6,186 matches
-
existat nici o mișcare slovenă semnificativă care să sprijine dezmembrarea Imperiului Habsburgic și întemeierea Iugoslaviei. Dalmația După anexarea Dalmației, Imperiul Habsburgic a luat puține măsuri care să tulbure ordinea socială și politică existentă. Principala influență politică a rămas deci în mîinile italienilor și ale slavilor, vorbitori de limbă italiană, care locuiau în orașele de pe coastă. Numărul celor cu drept de vot le garanta o poziție dominantă. În Dieta întrunită în 1861, italofonii, al căror număr se ridica la 15 672, au ales
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
1883, limba oficială, italiana pînă atunci, a devenit sîrbo-croata. Între timp, apăruseră fricțiuni între sîrbi și croați. Recensămîntul din 1910 înregistra o populație totală a Dalmației de 634 855 de locuitori, din care 82% erau croați, 16% sîrbi și 2% italieni și de alte naționalități. În anii '60, croații și sîrbii cooperaseră împotriva autorităților habsburgice. Curînd însă s-au declanșat conflicte între ei, ca și în Croația de altfel, după cum vom vedea în continuare. Motivul esențial al neînțelegerilor era viitorul Bosniei-Herțegovina
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
iar sistemul administrativ central a fost menținut. Bineînțeles, revoluția avea încă multe de făcut în domeniul relațiilor externe și al tulburărilor din interiorul imperiului. Nu peste mult timp avea să se ivească o serie de noi crize, începînd cu atacul italienilor asupra regiunii Tripoli, care în 1911 era vasală otomană. Învinsă și în acest război, puterea de la Constantinopol a fost nevoită să fie de acord cu cedarea provinciei africane și cu ocuparea de către Italia a Insulelor Dodecanese locuite de greci. Pericole
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în special împotriva prințului și a Comisiei Internaționale. În 1914, situația era deci extrem de nefavorabilă intereselor naționale ale albanezilor. Guvernului central i se împotriveau puternice grupuri de rebeli. În sud activau detașamente sprijinite de greci. Susținătorii austriecilor și cei ai italienilor se războiau între ei pentru obținerea poziției dominante în țară. Lipsit de experiență în privința problemelor albaneze, prințul nu putea face față situației. El a pierdut curînd controlul asupra mediului rural, guvernul lui administrînd practic o regiune ceva mai mult decît
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în termenii naționalismului tradițional. Această atitudine era foarte firească. Serbia era un stat independent, cu vechi tradiții istorice și religioase neîmpărtășite de croați sau de sloveni. După 1870, cea mai mare parte a mișcărilor naționale au urmat exemplele anterioare ale italienilor și germanilor. Naționaliștii sîrbi doreau astfel ca regatul lor să fie "Piemontul Balcanilor", o expresie care putea avea mai multe înțelesuri. Pe tot parcursul secolului al XIX-lea, obiectivul lor major fusese unificarea teritoriilor considerate de ei ca fiind sîrbești
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Saseno (Sazan) și portul Vlorë. Nu mai este nevoie să precizăm că aceste ținuturi aveau o populație majoritară albaneză, sud-slavă și germană. În cadrul negocierilor, Aliații aveau un mare avantaj prin faptul că puteau folosi liber teritoriul habsburgic pentru satisfacerea cererilor italienilor. Reprezentanții habsburgici nu puteau oferi în schimbul neutralității decît Trentino. Guvernele aliate erau însă stînjenite într-o oarecare măsură de problema teritoriului slavilor de sud. La prima vedere, războiul începuse pentru salvarea Serbiei. Dacă Italia primea coasta dalmată, Serbia nu ar
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Grecia, Serbia și Muntenegru intenționau să păstreze pămîntul pe care puseseră stăpînire. Italia ocupase insula Saseno și portul Vlorë ca o anticipare a îndeplinirii pretențiilor ei, incluse în Tratatul de la Londra. La conferința de pace, principalul pericol pentru Albania era reprezentat de italieni. După multe controverse, guvernul italian a fost de acord cu restabilirea granițelor din 1913 în schimbul cedării portului Rijeka. Deocamdată, problema constituirii unui guvern național albanez stabil rămînea nerezolvată. Ca putere învinsă, Bulgaria nu se putea desigur aștepta decît să piardă
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și a Strîmtorilor, recunoscute prin aceste tratate, fuseseră anulate de revoluția bolșevică. O flotă aliată a sosit în Strîmtori la 13 noiembrie. Aflat sub ocupația Aliaților, Constantinopolul era guvernat de o Înaltă Comisie, ai cărei membri erau britanici, francezi și italieni; predomina totuși influența britanică. După preluarea controlului, autoritățile aliate au reconfirmat toate instrumentele referitoate la o intervenție internațională. Capitulațiile au fost reinstituite, iar Comisia Otomană a Datoriilor Publice și-a reluat activitatea. Între timp, forțele britanice, italiene și franceze își
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
