KorAP: Find »[drukola/base=jura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...224 225 226 ...323 >

8,051 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

prostiile tale! Maria obsedată, veninoasă: Cum trebuie să pută a pește când Măria sa îi face onoarea s-o strângă în brațe! Termină, Maria! Te chinui tu, îl chinui și pe el! Și Răreșoaia?! țipă Maria. Jură că nu-i adevărat! Jură! De ce nu juri?! De ce?! Răreșoaia? Ce-i cu Răreșoaia? Știi bine, Ștefan era cu Răreșoaia mai înainte de venirea ta în Moldova. E o chestie veche. Și-apoi... Maria e gata să izbucnească în lacrimi: Tocmai că știu! Prea bine știu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
obsedată, veninoasă: Cum trebuie să pută a pește când Măria sa îi face onoarea s-o strângă în brațe! Termină, Maria! Te chinui tu, îl chinui și pe el! Și Răreșoaia?! țipă Maria. Jură că nu-i adevărat! Jură! De ce nu juri?! De ce?! Răreșoaia? Ce-i cu Răreșoaia? Știi bine, Ștefan era cu Răreșoaia mai înainte de venirea ta în Moldova. E o chestie veche. Și-apoi... Maria e gata să izbucnească în lacrimi: Tocmai că știu! Prea bine știu! Cea dintâi "Doamnă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aflat gândul cel cumplit urzit Moldovei? întreabă Țamblac cu îngrijorare. Aflat, oftează Ștefan. În zorii celei de a patra zile, și-a chemat astrologii și i-a întrebat cum stă cu crugul vremii; dacă conjuncția constelațiilor îi este favorabilă. A jurat pe Coran cruntă răzbunare Moldovei și spurcatului ei ghiaur. Apoi, mânios foarte, a poruncit beilor, pașalelor, căpeteniilor, le-a poruncit, sub cumplită pedeapsă, degrabă să purceadă la tocmirea oștirii, cea mai teribilă oștire ce s-a pomenit pe fața pământului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ce de mult încolțise în el: să mă salte în Scaunul Moldovei și pe Vlad în Scaunul Țării Românești și, cu toții, împreună, să fim una! "No! O dat Dumnezău să fim o singură țară! Transilvania, Moldova și Țara Românească! Împreună! Jurați!!" Am jurat să fim la bine și la rău împreună, până la moarte! Și unde s-a pornit uriașul să hohotească de-i fluturau mustețile, să stingă făcliile, nu alta: "No! Amu pohtește Mahomede, de ți s-o făcut de trântaie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mult încolțise în el: să mă salte în Scaunul Moldovei și pe Vlad în Scaunul Țării Românești și, cu toții, împreună, să fim una! "No! O dat Dumnezău să fim o singură țară! Transilvania, Moldova și Țara Românească! Împreună! Jurați!!" Am jurat să fim la bine și la rău împreună, până la moarte! Și unde s-a pornit uriașul să hohotească de-i fluturau mustețile, să stingă făcliile, nu alta: "No! Amu pohtește Mahomede, de ți s-o făcut de trântaie! Nu ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
apoi altul și altul,și altul, palma cu degetele rășchirate. Nu înțelegeam. Apoi, le-a strâns, le-a unit, le-a făcut pumn și când a lovit un scăunel de alături l-a făcut așchii. Am dat din cap: înțelesesem. "Jur!!" am strigat eu. Nu știu dacă m-a auzit, dar mi-a zâmbit, semn că înțelesese... Apoi, mi-a făcut semn să plec, să-l las să moară singur. Am ieșit plângând în hohote. Nu mai plânsesem de la moartea lui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nestrămutată Șendrea. Câtă vreme rezistă Cetatea Sucevei, va dăinui și Moldova! întărește Ștefan. Dă-mi-o mie s-o apăr, Doamne! răcnește Șendrea eroic. Ești vrednic s-o aperi, hatmane! Te pomăzuiesc "Portar de Suceava"! S-o păstrezi întreagă! Întreagă!! Jur!! Și eu?! Mie ce-mi rămâne! protestează Mihail. Tu?! Partea ta nu e mică! Vei fi sarea bătăliei! "Harța!" Uliuuuu! chiuie Mihail. Ce-am să-i mai hărțuiesc! Ce-am să-i mai belesc! se grozăvește el. Pe cei viteji

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și rele cu marele boier Mihu; m-ați vrăjmășit cu sârguință, ați uneltit împotriva tatălui Bogdan, a fiului Ștefan... Eu n-am... n-am... Ce n-ai?!?!... Ai! Ai fost apropiat al lui Petru Aron, ucigașul tatălui meu! Stanciu, stacojiu, jurând cu mâna pe inimă: Eu n-am... n-am... Cum aș fi putut să lovesc în Bogdan, cel mai iubit frate al soției mele, Anastasia? Te cred, te cred, spune Ștefan împăciuitor. Am spus-o numai să dovedesc că nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
am fost, spune Ștefan, încetișor, mai mult pentru sine. Osmanlâii se buluceau cu răcnete sălbatice: Allah!!! Allah!!!... Constantin s-a aruncat în luptă! "Singur", murmură Ștefan. Singur! "Singur împotriva unei oștiri întregi!"... repeta Ștefan obsedat. Noi, cei câțiva ce ne jurasem în gând să-l urmăm, "să-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur împotriva unei oștiri întregi", bolborosește Ștefan. Dumnezeule! Ce luptă! N-o să uit niciodată... Lovea! Tăia! Și râdea... Zburau capetele osmanlâilor câte două odată! Deschisese cărare în turcime

