7,814 matches
-
să suciți capul fetelor. DON JUAN: Eu nu sunt dintre aceia. SGANAREL (aparte): El nu e, feritu-l-a Sfântul. CHARLOTTE: Și d-aia, vezi dumneata, domnule, nu e nici o bucurie să te lași trasă pe sfoară. Eu sunt o biată fată de țară, dar cu cinstea am fost învățată, și decât să-mi pierd cinstea, mai bine să-mi pierd viața. DON JUAN: Cum? Mă socoți atât de negru la suflet, încât să-mi bat joc de o ființă ca
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
pot fi reunite la un loc, dar nu mai e vasul dintâi... MARIA: Suntem oameni... putem greși... Ne iubim, dar suntem oameni. GELU: Doi inși care se iubesc cu adevărat nu mai sunt oameni... MARIA: Ba da... ba da... sunt bieții oameni careși caută un pic de fericire... atât cât e cu putință aici pe pământ... Cu zile bune și cu zile rele, înălțați de speranță ca de o vijelie, sau prăbușiți de deznădejde ca de un crivăț... Fii om, pentru
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
din textul dat. 8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului dramatic. 9. Comentează, în 60-100 de cuvinte, următoarea secvență: GELU: Doi inși care se iubesc cu adevărat nu mai sunt oameni... MARIA: Ba da... ba da... sunt bieții oameni careși caută un pic de fericire... atât cât e cu putință aici pe pământ... Cu zile bune și cu zile rele, înălțați de speranță ca de o vijelie, sau prăbușiți de deznădejde ca de un crivăț... Fii om, pentru
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Indiferent că se numesc Ionesco, Hașdeu, Caragiale, Macedonski, Goga, Iorga, Stere, sau Mateiu Caragiale, ei reprezintă deja pasiuni, caractere, personaje, ipostaze caracteriale și spirituale ale unei etnii, și universale, numai bune de colecțiile romancierului G. Călinescu, autorul romanelor "cu aristocrați", "Bietul Ioanide" și "Scrinul negru". În aceste două ilustre cărți cu cheie mișună o groază de personalități celebre, universitari, ofițeri, profesioniști sau rentieri, dar și scriitori, pictori, colecționari, artiști decăzuți sau oportuniști, histrioni sau cumularzi, interesanți din punct de vedere artistic
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
totodată moral. Scrierile romancierului, amplu comentate de Lucian Raicu, ni-l restituie și mai pregnant pe omul Lovinescu, construindu-se "pe sine", dar și dezvăluindu-și vulnerabilitatea. Iată-l pe mentorul și constructorul de destine literare, fericit să redevină un biet om adevărat, gata să cam încalce voința de obiectivare propusă chiar de el, programatic, prozatorilor. Căci, vai, artistul Lovinescu nu are instinctul vieții și acțiunii comune, nu are darul oralității unui dialog și nici nu e dispus să abordeze universul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
de critică literară găzduite după 1995, aproape săptămânal, ani la rând, de revista "Luceafărul" condusă până la moarte (decembrie 2007), subită și nedreaptă, de generosul romancier Marius Tupan. Amintim ca fapt divers că până în 1989 nu ni se publicau decât niște biete traduceri din poezia universală; singurele "articole", despre poezia și proza lui Cesare Pavese, ne-au fost tipărite de Dragoș Vrânceanu în "Luceafărul" prin 1965, un fel de abstract al viitoarei noastre lucrări de diplomă. Așa se face că am devenit
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
conducători au slăbit vigilența și s-au lăsat înșelați de acest nobil dedat la proletarlîcuri. Nemaiavînd nimic, omul nostru, modest, nu a cerut nimic altceva decît (atenție, sarcasm inegalabil!!!) o cămăruță și un bon la...cantina Athénée Palace din București! Bieții comuniști habar n-aveau ce-i aia, așa că au semnat o adresă către "căminul și cantina" cu pricina. În schimb, Tiberiu se angaja să discute acolo cu talpa țării (peizani și truditori proletari), pentru a le afla păsurile și a
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
a le afla păsurile și a le imortaliza în piese de teatru înălțătoare. Pactul cu diavolul roșu era (teoretic) încheiat... Numai că, după o lună, luxosul local și hotel a trimis tovarășilor o notă de plată atît de pipărată, încît bieții politruci s-au luat cu mîinile de cap! Atunci l-au somat pe împricinat să gate prima lucrare dramatică angajată, în schimbul achitării camerei și-a notei la restaurant (ca amuzament suplimentar: tare s-au mai mirat celavecii constatînd că țăranii
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
