6,220 matches
-
care Hicks îi dădu drumul pe planșeul blindatului. Un fulger lumină un rictus inert și inuman, în timp ce rafalele criblorului sfârtecau toracele monstrului. Un fluid corporal galben viu împroșcă în toate părțile și atinseși fața și pieptul lui Drake. Omul se clătină, din corp ieșindu-i dâre de fum. Acidul rodea repede carnea și oasele. Avu un spasm muscular și degetul lui apăsă pe trăgaciul aruncătorului său în momentul în care se prăbușea înainte. Vasquez și Hicks se aruncară pentru a eschiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
fu cuprins de un tremur pricinuit de un amestec de ură și mâhnire. Rămas într-un echilibru precar pe marginea prăpastiei groazei. Toți erau la fel. Nebunia se agăța de fiecare dintre ei ca o lipitoare... Sănătatea lor mentală se clătina. Demența le dădea târcoale, amenințătoare. Ripley cunoștea semnificația semnalelor de pe biomonitoare. Vru să le explice dar nu suporta privirea lui Hudson. ― Nu se mai poate face nimic pentru ei. ― Dar dacă mai sunt vii? ― Nici o speranță. Acum sunt inserați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de lucru, sau te-ai gândit deja la ceva de făcut? Bishop părea că ezită. Asta se datora de fapt programului său de comportament social. Un android habar n-avea ce-i aia nesiguranță. ― Dacă ai nevoie de mine... (Hicks clătină din cap), eu voi fi în secțiunea medicală. Aș dori să-mi continui cercetările. Voi găsi, poate, ceva care ne-ar putea fi util. ― Perfect, îi răspunse Ripley care-l studia cu atenție. Du-te. Bishop poate că observase interesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de grenade și apăsă pe trăgaci întorcând ușor capul. Suflul deflagrației o zgâlțâi pe Ripley, iar Vasquez era să fie aruncată la pământ. Ripley avu certitudinea că o văzuse pe operatoarea arzătorului zâmbind atunci când explozia îi lumină fața. Hicks se clătină și flacăra albăstruie a aparatului său de sudură dansă pentru scurt timp. Apoi bărbatul se redresă și-și continuă treaba. Încuietoarea se detașă în sfârșit din panou și căzu cu zgomot în interiorul secției nedicale. Hicks își puse la loc aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
strânsă înaintea saltului. Fulgerul deflagrației lumină silueta unui adult din apropiere. Ființa o atacă pe intrusă și fu catapultată îndărăt de două descărcări ale puștii. Ripley avansă continuând să tragă, cu fața schimonosită de o furie ucigătoare. Lucrul acela se clătina spasmodic și femeia îl termină cu aruncătorul de flăcări. Focul nimicea cadavrul și Ripley alergă la Newt. Substanța rășinoasă a coconului ce o învăluia pe fetiță nu se întărise încă și ea putu să se elibereze. Ripley se ghemui cu spatele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
el pe urmă, "și mai ce?" Se părea că decizia la care ajunsese era una corticală Și așa, iată-l stând în picioare lângă intrarea în încăperea care chiar la prima vedere, era fără îndoială un dormitor luxos - stătea și clătina încet din cap către femeia care se răsucise de jumătate spre el și-l privea. - Filozofia mea, ca și dorința mea de a te proteja - acestea erau vorbele cu care căuta să o refuze - nu-mi permit să profit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
rege, se încruntă spre prizonier. - Asta este o încercare de discreditare față de niște bărbați care au jurat să-și facă datoria atunci când li se cere de către un comandant autorizat? Gosseyn privi în sus spre fața aspră, încruntată a celuilalt și clătină din cap. - La un anumit nivel, spuse el, Semantica Generală recunoaște atotputernicia legii într-o societate înapoiată. Dar ceea ce s-a întâmplat aici pare să transceadă decretele obișnuite, legale sau criminale. Izbucni: - Trebuie să înțeleg că pot să fiu legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Ca persoană separată, întrebă el, vreți voi, fiecare, fiți reduși la condiția de temniceri în situația de față? Cel de-al doilea individ înarmat din stânga lui Gosseyn presări și i se adresă lui Blayney: - Vreun ordin special, domnule Președinte? Individul clătină din cap, fără să spună nimic. Mai era deci timp să obțină noi informații. Gosseyn întoarse capul și strigă: - Domnule Lyttle! Chemarea era neașteptată. Așa că Lyttle, deși terminase treaba în bucătărie, rămase pe loc. Și așteptă. Părea că este cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
