5,667 matches
-
și de educația copiilor Marelui Vizir. Ahmet Cevdet începe să fie interesat de politică și învață limba franceză. În 1848 este trimis la București pentru o lună după care merge la tratament la Bursa. În acest timp scrie cartea de gramatică a limbii turce și statutul primei firme pe acțiuni din Turcia, "Șirket-i Hayriye". Împreună cu prietenul Kececizade Fuad Pașa revizuiește cartea de gramatică care va fi folosita drept manual de gramatică pentru următorii 50 de ani. Cartea este tradusă în germană
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
la București pentru o lună după care merge la tratament la Bursa. În acest timp scrie cartea de gramatică a limbii turce și statutul primei firme pe acțiuni din Turcia, "Șirket-i Hayriye". Împreună cu prietenul Kececizade Fuad Pașa revizuiește cartea de gramatică care va fi folosita drept manual de gramatică pentru următorii 50 de ani. Cartea este tradusă în germană (1855), arabă (1866), bulgară și croată. Pe 13 august 1859 este numit director al Școlii de profesori. Aici reformează instituția, metodele de
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
la tratament la Bursa. În acest timp scrie cartea de gramatică a limbii turce și statutul primei firme pe acțiuni din Turcia, "Șirket-i Hayriye". Împreună cu prietenul Kececizade Fuad Pașa revizuiește cartea de gramatică care va fi folosita drept manual de gramatică pentru următorii 50 de ani. Cartea este tradusă în germană (1855), arabă (1866), bulgară și croată. Pe 13 august 1859 este numit director al Școlii de profesori. Aici reformează instituția, metodele de admitere și tipurile de examinare. În acest timp
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
acestă funcție Ahmet Cevdet elaborează pentru prima dată în istorie o programă școlară unitară de la ciclul inferior până la cel superior. Reușește să deschidă o școală primară modernă în curtea Moscheei Nuruosmaniye. În acest timp Ahmet Cevdet scrie manuale de literatură, gramatică și logică. În anul 1874 este numit în funcția de guvernator în Yanya, Albania, dar după șapte luni revine ca Ministrul Justiției. Reușește să transfere judecătoriile comerciale la ministerul Justiției. Pentru prima dată sunt adunate și tipărite legile otomane sub
Ahmet Cevdet Pașa () [Corola-website/Science/331073_a_332402]
-
apropiate între ele, fie că sunt la același nivel ierarhic sau nu. Se folosește și în scris, de exemplu în presă. Cuvintele folosite în acest registru sunt cele înțelese de oricine. Termenii sunt preciși, nu se folosesc termeni de specialitate. Gramatica registrului curent este în general conformă standardului, cu fraze simple. Acest registru este neutru, vorbitorul neurmărind să fie expresiv prin realizarea de efecte stilistice. Precum cel elevat, și registrul curent are un aspect oral și unul scris, între care există
Registru de limbă () [Corola-website/Science/331279_a_332608]
-
tipăriturile realizate de Antim Ivireanu în secolul al XVIII-lea, la Târgoviște, București, Buzău și Râmnic (Panoplia dogmatică, Alixăndria, Pilde filosofești), prin manuscrisele și tipăriturile domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir (Istoria Imperiului Otoman, Descrierea Moldovei, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor) și prin istoriile, gramaticile, calendarele de munci agricole și dicționarele editate de reprezentanții Școlii Ardelene. Scrierile didactice și de literatură beletristică în ediții princeps din secolul al XIX-lea ale lui Negruzzi, Alecsandri, Pelimon și Bolintineanu etalate în expoziție marchează momentul renunțării la alfabetul
Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești () [Corola-website/Science/331342_a_332671]
-
