5,988 matches
-
cazul lor, "invidia este aerul pe care îl respiră, condiționându-le înfățișarea, motivațiile, punctele de vedere" (idem, p. 88). Pentru aceștia, invidia este un mod de a fi, un mod de viață. În principiu, invidiosul poate fi identificat după (ibidem): • disprețul excesiv: tendința de a disprețui ceea ce el nu pot avea sau nu poate face; • tendința de a practica ironia, arta de a spune alta decât ceea ce gândește; • talentul de disimulare; • tendința de a lăuda peste măsură. Pentru nuanțarea analizei, este
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
snobismul, cu ura, cu tristețea și/sau cu nefericirea, această descurajantă și epuizantă stare sufletească "ne conferă sentimentul întunecat și apăsător de neajutorare permanetizată" (Epstein, 2008, p. 137). Adeseori, în spatele invidiei se află resentimentul o emoție apropiată de mânie, de dispreț, provocată de o situație care lezează simțul dreptății. Avem tendința să îmbrăcăm invidia ostilă în haina dorinței de dreptate, atitudine desigur mult mai nobilă. Invidia cuprinde în conținutul ei între altele și "o mare dragoste de dreptate" (W. Hazlitt, apud
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
bucățele" (Holmes, Holmes, 2001, p. 115). În principiu, nu-i putem urî "decât pe cei de care sunem dependenți într-o oarecare măsură", scrie F. Wilks (2003, p. 204). Ura este într-o strânsă legătură cu resentimentul (însă și cu disprețul sau cu ostilitatea); ea mai implică, totodată, dezgustul și mânia. Ca și resentimentul, ura durează foarte mult; ca și resentimentul poate fi inconștientă, se poate inflama până când poate ajunge să ne ocupe tot timpul gândurile (Goleman, 2005). Dar ura diferă
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
urmă, distrug relațiile interpersonale, după cum există și elemente pozitive care le hrănesc, consolidează și amplifică. Astfel, între elementele negative reținem (Smalley, 2005, p. 262): • critica (atacarea constantă a deciziilor și acțiunilor partenerului ca fiind inoportune, nejustificate, insuficiente, greșite, hazardate etc.); • disprețul, ura, minimalizarea partenerului; • închiderea afectivă și verbală; • izolarea; • dorința prea mare de control sau de putere 77; • dezaprobarea (și/sau contestarea) unicității partenerului; • (constanta) proastă dispoziție; atitudinea mohorâtă, îmbufnată, de neîmpăcare; • batjocorirea, umilirea partenerului; • lipsa de interes, de atenție, de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
de astă dată cu propriul nume, prin care Rudăreanu afirmă față de d. Stoikitzoiu că d. Becescu și-a apropiat banii în chestiune. De această calomnie, justiția românească va avea să se ocupe în curând. De altminteri, toți studenții vestejesc cu dispreț și asprime purtarea acestui student. Și iată ilustrarea zicătoarei românești că un nebun aruncă o piatră pe care o mie de înțelepți n'o pot scoate de unde a fost aruncată. Și iată cum numai grație celor mai josnice defecte, în lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
ironice/sarcastice/malițioase, etichetări, injurii, critici, observații nefondate, întrebări tip "interogatoriu", întrebări indiscrete, întrebări-capcană, concluzii grăbite; replici de "placare" (interlocutorul este de acord, invariabil, cu tot ce spune locutorul replică de tipul "da, draga mea", "da, sigur"), gesturi de indiferență, dispreț, revoltă etc. (relevante sunt, în acest sens, și stilurile de ascultare plasate pe axa negativă ascultător indiferent, ascultător care întrerupe mereu locutorul, ascultător recalcitrant etc.); * disfuncții în planul receptării și al decodării/interpretării mesajului: receptarea fragmentară a mesajului; decodarea mesajului
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
cu "pozițiile de viață", reflectând părerea locutorului despre sine, respectiv despre ceilalți, de unde raporturi de tipul: * + + : am încredere în mine și în ceilalți: "Un titlu foarte interesant. Și original. Să auzim compunerea, se anunță o lectură deosebită..."; * + (complex de superioritate, dispreț față de interlocutor/oameni, în general): "Nici gând! În nici un caz nu s-ar potrivi un astfel de titlu temei pe care v-am dat-o!"; "Trebuia să mă aștept la așa ceva de la voi..."; "Trebuie să faci asta pentru că așa spun
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
e mai mult decât o eroare, e o perfidie. A adus oare Hitle r un adevăr nou sau măcar o minciună nouă în lume? Răspunsul l‐a formulat G. Gobineanu. Superioritatea nemților a proclamat‐o Chamberlain. Wille zur Macht și disprețul milei a filosofat‐o Nietesche. Sălbăticia și brutalitatea teutonă e milenară (Tacit). N‐a creat‐ o Hitler. Antisemitismul a fost un permanent mijloc de diversiune în mâna guvernelor tuturor națiunilo r. „Drang nacht osten” și „Spațiul vital” e un vis
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