era vie, fragedă ca săpunul, spre deosebire de cea a României mele. Se cam tăbăcise țărișoara mea, degeaba căutam eu să mă conving că suntem la fel, murdari, dar învingători. Nici mintea, nici mirosurile noastre nu semănau: eu încă trăiam, ea se clătina obosită, ca o scleroză în plăci. Primise prea multe bușituri, și-acum veneam și eu, să-i dau lovitura de grație. Sau, cine știe, poate s-o salvez. II. București. Noiembrie 2005 Majoritatea oamenilor dorm noaptea: de nervi, de neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
început cutremurul. Camera s-a mișcat de câteva ori: ușor, parcă-i băgase cineva rulmenți sub parchet. Ușor, dar nu se oprea. Cinci, șase, șapte secunde. Uruitul slab, îndepărtat. Știam ce înseamnă asta. Am strigat după Maria, a apărut imediat, clătinându-se. Opt secunde. Din trei pași, am ajuns sub tocul ușii. La ultimul, s-au auzit zdruncinăturile și a început balansul. Nouă secunde. Ne-am apucat de mâini, strângeam rău de tot. Pereții se ondulau, ferestrele scârțâiau în zgomot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-al ei pe-aici sau ți-au cerut șefii o expertiză pentru o licitație-n străinătate?“ „Nici, nici. Am dat de ea demult, când lucram la o biografie a lui Victor Brauner. Dar știi ce-i mai interesant?“ Am clătinat din cap. Nu știam. „Că tipa nu l-ar fi cunoscut numai pe Brauner. Am avut în mână o fotocopie după o scrisoare de-a ei de la Paris, adresată lui Benjamin Péret. Péret era un fel de soțul-amant-sponsor-admirator etern. Câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și adipos lipit pe retină. În fiecare zi, mă pândeau 7 ore de carceră, cu pauze lungi, imposibile, care mai mult mă dărâmau (fiind începător, primisem normă dublă). Dimineața, străbăteam strada Paris ca un cățeluș scos la pipi. Seara, mă clătinam la ieșirea din pușcărie, amețit de-alcoolul eșapamentelor. Mă înfundam în aerul lichid care plutea printre poșete, cataloage și cranii parfumate, cu sentimentul că am exact ceea ce merit: lumea meschină și supradezvoltată, ca un borcan osos, a minții mele. Singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Doar profiterolul a rămas pe listă și nu vi-l recomand: e făcut cu înghețată adusă de la Billa.“ M-am uitat discret sub masă. Trecea timpul și-afacerile băteau pasul pe loc. Tânărul Lupu mi-a prins privirea și-a clătinat ușor din cap. „Să vedem cu ce vă pot fi de folos.“ A ridicat din nou sacoșa, numai că de data asta a pus-o pe scaunul de lângă el. O vedeam doar noi. Maria s-a apropiat și ea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după altul, ca mușuroaiele de cârtiță. Le-aș fi tăiat o mână vinovaților, ca-n Arabia Saudită. Doar cine nu-i văzuse pe Eminescu și Densusianu în hol nu știa despre ce vorbesc. Am deplasat ușor lumina pe monument. Bălcescu se clătina sau căpătase puțină spondiloză. Brațele erau amputate, iar ochii sclipeau morți, adormiți. Sub greutate, stativul se lăsase, faimosul revoluționar atârna acum în gol, cu șuruburile din spate desfăcute. Trona elegant, fercheș, cu papion de piatră și părul cocoloș, buclat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
într un referat adresat regelui Carol al II-lea, se pronunța pentru acceptarea acestei demisii. Astfel, Tătărăscu declara că aceasta se datora situației internaționale dificile pe care și-o crease diplomatul român, iar în plan intern poziția lui Titulescu se clătina din cauza „unor exagerări ale domniei sale - în vorbă și în atitudine - în chestiunea raporturilor cu Uniunea Sovietică“. La 14 iulie 1936, regele primea o scrisoare din partea lui Octavian Goga, în care acesta propunea următoarea soluție: „Îndrăznesc să cred că intransigența noastră
Nicolae Titulescu Idei și acțiuni diplomatice. by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1603_a_2957]
-
o păcălești! Le spun păsărele pentru că nu există pe lume ceva mai frumos ca o păsărică. De fapt, toată lumea din sat s-a supărat pe mine mai mult din pricina unei întâmplări... iar Thibaut pur și simplu mă invidia; la început clătina din cap și se mira cum de înțeleg copiii totul de la mine, iar de la el aproape nimic, apoi a început să râdă de mine când i-am spus că amândoi n-o să fim în stare să-i învățăm nimic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe dincolo!“ și știți, cu cuvinte de-ale noastre, neaoșe. Mă uit la ea și mi se năzare ceva neobișnuit: șade cu fața spre mine, cu ochii holbați, nu-mi răspunde nici un cuvânt, se uită cumva ciudat și parcă se clatină. În cele din urmă, mă potolesc, o privesc mai atent, îi pun niște întrebări, dar ea tace și nu-mi răspunde nimic. Am mai stat câteva clipe neștiind ce să fac: muștele bâzâiau, soarele scăpăta spre asfințit, liniște; în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