tipăriturile realizate de Antim Ivireanu în secolul al XVIII-lea, la Târgoviște, București, Buzău și Râmnic (Panoplia dogmatică, Alixăndria, Pilde filosofești), prin manuscrisele și tipăriturile domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir (Istoria Imperiului Otoman, Descrierea Moldovei, Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor) și prin istoriile, gramaticile, calendarele de munci agricole și dicționarele editate de reprezentanții Școlii Ardelene. Scrierile didactice și de literatură beletristică în ediții princeps din secolul al XIX-lea ale lui Negruzzi, Alecsandri, Pelimon și Bolintineanu etalate în expoziție marchează momentul renunțării la alfabetul
Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni () [Corola-website/Science/331341_a_332670]
-
este numită "ăytam", scrisă . Înafară de o uzanță modernă ca semn diacritic prentru scrierea sunetelor străine, este arhaic și folosit numai în cuvinte idiomatice și fosilizate precum ("adhu" - „acolo”), ("idhu" - „aici”) etc. Este menționat în cel mai vechi tratat de gramatică tamil disponibil, "Tolkăppiyam" (1:1:2), unde este categorizat ca un alofon ("cărpezuttu," „sunet dependent”). Așa cum afirmă Krishnamurti (Krishnamurti:2003 p154 ) „Proprietățile "ăytam", așa cum sunt descrise de "Tolkăppiyam", erau: (1) apărea după o vocală scurtă și după o oclusivă (surdă
Visarga () [Corola-website/Science/334445_a_335774]
-
corespunzătoare și intonația specifică. Astfel, unele asemenea unități corespund ca sens pragmatic unor interjecții, de pildă "Qu’est-ce que vous me dites là!" „Ce tot spui acolo?!” și "Ah bah!" care exprimă mirarea Unii lingviști consideră că și ceea ce în gramatica tradițională se socotesc a fi interjecții și propoziții neanalizabile, fie și date de un singur cuvânt, sunt unități frazeologice pragmatice de tip formulă. Exemple: "Soit!" „Fie!” (exprimarea concesiei), "Tiens!" „Poftim!” (formulă ce însoțește înmânarea a ceva) sau „Ia te uită
Unitate frazeologică () [Corola-website/Science/335187_a_336516]
-
cea mai îngrijită) a(l) limbii naționale, care servește ca instrument de exprimare a celor mai diverse manifestări ale culturii și se caracterizează prin respectarea unei norme impuse cu necesitate membrilor comunității căreia i se adresează”, iar după Mioara Avram, „gramaticile normative formulează reguli explicite și prescriptive, adăugând judecăți de valoare cu privire la folosirea unei forme sau construcții apreciate drept corectă sau greșită în varietatea literară a limbii”. În legătură cu limba maghiară, într-o lucrare din 1971 se afirmă că limba literară „este
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
XVII-lea), pe baza limbajului aristocrației de la curtea regelui, care era foarte diferit de limba vorbită efectiv în afara acesteia. Normele limbii literare au fost urmate de scriitorii importanți ai acelui secol și ai celui următor. Ele au fost fixate prin gramatici și dicționare, devenind prescriptive și pentru predarea limbii în școli. Astfel, în acea epocă, limba literară se confunda cu limba standard. Limba literară a evoluat cu timpul prin acceptarea de elemente ale limbii efectiv folosite de vorbitori, datorită unor factori
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
care, în funcție de limbă, pot fi de aceeași formă sau de formă mai mult sau mai puțin diferită de cea a adjectivelor. Sunt în general considerate adjective demonstrative cuvintele corespunzătoare celor românești "acest(a)" și "acel(a)" (forme de bază), dar gramaticile diverselor limbi și ale diverșilor autori nu sunt unitare în ceea ce privește categoriile de cuvinte considerate adjective demonstrative. Pe de altă parte există diferențe între limbi în a distinge două sau mai multe grade de apropiere/depărtare. Gramaticile tradiționale ale limbii române
Adjectiv demonstrativ () [Corola-website/Science/335353_a_336682]
-
