5,806 matches
-
și pseudonime precum Sonia Mugur, Sergiu Băițan, Ion Sorescu. Dată fiind situația materială precară a familiei, muncește alături de părinți încă din copilărie la extrasul și spălatul aurului. Condițiile vitrege își vor pune pecetea asupra sănătății copilului, fiind afectat de reumatism articular, afecțiune care îl va urmări pe parcursul vieții. Școala primară o urmează, cu întreruperi, la Băița și Valea Borcutului, între anii 1924-1928. Un rol hotărâtor în continuarea studiilor îl are preotul-dascăl Victor Băcilă din Valea Borcutului, care, impresionat de inteligența nativă
Ion Șiugariu () [Corola-website/Science/328648_a_329977]
-
lung și prezintă un corp și două extremități (una proximală și una distală). Extremitatea proximală a humerusului prezintă capul humerusului (care se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei) și corpul humerusului. Extremitatea distală, numită și condil humeral, prezintă două suprafețe articulare: trohleea humerusului (medial) și capitulul humerusului (lateral) separate de un șanț intermediar și trei fose: coronoidă, radială, olecraniană. Sunt împărțiți în mușchii regiunii anterioare și mușchii regiunii posterioare. Mușchii regiunii anterioare sunt inervați de nervul musculocutan și sunt următorii: Mușchii
Braț (anatomie) () [Corola-website/Science/328867_a_330196]
-
din greaca "osteon" = os; "synthesis" = reunire, alipire) este o metodă chirurgicală de fixare a fragmentelor unui os fracturat cu ajutorul unui material inert (de obicei metalic: șuruburi, butoane, sârme sau plăci metalice) sau cu material resorbabil (în special pentru fixare fragmentelor articulare mici). Aceste materiale inerte sunt de obicei îndepărtate după producerea consolidării osoase (osteosinteză temporară). Există două metode de osteosinteză: internă și externă.
Osteosinteză () [Corola-website/Science/334881_a_336210]
-
cum ar fi ecocardiografia, CT-ul cardiac și medicina nucleară. Aplicațiile sale includ evaluarea ischemiei miocardice și viabilitatea, cardiomiopatii, miocardite, supraîncarcarea/supradozarea cu fier, boli vasculare și boli cardiace congenitale. Aplicațiile din sistemul musculo-scheletic includ imagistica măduvei spinării, evaluarea bolilor articulare și tumori ale țesuturilor moi. RMN-ul hepatobiliar este folosit pentru a detecta și caracteriza leziuni ale canalelor hepatice, pancreatice și biliare. Tulburările focale sau difuze pot fi evaluate utilizând difuzia-ponderata, imagistica fazelor-opuse și secventele dinamice cu contrast înbunătățit. Agenții
Imagistică prin rezonanță magnetică () [Corola-website/Science/335534_a_336863]
-
pe fascia brahială ("Fascia brachii") și fascia antebrahială ("Fascia antebrachii"), trecând ca o punte peste vasele humerale (artera brahială și venele brahiale) și nervul median. La umăr, tendoanele bicepsului brahial sunt situate în axilă: tendonul capului lung trece prin cavitatea articulară a articulației umărului între capul humerusului și capsulă, fiind învelit de o prelungire sinovială, teaca tendonului intertubercular ("Vagina synovialis intertubercularis"); tendonul capului scurt, lateral de mușchiul coracobrahial ("Musculus coracobrachialis"), vine în raport cu peretele posterior al axilei, iar anterior este acoperit de
Mușchiul biceps brahial () [Corola-website/Science/331992_a_333321]
-
Artrita idiopatică juvenilă (AIJ) reprezintă cea mai întâlnită formă de artrită care afectează copiii. Totodată, constituie una dintre cele mai severe boli cronice reumatologice din această grupă de vârstă (1-16 ani). În timp, ea poate evolua de la inflamație articulară până la anchiloză articulară invalidantă. Primele însemnări privind caracteristicile principale ale bolii datează încă din Egiptul antic. În jurul anului 1500 î.Hr. în "Papirusul Ebers" (numit astfel după cel care l-a descoperit, Georg Ebers) a fost descrisă o stare patologică cu
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