făcu palid și se opri pentru o clipă; se putea ghici că inima îi bate grozav de tare. Sfios și pierdut, o privi câteva secunde, fără să-și plece ochii, pe Nastasia Filippovna. Brusc, parcă pierzându-și mințile și aproape clătinându-se, se duse spre masă; în drum se lovi de scaunul lui Ptițân și călcă cu cizmele murdare garnitura de dantelă de la splendida rochie albastră a frumoasei și taciturnei nemțoaice; nu se scuză și nici măcar nu-și dădu seama. Apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
frenezie categorică, repezindu-se la Ganea și trăgându-l de mânecă. Du-te, fanfaronule! O să ardă! Ah, bl-leste-matul! Ganea îl îmbrânci cu putere pe Ferdâșcenko, îi întoarse spatele și porni spre ușă; dar, nu făcuse nici doi pași, când se clătină și se prăbuși pe dușumea. — A leșinat! strigară toți. — Măiculiță, ard banii! răcni Lebedev. Ard degeaba! se auzeau țipete din toate părțile — Katia, Pașa, dați-i apă, spirt! strigă Nastasia Filippovna, înșfăcă vătraiul și apucă cu el pachetul. Aproape toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
înspăimântătoare, ajunsă până la disperare. Era trădată în special de ochii lui, care îi priveau cu ură și teamă pe cei prezenți, de zâmbetul pierdut, strâmb, care îi aluneca pe buzele tremurătoare. Își plecă imediat ochii în pământ și merse împleticit, clătinându-se și continuând să zâmbească, până la Burdovski și Doktorenko, care stăteau în picioare lângă ieșirea de pe terasă. — Ah, de asta mă temeam! exclamă prințul. Chiar așa trebuia să se întâmple! Ippolit se răsuci repede spre el cu cea mai turbată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din zbor și clănțănindu-și fălcile de două ori, tot din zbor, și-a purtat-o prin bot, parcă încercând s-o înghită. Pielea scorțoasă a trosnit între colții ei; coada animalului și labele, care ieșeau dintre fălcile cățelei, se clătinau cu o iuțeală îngrozitoare. Deodată Norma schelălăi jalnic: vietatea apucase totuși s-o muște de limbă; lătrând și schelălăind de durere, își descleștă fălcile și am văzut că reptila sfârtecată încă i se mai zbătea de-a curmezișul botului, prelingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de lângă uriașa și splendida vază chinezească, pusă pe un piedestal, aproape de cotul lui, ceva mai în spate. Rostind ultimele cuvinte, se ridică brusc în picioare, dădu neatent din mână, împinse cu umărul și... se auzi un strigăt general! Vaza se clătină, mai întâi păru să ezite dacă n-ar fi bine cumva să cadă în capul vreunuia dintre bătrânei, însă deodată se aplecă în direcția opusă, spre nemțotei, care, îngrozit, de-abia apucă să sară în lături, și se prăbuși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
început naiv și direct îl făcu pe Evgheni Pavlovici să se simtă cu desăvârșire degajat, așa că trecu fără ocolișuri la fondul problemei. Prințul încă nu știa că Epancinii plecaseră; fu uimit, se făcu palid la față, dar peste câteva momente, clătină din cap stânjenit și, căzând pe gânduri, recunoscu: „așa trebuia să fie“; apoi se interesă repede „unde au plecat“. Între timp, Evgheni Pavlovici îl observa cu atenție și toate acestea, adică repeziciunea întrebărilor, naivitatea lor, stânjeneala și în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ce se întâmplă ceas de ceas la dumneavoastră, în casa dumneavoastră, prințe, și după vizitele pe care le făceați zilnic acolo, în pofida tuturor refuzurilor... — Da, da, da, aveți dreptate, voiam s-o văd pe Aglaia Ivanovna... spuse prințul, începând să clatine iarăși din cap. — Ah, dragă prințe, exclamă deodată Evgheni Pavlovici, cu însuflețire și tristețe, cum ați putut permite atunci... tot ce s-a întâmplat? Desigur, desigur, totul a fost atât de surprinzător pentru dumneata... Sunt de acord că era normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu cele trei frumoase domnișoare Epancin, cu Aglaia între ele; adăugați oboseala, amețeala; salonul Nastasiei Filippovna și atmosfera acelui salon și... ia spuneți: la ce v-ați putut aștepta din partea dumneavoastră în momentul acela? — Da, da. Da, da, spuse prințul clătinând din cap și începând să roșească. Da, aproape chiar așa a fost. Știi, într-adevăr nu dormisem toată noaptea în tren, nici noaptea precedentă nu dormisem și eram foarte surescitat... — Ei bine, unde credeți că vreau să ajung? continuă, înflăcărându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]