KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...224 225 226 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

capul ăla sec. —Te-am văzut sus pe schelă, îmi spuse Ben, vârându-și mâinile în buzunare și legănându-se pe călcâie. N-ai amețit? Mi-a plăcut la nebunie, recunoscui eu. Parcă m-aș face trapezistă. —A trebuit să țip la ea s-o fac să se întoarcă, zise Bez. Dacă n-ar fi femeie, ar fi un gabier pe cinste. Ia mai taci, dinozaur bătrân ce ești. Sunt destul de puternică, zisei eu, neatinsă de jignire. Spre deosebire de tine, Ben, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
groasă ca țițeiul. Dar, după aceea, începu să se distingă ceva, o formă slabă, care stătea pe fundul apei și care avea contururile atât de buhăite și de umflate încât abia dacă-ți dădeai seama ce fusese. Marie începu să țipe dintr-odată, scoțând niște sunete ascuțite, înalte și atât de neomenești de parcă ar fi fost un pescăruș care-și urmărește prada. Tresărirăm cu toții, iar Bez scăpă lanterna; se auzi cum cade în apă cu un zgomot puternic și apoi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
sunete ascuțite, înalte și atât de neomenești de parcă ar fi fost un pescăruș care-și urmărește prada. Tresărirăm cu toții, iar Bez scăpă lanterna; se auzi cum cade în apă cu un zgomot puternic și apoi se stinse. Forma dispăru. Marie țipa din ce în ce mai tare. —E Violet! țipa ea. E Violet și e moartă! S-a înecat! Ah! Ah! Se auzi un zăngănit, ca de metal care cedează și zgomotul unui obiecta care cade în apă. Țipetele încetară la fel de subit cum începuseră. Marie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
de neomenești de parcă ar fi fost un pescăruș care-și urmărește prada. Tresărirăm cu toții, iar Bez scăpă lanterna; se auzi cum cade în apă cu un zgomot puternic și apoi se stinse. Forma dispăru. Marie țipa din ce în ce mai tare. —E Violet! țipa ea. E Violet și e moartă! S-a înecat! Ah! Ah! Se auzi un zăngănit, ca de metal care cedează și zgomotul unui obiecta care cade în apă. Țipetele încetară la fel de subit cum începuseră. Marie căzuse în apă și, după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
niște cizme de pescar. Era destul de adâncă apa, acolo jos. —Bun, zise polițista notând, să reluăm puțin ordinea evenimentelor. Marie Pratesi coboară scara, urcă la loc să vă spună că e ceva acolo jos, se întoarce să verifice, începe să țipe când vede corpul în lumina lanternei și cade de pe scară. — Cade cu scara, o corectai eu. La început am crezut că se rupsese cu totul din perete, ceea ce ar fi fost un dezastru. Dar, după aceea ne-am dat seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
demnitate. —Mă scuzați. Trebuie să mă duc să mă întind. Mă scotocii după chei. —Lasă-mă pe mine. Își înșfăcă cheile din mână și descuie ușa. Hai, înăuntru! Mă trase în sus, pe scările de la intrare. —Săriți, mă bate poliția! țipai eu, agățându-mă de tocul ușii. Mă bate poliția! La naiba, intră odată! Îmi desprinse mâna și mă împinse în studio. —Nenorocitule! Ai mandat? Ți-am zis eu că poți să intri? Mă prăbușii pe sofa. Cum nu eram îndeajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
de inimă albastră și am găsit o alinare de moment în altă parte, dacă la asta te referi, zisei eu cu grație. Presupun că vrei să zici n-ar trebui să încerc să te seduc când îți faci apariția să țipi la mine pentru că m-am îmbătat în mijlocul zilei. — Da, când oi fi căsătorit. —Căsătorit! Hawkins, ce ipocrit ești! Adică vrei să spui că e bine să facem sex atunci când nu ești decât logodit? Hawkins avea un aer de pișicher. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
speriată, și ae plutea spre mine... Tot părul îi era răsfirat în apă, brunet și cârlionțat ca al tău... — Ah, Ofelia, murmură Hugo. Vi ar face o super scenă a nebuniei. Violet părea extrem de tulburată. Tocmai în acel moment, Tabitha țipă ușor. Paul își pusese mâinile în jurul gâtului ei și o zgâlțâia în joacă. Au! zise Tabitha, care începu să chicotească. Ai grijă, că mă sugrumi! Aceasta a fost ultima picătură. Violet, care-și înăbuși un hohot de plâns, se răsuci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
