6,144 matches
-
oraș din întregul traseu al Trenului Literaturii. Lisabona - cea mai vestică metropolă a Europei, succedând cu două ore mai târziu Bucureștiului, fus orar pe care îl împarte doar cu Londra - îți dă izbitoarea senzație de capăt de lume, un fior metafizic în fața depărtărilor pe care le deschide Oceanul. Tocmai de aceea ar fi fost preferabil să fi călătorit de la Est spre Vest, nu invers, cum au stabilit organizatorii - este și părerea colegilor mei -, tezaurizând pe parcurs emoțiile, care să explodeze la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
culturii: absorbție a influențelor din exterior și voința de a ieși din izolare. Dar cred că argumentele mele nu au sunat prea convingător. „Postmodernismul” e perceput în Franța mai ales funcțional, prin prismă strict literară - ironicul, ludicul, parodicul, relativizarea adevărurilor metafizice ș.cl. „Cade” pe un teren mult prea suprasaturat de -isme pentru a fi îmbrățișat fără rezerve. Mai ales cu ascendența sa americană... Am aflat mai târziu, de la alți colegi, după întâlnirea de la librăria Mollat, că Inga Lindqvist și alți ruși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
exoticul „director de conștiință” proclamă răgușit, citind dintr-o hârtie boțită, „eliberarea spiritului rus de canoanele comunismului și ale capitalismului depravat”. Asistența izbucnește în aplauze frenetice. Rusia își caută propria vocație și, pe acest drum presărat cu țepi și „cumpene metafizice”, firește, nu se poate lipsi de oameni providențiali. VASILE GÂRNEȚ: O excursie la Pavlovsk, reședința cochetă, imperială a Țarului Pavel I, asasinat de familie. Intrigi de curte, în stilul epocii. Mergem o oră cu autobuzul. Vedem, astfel, și periferiile Sankt-Petersburgului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ars poetice în arta mare a lui Nichita, dar, lângă mine - sau, dacă vreți, cu anii în care am trăit în deplină solidaritate nu numai socială, profesională, dar și ideatică! -, el a „cultivat”, a „îndrăznit” acest „tip de poezie”, abordarea metafizică a realității și ființei, apropiindu-se, în felul lui, de cei mari ai noștri, de un Eminescu, Blaga și Arghezi care, la rândul lor și fragmentat, trebuie s-o spunem, au „îndrăznit” o poezie ce depășea mimesisul, descriptivul liric sau
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și fragmentat, trebuie s-o spunem, au „îndrăznit” o poezie ce depășea mimesisul, descriptivul liric sau transfigurarea lirică. Cu accente de acest tip, ca în poemul En-Ghidu, risipite în primele volume și apoi „compact”, ca o adevărată, frontală abordare a metafizicului, în volumele 11 Elegii și Laus Ptolemaei, Nichita își atinge apogeul creației, cred eu, trecând de și învingând ceea ce defineam eu ca „naturalismul opresant al artei contemporane” (și nu numai românești!Ă, având meritul rar și în lirica și arta
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
El observase cum se efectuează această tranziție în lumea arabă aflată în plin proces de decolonizare, și era fascinat. În sfârșit, Prometeu îl înghesuia pe Profet în corzi. Azi, Prometeu e Profetul. Și nici măcar nu e vorba de o opțiune metafizică, este pragmatismul de ultimă oră ultima haltă înaintea găurii negre. Naționalismul panarab, Nasser, astea n-au prins. Naționalismul pur și simplu palestinian, simbolizat de Arafat, n-a dus nicăieri. El a făcut toate concesiile posibile și imaginabile occidentalilor și a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
după modelul zeilor, cel de-al doilea marcat de o simțire malițioasă și de fapte mărunte. Răscumpărarea „păcatului originar” deschide traiectoria drumului pe orizontală și astfel penitența fiului prea legat de imaginea mamei completează axa verticalității și închide ciclul sondării metafizice. Așezarea în anterioritate a uniunii cu sacrul, urmată de călătoria de refacere a armoniei incipiente, are o dublă valoare, stratificată pe două planuri: individual și global. Mai întâi, neofitul trebuie să beneficieze de o cunoaștere superioară a misterelor de la baza
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
el îi provoacă acestuia moartea, figurată de căderile din înalt premeditate de pasărea solară. Călăuzele poartă, așadar, emblema mutilantă a sacralității, care le dă nu doar credibilitatea statutului, ci și o superioritate la nivel inițiatic, căci handicapul fizic induce abilități metafizice compensatoare. Drumul către Biserica dă Tămâie unde s-a retras mirele măiestru este arătat Soricăi de un ciung, într-un basm din Voia, Dâmbovița. Bucățică, un alt soț pierdut în sacru de nerăbdarea feminină, stă întrun palat solar spre care
