6,831 matches
-
al unei vieți. Apoi, rolul conștiinței de sine individuale devine social, transgresează daimonul și oglinda pentru asumarea destinului de călăuză spirituală și elaborarea unei științe etice izvorâte din generalizarea concluziilor trase în urma aventurii individuale. Prin puterea pildei și prin rezervorul infinit de asemănare care este faptul comunitar dintotdeauna, figura percutantă și remarcată a excelenței în etică își diseminează benefica influență pentru a forma și a desăvârși alți daimoni și alte oglinzi, pentru a resuscita deopotrivă disponibilități latente ale dotației native și
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
epoché fenomenologică aplicată existenței obiectului (și apoi a lumii în general) primatul absolut al ceea ce s-a numit "obiectivitate naivă", întorcând armele demersului științific esențial către un teritoriu controlat al eideticului (trecând prin stadiul intermediar al unei noeze deschizătoare de infinite perspective de cunoaștere). Astfel a căpătat investire epistemologică cel de-al doilea tip de conștiință (cea a reprezentărilor) și, prin el, conștiința de sine ca instanță cumulativă (unificatoare) a tuturor cogitațiilor diverse care angajează egoul în experiența sa spirituală. De
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
deschiderea către comuniunea spirituală bazată pe fundamentare și pe comprehensiune conștiente. Reflexivitatea este un însoțitor statornic al actului și îi conferă acestuia caracterul diferențial în ordinea unei colectivități axate pe principiul individualității, ea făcând posibilă, prin această implicare personalistă, variația infinită a contribuției subiective și armonia socială subsecventă ei (o armonie care infirmă înregimentarea și salvează de la orice fel de uniformizare). Apelul la propria conștiință se transformă în drept elementar la autoafirmare și o modalitate de implicare ce aparținea odată doar
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
și de constantă disponibilitate către inovație și autonomie, inamicul principal al exercitărilor artistice fiind succesiunea calculată, mecanica dependențelor stricte. De aici pornind, ordonarea și clarificarea etapelor unui urcuș artistic se realizează oglindind procesul complex de coagulare a factorilor creatori și infinita varietate a mijloacelor expresive (în interacțiune permanentă cu un sistem de așteptări și exigențe care delimitează tipuri de auditoriu). Din această dublă sursă provin circumscrierile definitorii care subîmpart sistemul de trăsături al ipostazelor virtuale pe care le poate îmbrăca parcursul
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
adică elaborând sistemul noetic pe care se întemeiază creația ca formă de transmutare condițională a unui dat intuitivo-conceptual. Facultatea autoaprecierii este locul originar al judecăților de valoare care însoțesc opera de artă, iar distanța pe care o poate lua hermeneutica infinit rafinată a contemplatorului nu este decât un detur menit unei sporite reîntoarceri la intenția suverană a autorului. Primatul acesteia din urmă confirmă aderența valorilor estetice și instituie o centrare metafizică pe subiect care, fără a uita de calitatea intrinsecă a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
universal propovăduite și unanim-asumate. Bucla care se închide în act interior pare a întruchipa un simbol reprezentativ al celei mai înalte eficiențe existențiale, sau, mai precis, al celei mai înalte împliniri a unei auto-angajări fundamentale. Un simbol al unei realități infinite în diversitate, dar profund unitare în perspectiva centrării pe interioritate, vădind o constantă fenomenologică a unui primat nuclear al ego-ului autentic în fața unei obiectivități discontinue. Tot ce s-a acumulat și a beneficiat de testul unei întrebuințări teoretice este întors
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
ochiul pătrunzător al înțelepciunii o rezolvare salutară pe cât pare a fi de promptă. Iar omniprezența manierismului personal nu face decât să omogenizeze facilitant un efort plasat, la scara unei vieți, pe mai multe registre existențiale, conform unor criterii de aplicare infinit variate. Fie că te surprinde, fie că te găsește pregătit și înarmat cu soluții ordonatoare, viața solicită esența omenescului, adică aduce gândirea în spațiul aplicării necondiționate, dar pline de bogăția unei explozii de potențialitate relative la fenomenologia universului subiectiv. A
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
câte modalități de cunoaștere, iar, în ciuda succesului epistemic al câtorva scheme structurale, se pot impune în câmpul surprinzător al cotidianului o diversitate neclasificabilă de portrete individuale. Jocul liber al opțiunilor interioare și aleatorul precondițiilor acumulate în jurul firului formativ deschid aproape infinit posibilități auto-expresive globale și lărgesc gama auto-definitorie pâna la punctul extrem al individualismului. Este firesc, deci, ca societatea să fie compusă din reprezentanți perfect distincți și să primească aportul interiorității fiecăruia cu înaltă înțelepciune înglobatoare. Dacă supremul controlor al conduitei