forme de bază), dar gramaticile diverselor limbi și ale diverșilor autori nu sunt unitare în ceea ce privește categoriile de cuvinte considerate adjective demonstrative. Pe de altă parte există diferențe între limbi în a distinge două sau mai multe grade de apropiere/depărtare. Gramaticile tradiționale ale limbii române disting mai multe categorii de adjective demonstrative. Acestea au forme diferite după gen și număr, precum și două forme cazuale: de nominativ-acuzativ și de genitiv-dativ. Există totodată și forme specifice registrelor de limbă: pe de o parte
Adjectiv demonstrativ () [Corola-website/Science/335353_a_336682]
-
fac împreună cu articolul hotărât atașat substantivului. Formele adjectivelor demonstrative franceze sunt diferite de cele ale pronumelor corespunzătoare: Observații: Spre deosebire de română, în franceză adjectivul demonstrativ determină totdeauna substantivul în mod definit fără prezența articolului hotărât. Mai este de menționat că în gramaticile tradiționale ale limbii franceze, adjective demonstrative sunt considerate numai cele de mai sus. În limbile sârbă și croată, adjectivele demonstrative au aceleași forme ca și pronumele corespunzătoare, indicând trei grade de apropiere/depărtare. Formele lor sunt: Aceste adjective se declină
Adjectiv demonstrativ () [Corola-website/Science/335353_a_336682]
-
și altele, care nu au corespondente analoge în română: Mai există și o serie de adjective care se referă la dimensiune sau la cantitate, și care nu au corespondente românești care să indice apropierea și depărtarea: Exemple în propoziții: În gramaticile limbii maghiare sunt considerate adjective demonstrative mai multe cuvinte, care nu variază după gen, această categorie gramaticală fiind străină limbii maghiare. Ca adjective se folosesc aceleași forme ca cele ale pronumelor. O primă categorie sunt adjectivele corespunzătoare lui "acest" și
Adjectiv demonstrativ () [Corola-website/Science/335353_a_336682]
-
printre altele simplificându-se prin eliminarea declinării. În secolul al XVI-lea, cel al Renașterii, se împrumută multe latinisme și italianisme, iar limba literară se îmbogățește și cu cuvinte din celelalte idiomuri vorbite în țară. Apar primele lucrări lingvistice (dicționare, gramatici) care se ocupă de limba franceză, împreună cu preocupări de unificare a limbii literare. În același timp, regalitatea caută să înlocuiască latina în administrație și în justiție. Secolele XVII (cel al clasicismului) și XVIII (epoca Luminilor) sunt perioada francezei clasice și
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cinq vins" „o sută” (lit. „cinci douăzeci”) etc. Din acestea s-a păstrat în franceza standard din Franța "quatre-vingts" „optzeci”. În sistemul verbal s-au păstrat din latină formele de indicativ prezent, conjunctiv prezent, imperativ, indicativ imperfect, indicativ perfect (în gramatica francezei actuale perfectul simplu), conjunctivul mai mult ca perfect (care a dat subjonctivul imperfect în franceză), participiul prezent și participiul trecut. Apăruseră în schimb alte forme verbale încă în perioada anterioară, care se generalizează în franceza veche. Formele personale ale
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
ca franceza literară să fie îmbogățită cu cuvinte din acestea, alții, ca Étienne Pasquier sau François de Malherbe, le combat în numele necesității de a avea o limbă literară unitară. Tot în secolul al XVI-lea apar primele descrieri ale lexicului, gramaticii și grafiei limbii franceze: dicționarul francez-latin al lui Robert Estienne (1539); manualul de franceză al englezului John Palsgrave, dedicat lui Henric al VIII-lea al Angliei și prințesei Maria, fiica acestuia (1530); tratatul de gramatică al lui Louis Meigret (1550
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
apar primele descrieri ale lexicului, gramaticii și grafiei limbii franceze: dicționarul francez-latin al lui Robert Estienne (1539); manualul de franceză al englezului John Palsgrave, dedicat lui Henric al VIII-lea al Angliei și prințesei Maria, fiica acestuia (1530); tratatul de gramatică al lui Louis Meigret (1550). Principala schimbare în fonetismul francezei medii față de cel al francezei vechi este reducerea diftongilor și a triftongilor la câte o vocală. Structura gramaticală se simplifică prin dispariția totală a declinării, ceea ce favorizează stabilizarea topicii propoziției
