KorAP: Find »[drukola/base=apleca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...224 225 226 ...443 >

11,066 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

și aripa de gheață a morții. - Căpitane!!! țipase deodată Simion și, Încălcând regula ceremoniei de primire a oaspeților, descălecă și fugi până la căruța În care se afla rănitul. Sub privirile contrariate ale italienilor, arcașul se opri lângă căruță și Își aplecă fruntea În fața lui Oană, ca și cum ar fi așteptat o binecuvântare. Iar căpitanul i-o dăduse, ridicând cu greu mâna dreaptă și lăsându-și palma pe creștetul oșteanului. - Ridică-te, Simioane, că doară nu ești la spovedanie... murmurase Oană, cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și oștenilor Moldovei, atunci măria ta să știe atâta lucru: țara asta nu va fi pusă În genunchi. Niciodată. Ștefan privi adunarea și se scutură ca ieșit dintr-un vis rău. - Ridicați-vă, boieri și căpitani! Nu se cade să aplecați privirile la ceas de cumpănă! Logofete Litovoi! Am Înțeles ceea ce spun cuvintele domniei tale și mai ales ceea ce nu spun ele! În ceea ce nu spun, mă ceartă că m-am Îndoit o clipă de puterea și de credința voastră! Acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și vru să Întindă mâna ca să-i mângâie fruntea. Căpitanul Îi strânse Încheietura, amintindu-i că orice gest care atrage atenția ienicerilor poate aduce moartea. Femeia rămase la doi pași de catafalc, Închizând ochii și visându-se chiar lângă el, aplecată peste chipul dintotdeauna frumos și blând al tatălui ei, lăsându-și lacrimile să curgă În voie și sărutându-i mâinile care o crescuseră și o mângâiaseră și care purtaseră, până În ultima clipă, sabia apărării voievodului. Era război și oamenii mureau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
asupra dușmanilor. Apoi vei vedea ceața lăsându-se asupra codrilor, deși nu va fi vreme de ceață. Și apoi vei vedea frunzele stejarilor Începând să miște fără vânt și apoi vei simți vântul iscându-se fără pricină și vârfurile arborilor aplecându-se sub puterea furtunii. Abia atunci vei putea porni la luptă, căci ajutorul tău va fi sosit. Mulți oameni vor mai muri, dar vei Învinge. Și vei domni Încă mulți ani, mai mulți decât cei care au trecut de la urcarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de ceață, și armatele dușmane dispărând În nori lungi de fum, și vei ști că sunt aproape. Și apoi vei vedea frunzele stejarilor Începând să miște fără vânt și apoi vei simți vântul iscându-se fără pricină și vârfurile arborilor aplecându-se sub puterea furtunii. Și vei ști că am ajuns. Vei putea scoate spada și vei putea spune voievodului tău: să pornim la luptă, Doamne, căci victoria va fi a noastră. Și atunci mă vei vedea. Încercă să alunge senzația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Încordat, se gândi că are cele două buzdugane de o parte și de alta a șeii și spada venețiană la Îndemână, la centură, Încercă să-și imagineze șocul ciocnirii și primele mișcări pe care le va face, nu reuși, se aplecă pe coama calului și se lăsă În voia acelui atac rapid, amețitor, ca o cădere În abis. Auzi, ca prin vis, fâșâitul metalic al săbiilor scoase din teci și apoi strigătul nebun al luptătorilor, prăvălindu-se asupra achingiilor. Scoase spada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cel care a aruncat-o e lovit de o săgeată... - Pietro. - Pietro. Încearcă să-i apere și pe Alexandru și pe Amir. Nu poate. În jurul lui Alexandru sunt câteva sute de achingii. Vânătorii au căzut. E numai sânge... Amir galopează... aplecat pe coama calului... E rănit... Un grup de achingii... nu știu câți... poate zece, cincisprezece... Îl Înconjoară... unul Îi pune lui Alexandru sulița În piept... altul iataganul la gât... Lasă jos sabia și buzduganul... E luat prizonier... Amir e aproape... spahiii În spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Încearcă să se ridice... o săgeată Îl lovește În spate... Se ridică... scoate iataganul... Încearcă să-l elibereze pe Alexandru... Nu... Nu... Nu se poate... Din spate, un spahiu Îl taie cu iataganul... e tot numai sânge... cade... Alexandru se apleacă spre el. * - Nu!!! strigă Alexandru, smulgându-se din mâinile celor doi akingii care Îl prin seseră și aruncându-se lângă mongol. Amir!! Amir, nu muri acum!!! Mongolul gemu ușor și deschise ochii. Sub el, balta de sânge se lățea. Achingiii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
geamătul Într-un zgomot ciudat, ca al unui animal sălbatic, a cărui furie mătură totul În cale. * Și apoi vei vedea frunzele stejarilor Începând să miște fără vânt și apoi vei simți vântul iscându-se fără pricină și vârfurile arborilor aplecându-se sub puterea furtunii. Și vei ști că am ajuns... Alexandru Își aminti brusc de aceste cuvinte. Achingii care Îl țineau prizonier priveau din ce În ce mai speriați În jurul lor. - Djinii... murmură unul dintre ei. Alexandru Înțelese. În studiile lui venețiene aflase că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
a luptătorului spre care se Îndreptase Amir În goana lui nebună. Bătrânul Uzjun, șeful mongolilor În absența lui Amir, atinse pământul cu fruntea la sosirea lui Andà. Părul său era aproape alb. Ochii Îi secaseră de lacrimi. Războinicii Bordjighin se aplecară și ei, fără a privi În ochii Marelui Maestru. Durerea lui nu trebuia să Întâlnească nimic În cale. Durerea lui era sfântă. Era singura care avea dreptul la răzbunare. Mongolii doreau răzbunarea din adâncul sufletelor lor, dar nu schițau nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
aprinde focul cel mare și vom vesti Răsăritului moartea lui. Îl veți duce spre stepe, acolo unde trebuie să fie Îngropat. Spiritele munților Îl vor ocroti pe drum. Iar eu voi ajunge În satul lui și Îl voi plânge. Bătrânul aplecă fruntea. - Până diseară, Însă, va trebui să luptăm. Vreau să fiți alături de mine așa cum ați fost alături de el. Suntem același suflet. Bâtrînul Își lipi fruntea de pământ, dar Alexandru observă că umerii i se zguduie Încet de plâns. - Uzjun... ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
scoase. Chipul Îmblânzindu-se, ochii mari, albaștri, devenind luminoși și inundând totul. Apărătorii se opriră și formară un semicerc, lăsându-l pe căpitan să avansese spre fiul lui. Erina făcu un pas, dar voievodul Îi prinse mâna. Căpitanul descălecă. Ștefănel aplecă privirea, așteptă ca tatăl său să ajungă În fața lui, Îi luă mâna dreaptă și o sărută Încet, simțindu-i asprimea, forța și blândețea. Apoi o lăsă și spuse, cu un glas sugrumat de toate lacrimile care ar fi vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937