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
reflecții ce ne opune realităților vieții, așa încît ceea ce descoperim în astfel de momente nu este tocmai ceea ce se găsea la bază, pînă atunci, în interiorul nostru. Dacă ne adîncim într-o asemenea considerație, căpătăm o mică idee despre cît de infinită este acțiunea reciprocă ce se desfășoară în intimitatea ființei noastre. Dacă o simplă intuiție ne-ar ajuta, cu acest prilej, să ajungem la claritate, odată pentru totdeauna, ar fi mai ușor de trăit. În schimb, viața și-ar pierde atunci
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
elemente contradictorii se determină reciproc. Ignoranța este mama desfătării în paradisul animal și cel ce-și înmulțește cunoștințele își amplifică durerea. Sufletul eroic simte însă plăcere chiar și în durere, fiindcă aceasta este un semn că tindem spre un obiect infinit și sublim, care trebuie și poate să fie un scop pentru o strădanie mereu reînnoită. Sufletul eroic preferă să cadă în luptă, ori măcar să-și simtă deficiența și imperfecțiunea în fața unui mare țel, decît să cîștige perfecțiunea, propunîndu-și unul inferior
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ceva obscur de care este mînat totuși întregul și care și-ar pierde puterea în clipa în care am încerca să-l descîlcim printr-o înțelegere pură. În ironie, iese la lumină conștiința unei veșnice mobilități (agilități), a unui haos infinit ce nu poate fi niciodată sistematizat. Personalitatea poate fi epuizată numai aparent printr-o singură relație sau într-o unică lucrare. Întocmai ca în fiecare dintre monadele lui Leibniz, există în orice personalitate un univers, o bogăție infinită ce face
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
unui haos infinit ce nu poate fi niciodată sistematizat. Personalitatea poate fi epuizată numai aparent printr-o singură relație sau într-o unică lucrare. Întocmai ca în fiecare dintre monadele lui Leibniz, există în orice personalitate un univers, o bogăție infinită ce face la fel de posibil pe cît de necesar să intervenim nu numai cu înțelegerea și cu fantezia, ci cu întreg sufletul în cele mai variate domenii cu toate că nici una în parte nu poate da deplină satisfacție. Declarațiile acestea arată că Schlegel
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
concepției lui Kierkegaard. Nici o condiție umană nu poate avea valoare în sine, ci este valoroasă numai dacă este conștient subordonată și trasnformată din punctul de vedere al eternității și al infinitului, pe care îl întemeiază reprezentarea divinității. Din contradicția dintre infinita cerință și finitudinea umană se naște o suferință ce nu poate fi armonizată. În creștinism ținînd cont că vorbim despre creștinismul de la început, de creștinismul originar întreaga viață este trăită avîndu-se în vedere lumea de dincolo, ori mai exact, singurul
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
aflăm din nou coerența. Marele humor nu presupune însă numai o înțelegere a fiecărei trăiri în parte, ci și posibilitatea ca toate trăirile să se integreze ca elemente într-o imagine totală. Iar printr-asta ni se impune o sarcină infinită. Și cînd poate fi aceasta rezolvată complet? În afară de asta, ceea ce este individual constituie în sine însăși o mică lume, a cărei coerență internă trebuie descoperită. Iar cînd individualul se prezintă ca un tors și ca un avorton, se pune problema
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
natură (In Memoriam, 56): "So careful of the type she seems, So careless of single life.x Se exprimă aici exact ce greu este să aplicăm noțiunile de valoare la un tablou general al existenței. Mai întîi, seria valorilor este infinită. Faptul rezultă deja din posibilitatea constantă de muatație; ceea ce la început valorează doar ca mijloc poate căpăta valoare autonomă ca scop și ceea ce se prezenta la început ca scop, eventual ca unul final, ce limita orizontul dorințelor noastre, poate căpăta
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pentru orice dezvoltare personală, în parte la etalarea ca însușire de caracter și fundamentare a vieții sufletești, care apare atunci cînd considerăm viața, cu toate interesele și obligațiile ei, ca pe un episod mărunt, ce se pierde într-o ordine infinită a lucrurilor. Cuvîntul noblețe sufletească, mărinimie (magnanimitas sau sublimitas) era un cuvînt de oridine în literatura Renașterii. Calitatea pe care o desemnează apărea ca o desfășurare naturală a forței libere cu care omul intenționa să conceapă viața și sarcinile ei
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