idiopatică juvenilă (AIJ) reprezintă cea mai întâlnită formă de artrită care afectează copiii. Totodată, constituie una dintre cele mai severe boli cronice reumatologice din această grupă de vârstă (1-16 ani). În timp, ea poate evolua de la inflamație articulară până la anchiloză articulară invalidantă. Primele însemnări privind caracteristicile principale ale bolii datează încă din Egiptul antic. În jurul anului 1500 î.Hr. în "Papirusul Ebers" (numit astfel după cel care l-a descoperit, Georg Ebers) a fost descrisă o stare patologică cu o simptomatologie asemănătoare
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
poate fi favorizată și de anumiți agenți de mediu. Reprezintă una dintre potențialele căi care pot declanșa AIJ. Dintre agenții infecțioși cunoscuți, sunt incriminați agenții virali precum virusul Coxackie, virusul Epstein-Barr, parvovirusul B19, virusul rubeolic, adenovirusul, virusul influenza AH2N2. Lezarea articulară în AIJ are loc datorită celulelor sistemului imun care invadează țesuturile sinoviale. Odată procesul inflamator declanșat, acesta este ulterior întreținut de activitatea anormală a limfocitelor T, care predomină în membrana sinovială. Implicarea genetică în bolile inflamatorii sistemice la copil, așa cum
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
În mod normal diagnosticul de certitudine și de formă clinică se pune numai după efectuarea examenelor de laborator complementare. Cu toate acestea, există anumite manifestări clinice care pot orienta încă de la început spre diagnosticul de AIJ. Acestea pot fi atât articulare cât și extraarticulare. Artralgiile sunt comune tuturor subtipurilor de artrită idiopatică juvenilă. La fel ca și febra, durerile musculare pot fi câteodată singurul indiciu de debut al bolii. Articulațiile interesate pot diferi în funcție de forma clinică. Astfel, AIJ pauciarticulară (oligoarticulară) afectează
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
cele mai predispuse. În ceea ce privește "manifestările extraarticulare", acestea pot fi: Permit identificarea și evaluarea modificărilor care au loc la nivelul articulațiilor. Deși au o valoare redusă în ceea ce privește diagnosticul de certitudine, pot fi totuși folosite pentru susținerea acestuia. Testarea funcției musculare și articulare ajută la aprecierea gradului de funcționalitate al articulațiilor și statusului tonusului muscular. Forța musculară și funcțiile musculare reprezintă factori importanți în urmărirea evoluției bolii. Atrofia musculară asociată cu reducerea forței este caracteristică pentru copiii cu artrită idiopatică juvenilă. Evaluarea bilanțului
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
evaluare cât mai obiectivă, sunt măsurate unghiurile de 30, 45, 60, 90 și 120. Datorită formelor și condițiilor variate sub care se poate manifesta, identificarea unei boli ca fiind artrită idiopatică juvenilă poate fi dificil de realizat. De asemenea, inflamația articulară nu este întotdeauna însoțită de manifestări extraarticulare. Astfel, ea este depistată doar uneori când distrucția articulară este evidentă clinic sau în urma unui examen radiologic. În mod obișnuit, diagnosticul oricărei boli se face pe baza anamnezei, examenului clinic obiectiv și investigațiilor
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
și condițiilor variate sub care se poate manifesta, identificarea unei boli ca fiind artrită idiopatică juvenilă poate fi dificil de realizat. De asemenea, inflamația articulară nu este întotdeauna însoțită de manifestări extraarticulare. Astfel, ea este depistată doar uneori când distrucția articulară este evidentă clinic sau în urma unui examen radiologic. În mod obișnuit, diagnosticul oricărei boli se face pe baza anamnezei, examenului clinic obiectiv și investigațiilor paraclinice. Faptul că debutul clinic al AIJ poate fi asociat unei multitudini de factori, de la un
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