vorbea la perfecție cinci limbi și care și-a petrecut viața în cazinouri, restaurante de lux și-n somptuoase vile de agrement, omul care și-a risipit averea, talentul, spiritul, afecțiunea rămîne într-un colț uitat de istorie (literară) ca biet autor al unor cărți și piese nepublicabile (și, vai!, nejucabile). Jurnalul dulce-amar Pe Candid Stoica îl cunosc de cînd eram elev. Mi-a fost instructor de teatru la unul dintre Cluburile bucureștene. Apoi, l-am văzut jucînd în mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
căn pote ubla. Dba sa scult dpă ligore" ș.a.m.d. Și altă pățanie, dar la Trei surori. Cu același interpret, acum și director al teatrului. Cum a venit în teatru după ora la care urma să fie-n scenă, bieții parteneri nu știau cum să o scoată la capăt. S-au propus replici adiacente, gen "locotenent-colonel Verșinin este în stradă, reținut de un superior". Apoi, a fost scos din scenă de Cornel Vulpe, sub pretextul că are să-i comunice ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
turneu extern cu spectacolul Svejk...: sarcina plăcută a actorului Dem Savu era să mănînce, pe scenă, un cîrnat. În deplasare externă, cum știm, foamea face ravagii: actorul a cerut doi. Numai că și partenerul său, Florin Scărlătescu, era pofticios: așadar, bietul recuziter a adus în scenă... trei! Apoi, patru, fiindcă pofta vine mîncînd, nu?! Publicul, neînțelegînd limba română, s-a amuzat teribil, crezînd că piesa lui Brecht este una... despre cîrnați! Neplăcută a fost revenirea în țară, cînd recuziterul, plus actorii
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
masă festivă, la care erau mulți militari. Se-oprește în ușa salonului, îi privește lung și spune, cu vocea-i cavernoasă: "Vă veseliți, ai? Vă fac eu rost de-un război, să vă treacă buna dispoziție!". Vă dați seama că bieții ofițeri n-au mai avut nici un chef de... chef... Altădată, Lupu este chemat la învățămînt politic, dimineața la 10 (oră imposibilă pentru el, deoarece la 10 se deschidea Prahova, și el trebuia să-și bea prima votcă). Se gîndește cum
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
reducere la masă și nu erau siguri că se va rezolva. Imaginați-vă ce figură a făcut secretara șefului stațiunii cînd s-a trezit în anticameră cu Vancea în bermude și papuci de plastic! (Ovidiu, măcar, era mai decent îmbrăcat). Biata femeie, care bătea ceva la mașină, a rămas cu un deget în aer și a uitat să-l mai pună pe clape. Iar cînd Vancea a-nceput să și vorbească, funcționara a făcut o figură lungă, de uluire nețărmurită (cum
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
a șoptit superiorului său: Eugene, coiul! Ascunde-l! Te coif? Ata e părul meu, ghizonat... Ti nu mă-nterupe cind dicut chestii impotante!... Pînă la urmă, de frica apariției vreunei persoane cu funcție politică, ca să scape de omul... cu părul grizonat, biata secretară a intrat la șef și a obținut un bilet pe care era scris "scutiți de masă!". Ieșit victorios de la tovul binevoitor, Vancea, zis și nea Jenel, i-a spus însoțitorului: Vă cutii de mată, mă, amărîtilor! Dă ti tu
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
la București. Titorel a ajuns în pragul infarctului. A jucat normal, o perioadă, dar după o jumătate de oră, a-nceput să joace gros și să rostească replicile cu gura... strîmbă. Colegii-i șopteau "fii mai firesc! Nu îngroșa!", dar bietul histrion interpreta din ce în ce mai greu... Noroc cu Geo Costiniu care stătea în rîndul întîi și a realizat ce se întîmplase: Titorel făcuse hemiplegie! De la emoții, din disperarea de-a juca magistral, să-i placă Directorului Naționalului care, mai știi... Spectacolul s-
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
lupte de stradă și peste cîteva zile urmau alegeri. Cetățenii români erau suspectați de agitație antisovietică. În comisie erau trei referenți din România. Doi din ei, speriați de ce au văzut la televizor, au renunțat să participe. Dacă renunțam și eu, bietul doctorand își vedea compromisă susținerea. L-am asigurat că eu vin, orice-ar fi. N-ajungea. Urma ca și autoritățile să-mi permită. Or, în urma ultimelor evenimente politice, era cam greu. Am fost la Ambasadă, în București, împreună cu fostul diplomat
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
producției... (încet) bea dracu' fo' două-trei guri, ce stai ca nărodu'?! ... (tare)... randament cu băutură, nu se putea! Știe tovarășa ce vă poate pielea, mă nenorociților, măăăă! (încet)... încă două guri, nu mai mult, alcoolicule!... (tare) că se săturase și bietul public plătitor, de bețivăneala și descompunerea voastră morală, mă detracaților și grobienilor ce sînteți!... (încet) gata, gata, lasă și mie!... (tare)... acu', ia să te văd, mă tovarășe, dacă ai înțeles ce ți-am comunicat oficial, ca să știi să prelucrezi