le avem și care ne marchează pe fiecare în mod diferit, dar care nu trezesc la ceilalți decât, în cel mai fericit caz, o îngăduință dezinvoltă și paternă, iar în cel mai rău caz (și nu de multe ori) umilințe, dispreț și respingere. Văzând astfel experiența propriei noastre vieți, apare ca firească reacția de respingere și de apărare în raport cu stările și trăirile enumerate mai sus și apare ca tentant să inversăm rolurile, să nu mai fim noi cei respinși, dimpotrivă să
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
deveni valori. Fiecare element al realității sociale, al universului spiritual și moral poate avea un aspect de valoare, în măsura în care acest element este prețuit sau refuzat, recomandat sau condamnat. acest obiect este calificat printr-un adjectiv ca prețios sau demn de dispreț, bun sau rău, util sau inutil, adevărat sau fals, dezirabil sau indezirabil, frumos sau urât... Sentința obținută este o judecată de valoare. Se va spune, spre exemplu, că patria este inviolabilă și că trebuie să se lupte împotriva dușmanilor ei
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
apoi, în sfârșit, s-a coalizat cu Ludovic al XVIII-lea și i-a devenit ministru. A afișat întotdeauna valori care conveneau, la momentul oportun: moderație, zel revoluționar, preferință pentru ordine etc. S-a comportat când cu cruzime, arătând un dispreț total față de viața umană (era supranumit "călăul din Lyon"), când cu blândețe, dacă interesele o cereau. Se pare că Fouché a fost mai degrabă un negator al va-lorilor. Dacă se consideră că valoarea sa structurantă este plăcerea puterii (și
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
civilizațiile au o noțiune a frumuseții, e un lucru uman, dar se diferențiază, printre altele, prin operele artistice care întrupează frumusețea. Admirația în fața corpului în repaos, jucându-se, făcând sport specifică grecilor, a suferit o lungă eclipsare, uneori cunoscând chiar disprețul, dar ea revine în Renaștere, se estompează din nou, pentru a se afirma în mod definitiv în trecutul apropiat. Tot antichității, și mai ales geniului organizator al romanilor, datorăm simțul Statului și ideea de drept, care asigură stabilitatea instituțiilor, buna
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
umilească (ei înșiși fiind umiliți în alte circumstanțe). Prietenul a avut destul sânge-rece încât să caute pachetul în bu-zunar și să le ofere o țigară fiecăruia. Tensiunea a dispărut in-stantaneu. O dublă prejudecată a fost desființată: cea a țiganilor despre disprețul "albilor" și cea a "albilor" despre violența țiganilor. Întotdeauna este periculos să emitem judecăți colective. "Digestia lentă" a istoriei poate alimenta și falsele judecăți. Unul din motivele urii islamiștilor față de occidentali sunt cruciadele. Deși numeroase secole ne despart de aceste
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
și mai ales cei din masa poporului. A mânca poporul, mai ales, este o greșeală neiertată, ba putem zice chiar o crimă. Nu! Orice s-ar zice și orice s-ar face, cu toate zbieretele reacțiunii ce se zvârcolește sub disprețul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu nerușinare se intitulează sistematici opozanți... Nu! În van! noi am spus-o și o mai spunem: situațiunea Romaniei nu se va putea chiarifica; ceva mai mult, nu vom putea intra
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
sigur pe sine: În van te aperi. Și tu mă iubești pe mine, nu mai umbla cu mofturi. Venturiano își regăsește dezinvoltura despre care vorbește Ibrăileanu în studiul său. Până la lămurirea confuziei, Rică îl numește pe Dumitrache mitocanul de cumnatu-tău. Disprețul, în acest caz, este de ordin intelectual și monden. Rică, poet, student, publicist, teoretician politic și, numai de nevoie, arhivar, desconsideră un simplu negustor, fără nici un orizont cultural și fără maniere. Rică este de fapt un semidoct, un incoerent, un
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
pe toți inferiori și supuși lui. De aceea Tipătescu se simte stăpân peste toți și peste toate și îi oferă lui Cațevencu o serie întreagă de slujbe, de moșii, de parcă acestea nu ar fi fost, ci i-ar fi aparținut. Disprețul pe care îl arată față de acesta din urmă - A, ce lume! Ce lume! - este disprețul posedantului față de arivistul redus la matrapazlâcuri. Moralitatea nu îl oprește însă de la adulterul cu soția venerabilului. Mentalitatea lui Tipătescu este cea a unui adevărat reprezentant
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
peste toate și îi oferă lui Cațevencu o serie întreagă de slujbe, de moșii, de parcă acestea nu ar fi fost, ci i-ar fi aparținut. Disprețul pe care îl arată față de acesta din urmă - A, ce lume! Ce lume! - este disprețul posedantului față de arivistul redus la matrapazlâcuri. Moralitatea nu îl oprește însă de la adulterul cu soția venerabilului. Mentalitatea lui Tipătescu este cea a unui adevărat reprezentant al claselor dominante. Îl aducem în scenă pe Nae Cațavencu acum, demagogul politic, tratat în