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el. Atunci, mi s-a arătat taica, l-am văzut cu ochii minții. Ochii lui albaștri-albaștri mă priveau triști, mirați... Mi-am șters lacrimile, am ridicat ochii spre cer, și-am strigat de-a răsunat pădurea: "Te voi răzbuna, tăicuță!! Jur!!" Am întors spatele soarelui ce răsărea și am pornit spre Apus, mereu spre Apus... Am trecut munții. Și, două săptămâni mai apoi, odată cu prima zăpadă timpurie -, un mic cerșetor, bolnav, clănțănind de friguri, bătea la poarta Castelului Hunedoara... Cu trei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
m-am făcut o zână, ba, că-s o mâță plouată... Râde de mine. Maria, în panică, schimonosită, vrând să fie ironică: Nu s-a atins de tine?" Ștefan?!... Mira-m-aș! Haida-de! Lui nu-i scapă niciuna!... Jur! Să jur pe icoana Sfintei Fecioare?! țipă Voichița. Maria pălește: Adică... adică vrei să spui că Ștefan... Asta înseamnă că Ștefan te... Mai bine-i erai ibovnică, spune ea dezamăgită. Dacă nu-i ești încă, o să-i fii, zâmbește Maria, mângâindu-se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
loc mai spăimântăcios n-ați aflat? vorbește el cu glas scăzut să nu tulbure somnul morților. Știe el Isaia ce face, răspunde Alexa. Care om se-ncumetă la miez de noapte să calce în țintirimul bântuit de duhuri necurate? Să jurăm ce-avem de jurat și să ne cărăbănim pe la cășile noastre, propune Cupcici luat cu frig. Alexa și Negrilă se așează pe un braț frânt dintr-o cruce de piatră. Negrilă aprinde o lumânare de la flacăra felinarului, pentru "îmblânzirea morților

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
știe el ce face. E uns cu toate alifiile. Un răstimp, se lasă tăcere și, parcă, cucuvaia din schitul părăsit se vaicăre și cobește și mai sinistru, înfiorându-i cu gânduri rău prevestitoare... Da' Isaia nu mai vine, bre? Să jurăm ce avem de jurat și să plecăm pe la cășile noastre, insistă Cupcici. Negrilă schimbă vorba, pentru că îi păcănea în urechi cuvântul: "Salcie! Salcie! Salcie!"... Voi ați băgat de samă? Lui Vodă îi pică mucu' după fătuca Radului Vodă... Băgat, zâmbește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
frunte. Alții s-au întors cu ajutoare de la lehi, unguri sau turci... Mare răzmeriță a fost atunci, adaugă Alexa. Țărănimea se ridicase puhoi, cu furci, cu topoare le răsărise Soarele! "Ajutoarele străine" n-au mai aflat drum de întoarcere. Am jurat atunci să plinim "Blestemul Mușatin", spune Alexa. Da! Am cercat cu pumnalul, cu otrava... Vulpoiul i-a dibuit. Multe capete de boieri, mari și mici, au căzut atunci... Și capul moșului meu a căzut atunci, lăcrimează Alexa. A fost cumplit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de minte cam scurtă, cinstite boier Cârpă! Eu n-am... Eu n-am semnat... Am pus deștu... Eu... eu nu știu carte... De cade unu, îi trage pe toți după el, se frământă Isaia. Nea Isaio, nu suflu! Mormânt! se jură cu mâna pe inimă. E idiot! spune Isaia exasperat. Ăstuia de-i dai două palme, te-a vândut cât ai zice pește. De-l cauți în izmene... Câteva clipe Isaia tace, apoi, ca prin farmec, schimbă tonul și devine calm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
boier mare, cumnat chiar, îi spune lui Isaia. Rămâi în istorie ca un mântuitor... Așa-așa, se repede Negrilă, "Cumnat! Mântuitor"! Isaia, posomorât, mestecă un mormăit: S-o lăsăm... Hotărâm noi... Om vedea... Toate la timpul lor. Graba-i să jurăm! Aici! Acu! Pe cruce! Să jurăm! Mormânt, vorba lui Cupcici. Dumnezău să-l ierte... Isaia scoate sabia cu garda în cruce: Jurați! Pe cruce jurăm! Boierii, cutremurați, ating cu sfințenie lama sabiei, cu trei degete. Isaia rostește solemn: Vă legați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lui Isaia. Rămâi în istorie ca un mântuitor... Așa-așa, se repede Negrilă, "Cumnat! Mântuitor"! Isaia, posomorât, mestecă un mormăit: S-o lăsăm... Hotărâm noi... Om vedea... Toate la timpul lor. Graba-i să jurăm! Aici! Acu! Pe cruce! Să jurăm! Mormânt, vorba lui Cupcici. Dumnezău să-l ierte... Isaia scoate sabia cu garda în cruce: Jurați! Pe cruce jurăm! Boierii, cutremurați, ating cu sfințenie lama sabiei, cu trei degete. Isaia rostește solemn: Vă legați! Ne legăm! Jurați! Jurăm! Așa să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mormăit: S-o lăsăm... Hotărâm noi... Om vedea... Toate la timpul lor. Graba-i să jurăm! Aici! Acu! Pe cruce! Să jurăm! Mormânt, vorba lui Cupcici. Dumnezău să-l ierte... Isaia scoate sabia cu garda în cruce: Jurați! Pe cruce jurăm! Boierii, cutremurați, ating cu sfințenie lama sabiei, cu trei degete. Isaia rostește solemn: Vă legați! Ne legăm! Jurați! Jurăm! Așa să ne ajute Dumnezău! Așa să ne ajute Dumnezău! Până la moarte! Până la moarte! Luna filtrează printre nouri o lumină pală