mare a casei, era prietena ei din copilărie. O prietenă mai veche, mai intimă deci!; Mini. Ținea de umeri pe amica ei, o Elenă azi absentă de la tot ce nu era un gând ascuns, și din când în când se apleca spre ea pentru a-i culege cuvântul rar și încet, sau a-i spune unul la fel. Deodată Lenora se sculă brusc; își frânse mâinile, dete capul pe spate, strânse dinții, își mușcă apoi pumnii și foarte palidă, fără răsuflare

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
pentru toate confidențele, tăceau acum. Stau alături ca și cum s-ar fi sprijinit una de alta prin umerii legați, prin apropierea capetelor serioase și triste, rezemate de pervazul vitrajului, cu fața spre odaie. La un căpătâi al mesei mari, Lina sta aplecată cu grije spre Lenora, care încerca să-și stăpânească nervozitatea, dar părea a aștepta un lucru de nimic pentru a se zbuciuma liber și desperat. Nu plângea, nu scâncea, dar Mini auzea perfect cum țipă, cum bocește. își aminti legea

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
dintr-o dată printr-un desemn brutal. In sfârșit, Haliipa se întoarse. Mini gândi ,,în sfîrșit" pentru plecarea lor, dar parcă era și acel sfârșit așteptat cu atâta încordare de Lenora. Totuși nu avu spre bărbatul ei acele mișcări care o aplecau ca pe o plantă amoroasă spre umărul lui. Se uita fix la el. - Am dat instrucții vizitiului - zise - și altele ce trebuiau făcute. Firește, nu puteau vorbi comod în fața musafirilor, dar poate constrângerea asta îi slujea. Când dai drumul răului

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
a mă dezmorți, se vede: un fel de beție, specială desigur înghețaților și prin care încă deosebeam bucuria sosirei. Portarul trecuse într-o gheretă mică. Eu și urcasem zece trepte spre locul unde patru pereți asigurau expedițiunei mele un adăpost. Aplecată peste balustradă, așteptam în acea amorțeală: un fel de simțire ciudată și care ar trebui cercetată, despre contactul frigului cu căldura. Portarul ieșise din cușcă cu un altul, care îi da se pare ordine, deoarece apucă îndată bagajele numeroase, subt