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fiindcă intrarea în spațiul interzis implică și capacitatea vizuală, ambele gesturi de sondare nepermisă trebuie pedepsite. Zmeul a depășit limitele permise speciei și de aceea este singurul care simte intruziunea mireanului. Deși are un singur ochi bun, starea de alertă metafizică și sensibilitatea percepției compensatoare îl transformă într-un gardian eficient. Dracii care dețin obiectele năzdrăvane au printre ei și un mutilat, el fiind menționat al treilea. Alteori, neînțelegerile dintre ei care provoacă pierderea uneltelor miraculoase în favoarea eroului sunt cauzate tocmai
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
are rost". Cât e literatura spaimă, cât e necesitate a spunerii, cât e lehamite...? Un artist spune și se împlinește, pe când un pustnic, de exemplu, ca să se împlinească trebuie să tacă...! E scriitorul un guraliv de nemântuit? Fără darul trăncănelii metafizice, scriitorul ar fi doar un biet vierme incapabil să devină fluture? Nu mă pot imagina în altă postură decât aceasta, sunt un-ins-care-scrie. Totuși, ascultător/ disciplinat cum mă doresc în acest dialog, nu vreau să mă sustrag de la niciuna din probele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o scenă, au nevoie să spună tot, să spună măsluind cel mai adesea, deformând adevărul, potrivind relatarea astfel încât ei să iasă bine. Într-adevăr, am putea fi priviți așa. Dar eu propun o altă privire, o altă viziune. Această mașinărie metafizică neînțeles de complicată care este omul, în trecerea lui prin viață, lasă niște dâre. Emoția lui în această miraculoasă existență în lumină se concretizează în diverse forme de expresivitate, poeme, proze, dacă e să ne mărginim la verbalitate sau opere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și să spunem că poetul pare a fi cel care cu un bobârnac bine țintit face să se rostogolească bolovanul la poalele muntelui, pe când criticul Sisif trebuie să-l urce, cu mare trudă, din nou, în pisc. Poetul trăiește în metafizic, criticul îi aproximează contururile. Trăiește Gheorghe Grigurcu această dureroasă dedublare, această morală a unui joc de-a cine pierde câștigă? Lăsând gluma la o parte, mărturisesc că nu-mi joc "la noroc" o latură a scrisului meu în defavoarea alteia. Cu toate că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
17 ani. M-a învățat să-mi iubesc dușmanii și să fiu exigent cu prietenii. Din păcate, mulți nu mai există decât ca amintire, de la socrul meu, magistratul Stelian Dospinescu la indicibilul poet Ioanid Romanescu, de la boemul Eugen Andone la metafizicul Dan Laurențiu, de la "tutorele" nostru Laurențiu Ulici la Radu G. Țeposu și Iustin Panța... Iar plata și răsplata nu le-am socotit "în aceeași monedă", ci în... monade, așadar în și întru spirit. Oricare scriitor român care ajunge în Iași
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
România, Slovacia... seismograful imaginarului occidental rămâne mut. Au reușit doar albanezul Kadare și cehul Kundera să evoce puțin acest spațiu est-european, sau mai nou Andrei Kurkov, un rus care trăiește la Kiev. Geografic vorbind, această zonă parcă nu are impact metafizic, parcă îi obosește pe occidentali. Care sunt păcatele literaturii române care o fac inaccesibilă posibililor cititori europeni? Un prieten, scriitor francez, căruia i l-am recomandat pe Mircea Cărtărescu, mi-a spus după ce a citit o carte de proză a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
profesorul Nubert. Sobru, sever, masiv, putând apărea când nu te așteptai în sălile de disecție, unde se interesa uneori de o problemă, completând răspunsul cu observații brutale, chiar "cazone", Nubert ni se părea întruchiparea unor forțe superioare, a unor elemente metafizice, înspăimântătoare. Era prudent să te ții deoparte, să nu fii observat; era mai înțelept să-i urmărești cu atenție pe asistenții profesorului, doctorii Purice, Vasilescu, G. Timoșca, Miki Rusu, ultimii doi deveniți, și ei, peste decenii, profesori ai Facultății de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
cu privire la darwinism, dar în special acele privitoare la monism sub influența lui Haeckel, dar cu multe interpretări personale. Pentru N. Leon, singura concepție convenabilă în explicarea procesului de apariție a vieții este generația spontanee. Orice alternativă implică recunoașterea unei forțe metafizice. Apariția vieții spontanee se face prin intermediul unor substanțe albuminoide, necelulare, care, pe parcurs, se organizează. Apariția vieții complicate, a animalelor preformate (în sensul afirmațiilor lui Aristotel, Paracelsus și van Helmont) este inadmisibilă. Monerele, care sunt combinații albuminoide nediferențiate încă structural