aceeași serie de trăiri, așa încît să poată determina sentimentul total. Culmea vieții o reprezenta, pentru Spinoza, intuiția, care cuprindea cu mintea și pătrunderea dintr-o singură privire marea coerență în care se reunea totul. În admirația sa pentru forța infinită și belșugul naturii, care nu e capabilă să producă pentru ochii noștri numai perfecțiunea, ci și imperfecțiunea (Ethica, I, Încheiere) observație pe care o punea într-un ascuțit contrast cu teama superstițioasă sau cu mărginita enervare a oamenilor în această
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
curînd mistică. El este romantic prin nostalgia după o formă a vieții spirituale în care dispare deosebirea dintre artă, religie și filosofie. Filosofia trebuie să deschidă drumul spre o asemenea culme, arătînd prin liberă cunoaștere spre ceea ce este mare și infinit, ca fiind ceva conținut în legile valabile pentru lucrurile trecătoare. Arta se cuvine să arate prin imagini finitul transluminat de infinit. Iar religia este o trăire nemijlocită în etern și infinit. În momentul culminant, nu are valoare nici una dintre aceste
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
arătînd prin liberă cunoaștere spre ceea ce este mare și infinit, ca fiind ceva conținut în legile valabile pentru lucrurile trecătoare. Arta se cuvine să arate prin imagini finitul transluminat de infinit. Iar religia este o trăire nemijlocită în etern și infinit. În momentul culminant, nu are valoare nici una dintre aceste trei forme ale vieții spirituale; deosebirea dintre ele dispare. Starea supremă este entuziasmul; dar acesta dă naștere ironiei față de realitate și de formele sale. Ceea ce a zugrăvit Sloger în acest caz
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Se pune precumpănitor accentul pe imposibilitatea unei reprezentări perfecte a ceea ce este foarte înalt. Marele humor ajunge la o dezvoltare deplină de abia cînd ceeea ce este mic și mărginit este privit ca formă necesară a ceea ce e mare și infinit, căpătînd astfel o însemnătate pozitivă. Humorul romantic putea să ducă și chiar a și dus la desconsiderarea lumii empirice și a străduințelor de reforme practice. Vom vedea clar acest lucru la Carlyle. Elementul realist al marelui humor, corespunzînd fidelității sale
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
la tradiția orală. Întâmplările obișnuite strecurate în lumi fantastice le fac mai credibile, dar în același timp și neobișnuite.“ Și pentru că toate poveștile se deapănă alene de pe un mosor nevăzut, Diem Chau s-a gândit să le țeasă cu răbdare infinită, într-un ritual numai de ea știut. Astfel că, după o înghițitură de ceai verde, pe farfurioară se îndepărtează o fată cu cozi lungi și negre, iar din ceșcuța tapisată cu mătase zâmbesc doi pantofiori roșii, îmbujorați stingher. Siluete fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
de disperare. Tăvălite sunt și clătitele! V.D.N.: Și de râs! Și gogoșile, prin zahăr praf (nu știu ce am de câteva zile, doar la bunătăți îmi stă gândul...) E.B.: Aici plouă detestabil... Că veni vorba de teatru... Lângă cel adevărat, în reparații infinite, se construiește un teatru din lemn, mai micuț! O să trec azi să las o carte pentru Frunză și Brand... V.D.N.: Un teatru micuț, de lemn! Cu actori mici, din aceia care se rotesc la ora exactă? În Sibiu exista - de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
o nostalgie fățișă, care taie răsuflarea (e chiar o suferință de tip dostoievskian prinsă în acest insectar muzical!). Apoi mai este ceva: senzația sonoră de păpușă rusească - sonoritățile se nasc una din alta și se completează, într-un elan germinativ infinit, dilatabil continuu, de aici fascinația și senzația celui care ascultă melodia că se scufundă într-un vârtej, într-un taifun de cercuri concentrice. Avem de-a face, ritualic, cu marsupii sonore care se dezvoltă în cascadă. Fraza muzicală nu este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
Lui și numai lui i se adresează AperiTIFF-ul care încearcă să-l educe (să-i bage pe gât/ân venă, depinde de cât de bine e scris textul), tot lui și numai lui i se adresează filmele și chestionarele infinite despre filme, dar și despre el, spectatorul, despre familia & background-ul său etc. Și asta e foarte drăguț. E chiar prea drăguț ca să mai fie adevărat. Pentru că, dacă nu s-a sesizat ironia, TIFF este cel mai bizar amestec de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
regiune puțin studiată, dar acel minim de informații pe care le căpătam ofereau în sfârșit un început de răspuns plauzibil la întrebările pe care le stârniseră observațiile provenite din experiența trăită în România. Și, mai ales, deschideau piste de investigații infinite, pe teme esențiale din punct de vedere social și uman. Am descoperit cercetările în științele sociale despre Europa de Est în același timp ca și disciplina antropologiei sociale (care urma sa devină specialitatea mea) și am testat pertinența metodei antropologice prin capacitatea
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Science/882_a_2390]