9,447 matches
-
m-am întors. Eram iar printre prietenele mele, în curtea mătușii, sub cerurile opulente de vară. Nu mi-am revenit până pe înserat. Față de simplitatea și puterea acelei lumi, unde aproape că fusesem, formele lumii de-aici (frunzele întunecat-transparente ale cireșului amar, fructele lui grena, cu carnea moale și udă, camionul cu vopseaua albastră de pe capota jupuită, zmeele levitînd peste câmp, ocolite în zbor de turturele, fiecare cărămida împăienjenită din fațada casei, fiecare fir de păr cărunt din blana cu scaieți a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Nu ne-am spus decât câte un "pa" la despărțire. M-am întors singură, amețită. Vedeam și am văzut toată seara în fața ochilor (sau îndărătul lor), trupul roșu-portocaliu al Esterei, obrajii ei plini, ultimul ei zâmbet care-i dădea expresia amară, exotică, a africanelor. Când mai aveam nu mai mult de douăzeci de pași până la poartă, a trecut pe lângă mine o femeie foarte fardată, mișcîndu-și șoldurile caraghios sub o fustă imposibilă. Avea brațele pline de lalele galbene. Oricât eram de nostalgică
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sau mai rău, bucăți de hârtie mâzgălită cu gudron, pe care nu dă nimeni doi bani, oricât de geniale ar fi rândurile de semne grafice, care, curând, tot nu vor mai fi înțelese." Rostise vorbele astea pătimaș, cu o expresie amară. Tăcu apoi mult, în seara aurie. Așezat în patru labe, Marcel construia pe parchet un castel din cuburi. Chiar în vârf puse o piramidă albastră. Eu îmi potriveam poala, rochiei. Mă gândeam de fapt la Ester: cât timp stătuserăm în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că vremurile bune trecuseră pentru totdeauna. Tristețea nu mă mai părăsea. Când eram singură, după-amiază, ea se intensifica, devenea acută și dulce, insuportabilă. Mă învîrteam atunci prin grădina pustie, rupeam cîte-o roșie și mușcam din ea sau îmbrățișam trunchiul cireșului amar, gîndindu-mă la Ester. Mergeam pe poteca îngustă dintre straturile de legume, ajungeam la camion și suiam în cabina încinsă. Suceam de volan, apăsam pe frâne și deodată îmi dădeau lacrimile. Coboram și mi-o puneam pe Gigi după gât și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pic, ne-am hotărât să amânăm jocul pe diseară sau pe a doua zi, și până atunci să jucăm jocuri obișnuite. Și toată ziua ne-am zbînțîit în toate felurile: am desenat, am jucat șotron, ne-am cățărat în cireșul amar, ne-am amuzat cu Podul de piatră și Țară, țară, vrem ostași. După-masă am ieșit doar cu Ester și-am luat-o peste câmp, printre florile sălbatice, de mână, iar apoi ținîndu-ne pe după mijloc. Am cules buchete de flori și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pași mici spre "altar". Celelalte fete, solemne, veneau câte două în urma noastră. Eu eram copleșită, pe măsură ce mergeam, de sentimente mult prea puternice pentru mine, de o suferință și o tristețe pe care nu le înțelegeam, amestecate cu o bucurie neagră, amară, insuportabilă. Știam: curând avea să se termine totul. Curând ,tot ce făcea farmecul acestor zile (acestei lumi) avea să se șteargă de parcă n-ar fi fost niciodată. Brațul Esterei, pe care-l strângeam acum sub al meu, avea să dispară
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
drept, cu nări prelungi, iar obrajii galbeni, scobiți. O mustață destul de rară era încadrată, ca de două paranteze, de niște cute care ar fi arătat obișnuința de-a râde mult dacă n-ar fi fost în același timp sceptice și amare. Gura îi era cărnoasă, deopotrivă senzuală și austeră, ar fi putut fi o gură de sfânt slăbănog, în veșnică luptă cu ispitele și mai ales cu ispita, diabolică, de-a nu se lăsa ispitit. O gură ușor asimetrică deasupra unei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-și scoată mîmile prinse de încheieturi în pumnul meu; căci aceasta era lupta. Eram calm, experimentând detașat de durerea fizică și de orgoliu. În sfârșit, a trebuit să recunoască, era înfrîntă. Aceasta i-a dat o bucurie amestecată cu senzualitate amară. Știu că era fericită că eu am înfrînt-o. Dar suferea că maestrul ei spiritual, guru, nu o ajutase. Etc. Când ne-am dus spre odaia ei, noi doi, singuri, ea mi-a șoptit: ― Mi-ai frânt mîinile! I le-am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
