8,468 matches
-
Cezar!... O, nu vorbi... de ce risipești cu ușurință pietrele scumpe în caos... Păstrează-le... la focul nopților de iarnă, când nu ne vom mai iubi atât, cu povești pagîne de iubire vor lumina viața noastră când se vor întuneca... Dar acuma... acuma răspundă-mi ochii... eu bat cu degetul în murul marmoreu al gîndirei tale, pe fruntea ta... părul tău îmi curge pin degete... nu-mi ține mînile... știu că sunt insolent... ține-nchisă, lăcata cea de corale... nu împlea c-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
O, nu vorbi... de ce risipești cu ușurință pietrele scumpe în caos... Păstrează-le... la focul nopților de iarnă, când nu ne vom mai iubi atât, cu povești pagîne de iubire vor lumina viața noastră când se vor întuneca... Dar acuma... acuma răspundă-mi ochii... eu bat cu degetul în murul marmoreu al gîndirei tale, pe fruntea ta... părul tău îmi curge pin degete... nu-mi ține mînile... știu că sunt insolent... ține-nchisă, lăcata cea de corale... nu împlea c-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am pus în fața lui, pentru că eram în dreptul meu să șed la masa mea. El răsări oleacă, dar nu spuse nimic. Apoi începu a ciocăni în masă cu degetele lui lungi și subțirele și fluiera pintre dinți... Era o necuviință... dar acuma eu tăceam; căci, oricât de necuviincios ar fi fost, aria era de-o frumuseță rară... era subțire ca bâzâitul de albină, dar ți se părea că-n gura [lui] s-a așezat un virtuos de violină lung de [o] palmă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu povești ne adoarme. Ne trezim și murim cu ele... Auzit-ai tu vrodată povestea regelui Tla? - - Niciodată... Dar aș dori să știu mai întîi cine-i Archaeus? - Hm! Cum dracu să ți-o spun dacă n-ai priceput pân - acuma. Măi băiete! Cu toate schimbările ce le dorește un om în persoana sa, totuși ar vrea să rămâie el însuși... persoana sa. Am cunoscut oameni ce doreau a fi mai frumoși (cîte femei! ), mai cuminți (cîți oameni de stat! ), mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe sus. Cu toate astea, cu toată voința din parte-i, nu putea mișca nici brațul din acea cumplită amorțeală, nici piciorul; ceea ce simțea însă în suflet era o estremă mulțumire, un sentiment de ușurare a inimei. Când se trezi acuma, se trezi nu acasă, ci-ntr-o grădină mare și frumoasă, pe arborii căreia atârna omăt. Vro câțiva copii se jucau cu bulgări de zăpadă și fugeau repede prin grădină, iar într-alt loc văzu o fată tânără îmbrăcată în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu ochii pe jumătate deschiși numai. El s-apropie de ea, iar ea-i zâmbi și-i întinse mâna. - Mergem amândoi în oraș, nu-i așa? - Desigur, răspunse Ioan, deși or să râză oamenii de noi. - Las-să râză, zise ea. Acuma râsul lor n-are nici un înțeles. Alaltăieri încă aveau drept să râdă și râsul și vorbele lor mă dureau, azi... - Ai dreptate, dar unde mergem? - Ce fel? Tu nu știi încă? Dar voi să-l mai văz o dată; el doarme
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
râsul lor n-are nici un înțeles. Alaltăieri încă aveau drept să râdă și râsul și vorbele lor mă dureau, azi... - Ai dreptate, dar unde mergem? - Ce fel? Tu nu știi încă? Dar voi să-l mai văz o dată; el doarme acuma și visează la mine și sufletul lui mă atrage, mă atrage ca un magnet... {EminescuOpVII 291} Ciudat era că Ioan nu se prea mira de întîmplările lui. Mai întîi avea sentimentul că-și pierduse în parte memoria, apoi sentimentul că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
între aflările * celor noi, de care auzea și el, și-ntre cartea cărților, dar o găsea între biblie și-ntre ceea ce mulți din oameni se sileau, după el, a găsi în aceste esperiențe. Aceste fundamente a caracterului său sufletesc erau acuma, la bătrânețe, rădăcina unei nemulțămiri pe care el nu știa să ș-o esplice. Orcînd venea în contact cu vun om tânăr de care se lipise ideile Apusului, el se simțea lovit de o lume cu totul nouă în toate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dintre observațiile culese din zvon public sunt pline de un bun-simț popular, fiind de altfel aproape de adevăr. Astfel, un anume avocat Paul xe "Tieranu"Tieranu va spune Într-un grup de cunoscuți: „Este foarte explicabil de ce Guvernul permite emigrarea evreilor acuma. Pentru că nu mai are nevoie de ei, deoarece regimul comunist fiind consolidat În România, conducătorii P.M.R. au tot interesul să formeze cadre de conducere din rândul românilor, și nu al evreilor, pentru că nu și-au recrutat oameni În fruntea Partidului
