10,108 matches
-
pe care îl văzusem. În soarele fierbinte de după-amiază, copacii înșiruiți de-a lungul străzilor pustii păreau strâmbi și murdari. Casele se îngrămădeau una în alta, lipite, cu sutele, toate la fel de banale și de cenușii. Ușile lăsau să se vadă coridoare înguste și întunecate și m-am întrebat dacă o să încap pe cea mai mare dintre ele. Străzile nu păreau să aibă grădini, culori și nici alte lucruri care fac viața mai bună. Cumva, Menna a recunoscut o stradă de alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
m-am ridicat, aveam impresia că, de frică, n-o să-mi mai pot desprinde mâna de marginea băncii, dar probabil că am reușit cumva, pentru că-mi vedeam bocancii făcând un pas după altul, pe parchet și, mai apoi, pe cimentul coridorului, am văzut că unul din șireturi se desfăcuse, lipindu-se mereu de talpă, am văzut asta, dar n-am simțit-o, după cum nici picioarele nu mi le mai simțeam de loc. Vasököl nu se grăbea, pășea agale, iar când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o să fie cum vrea el, apoi m-am ridicat și i-am spus să plecăm, să scăpăm odată, iar Vasököl mi-a dat una peste spate, spunând că așa mai merge, și atunci am ieșit din cabinet, și am străbătut coridorul, și am coborât scările, ieșind pe la poarta profesorilor, elevul de serviciu, care ne-a deschis poarta, ne-a salutat militărește, dar Vasököl nu i-a răspuns la salut, abia de-am schițat gestul de-a duce mâna la tâmplă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
s-a mai uitat la mine, se uita, cu capul plecat, la paharul de cristal, așa c-am știut că-i mai bine să nu mă împotrivesc și să mă duc, lăsându-l pe ambasador să mă-mpingă afară, pe coridor. Înainte de-a ieși pe ușă, ambasadorul s-a întors, s-a uitat la mama, spunându-i să-l scuze pentru un moment, o să revină imediat, și a arătat spre sticla cu vișinată și i-a zis că cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să-l scuze pentru un moment, o să revină imediat, și a arătat spre sticla cu vișinată și i-a zis că cel mai bine-ar fi dacă, până atunci, mama ar mai bea puțin din vișinata asta bună. Afară, pe coridor, iarăși m-a apucat de umeri, împingându-mă înaintea lui, mergeam destul de repede, de-a lungul unui culoar, apoi am trecut printr-o cameră mai mică, ajungând pe un alt culoar, peste tot pereții erau ticsiți de sculpturi din os
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să ai încredere nici o secundă, și să am grijă, că acolo de unde provin obiectele astea, acolo obiceiul era să se scoată ochii la hoți. Eu am dat numai din cap, iar ambasadorul a trântit ușa în urma lui, cum mergea pe coridor, l-am mai auzit bombănind, că-i cunoaște el bine pe copii, le cunoaște tagma de hoțomani și găinari, apoi s-a mai închis o ușă în urma lui și s-a făcut liniște, nu i se mai auzeau nici pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și au început să se învârtă discurile cu pelicula, și s-a și văzut imaginea pe ecran, încețoșată, dar se distingea cum femeia s-a aplecat în față, dându-și sutienul jos, dar asta am văzut în timp ce alergam deja spre coridor, fugea și Feri în urma mea, și atunci femeia și-a aruncat sutienul pe jos, i se vedeau sânii, amândoi, și sfârcurile, și camera se apropiase atât de mult încât sânii i-au umplut tot ecranul, și atunci femeia s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
s-a clintit din cameră. Marie se simți ușurată auzind că Loïc se calmase. - Spune-i să nu iasă atîta timp cît n-am pus din nou mîna pe Yves, de acord? Loïc, cu telefonul la ureche, mergea deja pe coridorul care ducea la camera fiului său. Bătu la ușă și constată cu surprindere că ușa se deschide singură cînd apăsă clanța. Încăperea era pustie. Strigă În mobil: - La naiba! Nemernicul și-a bătut joc de mine! Patul nu e nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să fie deloc conștient de zîmbetul nătîng pe care-l arbora, o urmări cu privirea pînă ce ușa ascensorului se Închise Îndărătul ei. Liniștit, Își mai servi un ultim pahar, apoi Își reprimă rîsul cînd o auzi Împleticindu-se pe coridor. Loïc, destul de beat la rîndul lui, ieși din cameră. Sticla goală pe care o ținea În mînă nu fusese suficientă pentru a-i potoli grija care-l frămînta În legătură cu fiul lui. Trecu În birou și se opri brusc În mijlocul Încăperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întregul