9,472 matches
-
pe Efimița; din punctul ei de vedere se construiește perspectiva jocului între nivelul de realitate și cel de ficțiune. Coana Efimița are rolul de stimulator al puterii creatoare a lui Leonida. Este vorba de o putere creatore de iluzii, de ficțiuni prezentate ca normale, reale. Ea își activează rolul stimulator prin îndemnuri verbale sau simple nedumeriri: Zău? [...] Parol? [...] Șerban Cioculescu se întreabă dacă Efimița este la „înălțimea“ conului Leonida. Așa cum criticul afirmă: „Nimeni nu i-o cere. E suficient, în concepția
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Scena III) Importantă și decivisă pentru acest moment din desfășurarea proiectului dramatic a lui Caragiale este răsturnarea de situație de către Efimița. Această „răsturnare aristotelică“, cum o numește același Mircea Tomuș, se poate explica numai cu ajutorul ansamblului complet al nivelului de ficțiune pe care Leonida l-a creat în dialogul său cu Efimița pe tot parcursul piesei. Pasivitatea lui Leonida este sursa unei noi ipostaze dramaturgice, și anume cea în care se află biata Efimița: „Bravos, bobocule! Nu m-așteptam ca tocmai
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
dezleagă cu ușurință toate tainele, pomenește de cumetria dintre Garibaldi și papă. Rareori Efimița încearcă să protesteze. Imperturbabil, Leonida protestează, iar Efimița revine la supunerea intelectuală: Ei, bobocule, apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva! După ce protagoniștii creează ficțiunea revoluției și a republicii și după ce zgomotele de afară aduc certitudinea acesteia, gazeta este cea care trebuie să decidă și să dezlege misterul. Când nu mai este altceva de așteptat decât confruntarea directă dintre necunoscutul înspăimântător de afară și protagoniștii
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
spart cheful. Adineauri a trecut p aci vreo câțiva, se duceau pe două cărări; era și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frânt; chiuia și trăgea la pistole... obicei mitocănesc.“ (Actul I, Scena V) Cu aceasta se dezleagă misterul și dispare spaima; ficțiunea, construită cu dragostea unui artizan pentru produsul său, se risipește. Safta, „femeia pământului“, fixează evenimentul la lăsata secului, când se balansează anul între două lumi fundamentale. Ultimele replici din Conu Leonida fac parte din finalurile de efect pe care Caragiale
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
fixează evenimentul la lăsata secului, când se balansează anul între două lumi fundamentale. Ultimele replici din Conu Leonida fac parte din finalurile de efect pe care Caragiale le-a preferat și căutat. Când coana Efimița sancționează ironic absurditatea fabricantului de ficțiune care este consortul ei, Leonida se demonstrează încă o dată un teoretician perfect, reușind să iasă din acest impas în care l-ar fi înfundat consoarta și, odată cu el, cea de-a doua comedie a lui Caragiale: „Ei, vezi? Tot vorba
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
neliniștită, cei care au plătit prețul cel mai mare în confruntarea cu forțele tiraniei, tinerii, se cred înșelați în așteptările lor. Întâia declarație importantă a Frontului adoptase pluralismul politic. Acum, după o lună, acest pluralism tinde să devină o simplă ficțiune propagandistică. Acoperind toate resorturile puterii, Frontul ține să-și adjudece un mandat susceptibil a deveni permanență. Să fi fost convertirea celor câțiva foști din fruntea noului sistem de putere numai o pură stratagemă de captatio în faza inițială? Cu certitudine
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cele două producții și elementele care le separă, delimitarea realitate-ficțiune. Având în vedere faptul că românul lui Eliade este unul în care autorul "topește" pagini întregi din jurnalul sau indian, devenind astfel "mai degrabă o confesiune decât o creație de ficțiune"3 și, apoi, majoritatea persoanelor care sunt modelul aproape fidel al protagoniștilor din peliculă lui Klotz trăind, încă, în perioada filmărilor în India, problema punerii în paralel a celor două demersuri artistice este, cu atat mai mult, delicată. 2. Scurt
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
soțului ei și a fost realizată de Catherine Spencer după ediția franceză, nu după cea în limba română, sub titlul Bengal Nights. Eliade nu "camuflează" suficient în românul sau datele care să infirme faptul cum că acesta ar fi o ficțiune. A păstrat adresa străzii familiei Dasgupta (familia Sen în text), numărul de telefon și detalii semnificative care descriu viața respectabilului profesor bengalez, astfel încât se pot reconstitui cu ușurință pasaje biografice. În schimb, în filmul lui Klotz este păstrat doar numele
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