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
franceză începe să fie standardizată, proces ce devine chiar un obiectiv al politicii de stat. Printre altele, din această cauză este înființată Academia Franceză de către cardinalul Richelieu, în 1635. Ea este menită să dea, printre altele, un dicționar și o gramatică. În concepția oficială, limba trebuie să se bazeze pe franceza de la curte, lexicul să fie elegant și ales, corespunzător stilului nobil cerut de canoanele literaturii clasiciste. Se efectuează o „purificare” a limbii de cuvintele considerate inferioare: cuvinte considerate vulgare, provincialisme
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
purificări, cunoscută sub numele de „prețiozitate”. De exemplu, „prețioasele” înlocuiesc un cuvânt ca "miroir" „oglindă” cu sintagma "conseiller des grâces" „sfetnic al grațiilor”, dar s-au și încetățenit unele cuvinte din limbajul lor, precum "féliciter" „a felicita”ref name="leclerc 6 2"/>. Gramaticile acestei epoci sunt exclusiv normative. Regulile sunt dictate în principal de Claude Fabre de Vaugelas, în ale sale "Remarques sur la langue françoise" (Observații despre limba franceză) (1647), urmat de discipolii săi. Prima ediție a Dicționarului Academiei apare după 40
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
în loc de "lequel": "Quel des trois [...] faut-il que je préfère ?" „Pe care din cei trei să-l prefer?”. Structura modernă a conjugării franceze se definitivează la sfârșitul secolului al XVII-lea. Perfectul compus abia începe să fie folosit în locul perfectului simplu. Gramaticile îl limitează pe primul la acțiunile care au loc cu mai puțin de o zi înainte de momentul vorbirii. Condiționalul trecut este încă rar în secolul al XVII-lea în locul subjonctivului mai mult ca perfect cu aceeași valoare, dar îl va
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
al poporului nostru propriu, pe tradițiile, obiceiurile și istoria lui, pe geniul lui” ("Timpul", V, 103, 8 mai 1880). În prima sa formă publicată, „Dănilă Prepeleac” face uz de mai multe cuvinte rare sau construcții dialectale, în contrast cu lexicul și cu gramatica standard a limbii române. „Intonația cuvintelor” și „gestul ghicit cu care eroul le spune”, a argumentat Călinescu, face ca dialogurile dintre Dănilă și ceilalți țărani să semene cu un text teatral, care ar putea fi jucat pe scenă aproape în
Dănilă Prepeleac () [Corola-website/Science/335583_a_336912]
-
pe timpul cât a stat la pension. Impresionată de noua lume în care a intrat prin căsătorie, a avut puterea de a-și recunoaște lipsurile din pregătirea sa, începând, la dorința sa expresă să ia lecții de franceză, istorie, literatură și gramatică. Ion Brătianu s-a oferit să-i predea el însuși lecțiile de istorie, dar se pare că talentul său pedagogic nu era unul ieșit din comun, pentru că Pia îl aprecia ca fiind „"un profesor lipsit de răbdare pedagogică"”. După cum arăta
Pia Brătianu () [Corola-website/Science/332574_a_333903]
-
se tratează cuvintele folosite numai că determinanți abstracți, iar celelalte sunt tratate în secțiunile dedicate ultimelor trei categorii. În franceză numai unul dintre determinanții hotărât, nehotărât, partitiv, posesiv sau demonstrativ poate fi folosit în același timp cu un substantiv. În gramaticile limbii franceze sunt luate în seamă trei articole: hotărât, nehotărât și partitiv. Cele două din urmă se înlocuiesc în unele cazuri cu prepoziția "de". În franceză, articolele hotărâte sunt proclitice. Există trei forme: "le", "la" și "leș", primele două putând
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]