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
creației libere). Din juriu, de obicei, făceau parte doi-trei critici fără "bube-n cap" și doi-trei culturnici vigilenți. Ce-i unea? Dorința de-a se plimba prin țară și de-a aduna de prin teatre mîncare, băutură, accesorii vestimentare (căci bieții directori și președinți de cultură județeni erau terorizați de ideea necîștigării măcar a unei mențiuni în "prestigiosul" festival). Ceașcă scornise un cadru legal în care se întreceau, laolaltă, Liviu Ciulei și taraful din Bărbulești, Silviu Purcărete și fluierașii din Fălciu
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
ținînd în mînă un ziar. Ziarul ascundea ceva. Se îndreaptă, șovăielnic, spre Lascăr. Dar cînd îl deschide... nimic! În ziar fusese o sticlă care a căzut mai devreme și sărbătoritul s-a enervat și-a început să-l ocărască pe bietul om. Spectacolul propriu-zis a mai fost mai puțin amuzant. Un regizor nedecis 1981. Repetam, la Teatrul din Petroșani, Arca bunei speranțe a lui I.D. Sârbu. Cum teatrul intenționa să mă cazeze în cabină, o actriță milostivă îmi propune să dorm
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
fără. Firește, așa cum intuiți, la una dintre reprezentații vlăjganii s-au răzbunat: au rupt practicabilul cu un sfert de oră înainte de-a bate gongul, i-au ascuns lui Leahu cizmele cu toc, iar ei și-au pus toți talonete. Bietul director, să facă infarct!... (de altfel, precizez, complexul era atît de devorant, încît și acasă Leahu avea biroul așezat tot pe un practicabil, ca să pară musafirilor mai înalt!). În fine, ultima: se-ntîlnește, la un festival internațional de film, cu celebra
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
ar putea spune că un registru abisal se deschide dincolo de semnificațiile "obiective", întruchipate pe rînd de opiniile celorlalte personaje. Bologa se apleacă asupra propriei, temute în chip inconștient, vinovății refulate. "Marginea prăpastiei" trebuie că este (cum ar spune poetul) "a bietului gînd". Tot astfel, quartetul poate fi considerat o schemă de mise en abyme, o concentrare a ceea ce devine succesivitate pe axa narațiunii, suită de atitudini anticipate, în pură devenire pe scara romanului și care va avea, de aici înainte, un
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nu preliminar, de golire și evanescență. (Ambele, cum se știe, consecutive, în mintea lui Maxențiu, hemoptiziei). O metonimie de trecere spre glorioasa autoimagine a zborului se construiește fulgurant, în acord și cu sensul primar al "achiziției": "Maxențiu era acum o biată făptură străvezie, un steag palid cu blazon, ce se clătina la orice suflu." Înlănțuite și ascultînd de logica reflexivă, narcisistă, a "amantului mistic", imaginile "plutirii" ("Se credea un înger și vorbea numai de zbor") contrastează în plan "obiectiv"(corespunzînd "realului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ce se desprindea din vecinătatea Elenei." Mărturiile sînt, de altfel, concordante în privința treptatei transfigurări a personajului. La înmormîntarea Siei, pictorul Greg are viziunea unei efigii încremenite: "...se apropie și vorbea lui Drăgănescu despre prințul Maxențiu. Un adevărat studiu în ivoriu, bietul prinț, înainte de plecare. Amintea o plachetă pe care o văzuse în muzeul din Fribourg: Tête de martyr sans nom." Se adaugă imaginii serenității (ca într-o ironică răsturnare / repetare a motivului horațian beatus ille...) regăsirea locului (pre)destinat lui, păstrat
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Pietraru este personajul principal al piesei, aspiră spre iubirea absolută și trece printr-o criză a lucidității, care se traduce printr-o inadecvare la real. El trăiește într-un univers abstract, al propriei imaginații. Inițial, în ochii Ioanei era "un biet ratat" pe care-l privea ca pe un servitor oarecare, iar mai târziu: "el e un om de carte, un gânditor". De șase ani trăia în universul său închis, iubind-o platonic pe Ioana, care îl trata cu indiferență. Când
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
nasul arcuit, cu nări largi", cu "ochii iuți", cu părul "negru și lucios", care avea "luciri de păun". Din altă perspectivă, Hasanache, șeful șatrei, o crede "o fată proastă care n-a ieșit încă în lume"; ea se consideră "o biată fată de șatră", "o roabă ș-o nemernică". Pentru ea contează doar sentimentul în numele căruia se sacrifică, deși știa că țiganii o vor ucide pentru trădare. Îl iubea cu patimă pe Neculai Isac și, pentru a prelungi voluptatea iubirii, îi comunică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]