iar Comisia Otomană a Datoriilor Publice și-a reluat activitatea. Între timp, forțele britanice, italiene și franceze își preluaseră îndatoririle de ocupante. Ținuturile arabe au fost scoase de sub administrația otomană și trecute sub control francez și britanic. Cu toate protestele italienilor, Grecia a primit o zonă din regiunea Izmir și a ocupat toată Tracia. Liderii armenilor și ai kurzilor din Anatolia răsăriteană erau foarte activi, pregătind organizarea unor state autonome sau independente. Dacă toate planurile acestea ar fi fost puse în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
macedonean. Conducerile naționale de pe tot cuprinsul peninsulei obișnuiau să folosească termenul de străini pentru a-i desemna pe cetățenii care aparțineau minorităților, chiar și atunci cînd familiile lor locuiau de secole în regiunea respectivă. Naționaliștii unguri, turci, germani, albanezi și italieni din Iugoslavia erau de cele mai multe ori priviți în această lumină; ungurii, germanii, ucrainenii și evreii erau supuși aceluiași tratament și în România. Perioada postbelică a fost și martora a ceea ce a însemnat poate cea mai nefericită soluție a acestei probleme
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
un detașament condus de poetul italian Gabriele D'Annunzio, care a instalat după aceea un regim demn de o operă bufă. Ulterior, trupele italiene au ocupat orașul, iar în ianuarie 1924 guvernul iugoslav a recunoscut această anexare. Politica expansionistă a italienilor a fost și mai mult stimulată de venirea la putere în octombrie 1922 a lui Benito Mussolini. Regimul fascist al acestuia a adoptat imediat un program de cucerire fățiș și fără nici un echivoc, al cărui obiectiv final era instituirea unui
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
însărcinată cu delimitarea graniței greco-albaneze au fost uciși. Drept răzbunare, guvernul italian a trimis un ultimatum Greciei și a ocupat insula Corfu. După ce Grecia a apelat la Liga Națiunilor, s-a ajuns la o înțelegere care prevedea evacuarea insulei de către italieni. Principalele eforturi ale Italiei erau însă îndreptate nu împotriva Iugoslaviei sau a Greciei, ci a Albaniei. Cu toate că doar insula Saseno fusese atribuită Italiei prin tratate, puterile recunoscuseră poziția specială a statului peninsular în problemele albanezilor, ceea ce însemna de fapt recunoașterea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
de unire cu Serbia și Muntenegru. Era necesar în acest moment să se facă o opțiune referitoare la direcția care trebuia urmată. Perioada era caracterizată printr-un mare zbucium și o mare confuzie. Toți liderii slavilor de sud erau îngrijorați de intențiile italienilor; ei doreau să blocheze ocuparea de către Italia a oricărei părți a teritoriului lor. Era deci necesară stabilirea cît mai curînd posibil a statutului politic al acestor ținuturi. La Zagreb, exista totuși o divergență de opinii. Trumbić considera că ar fi
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
că ar fi înțelept să profităm de împrejurările existente și să obținem cîteva avantaje din acest tîrg.6 Korošec a recunoscut de asemenea că numai o Iugoslavie unită ar fi putut scoate o jumătate de milion de sloveni de sub controlul italienilor. Liderii musulmani și-au oferit într-un mod asemănător sprijinul în schimbul unor avantaje politice, în special cu privire la reforma pămîntului și la privilegiile culturale și religioase. Să menționăm că în perioada interbelică chestiunea statutului muntenegrenilor, macedonenilor și albanezilor nu a constituit
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în fața presiunii din afară. Principala amenințare venea din partea Ucrainei, unde își desfășura activitatea o mișcare autonomă similară. Exista o mare îngrijorare ca nu cumva acest regim să ocupe nordul Basarabiei, care deținea o majoritate ucraineană. Exact așa cum temerile în privința intențiilor italienilor influențaseră acțiunile croaților și slovenilor, incertitudinea în ceea ce privește atitudinea ucrainenilor i-a determinat pe liderii moldoveni să ia decizii mai radicale. Cînd Ucraina s-a declarat independentă, Basarabia a fost izolată de Rusia, iar poziția ei a devenit și mai periclitată
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Ungurii rămîneau un grup nemulțumit și înstrăinat, și în general pe drept cuvînt. Tratamentul aplicat minorităților a constituit o problemă a tuturor guvernelor României care au urmat. Așa cum partidele din Iugoslavia aveau să-i considere ulterior pe germanii, ungurii și italienii care locuiau în ținuturile lor drept străini, autoritățile române au extins această atitudine asupra celei mai mari părți a populației de altă origine decît română. Apelînd la argumentele istorice bazate pe controversa originii daco-romane a poporului lor, ele aveau tendința
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