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
a personajelor lui Caragiale datează fiind un mijloc al datării, al localizării, al tipizării și, ca atare, un mijloc al criticii. Se ilustrează ideea că limba personajelor lui Caragiale este o limbă vorbită, subliniindu-se repulsia scriitorului față de scrisul frumos, disprețul său pentru rețetele estetice, modelele și procedeele tradiționale consacrate. În continuare sunt analizate formele stilului oral pe care le cităm: fraze interogative și exclamative, ziceri tipice, construcții întrerupte, așazisele anacolute, expresii idiomatice, proverbe, locuțiuni verbale, repetarea cu inversiunea ordinii cuvintelor
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
o asemenea analiză. Ca atare, din punct de vedere metodologic, textul lui Noica este paradoxal, fără perspectivă și ineficient, căci, în vreme ce Heidegger sau Wittgenstein ignoră existența unei științe a limbii, gînditorul român respinge lingvistica, consi-derînd-o fără rost și demnă de dispreț, datorită acribiei cu care încearcă să explice faptele de limbă. După Noica, cugetarea filozofică nu are nevoie de un limbaj de specialitate, fiindcă ea "folosește nu limbajul, ci limba"407(se observă confuzia între limbaj ca facultate umană și limbaj
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
însa nu îți pot citi găndurile atunci cănd comunicam. Prea multă ceață. Iar cănd aș putea nu îmi pierd timpul cu tine. Deci? Gavriel încercă să-și urmărească obiectivul nedorind ca Ștefan sa știe căt de mult îl jignise prin disprețul său. „Căt timp mai am de stat aici?” „Conform șefului meu pănă la șaptezeci de ani” „Mă refeream la timpul meu!” „Într-adevăr trebuie stabilit acest lucru. Mai întăi ordinea priorităților. Eu doresc să mă bucur de succesul meu științific
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
calitate a omului care îl ridică pe acesta spre perfecțiune. Alegerile liberului arbitru sunt precedate de acte de cunoaștere, realizabile prin grația divină. Astfel, alegerile întemeiate pe adevăr sunt demne de laudă, iar cele bazate pe fals sunt demne de dispreț. Deci, liberul arbitru este însoțit de responsabilitate. Corelată liberului arbitru, apare și voința, care este foarte amplă. Ceasta se află uneori în neconcordanță cu intelectul; întinderea mai mare a voinței decât a intelectului este sursă a greșelilor noastre. Extras din
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
atare dă naștere erorilor. Se poate remarca faptul că libertatea prea mare a voinței are drept consecință în planul cunoașterii producerea erorilor sau a cunoștințelor confuze ori obscure. A avea liber arbitru înseamnă a deveni demn de laudă sau de dispreț, mai exact asumarea responsabilității față de alegerea făcută. In Principiile filosofiei, Descartes propune spre analiză problematica liberului arbitru. Acesta are meritul de a înlătura arbitrarul incontrolabil al geniului rău. Fiind o instanță negativă, exterioară omului și într-un fel divină, geniul
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
viața lor, dar au izbutit să se elibereze de orice vanitate. Este sensul în care Wittgenstein aspira la religiozitate, dar nu se socotea un om religios. Se vedea pe sine vanitos, dornic să fie admirat, iritabil, înclinat spre furie și dispreț față de unii semeni.67 Începând cu anii Primului Război Mondial, Wittgenstein s-a aflat aproape mereu în luptă cu sentimentul mulțumirii de sine și a crezut rareori că a putut atinge starea de spirit pe care și-o dorea. Mai mult, el
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
virtuale produse de computer. Există părerea majoritară că pagina tipărită este unicul mijloc de comunicare intelectuală. Celelalte mijloace sunt suspectate în ceea ce privește capacitatea lor de a satisface nevoile de educație și sunt zugrăvite ca simplu divertisment față de care se arată un dispreț disimulat, ele contribuind la crearea unor telespectatori fără rațiune, a căror stare emoțională este modelată de mijloacele de comunicare netipărite. Daca ne referim la țara noastră, oricine a remarcat că după 1990 televiziunea pur și simplu a explodat dar, din
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
asta nu însemnează că n-ar fi gata să renunțe, de hatîrul unui chef social formidabil, la săpun, la drum de fier, la telegraf, medic, școală, la toate fleacurile urbane, la care se uită așa de des el cu viclean dispreț. Unul din cele mai clare efecte ale războiului a fost o strașnică pornire de țărănizare a Europei. Și țara cea mai perturbată și mai gata la orice este astăzi Rusia, cuibarul prin excelență rural, uriaș și, haotic" (P.Z.). Al
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]