unchi, care încerca să liniștească mintea bietei Chabù prin cântec, adusese un leac popular, un fel de pastă de buruieni frământate cu miere, care trebuia pusă în creștetul capului, de-a dreptul pe piele. Și am asistat la o scenă amară, când nimeni nu avea curajul să taie din rădăcină părul fetei și m-au hotărât pe mine s-o fac. Chabù nu-și dădea seama de nimic. Am mîngîiat-o pe frunte, o priveam în ochi și am lăsat foarfecele să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
numai direcția variază. Dar asta, evident, nu este adevărat, sau, cel puțin, nu este adevărat sub forma care mi-a fost transmisă mie. E drept, și Heraclit a spus ceva în același sens, dar... Se întrerupse din nou și zâmbi amar, urmărind cu ochii un rotocol de fum înălțîndu-se molatic deasupra lor. - Ce e teribil în amnezia unui poet, reluă după o lungă tăcere, este faptul că, pe măsură ce memoria personală dispare, o altă memorie, i-aș spune culturală, răzbește din adâncuri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
E drept, i-am spus că aveam întîlnire la 4,30. Orlando se opri, își potrivi ochelarii și-l privi lung, fără expresie. - Ce este cu 4,30? întrebă. Cine ți-a spus de 4,30? - Ah, făcu Adrian, zâmbind amar, e o poveste lungă! Lungă și tragică. Orlando îl mai privi, pătrunzător, apoi își reluă mersul. - Vino cu mine, spuse. - Aș veni cu cea mai mare plăcere, se scuză Adrian, întovărășindu-l, dar tocmai căutam sala catalană, voiam să examinez
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ar fi fost mâniat. - Vă prăbușiți în întunerec pentru încă o mie de ani. Întunerec, în adânc, tot mai adânc... Își trecu mâna pe frunte, parcă ar fi vrut să ofteze. Apoi se întoarse spre Leopold. - Schicksal! spuse el zâmbind amar. - Schicksal! repetă celalt. Von Balthasar își puse brusc casca și mă privi din nou. Avea acum privirile reci, înghețate. - Aveam nevoie de oameni, spuse. Avem cu noi dinamită, dar ne trebuiesc și oameni. Trebuie să distruge șoseaua până la Dumbrăvi. Noi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
știu. Nu cred. I-a ascuns Ilaria sub patul lui, de dimineață, când a auzit camioanele. - Mai bine că nu i-a văzut, începu Lixandru după o pauză. Pentru că asta nu e comoara pe care o visează el de atâta amar de ani. Nu-l înțelegem și Lixandru își învîrtea târnăcopul între mâini. - Moșu ar recunoaște-o cum ar da cu ochii de ea. Întâi și întîi, el ne-a vorbit de o căldare cu galbeni, și asta a noastră e
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Fier. - Ar trebui s-o scoți, spuse. Numai e de nici un folos... - Dacă n-a căzut de la sine, eu n-am de ce s-o scot... Parcă ar fi vrut să spună ceva, dar se stăpâni și mă privi din nou, amar. - Ce rău îmi pare că nu pot scrie poezii în românește. Am încercat de mai multe ori, dar nu merge. Am încercat chiar să-mi traduc unele poezii, dar parcă nu mai e același lucru. Parcă n-ar mai fi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
umbrela, și pălăria, și hainele. Dacă n-ar fi fost ploaia, ar fi ars ca o torță... Nu știu dacă mai trăiește. - Și chiar dacă mai trăiește, ce-o să facem cu el? Era o voce depărtată, obosită, și, i se părea, amară. - Cine știe ce păcate o fi având, să-l trăsnească Dumnezeu chiar în noaptea de Înviere, și chiar în spatele bisericii... Să vedem ce-o spune internul de serviciu, adăugă după o pauză. I se părea curios că nu simte nimic, că, de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
urmarea... Profesorul se apropie de el, continuând să-l privească adânc în ochi. - De unde știi că există o urmare? întrebă. - Mi-am închipuit după nervozitatea dumneavoastră. Nu v-am văzut niciodată atât de nervos. Profesorul ridică din umeri și zâmbi amar. - Nu m-ai văzut dumneata, dar sunt destul de nervos... Să revenim însă la cazul dumitale. S-au ivit o seamă de complicații, mai ales în cele două săptămâni cât am lipsit. - Din cauza mea? întrebă. - Nici din cauza dumitale și nici dintr-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în dreptul lui și-i ceru voie să se așeze la masă. - E curios că ne întîlnim tocmai astăzi, zi atât de importantă pentru dumneavoastră, spuse. Eu sunt contele de Saint-Germain. Cel puțin, așa mi se spune, adăugă cu un zâmbet amar. Dar nu e curioasă această întîlnire, doar la câteva zile după descoperirea manuscriselor eseniene de la Marea Moartă? Desigur că ați aflat și dumneavoastră... - Doar ce-au scris ziarele, spuse. Îl privi lung și