oricărei boli se face pe baza anamnezei, examenului clinic obiectiv și investigațiilor paraclinice. Faptul că debutul clinic al AIJ poate fi asociat unei multitudini de factori, de la un simplu traumatism până la un sindrom febril prelungit, precum și asocierea cu alte afecțiuni articulare sau boli autoimune face ca anamneza să aibă un rol important în depistarea sa precoce. În continuare, examenul clinic obiectiv va avea rolul de a identifica structurile implicate, natura procesului patologic, extinderea și consecințele funcționale ale unui proces (inflamator), precum și
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
mai mult un rol orientativ. Prin diverse tipuri de reacții se poate determina factorul reumatoid (FR). Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) și proteina C reactivă sunt utile pentru evidențierea procesului inflamator. Analiza lichidului sinovial poate releva semne de infecție articulară. Util este și scorul ASLO (anticorpi antistreptolizină O) care este crescut la aproximativ jumătate dintre bolnavi, însă fără a fi o certitudine pentru o infecție activă. Pentru stabilirea diagnosticului de certitudine al artritei idiopatice juvenile mai este necesară o ultimă
Artrită idiopatică juvenilă () [Corola-website/Science/331136_a_332465]
-
scularea dimineața și o hipersensibilitate dureroasă la presiune în timpul palpării mai multor puncte (tender points) de obicei simetrice, de pe corp, precum și simptome însoțitoare precum un somn neconfortant, tendința la oboseală, tulburări de atenție și de motivație. Tulburarea acompanează uneori boli articulare inflamatorii. Fibromialgia însăși nu are semne de inflamație și trebuie diferențiată de artrita reumatoidă și de alte boli inflamatorii ale sistemului musculo-scheletal. Ea este mai răspândită la femei decât la bărbați. Tratamentul cuprinde medicamente, gimnastică medicală și metode de medicină
Fibromialgie () [Corola-website/Science/334231_a_335560]
-
fiind a doua boală ca frecvență în consultațiile reumatologilor Spre deosebire de majoritatea bolilor reumatice, fibromialgia nu este considerata o boală inflamatorie sau autoimună. Semnele biologice de inflamație în examenele de sânge (ex.ESR) sunt în general normale. Fibromialgia nu provoacă deformații articulare și nu duce la degenerare musculară. Ea nu este nici o boală progresivă care se agravează tot mai mult în cursul anilor. Cauzele și mecanismele patogenice ale fibromialgiei sunt necunoscute. Sunt evocați factori biologici, psihologici și social-culturali, care pot interacționa. Unii
Fibromialgie () [Corola-website/Science/334231_a_335560]
-
și fixării oaselor în aparatul faringian. Mușchiul retractor dorsal ("Musculus retractor dorsalis", "Retractor arcuum branchialium" a lui Rosen), utilizat în deglutiția alimentelor, se inserează pe al treilea arc faringobranhial. Acest mușchi nu a fost găsit la salmoniforme sau ostariofizi. Suprafața articulară al celui de-al patrulea os epibranhial este redusă, iar cel de-al doilea și al treilea os epibranhial sunt măriți și constituie suportul principal al dentiției faringiene superioare. Supraoccipitalul separă unul de altul cele două parietale și se unește
Acantopterigieni () [Corola-website/Science/331603_a_332932]
-
mușchiului cvadriceps femural. Este considerată ca un os sesamoid, dezvoltat în grosimea tendonului mușchiului cvadriceps. Patelă are două fete și două margini, o bază și un vârf. Pentru studiul osului se pune în sus baza, în jos vârful, înapoi față articulara și lateral - porțiunea cea mai largă a feței articulare. Față anterioară a rotulei ("Facies anterior") are o formă triunghiulara, cu vârful în jos, este convexa și rugoasa și prevăzută cu striații verticale, urme lăsate de fibrele tendonului mușchiului cvadriceps. Față
Patelă () [Corola-website/Science/331661_a_332990]
-