situației din Anatolia. Guvernul anterior plănuise o înaintare împotriva forțelor lui Mustafa Kemal, a cărui poziție a fost descrisă într-un capitol anterior. Aspectele internaționale ale intervenției deveniseră totuși mai puțin favorabile unei astfel de acțiuni. Atît francezii, cît și italienii se aflau în plin proces de reorganizare a regimului naționalist turc, care primea deja ajutor din partea guvernului bolșevic. Cu toate acestea, liderii greci considerau că aveau încă aprobarea britanicilor. Perspectiva de a repurta o mare victorie era, de asemenea, extrem de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
din Anatolia. Alte probleme au avut în comparație cu acesta o importanță minoră. În relațiile lui cu Marile Puteri, guvernul grec a intrat în conflict mai ales cu Italia, care deținea în continuare Insulele Dodecanese locuite de greci. Ocuparea în 1923 de către italieni a insulei Corfu a provocat bineînțeles multe resentimente. Nici relațiile cu Bulgaria nu erau bune. În octombrie 1925, un incident care a avut loc la graniță a dus la moartea a doi ofițeri greci. Drept răzbunare, trupele grecești au invadat
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
acționeze. În octombrie și noiembrie 1914, Grecia a ocupat sudul Albaniei, inclusiv Korçë și Gjirokastër. Ulterior, în ianuarie 1916, au fost aleși deputați din aceste districte în Adunarea Greciei. În aprilie 1916, teritoriul a fost anexat printr-un decret regal. Italienii au acționat simultan. Ei au ocupat în octombrie 1914 Saseno, iar în decembrie portul Vlorë, zone care aveau să le fie atribuite prin Tratatul de la Londra. În iunie 1915, Muntenegru a pus stăpînire pe Shkodër, în timp ce Serbia ocupa Albania centrală
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Țelul principal al Serbiei era dobîndirea portului Durrës, dar Italia dorea să domine întreaga țară. În iulie 1919, în timpul negocierilor privind tratatele de pace, Italia a ajuns la o înțelegere cu Grecia. Statul grec era de acord să sprijine pretențiile italienilor asupra orașului Vlorë și instituirea unui protectorat italian asupra restului țării în schimbul sudului Albaniei și al întregii Tracii. Atît guvernul francez, cît și cel britanic nu erau împotrivă ca Serbia să anexeze o parte a nordului Albaniei ca urmare a
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
liderii lor au aflat detaliile acordurilor privind împărțirea țării lor. Organizarea unei mișcări de opoziție era dificilă din cauză că armata italiană ocupa cea mai mare parte a teritoriului și orice acțiune politică majoră trebuia să fie aprobată de aceasta. Totuși, dorința italienilor de a controla întreaga i-a forțat încă o dată pe albanezi să zonă a avut de fapt efecte benefice asupra eforturilor albanezilor. Italienii au fost de acord cu convocarea unei Adunări Naționale, fiind convinși că o vor putea controla. Primul
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
mare parte a teritoriului și orice acțiune politică majoră trebuia să fie aprobată de aceasta. Totuși, dorința italienilor de a controla întreaga i-a forțat încă o dată pe albanezi să zonă a avut de fapt efecte benefice asupra eforturilor albanezilor. Italienii au fost de acord cu convocarea unei Adunări Naționale, fiind convinși că o vor putea controla. Primul congres postbelic, la care au participat 50 de delegați, și-a deschis lucrările la Durrës, în decembrie 1919. A fost instituit un guvern
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
a mutat sediul la Tirana, care avea să fie de acum înainte capitala națională. Consiliul Național, primul Parlament albanez, s-a întrunit acolo în martie 1920, trimițînd o nouă delegație la Paris. După instalarea administrației albaneze, următoarea problemă era obligarea italienilor să evacueze țara. Cauza albaneză a fost ajutată de grevele și demonstrațiile declanșate în Italia. În același timp, Consiliul Național i-a încurajat pe țărani să atace trupele italiene. În iunie 1920, Esad Toptani, care jucase un rol important în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
cînd Austria s-a unit cu Germania, aceasta din urmă ajunsese să aibă graniță comună cu Iugoslavia. Acordul de la München demonstrase că nu se putea pune bază pe aliații occidentali pentru a împiedica Axa să profite de controversele naționale. Relațiile italienilor cu facțiunile croate disidente și încurajarea lor de către aceștia erau bine cunoscute. În această situație, o soluție pentru problema croată constituia o necesitate imediată. Poziția croaților rămăsese neschimbată și fermă. Liderii lor politici cereau instituirea unui stat federal, nu a
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
a fost semnat un acord și mai important de neagresiune și arbitraj cu Italia, al cărei guvern acorda concesii minorității iugoslave din Peninsula Italică și se angaja să nu sprijine Ustaša; în schimb, Iugoslavia consimțea tacit la dominarea Albaniei de către italieni. În anii care au urmat, Stojadinović a avut legături strînse cu conducerea italiană, mai ales cu Mussolini și cu ginerele acestuia, contele Galeazzo Ciano, care era ministrul de Externe al Italiei. A fost pusă în discuție împărțirea Albaniei. Punerea la
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]