zâmbi. Apoi ridică mâna în sus: - Dublă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fi deschis brusc ferestrele. Rămase câtva timp nehotărât, cu albumul în mână. "Și al treilea trandafir? se auzi gândind. Unde vrei să-l pun? Lasă albumul, și arată-mi unde vrei să pun trandafirul. Al treilea trandafir..." Începu să râdă, amar, contrariat. "Sunt, totuși, un om liber", își spuse, așezîndu-se în fotoliu. Cu mare grijă și emoție, deschise albumul. Un trandafir proaspăt cules, mov, așa cum nu mai văzuse decât o singură dată până atunci, îl întîmpină în mijlocul paginii. Îl luă în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Fata înainta tot atât de sigură, grăbind pasul, căci zărise o masă liberă în fund, într-un colț retras. - Bravo, Maestre! se auzi din nou strigat. Să știi că te prinde bine... - E o elevă de-a mea, răspunse cu un zâmbet amar. Ultima mea elevă. O să auziți curând despre ea... Când se așezară, unul în fața altuia, Maria îi luă repede mâna între mâinile ei și-i șopti: - Vă mulțumesc, Maestre. Vă mulțumesc pentru tot. Își retrase încet mâna și, întorcînd capul, făcu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
putut lua în serios o povestire scrisă de un autor obscur și atât de absurdă? - N-a fost chiar atât de absurdă, șopti Maria, dacă v-a schimbat viața... Pentru întîia oară, Antim izbucni în râs. Râdea împăcat și totuși amar, așa cum râd uneori bătrânii. - Îmi pare bine că te-am convins atât de repede, vorbi continuând să zâmbească. Nici nu-ți dai seama câtă dreptate ai !... Pe de o parte, nu mi-am putut lega viața de nici una din femeile
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mi-a prezis chiar Casals, prin 1926? Unul din cei mari, din primii doi, trei celiști ai lumii? - Ba da, Maestre, îl întrerupse Maria, ați ajuns! Asta sunteți: unul din cei mari. - Eu știu ce-ți spun, continuă Antim zâmbind amar. Vorbeai de ambiție, spuneai că ești mistuită de o ambiție aproape maladivă. Felicitările mele, Maria Daria! Dacă crezi în geniul dumitale, așa trebuie să fii: bolnavă de ambiție... - Dar în cazul meu... - Nu mă întrerupe, că nu știi ce voiam
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
frică, și nu numai mie, ne-a fost frică să nu ți se întîmple ceva, să nu-ți pierzi mințile, căci o asemenea precocitate, profundă și extravagantă în același timp, se plătește... - Și ați avut dreptate, îl întrerupse Ieronim zâmbind amar. Am plătit cu vârf și îndesat. Căci în noaptea aceea familia a decretat că sunt copilul-minune al secolului, și tot atunci s-a decis să mă prezint neîntîrziat directorului Teatrului Municipal. Și, spre nefericirea mea, Theodorini era bun prieten cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în mod tragic nu numai de îndepărtarea și înstrăinarea celui drag dar și de terifianta dispariție întru totul, efectivă a acestuia, dispariție a cărui nume, moartea, se așează pe buzele oamenilor asemeni unei stânci întunecate de gheață ce picură plângeri amare și încrispări ale neputinței. În mod inevitabil, derularea vieții noastre este direcționată spre survenirea indubitabilă a morții. Acest adevăr simplu este una dintre realitățile cele mai necontestate de către ființele umane. Nimeni dintre cei aflați sub spectrul unei rațiuni normale și
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
îi este impusă închiderea sau alături de gestul întinderii întru salut a unei mâini care nu mai este constituie pentru conștiința umană astfel lovită câmpuri de nuanțe și detalii ce trebuie surprinse și utilizate din plin drept o contrapondere ontică la amara incompletitudine adusă de un trup sfâșiat în echilibrul funcționalității sale. Fiecare din amănuntele astfel surprinse pot fi exploatate în demersul istovitor al apropierii de normalitate și al imitării atitudinilor sale. Acest demers este, în esență, unul de adâncire al conștiinței
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
nu bate cu bățu, vezi că tot mai e o dreptate în ceruri ? Vezi că tot mai e un Dumnezeu care a văzut că m-a ținut nemâncată atâta vreme și-n picioare la ușă ? După ce c-am bătut atâta amar de drum, m-a ținut la ușă cât am sunat, suna-i-ar creierii, că-mi tremura picioarele de foame și-mi venea leșin de la lingurea... Cum îmi vine și-acuma... Ai nevoie de ceva, madam Delcă ? Dacă ai nevoie
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]