dar atât de puțin specifică unui romancier agreat de regimul comunist, precum cea a "fantasticului interior", a fost împinsă prin urmare într-un nemeritat con de umbră. În aceste condiții, ecranizarea nuvelei, convertita de talentatul regizor Mircea Daneliuc într-o ficțiune cinematografică subversiva, semnificativ intitulată Glissando, a putut constitui, în felul ei, o revanșa. Din păcate, însă, puținii comentatori de astăzi care se referă la calitățile ori, dimpotrivă, limitele acestei pelicule acordă atenție acestui detaliu semnificativ pentru dialectica raportului dintre ficțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
ficțiune cinematografică subversiva, semnificativ intitulată Glissando, a putut constitui, în felul ei, o revanșa. Din păcate, însă, puținii comentatori de astăzi care se referă la calitățile ori, dimpotrivă, limitele acestei pelicule acordă atenție acestui detaliu semnificativ pentru dialectica raportului dintre ficțiunea literară și transfigurarea ei cinematografică: Glissando este, finalmente, (și) o ecranizare a unei nuvele cezarpetresciene. În cel mai bun caz, specialiștii în cinematografia românească îl recomandă drept "ecranizarea unui român de epocă" confuzia nuvelă-roman o regăsim, spre exemplu, în singura
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
cinemaului românesc. 1, la filmul din 1984. În general, aspectul este eludat cu totul. A se vedea, din această perspectivă, nu numai analiza lui Cristian Tudor Popescu din Filmul surd în România muta. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune, ci și notația mai mult decat lapidara despre Glissando dintr-O scurtă istorie a filmului românesc. A short history of Romanian Cinema; autorul acesteia, Marian Tutui, exilează filmul care ne interesează la capătul unei enumerări despre notele definitorii ale stilului
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
la cel de-al doilea se mai pot observa obsesia autenticității (1978, Cursa, 1980, Proba de microfon, 1988, Iacob) și sarcasmul (1984, Glissando)12". În varianta în care alege să ignore această eticheta de-a dreptul injusta, un pasionat de ficțiuni cinematografice autohtone poate descoperi, în acest Glissando din 1984, cu mult mai mult decat "ecranizarea" unui text "de epocă". Scenaristul, nimeni altul decât regizorul Mircea Daneliuc, recunoaște de altfel de la inceput faptul că și-a asumat extrem de multe libertăți față de
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
a lui Theodorescu pentru guvernanță atrăgător-parșivă a copiilor lui Alexandru, alături de care protagonistul va experimenta, ceva mai tarziu, si gustul amar al eșecului matrimonial. Încă din debutul părții a doua a filmului, spectatorul care își mai propune să identifice în ficțiunea lui Daneliuc reminiscențele lecturii din Cezar Petrescu trebuie să se recunoască, practic, învins. Pe scheletul epic din Omul din vis regizorul articulează un spectacol cinematografic fără nici un precedent românesc, care stă, indiscutabil, sub semnul alunecării insinuante, demonice înspre o moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
1972. 6) Dan, Sergiu Pavel, Proza fantastică românească, Editura Minerva, București, 1975. 7) Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane. 1900-1937, Editura Minerva, București, 1989. 8) Popescu, Cristian Tudor, Filmul surd în România muta. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune, Editura Polirom, Iași, 2011. 9) Sava, Valerian, O istorie subiectivă a tranziției filmice. Al Patrulea Val, restaurația mediocrată și reformarea cinemaului românesc. 1, Editura Paralelă 45, Pitești, 2011. 10) Tutui, Marian O scurtă istorie a filmului românesc. A short history
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
social, fiind redata că libertate de exprimare, în contrast cu reprimarea presupusa de structurile sociale. În român, Fanny îi scrie numeroase scrisori fratelui ei, William; Patricia Rozema însă, o transformă pe Fanny în ceea ce reprezintă ideea modernă de scriitoare, o creatoare de ficțiune. Preocupările literare ale lui Fanny sunt cheia ei către libertate. Pasiunea eroinei pentru literatură și afirmarea că scriitoare este, de asemenea, redata în strânsă legătură pe de o parte cu relația dintre Fanny și Șir Thomas și pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Maitreyi știa de mai mulți ani că Eliade a publicat un roman care-i poartă numele, dar abia în 1972, după întâlnirea cu Sergiu AlGeorge, care i-l povestește, scrie replică în încercarea de a "îndrepta" ceea ce, afirmă ea, e ficțiune în multe din paginile pe care Eliade le propune că autobiografice. Eliade însuși mărturisește în "Memorii (1907-1960)", vol.l, ediție și cuvînt înainte de Mircea Handoca, Editura Humanitas, București, 1991, p. 260, ca a schimbat numele unor personaje, cu excepția celor ale
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
stima lacurilor; Comoara regelui Dromichet; Plecat fără adresa (1900); Nepoata Hatmanului Toma, în Scrieri 4, Editura Minerva, 1970, p. 285; 6 Opinia îi aparține aceluiași Pompiliu Constantinescu, care, după ce punctează defectele majore ale bucății (la amestecul incoerent de realitate și ficțiune adăugând "lipsa de logică interioară a diferitelor părți ce compun nuvelă") conchide că Omul din vis este cea mai slabă nuvelă din volum. Verdictul din finalul succintei analize este necruțător: "Totodată, e dovada că fantasticul nu este o regiune poetica