de scenă - niște fetișcane la modă, cu cozi de cal, pieptul plat, pulovere intrate la apă și pantaloni largi - făceau curse, de colo-colo, ca niște gâsculițe impacientate. În ciuda eficienței lor, Steve, directorul de scenă, nu se putea abține să nu țipe la ele când le vedea trecând în grabă, cu țâfnoșenia lui obișnuită care deja se transformase într-o criză de nervi în toată puterea cuvântului. Le pusese să măture scena în schimburi, nemulțumit până nu le vedea pe fiecare cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
un ton dulce: — Steve, e o problemă cu unul dintre monitoare. Poți să vii să te uiți un pic? Așa cum Lousie anticipase deja, cu siguranță, Steve își vărsă imediat amarul asupra ei: — Nu sunteți în stare să faceți nimic singure? țipă el, bătând din picior. Uitase complet că nu trebuia să o deranjeze pe faimoasa actriță care acum cânta de zor: „Oh! oh! oh! Oh! OHH! OHH! OHH! OOOHHHHH!“, când mai jos, când mai sus. Când Louise îl conduse la biroul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
că toată lumea e gata, o să ne întoarcem la scena de dinainte. Vine și Tabitha la locul ei? O coboară acum, se auzi vocea lui Bez, de undeva de sus, din depărtare. Iar se stricaseră căștile și acum toată lumea trebuia să țipe, lucru care nu îmbunătățea deloc ritmul în care se desfășurau lucrurile în acea după-amiază. Nu c-ar fi zis cineva că era dupăamiază; nici uitatul la ceas nu ajuta cu nimic, pentru că timpul era suspendat acolo. Singurul lucru care conta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
vorbea precipitat la microfonul din căști. De pe scenă se auzea vocea lui Marie, care-și spunea unul dintre lungile sale monoloage. Vocea ei părea mai stridentă și mai agitată ca de obicei. Dincolo de masă, puțin mai la stânga, se afla Steve, țipând aproape pe mutește la mașinistul care mânuia cablul Tabithei. Victima lui stătea pe loc, cu mâinile încă prinse în jurul cablului, albă ca varul din cauza șocului. Părea că nu-l aude pe Steve mai deloc, pentru că el era extrem de dezlănțuit, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
ceva în neregulă cu cablul? Cum naiba să simt că era ceva în neregulă cu cablul? Bărbatul se răsuci, încruntat și plin de furie. Era clar că înțepenise din cauza șocului și abia acum începea să-și revină. Îmi închipuiam că țipând la Steve, chiar și pe șoptite, îi aducea o binevenită ușurare de tensiunea care crescuse treptat cât timp trăsese degeaba de cablul Tabithei. —Tu chiar crezi c-aș fi ținut-o tot așa și n-aș fi zis nimic dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
aș fi ținut-o tot așa și n-aș fi zis nimic dacă aș fi simțit că ceva nu merge? Ce dracu, chiar așa de prost mă crezi? — Auzi, băiete, tu să nu vorbești așa cu mine! îi răspunse Steve țipând și enervându-se din ce în ce mai rău. Am remarcat că, în ciuda nervilor, nici unul dintre bărbați nu ridica vocea dincolo de limitele acceptabile în spatele scenei, lucru care m-a impresionat. Obiceiurile astea cu greu se duc. —Steve? Steve! strigă Louise de la masa ei, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
paloare osânzoasă mai accentuată decât de obicei, cu pielea de un alb murdar, asemenea slăninei crude de miel. Partea din față a pantalonilor îi era brăzdată de nenumărate cute, adânci ca niște canioane, iar cămașa era foarte strâmtă și-i țipa pe burtoi. Cu colțul ochiului, l-am zărit pe Hugo cum își privește cu mulțumire de sine propriul abdomen plat. Fusese la sală în acea după-amiază pentru a-și lucra „pătrățele de ciocolată“. Bill era un exemplu perfect de cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
trăsăturile erau neclare, de parcă le-aș fi văzut printr-o lentilă cu rezoluție scăzută. —Hugo? Hugo? Mă ținea strâns în brațe, iar eu stăteam cu picioarele în jurul taliei lui. Nu voiam să se miște deloc; totuși, parcă se auzea cineva țipând, prin apropiere... Am tras mai tare de cureaua cu care îmi erau legate mâinile. S-a desprins și a picat pe pământ, cu un zgomot metalic înfundat. Aplecându-mă, l-am prins pe Hugo de brațe; încă erau încordate. Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
am prins pe Hugo de brațe; încă erau încordate. Își clătină capul, cu mișcări încete, ca și cum și-ar fi scuturat apa din păr, la relenti. M-am aplecat și l-am sărutat pe buzele-i congestionate. — Hugo, e cineva care țipă în grădină. M-a lăsat jos. Abia dacă mă puteam ține pe picioare; șovăind, am luat-o jumătate de pas în spate, sprijinindu-mă de grilajul foișorului și am inspirat adânc. Încet, ca niște somnambuli, ne-am aranjat și ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