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
beneficiul situației prezente (Bateson, 1989; Rabuzzi, 1988). Mai multe femei intervievate par să avanseze aceste ipoteze în reflecțiile asupra vieții lor: Niciodată n-am știut ce mi s-ar fi potrivit cel mai bine. N-am avut niciodată un plan, acuma trebuie să fac asta sau ailaltă... și pe parcurs, știi, în fiecare etapă a vieții apar lucruri noi de care să ții cont și ți se pare că poate e ăsta sau poate e celălat. Totul a fost așa de
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
meu - cam la cinci ani după ce eu i-am risipit acea bucurie, cu boala mea bruscă. a mai vrut să meargă o dată, încă mulți ani mai târziu, în vara dinaintea iernii când a murit. Medicii nu i-au dat voie. acuma eu sunt aici. Stau la masă și scriu. e noapte acum. Astăzi a fost senin, lumină albă de soare, și marea albastră, la capătul străzii din colțul restaurantului. poveste scurtă Scrisă parcă anume pentru a arăta că există totuși și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
În tonurile joase ale melancoliei, ale tristeții „dulce”, Învăluitoare și caută un obiect-ocrotitor. Ruinurile, natura, istoria sînt locuri de evaziune și de adăpost: „Ș’Întocmai cum păstorul, ce umblă pre cîmpii, La adăpost aleargă, cînd vede vijălii; Așa și eu acuma, În viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste vin păreri, Nici muzelor, cîntare, nici milă voi din cer O Patrie a plînge cu multă jale cer. La voi, la voi nădejde eu am de ajutor; Voi sînteți de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urlete de indignare. Își copleșește, realmente, adversarul prin aluzii din ce În ce mai compromițătoare pînă ce poemul devine un blestem teribil: „Să urli de turbare cînd ți-or cădea blesteme A două inimi calde ce tu le-ai dezunit Și-n viața de acuma, și-n cea de apoi vreme: Să tremuri ca un cîine În rane schilăvit. Ca molipsit de crime veninul s-aibi În tine, Și-n casele ce intri să vezi a curați, Ca urmele de șarpe, și urma după tine
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
chinuri, aht-uri..., Întreaga ceremonie. Iubirea este o profesiune pe viață. În pragul morții, poetul trimite un mesaj „frumușălelor” anunțînd iminenta lui retragere: „Mergi și du-te de la mine frumușălelor să spui Că acela ce prin versuri, le-au slăvii, acuma nu-i Decît un scheletru răce, răzămat pe cîrja lui.” Biografii poetului semnalează faptul că, după moartea Zulniei, Conachi nu s-a hotărît, cum pretinde, să ducă o viață exclusiv canonică. CÎteva, alte, „frumușăle” i-au marcat viața și i-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
le țineți treze sau păianjenii vă vor cotropi în întregime. Termină odată, fra' Tommaso, cu predicile astea. Știi foarte bine, suntem constrânși să facem cea ce facem; ai spus-o chiar tu de-atâtea ori, hai, lasă-ne să dormim acuma. Se făcea din nou tăcere, Carlo spunea noapte bună și torțele erau luate și duse de-acolo. Tommaso continua să se zbuciume în mii de gânduri. Va trebui inventat un loc unde să se poată trăi în pofida spaniolilor și a
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
cred că nimic... — Ferească Dumnezeu de noutăți, nu-i așa, flăcăule ? râse băcanul. Apoi, văzând că nu mai e altcineva înăuntru, se aplecă spre Petrache : Zice că se strică iar vremurile... Iar ? se arătă nedumerit Petrache. Abia le-am schimbat... — Acuma vremurile se strică mai repede ca înainte... Ia zi, ce-ți dau ? Aș zice niște salam din ăla... pofti Petrache. Dom’ Stănică potrivi cântarul și puse marfa, socotind în gând. — Paișpe lei. Cu bătaie. Petrache numără hârtiile în palmă. Se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
am adus parizer... puse Petrache pachetul pe masă. — A întrebat Stănică de mine ? — Ți-a trimis bomboane. Zice că sunt pudrate cu cacao... Da’ ciocolată n-avea ? — Nu știu, se apără Petrache. N-am întrebat... N-ar da, zgârcitul lumii... — Acuma ce să zic, șopti Petrache, ca pentru el, așezându-se la masă. Dacă e dar, nu- ntrebi... Da’ pe mâini te-ai spălat, băiatu’ mamii ? — M-am spălat. Nu-mi mai zi băiatu’ mamii... Acum urma partea cea mai grea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