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Tutui, O scurtă istorie a filmului românesc. A short history of Romanian Cinema,ediția a II-a, revăzuta, Noi Media Prinț, 2011, pp. 48-50. 13 Cristian Tudor Popescu, Filmul surd în România muta. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune, Editura Polirom, Iași, 2011, p. 253. 1 Fragment din teza de doctorat Personajul feminin în românele lui Jane Austen și în ecranizările acestora, susținută în 9 septembrie 2013 la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iași. 2 Cf. Parrill, Sue. Jane Austen
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
pregătește asceza poetului mistic (¿Ques es la vida? Una ilusion,/ Una sombra, una ficcion, / Y el mayor bien es pequeño; / Que toda la vida es sueño; / Y los sueños son"Calderón, Teatro// Ce este viața? O iluzie?/ O umbră, o ficțiune?/ Și cel mai mare bine este mic/ Pentru ca viața este vis/ Și toate visuri sunt.)" Rosario Assunto, Universul că spectacol. Artă și filosofía Europei baroce, traducere de Florina Nicolae, postfața de Ion Frunzetti, Editura Meridiane, București, 1983, pp. 154-155. 102
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
facem prieteni pe Cioran și Sábato, apropiindu-ne, astfel, de concepția lui Nietzsche, care vedea o legătură strânsă între filosof și scriitor. Scriitorul este văzut de filosoful german că un iubitor al formei, "un alchimist al iluzoriului", un țesător de ficțiuni așa îi vedea Platon pe poeți, de aceea a și propus expulzarea lor din cetate -, în timp ce filosoful înseamnă înțelepciunea, căci negociază cu idei și concepte și are ca obiectiv căutarea adevărului. Din această perspectivă, este "mai filosof", am putea spune
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
e greu să le separi de române, ceea ce subliniază încă o dată caracterul dual al autorului; cele două laturi ale personalității sale sunt exprimate în fiecare din cele două categorii literare abordate: teoriile din eseuri sunt opera omului de știință, în timp ce ficțiunile sunt scrise de o ființă neliniștita, obsedată de fantasme care emană din regiunile cele mai profunde ale inconștientului uman. Unul din motivele ce se repetă în gândirea lui Sábato este conceptul de criză; viața lui Sábato înseamnă un șir de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Parisul. O dată cu Sarmiento 10, asistăm la un discurs despre Paris propriu Americii Latine din acea epoca. Autorul călătoriilor prin cele trei continente descrie, euforic, un Paris "care fierbe, viermuiește", dar care, cunoscându-l pe viu, pierde din misterul alimentat de ficțiune. În una din scrisorile pe care le dedică impresiilor asupra capitalei artelor, Sarmiento deplânge pierderea iluziei unui Paris "altfel" decât și-l imaginase: Dacă îmi vedeți prietenele din Santiago, spuneți-le din partea mea că nu l-am găsit aici pe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
iubim și suferim. De aceea, crede Sábato, "în vremuri de criză totală, numai artă poate exprima neliniștea și disperarea omului, deoarece, spre deosebire de celelalte activități ale gândirii omului, ea este singura ce-i captează în totalitate spiritul, mai ales prin marile ficțiuni care ajung să pătrundă în spațiul sacru al poeziei. Creația este acea parte a simțirii pe care am cucerit-o în lupta cu imensitatea haosului"24. Schimbarea în proza latino-americană din prima jumătate a secolului trecut este totală, atât la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
clasă socială din care face parte personajul, de varietatea locurilor și regiunilor, nu se mai folosește în exces limbajul direct, literar. Intrigă românului este înlocuită de intervenția directă a personajelor și a naratorilor, care devin vorbitori simultani. În ceea ce privește românul că ficțiune totală, este vorba de o ruptură de realitatea circumstanțiala, noii scriitori se lansează pe drumul imaginației și magiei, inventând locuri, nume și personaje, cu exemplul sugestiv al lui Márquez în O sută de ani de singurătate. În ciuda detractorilor acestui fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
adăugat siguranță maturității și, totuși, sistemul narativ a suferit un proces (...) de extindere și diversificare, (...), o diminuare de atitudine și coerentă" 38. Românul latino-american al ultimelor decenii ale secolului al XX-lea a răspuns așteptărilor europene, cultivând un tip de ficțiune care le fixează și le structurează, îi dă intelectualului și cititorului european ceea ce dorește să guste, astfel că se asigura continuitatea între orizontul anterior de așteptări și cel nou, printr-un discurs "mundonovista" 39, care explică realitatea magică a latinoamericanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]