franța. Stau și o privesc ca proasta. Nu știu ce să spun. Ce Înseamnă asta? Îl părăsește pe Michael? E capabilă să-l ierte? — Ce ai de gînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să mă mai pot stăpâni, am chemat-o: "Ana". Ea s-a oprit și s-a uitat cu reproș la mine, dîndu-mi de înțeles că imprudența de a o numi îi putea fi, mai devreme, fatală. I-am spus în șoaptă: "Dacă toate devin timp mort, și șerpii sunt de nisip. Nu mă pot mușca. De câte ori îi simt pe trupul meu, nu-mi rămâne decât să mă scutur de nisip..." A trebuit să aștept să se potolească vântul, ca să aud răspunsul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în fața căruia, zicea ea, tânărul rege privea îndelung cerul înainte de fiecare luptă." Totdeauna s-a ferit să lupte în ceasuri prea însorite, deoarece nu voia să cucerească lumea ca un om, ci ca un zeu, mi-a explicat ea în șoaptă. Și-a purtat bătăliile pentru a obține ceea ce grecii îi refuzau, recunoscîndu-i meritul de cuceritor al lumii, dar nevrând să i-l recunoască pe acela de cuceritor al unei liniști fără sînge." Am observat că arbuștii roșii făceau o floare
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mi-a făcut semn să mă apropii. Când mi-am lipit fața de fereastră, am rămas încremenit. M-am văzut pe mine în cabană, urmărind cum șerpii lingeau niște picături de sânge de pe podea. "Grija noastră, m-a lămurit, în șoaptă, inchizitorul, a fost să-ți dăm amintiri legate de noi, Galilei. Știam că pe urmă le vei hrăni singur..." Am fugit de acolo și m-am ascuns într-o văgăună unde nu pătrunde nimeni. Credeam că în ea voi învăța
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în aceeași situație. N-am cutezat niciodată să mă ridic împotriva Inchiziției. Dimpotrivă, într-un fel, am slujit-o. ― Cum? ― N-are importanță. I-am detestat pe inchizitori în tăcere, fără să o arăt. M-am mărginit să cârtesc în șoaptă și unele lucruri n-am îndrăznit să le spun nimănui. Le-am ferecat în mine cu spaima de a nu mă da de gol. Dacă m-ar fi bănuit, m-ar fi strivit ca pe o râmă. Nici măcar un proces
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-ți facă fată. Probabil, au fost mulți, atunci, care au simțit ce am simțit și eu: o uriașă recunoștință că există oameni ca tine care dovedeau că Inchiziția nu e, de fapt, atotputernică, unele adevăruri putând fi spuse, măcar, în șoaptă. Și, dintr-o dată, peste recunoștința noastră s-a prăbușit abjurarea ta, ca un val de frig, care a înghețat toate speranțele. Inchiziția își demonstra, cu o obrăznicie solemnă, puterea. Din această descurajare s-au născut reproșurile care ți se fac
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fi încredințat că n-ai încotro. Trebuie să ai o slujbă, să publici cărți, să cercetezi stelele. Ce rost are să te expui? Riști rugul, în vreme ce toți ceilalți, mai înțelepți decât tine, se vor mărgini, cel mult, să te căineze în șoaptă. Și, cu cât ipocrizia e mai firească, dictată de convingerea că nu există altă soluție, cu atât Inchiziția e mai puternică. De fapt, idealul ei e să proclame, mărinimoasă, încetarea terorii fizice, să renunțe la instrumentele de tortură, să se
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ai fost sfătuit de nimeni, înainte, să fugi? ― Ba da. ― Și? ― Am refuzat. Nu vroiam să mă exilez. Și speram să treacă primejdia. Nu mă așteptam să îndrăznească o înfruntare publică. ― Aveau nevoie de ea. Lucrurile merseseră prea departe. Circulau șoapte că Inchiziția se temea să se atingă de tine. Asta amenința mitul atotputerniciei ei. XLVII ― Ana m-a dus din nou la focul parfumat din pădurea de sicomori. Focul acesta nu arde decât amintirile, mi-a explicat ea. E un
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
pe când eram tras de subsuori pe o podea de cărămizi arse pe care o mânjeam cu sânge. Cei doi care mă târau s-au oprit brusc, și am văzut, ridicând cu greu capul, că doi preoți discutau cu centurionul în șoaptă. Am auzit doar atât: „Iute, haideți“. M-au tras în sus și au încercat să mă facă să alerg. Când m-am prăbușit la pământ, mi-au dat câteva șuturi și pumni. Atunci a apărut episcopul Magno. Mai întâi i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
renunțe la orice decizie și să dea curs judecății. Litigiile nu erau multe, și le-a judecat cu o surprinzătoare obiectivitate, luând hotărâri înțelepte. Ducii nu i-au dat mare atenție, plini de mânie cum erau. După ce a vorbit în șoaptă cu Pietro, regele a amânat judecata pentru a douăzeci și doua zi din august, tot la Verona. S-au auzit proteste, iute pacificate de Arioald din Torino. - Să-i acordăm regelui aceste puține zile de răgaz. Să se-ntoarcă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]