te uiți când și când la fotografii și să stai de vorbă cu mine... M-a căutat cineva ? întrebă Petrache, exasperat. — Nimeni, cin’ să te caute ? Cine bate la ușa noastră, afară de omul care citește contorul ? Chiar și ăla vine acuma la trei luni o dată, că nu mai citește ca pe vremuri, face regularizare. Nu știu cum să te fure mai tare. Și, dacă te caută, ce să-i spun ? — Nimic, că nici nu știu cine e... Simt eu așa, că de la o vreme parcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pieptului, șerpuia prin toate cotloanele trupului și cobora spre pântece, stăruind acolo și zvâcnind. Tarabagiul îi îngăduia, oricum nu avea alți mușterii și, cu siguranță, mai văzuse scena, conspirația celor care caută tertipuri pentru a-și suplini lipsa de curaj. — Acuma nu te mișca, șopti Petrache, fără să-și dea seama că respirația lui grăbită ajungea la urechea ei înaintea cuvintelor. Uite, trage în iepuraș. Mi-e milă de el... Mai bine ciuperca... Încercă de câteva ori, dar nu nimeri nicicum
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
le dea voie. Mai întâi a fost castelul. Casele s-au făcut după aceea. Oamenii nici nu se întreabă cum se poate ca soarele să apună fără să răsară... Orașul nostru e o lume cam aplecată într-o rână. — De-acuma o să-mi pară rău în fiecare dimineață... murmură ea. — O să te duc odată la castel, când o să ieși din schimbul de noapte. Urcăm pe creneluri. O să vezi ce n-ai mai văzut... Aurica se opri, încurcată. Ajunsese la cabină, Petrache
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar, când te uiți mai atent, vezi că nu bate de nicăieri. Or mai fi îmbătrânit și vremurile, săracele. Lumea e și ea ca omul, se naște, trăiește și îmbătrânește. Când lumea era mai tânără, n-avea nevoie de niciunele, acuma, de când a îmbătrânit, are nevoie de mașini, de curent electric, de astea, cum le zice, computere. Cum e omul când e neputincios, ba ochelari, ba toiag... Petrache ridică paharul și trase o dușcă zdravănă. — Am venit prin centru, zise. Mi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prindă frânturi de cuvinte. Fandarac îi făcu semn să se aplece și-i șopti la ureche : — Spune-le din partea mea să se ducă dracului ! — Cui ? se sperie Șofronică. — Nu știu... Tu numai spune- le. Apoi se întoarse mulțumit spre Petrache. — Acuma se duce să se gândească, spuse, arătând spre cârciumarul care se retrăsese îmbufnat după tejghea, și asta o să-i ia foarte mult timp. Nu e destul să ai ochi și timpan, mai trebuie să ai și minte. Iar dacă noi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mulți ani pe nimeni. Doar pe Filip, și asta numai de câteva luni, de când a început să-i povestească pentru cartea cu amintiri din închisoare. — I-ai spus și lui ? — Lui Filip ? Nu, e și el speriat. O duce greu acuma, l-au dat afară de la ziar, aproape că n-are ce mânca și la sfârșitul lunii proprietarul l-a amenințat că-i pune bagajele la ușă, dacă nu plătește chiria. Are, pe deasupra, tot felul de obsesii, crede că e urmărit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
filosofie uitându-se la cranii, ca Hamlet. Pufni : Nu mă-ntreba de Hamlet, că mai multe nu știu. Am văzut și eu o poză... Nu arăta a lipovean, dar era tot așa de blond ca Efrem. Ce-o fi făcând acuma ? Mă tot întreb... Îți mai rămâne timp ? întrebă Cosmina, arătând spre mașină. — Lasă-l pe mutulică, e bun și el la casa omului. Sau te pomenești că nu e chiar așa mutulică, e din ăia care tac și fac. Om
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-l sleiască deodată. — Bordură, peste trei pași ! strigă, din spate, Coltuc și Fane Chioru ridică bastonul în semn că auzise. Cinci pași dreapta, strigă iarăși, după câteva clipe, și orbul apropie bastonul de zid până când vârful sări din muchia zidului. Acuma numără zece pași... Se opriră, gâfâind. Respirația orbului șuieră subțire, dându-i de gol plămânii ciuruiți. Ologu lăsă cârjele să cadă în lături și se așeză pe o buturugă, frecându-și singurul genunchi pe care-l avea. — Vin după noi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]