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cruce! Să jurăm! Mormânt, vorba lui Cupcici. Dumnezău să-l ierte... Isaia scoate sabia cu garda în cruce: Jurați! Pe cruce jurăm! Boierii, cutremurați, ating cu sfințenie lama sabiei, cu trei degete. Isaia rostește solemn: Vă legați! Ne legăm! Jurați! Jurăm! Așa să ne ajute Dumnezău! Așa să ne ajute Dumnezău! Până la moarte! Până la moarte! Luna filtrează printre nouri o lumină pală, rece, fantomatică și umbra crucilor se întinde peste ei, sinistră. Cucuvaia cobește... Apar zorile. Să mergem.  13 "Vin turcii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
gând și-o singură voință! Duma! Pleci la Buda! Tăutule! Pleci la Cracovia! Omorâți caii! Zi și noapte! Duceți sabia însângerată și strigătul de luptă: "Vin turcii!! Vin turcii!!"... Musteața zbârlită îi fâlfâie în bătaia răsuflării gâfâite. Învingem au murim!! Jurăm!! strigă boierii într-un glas. Ia! Ia mai slăbiți-mă cu moartea! Eu am nevoie de viteji, nu de hoituri fie ele și de eroi! Aveți grijă de voi! Aveți grijă de oameni; fiecare om ne e scump! Aveți grijă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
își șterge cu palmele obrajii șiroind cât de sudoare, cât de lacrimi. Ștefan, împietrit, cu umerii căzuți, privește pământul, bolborosește: Am și eu niște vecini să-mi trăiască! Și Cazimir aista măcar din părțile tătărești să mă fi apărat; a jurat doar... Și năvrapii? Câți?! Câți?! Să tot fie la douăzeci de mii... Unii îndeamnă spre Cetatea de Scaun, alții, coboară pe Nistru, spre Chilia și Cetatea Albă, să se unească cu turcii. Mâna lungă a Padișahului a stârnit lupii din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
străpunși în șpangă! Muierile batjocorite! Bătrânii atârnați! Cu inima pârjolită, ce să mai apărăm, când nu mai avem nici pentru cine lupta, nici pentru ce muri?... Slobozește-ne Doamne, să ne apărăm vetrele... Să ne îngropăm morții... Și, după aceea, jurăm să ne întoarcem la oaste, să luptăm de-a dreapta Măriei tale, până la moarte să luptăm! Jurăm!! Jurăm!! strigă țăranii în cor. Ștefan tace. O sudoare rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai avem nici pentru cine lupta, nici pentru ce muri?... Slobozește-ne Doamne, să ne apărăm vetrele... Să ne îngropăm morții... Și, după aceea, jurăm să ne întoarcem la oaste, să luptăm de-a dreapta Măriei tale, până la moarte să luptăm! Jurăm!! Jurăm!! strigă țăranii în cor. Ștefan tace. O sudoare rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
avem nici pentru cine lupta, nici pentru ce muri?... Slobozește-ne Doamne, să ne apărăm vetrele... Să ne îngropăm morții... Și, după aceea, jurăm să ne întoarcem la oaste, să luptăm de-a dreapta Măriei tale, până la moarte să luptăm! Jurăm!! Jurăm!! strigă țăranii în cor. Ștefan tace. O sudoare rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sunt la două săptămâni de hotarele Moldovei.... Vă dau slobozenia! spune el răspicat și hotărârea îi este urmată de rumoare, voci, chiote. Îmi calc pe inimă, deși aiasta poate însemna osânda! Vă slobozesc pentru două săptămâni ca să vă cercetați vetrele! Jurați că vă întoarceți! Jurați! Două săptămâni, nici o zi mai mult! Jurați!? Jurăm!!! răcnesc țăranii și chiuie de bucurie bătând pământul cu palmele, cu fruntea. Să trăiască Domnul Ștefan!! Să trăiască!!... În două săptămâni, buciumele vor suna "adunarea"! Toader își șterge

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]