către porțiunea pavată, cu MM pe urmele lui. Probabil că cineva îl chemase; la urma urmelor, el era gazda. — Ce s-a întâmplat? zise el, pe un ton îngrijorat. I s-a făcut rău lui Violet? — A atacat-o cineva, țipă Sophie, cu o voce subțire și pițigăiată, ca de pasăre. Se aruncă la pământ, lângă Violet. —Vi? Vi? Ce s-a întâmplat? Sunt eu, Soph. Te simți bine? Violet ridică un pic capul. —Soph, zise ea, cu o voce nesigură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
mâna; Sophie se și repezise să i-o strângă. Am văzut cum încheieturile degetelor lui Violet se albeau în timp ce aceasta se ținea strâns de tot de mânuța lui Sophie. Mi-a pus mâna la gură, deci n-am putut să țip. La început nici nu mi-a dat prin cap, din cauza șocului. La urma urmelor eram la o petrecere! O clipă am rămas paralizată. Nu-mi venea să cred ce se întâmpla. După care, am crezut că e o glumă, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
cu un convoi de mașini în urma mea, încetiniți toți de o serie de mame care urcau și coborau cu greutate scările autobuzului cu cărucioare de copii duble și încercau în același timp să țină sub control câte doi țânci care țipau. Pe lângă faptul că mi-a trezit o profundă recunoștință că sunt liberă și fără copii, întârzierea mi-a dat timp să privesc în jur. Mi-a plăcut din totdeauna Kilburn, cu trotuarele acoperite de gunoaie, cu amestecul etnic tumultuos - găseai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
expresie ar trebui să fie considerată, în circumstanțele date, ca lipsită de delicatețe, după care am abandonat-o, cu regret. — Dar ea știa de tine? Știa că-l omorâseși pe Philip? zisei eu, în schimb. Nu știu! zise Ben, aproape țipând. Dar știe ceva. Și nu mai suport! Își rotea privirea prin cameră, agitat, tremurând din cap până în picioare. Cu Philip a fost așa de ușor, adăugă el, de parcă ar fi simțit nevoia unei explicații. Deja era cu capul pe birou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
cu îngrijorare. O grămadă de lucruri se precipitau în acel moment. Cineva mai împinse un pic ușa, pe care o lăsasem întredeschisă. M-am întors să văd cine era. Violet se oprise chiar în prag, oripilată. Se repezi către noi, țipând: —Ben! Nu! În timp ce Ben fu distras, pe moment, de apariția lui Violet, am luat unul dintre pres-papier-urile scumpe de sticlă de pe măsuța din dreapta mea. Era rotund și greu și-l puteam cuprinde bine în palmă. Violet se oprise chiar în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
ridicat. I-am întâlnit privirea lui Hugo și mi-am dat capul ușor pe spate. A aruncat o privire rapidă la presspapier-ul din mâna mea și a dat din cap. —Violet, înapoi! Și du-te și închide ușa! aproape că țipă Ben, gesticulând cu o mână, de parcă ar fi putut s-o împingă pe Violet prin simpla forță a voinței sale. Era prins în cursă; deși nu puteam face nimic din cauza acului pe care-l ținea deasupra brațului lui Hugo, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
ridicase sprijinidu-se pe piciorul întreg, pentru că sări ca din pușcă, eliberându-se din strânsoare. Acul nu era de găsit. Violet se smiorcăia ca o banshee 1. Doi polițiști se năpustiră pe ușă, oprindu-se paralizați în fața acestui haos. — Faceți ceva! țipa Violet la ei, arătând cu gesturi disperate către Hugo, întins pe podea. Moare! Moare! Probabil că Hugo se lovise la cap când se răsturnase; gemea, dar era conștient. Totuși, nici unul dintre noi nu știa dacă Ben îl injectase a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
ațâțase să spun chiar niște cuvinte de macho, lucru care mă enerva peste poate. Violet se holba la mine, oripilată, cu ochii ei violeți larg deschiși, ca o adevărată femeiușcă. Am făcut stânga împrejur și am ieșit din cameră. Hugo țipă după mine, cât îl țineau plămânii: —Bravo, Sam, salvează domnițele la ananghie și apoi ia-ți tălpășița. Nu care cumva să-ți pierzi firea! Tu chiar te crezi Modesty Blaise, nu? Am trântit cu putere ușa de la intrare, care probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]