Lands’en parcă nimerise În lumea aceea paralelă de care vorbeau cei bătrîni, o lume În care domneau straniul și maleficul, ca de cealaltă parte a oglinzii. O ușă se trînti, o alta se deschise, o panică bruscă umplu coridorul, readucînd-o la realitate. Apăru o targă, Împinsă iute de oameni În bluze albe. CÎnd trecu pe dinaintea lor, o recunoscură pe Yvonne, neînsuflețită, cu o mască de oxigen pe față. Marie se năpusti și, mai Înainte ca ei să se Îndrepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o parte atît de mare din viață, afirmă el cu aplomb. Precedîndu-i În fosta clădire abandonată, soldatul de planton nu părea prea Încîntat de expediție. Trebuie să recunoaștem că locul era lugubru, pașii lor răsunau de-a lungul Înșiruirii de coridoare cu ușile vraiște, un miros de mucegai, de canalizare și de ciment ud le Înțepa nările. Plantonul Împinse o ușă care scîrțîi sinistru, făcîndu-le semn să intre. Trei metri pe doi, un colț cu latrină, două armături metalice Înfipte În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
erau păzite de jandarmi. Iar el s-a volatilizat. În locul dumneavoastră, domnule de Kersaint, m-aș uita sub pat Înainte de culcare, lansă Lucas Înainte de a se retrage. Bătrînul așteptă ca ușa să fie Închisă, zgomotul pașilor să fi scăzut pe coridor, apoi Încuie cu cheia, se apropie de o tapiserie agățată de perete și o dădu la o parte, lăsînd la vedere un seif Încastrat În piatră. Alcătui febril cifrul și Îl deschise. În interior se aflau cîteva documente și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mașina de teren și tocmai Își Închidea mobilul cînd Marie veni după el. - Dacă Ryan ar fi intrat În castel să strecoare fotografia, jandarmii l-ar fi văzut. Doar dacă nu cumva a trecut pe dedesubt. Vechile castele au uneori coridoare secrete, subterane. Asta ar explica și modul În care a dispărut PM zilele trecute... Există planurile la cadastru, ar trebui... Se opri văzîndu-l cum o privește sarcastic. - Ce e ? - Am sunat deja la primărie. S-au făcut cercetări. Planurile au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ușă trîntindu-se la etaj. În hotel era un singur ocupant. O neliniște surdă Îi sfredeli pîntecele. Și atunci, Împinsă din urmă de un instinct mai puternic decît orice, uitînd de orice pudoare, se răsuci pe călcîie și se năpusti pe coridor. Lucas se Îndrepta spre ascensor ale cărui uși se deschideau deja În fața lui și a valizei pe rotile. - Pleci? Strigătul țîșnise. Surd, violent, animalic. Lucas Întoarse capul spre ea și o cercetă cu atenție. Privirea lui trecu rapid peste obrazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pusese să fie construită o altă Încăpere secretă spre a stoca o vreme lingourile la adăpost de orice pizmă sau eventuală percheziție. Încăperea aceea era legată de criptă la un capăt, iar la celălalt de muzeu printr-un al doilea coridor subteran. De Îndată ce coborîră În criptă, PM se repezi și acționă mecanismul care permitea trecerea spre muzeu. - Acolo se ascunde! Veniți să vedeți! Uitați-vă! Agitația lui se transformă În isterie. Cei doi polițiști Îi puseră pe jandarmii care făceau percheziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
copiii se ridicau să plece din parc. Puțin după aceea, grădinița s-a Închis. Bunicii locuiau Într-un apartament superb de pe bulevardul Edgar-Quinet. Imobilele burgheze din centrul Algerului erau construite după același model ca imobilele perioadei Haussmann din Paris. Un coridor lung de douăzeci de metri traversa apartamentul, până la un salon din al cărui balcon se deschidea o vedere panoramică asupra orașului alb. Peste ani, devenit un cvadragenar blazat și acrit, va revedea această imagine: el, Bruno, la patru ani, pedalând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
salon din al cărui balcon se deschidea o vedere panoramică asupra orașului alb. Peste ani, devenit un cvadragenar blazat și acrit, va revedea această imagine: el, Bruno, la patru ani, pedalând din toate puterile pe o tricicletă de-a lungul coridorului Întunecat, până la deschiderea luminoasă a balconului. În acele momente atinse probabil culmea fericirii sale pământești. În 1961, bunicul muri. În condițiile climei noastre, un cadavru de mamifer sau de pasăre atrage mai Întâi anumite muște (Musca, Curtonevra); de Îndată ce Începe descompunerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