dezvoltat în grosimea tendonului mușchiului cvadriceps. Patelă are două fete și două margini, o bază și un vârf. Pentru studiul osului se pune în sus baza, în jos vârful, înapoi față articulara și lateral - porțiunea cea mai largă a feței articulare. Față anterioară a rotulei ("Facies anterior") are o formă triunghiulara, cu vârful în jos, este convexa și rugoasa și prevăzută cu striații verticale, urme lăsate de fibrele tendonului mușchiului cvadriceps. Față anterioară se poate palpa sub piele formând relieful anterior
Patelă () [Corola-website/Science/331661_a_332990]
-
are o formă triunghiulara, cu vârful în jos, este convexa și rugoasa și prevăzută cu striații verticale, urme lăsate de fibrele tendonului mușchiului cvadriceps. Față anterioară se poate palpa sub piele formând relieful anterior al genunchiului. Față posterioara sau față articulara ("Facies articularis") are o suprafata articulara pe cea mai mare întindere a ei, de la bază și până aproape de vârful rotulei. Față articulara, convexa în sens transversal, prezintă o creasta verticală rotunjita, care corespunde sântului trohleei de pe femur, prin care este
Patelă () [Corola-website/Science/331661_a_332990]
-
în jos, este convexa și rugoasa și prevăzută cu striații verticale, urme lăsate de fibrele tendonului mușchiului cvadriceps. Față anterioară se poate palpa sub piele formând relieful anterior al genunchiului. Față posterioara sau față articulara ("Facies articularis") are o suprafata articulara pe cea mai mare întindere a ei, de la bază și până aproape de vârful rotulei. Față articulara, convexa în sens transversal, prezintă o creasta verticală rotunjita, care corespunde sântului trohleei de pe femur, prin care este despărțita în două fațete inegale sau
Patelă () [Corola-website/Science/331661_a_332990]
-
mușchiului cvadriceps. Față anterioară se poate palpa sub piele formând relieful anterior al genunchiului. Față posterioara sau față articulara ("Facies articularis") are o suprafata articulara pe cea mai mare întindere a ei, de la bază și până aproape de vârful rotulei. Față articulara, convexa în sens transversal, prezintă o creasta verticală rotunjita, care corespunde sântului trohleei de pe femur, prin care este despărțita în două fațete inegale sau povârnișuri: una laterală, mai largă și alta mediala, măi îngustă. Față articulara a rotulei este deci
Patelă () [Corola-website/Science/331661_a_332990]
-
aproape de vârful rotulei. Față articulara, convexa în sens transversal, prezintă o creasta verticală rotunjita, care corespunde sântului trohleei de pe femur, prin care este despărțita în două fațete inegale sau povârnișuri: una laterală, mai largă și alta mediala, măi îngustă. Față articulara a rotulei este deci astfel configurata ca să se articuleze cu fata patelara a femurului. Baza rotulei ("Basis patellae") privește în sus și este latița la mijloc și înclinată anterior. Vârful rotulei ("Apex patellae") privește în jos și servește la inserția
Patelă () [Corola-website/Science/331661_a_332990]
-
principale. Unul, cu lamele paralele, orientate vertical în direcția de tracțiune a mușchiului cvadriceps, se află mai ales in porțiunea anterioară a osului. Al doilea sistem, cu lamele aproape orizontale, perpendiculare pe primul sistem, are lamelele desprinse din suportul fetei articulare, în raport cu presiunile femurale. Patelă proeminează în regiunea anterioară a genunchiului și poate fi explorata atât prin palpare, cât și prin inspecție. Pe patelă sunt palpabile: față anterioară, marginile și vârful, mai putin baza. Fracturile patelei sunt relativ frecvente și sunt
Patelă () [Corola-website/Science/331661_a_332990]
-
musculocutaneus") (neuromer C—C), mai rar din nervul radial ("Nervus radialis"). Este cel mai puternic flexor al antebrațului pe braț și în același timp este și tensor al capsulei articulației cotului, pe care trimite fibre, nepermițând prinderea capsulei între suprafețele articulare. Când ia punct fix pe antebraț, ajută la cățărat.
Mușchiul brahial () [Corola-website/Science/331718_a_333047]