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
grăsune. . . și vreo lună lipsise de la post, bolnavă. Așa îmi închipuiam că s-a zămislit ciudatul idolatru. . . Apoi transpuneam: vedeam o nemțoicuță cu o cămașe de mătase galbenă sub halatul 45 de spital, pe car o zărisem odată în trecere, aplecată peste un viermuș de copil galben, pe care-1 ținea în poală. Un păr imens buclat și blond era răsturnat peste fața ei; printre șerpii aurii ai podoabei, zărisem abia un chip veșted și urât. Desigur, din părul acela uimitor se

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
de oameni, de viață. . . flămînzi! Nebunia lor era aceea a foamei. Unul la un colț de stradă, voinic, întreg, muntean, nu târgoveț, deși în straie de oraș rupte, se uita la fiecare trecător cu ochi negri, mari, aprinși, lacomi. Se apleca neașteptat și te speria. . . Un lup de prin tranșee, hămesit dar neistovit, venit de spaima pustiului spre miezul orașului la zgomot și lumină, strângând dinții neputincioși, dar mâncând cu ochii prada frumoasă, proaspătă. Câteva zile în șir l-am văzut

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
alternate ale ploaiei însoțiseră somnul lui Mini, în care sta trează nădejdea că timpul se va îndrepta a doua zi pentru a îngădui proiectele ei bune. Dimineața, zgomotul timpuriu al tramvaielor, uruitul trăsurilor, acoperiseră melodia capricioasă a ploaiei. Mini se aplecase peste 1 sghiaburile ude, asfaltul era ud și el șl burlanele se scurgeau. Orașul împiedica să vezi orizonturile amenințătoare sau geana promițătoare a soarelui. Pe deasupra coperișurilor nalte și dese, norii rotocoleau. Mini nu vroi să se mânie, nici să se

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
umezea bura ca un suc. Trebuia să treacă prin grădini. Acolo se petrecea o feerie a negurei. Era miragiul fabulos al gradinei în pânza ceței, apoi răsfrângerea imaginei străvezii furată de ceață în apă. Cerul, limpezit deasupra pâclei joase, se aplecă și el să se privească răsturnat în valul magic. Realitatea era travestită ochilor de iluzie, și iluzia îți amăgea ochii. Un rai aiurit, în care cei doi care se zăreau acolo, o altă pereche, singurii locuitori ai pământului, ai Paradisului

Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647

caldă exact la momentul potrivit, iar servitorii săi consideră asta cea mai importantă îndatorire a zilei. Lama aparatului de bărbierit trebuie ascuțită nu mai puțin de două minute și spuma de bărbierit agitată alte două minute, în timp ce stăpânul, gol, se apleacă și-și întinde trupul într-o serie de mișcări după baie, descrise pe larg în lucrarea sa În afară de Curățenie și Credință, al treilea lucru important este Corecta Circulație a Sângelui. O dată ce a făcut toate acestea, i se întinde aparatul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
liniștită pe una din pleoape. Pran se îndreaptă spre el, strângându-și brațele în jurul pieptului de frig, și-l împunge cu vârful piciorului. — Trezește-te. S-a făcut dimineață. Cerșetorul nu se mișcă. Pran îl împunge din nou. Nimic. Se apleacă și-l scutură de braț. E rece și țeapăn. Se dă un pas înapoi, realizând cu oroare ce s-a întâmplat. Gripa și-a făcut efectul foarte repede. Ca și restul lumii, nu are timp să jelească, pentru că în momentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
orez, legume și aruncă apoi cojile într-o grămadă. Casa are un balcon de jur-împrejur, la etaj, care pare că se lasă sub greutatea atâtor femei, intrând și ieșind din încăperi sau stând în ușă de vorbă. Două tinere se apleacă peste marginea balustradei, iar a treia atârnă niște sariuri uriașe de mătase pe o sârmă întinsă de la un capăt la altul al casei. Bărbatul, care lui Pran i se pare uriaș, își face loc prin acel furnicar de femei cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
se mișcă. Nu vorbește niciodată, ci doar apare, apoi dispare, pâlpâind ca flacăra unei lumânări, când el îi pune întrebări mai dure. Apar și alte figuri, cu gurile urât mirositoare, larg căscate, și cu niște cuțite curbate în mână. Se aplecă asupra lui și încep să-l jupoaie, la început crestându-l subraț, la glezne și încheieturi, apoi îi trag pielea de pe spate ca pe o kurta foarte strânsă. Țipă disperat, dar ei o ridică sus spre lumina care trece prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
nervos când pe un picior, când pe celălalt. Oare ar fi bine să se ascundă? Să evadeze de aici coborând pe peretele exterior? — Ce fel de copil mi-au adus? se văicărește Khwaja-sara. De ce trebuie să fac eu totul? Se apleacă, încercând să găsească pe dibuite o pungă mică de sub faldurile îmbrăcăminții sale. Afundându-se din ce în ce printre cutele șalului negru enorm, încetează din nou să mai fie bărbat sau femeie, de parcă genul s-ar fi retras undeva într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]