un african, un malian mărunțel cu pielea cenușie; se salutau cu o Înclinare a capului. Cantina universitară nu era Încă deschisă; Michel cumpăra conserve de ton de la Continent, În Courcelles-sur-Yvette, apoi se Întorcea În campus. Se Însera. Michel pășea pe coridoarele goale. Pe la jumătatea lui octombrie, Annabelle Îi scrise o a doua scrisoare, mai scurtă decât prima. Între timp Îi telefonase lui Bruno, care nu avea, nici el, vești de la frate-său; știa doar că Michel Îi telefona regulat bunicii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În zece minute. Toți clienții se Îmbrăcaseră; Într-o liniște mormântală, Îi priveau pe infirmierii care o ridicau pe Christiane, o așezau pe o targă. Bruno urcă lângă ea În ambulanță; erau foarte aproape de Hotel-Dieu. Bruno așteptă câteva ore pe coridorul cu linoleum pe jos, apoi internul de gardă veni să-i vorbească: Christiane dormea; viața nu-i era În pericol. În duminica următoare, fu operată: i se prelevă măduvă osoasă; Bruno reveni pe la ora șase. Se Înnoptase, o ploaie măruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ridică și el, urmând-o ca un automat, cu brațele atârnânde. Cu un gest al capului, Michel refuză să-i Însoțească. Nu simțea nici o oboseală. În minutele ce urmară, simți mai ales strania prezență a lumii observabile. Stătea singur, pe coridorul Însorit, pe un scaun din plastic Împletit. Erau Într-o aripă a spitalului extrem de liniștită. Din când În când, o ușă se deschidea la distanță, o infirmieră ieșea, se Îndrepta spre alt coridor. Zgomotele orașului, cu câteva etaje mai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
prezență a lumii observabile. Stătea singur, pe coridorul Însorit, pe un scaun din plastic Împletit. Erau Într-o aripă a spitalului extrem de liniștită. Din când În când, o ușă se deschidea la distanță, o infirmieră ieșea, se Îndrepta spre alt coridor. Zgomotele orașului, cu câteva etaje mai jos, se auzeau ca prin pâslă. Într-o stare de totală detașare mentală, Michel trecea În revistă Înlănțuirea circumstanțelor, etapele mecanismului care le sfărâmase viețile. Totul părea definitiv, limpede și fără apel. Totul apărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
coma și fericirea; oricum, Annabelle Îi părea nespus de fericită. Își trecu degetele prin părul ei, Îi sărută fruntea și buzele călduțe. Evident, era prea târziu; Însă, chiar și așa, era bine. Rămase În rezervă până la căderea serii. Revenit pe coridor, deschise un volum de meditații budiste culese de doctorul Evans-Wentz (o avea În buzunar de câteva săptămâni; era o cărțulie de dimensiuni foarte mici, cu o copertă de un roșu Închis). Toate ființele de la Răsărit, Toate ființele de la Apus, Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Nu se plângea, dar eu știam că nu e fericită. N-a avut viața pe care-o merita.” Bătrâna plecă puțin după aceea, vizibil deprimată. Destul de ciudat, lui Michel nu-i era foame, nici somn. Se plimbă o vreme pe coridor, coborî În holul de la intrare. La recepție, un antilez dezlega cuvinte Încrucișate; Îl salută Înclinând capul. Luă o cafea caldă de la automat, se apropie de ferestre. Luna plutea printre blocurile-turn; câteva mașini treceau pe bulevardul Châlons. Avea destule cunoștințe medicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
exist fără mobil. Deodată, îmi amintesc că am trecut pe lângă un telefon de pe palier. Se afla pe o măsuță într-o mică nișă de lângă fereastră. Poate că pot suna de la el. Deschid ușa de la dormitorul meu și mă uit pe coridor. Nu se vede nimeni. Mă strecor cu grijă în nișa de la fereastră și ridic receptorul. Se aude, calm, tonul. Inspir adânc, după care formez linia directă cu Arnold. Nu e încă ora nouă, dar sigur e deja la birou. — Biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Trag aer în piept, gata să protestez, după care închid gura din nou. Nu contează. N-are nici o importanță. Nu mor dacă fac reverențe o dimineață. OPT În clipa în care ies din cameră, pornesc în fugă pe scări, traversez coridorul și intru în dormitor, să-mi verific mobilul. Dar e încărcat doar pe jumătate și habar n-am unde să mă duc, ca să am semnal. Dacă Trish are, înseamnă că pot vorbi și eu. Mă întreb în ce rețea... — Samantha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]