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
om de spirit; lui Domițian Cesereanu, iubitor de lecturi filozofice și în general de filozofare, îi spunea „Pestefiricul“ (vocabulă pe care, oarecum în aceeași formă, cineva, la începutul secolului al XIX-lea, cum aflaserăm la un curs, o folosise pentru „metafizic“); altui coleg îi spunea „Terică“ (de la terra), aluzie la „țărănismul“ împătimit al aceluia. Și câte altele! Dar această dimensiune ludică a firii lui Velea, din plin manifestată în acei ani, nu-i slăbea seriozitatea pusă în alte preocupări și în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
în Istoria literaturii române... : „izbește cu acea notă care-i dă originalitate, punându-l de altfel într-un grup de poeți pentru care „îngerul” e un instrument mitologic elementar. Acum poetul este ortodoxist, tradiționalist și continuă alături de Blaga, cântarea jalei metafizice”. Tudor Vianu, raportându-se la Poeme cu îngeri, sublinia că (Alegorism, în Opere, V, 1975). În Calendarul în 1933, Nicolae Crevedia, sporește gradul aprecierilor pozitive, și îl situează pe Voiculescu printre cei șapte mari poeți ai „orei actuale”: Lucian Blaga
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
și deosebiri) axată pe tema vânătorii și pescuitului, cu poezia tradiționalistă a lui Ion Pillat, cu lirica de inspirație religioasă aparținând lui Nichifor Crainic și Adrian Maniu, sau cu poezia lui Lucian Blaga străbătută de fiorul cosmic și de contemplație metafizică. Ion N. Oprea aduce în sprijinul afirmațiilor sale opinii critice ale cunoscuților G. Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir Străinu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Eugen Simion, Perpessicius, Mircea Tomuș, C.D. Zeletin ș.a. Cel din urmă volum - publicat postum - intitulat „ Ultimele sonete închipuite ale
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
concentrare, a scriitorului, un soi de portret ce merită a fi reținută și de la care se pot porni discuțiile, cu folos în orice direcție productivă: "Poetul zice Adrian Dinu Rachieru vizitat de "gânduri uriașe", trăiește în proiecție cosmică; are instinct metafizic și deschidere spre arhetipal, caută mereu nemulțumit, incapabil de a se fixa idealitatea și muzicalitatea. Cunoaște tensiunea gândului, zborul, "eliberarea", plonjând în actualitate. Este vizionar, de o "seninătate abstractă" sau cutreierat de neliniștile unui spirit damnat". Și, în continuare: "stăpânea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
transformări, "întrupări". O primă "apropiere" este aceea în care "lumina celestă a Luceafărului trece prin spațiul realității" din afara "spațiului răsfrângerii", prin cel al oglinzii și de aici "în văzduhul visului". E spațiul în care încearcă să se unească "fizicul cu metafizicul". O nouă treaptă intermediară se face prin foc "într-un spațiu tensional al flăcărilor iradiante". Și la această "pătrundere a absolutului în orizontul vremelnicului", Luceafărul o cheamă pe Cătălina în alte sfere, celeste, pentru împlinirea unei iubiri ideale, dar fata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pus în discuție, într-un paralelism ideatic, și poemul Povestea magului călător în stele, văzând aici "eul geniului" ca o "conștiință pură supratemporală". În fine, cel de al treilea eseu Eliberarea dincolo de dincolo se structurează pe întrebarea: "Ce este libertatea metafizică absolută?" Apelul se face la filosofia brahmaniană, eseistul venind apoi la gândirea lui Giordano Bruno, care "se afla în ideea lui Eminescu privind refundamentarea operei sale", căci într-un manuscris, poetul se exprima în sensul nevoii de a modifica finalul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ontologic, o antilume". Aici devine concluzia este "sălașul geniului". George Popa constată că această suprarealitate este relevată de știința contemporană nouă, astfel încât acel Archaeus eminescian "nu este o speculație gratuită a minții sau misticism, ci o "fulgurație intelectuală" a instinctului metafizic relevând un adevăr ultim, cel al decondiționării metafizice radicale, al totalei eliberări". Tocmai de aceea, Luceafărul îi apare ca "o melodie fără sfârșit, constituită din deschideri metafizice întrebătoare mereu și mereu reluate metaforă muzicală a spiritului omenesc". Într-un soi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
geniului". George Popa constată că această suprarealitate este relevată de știința contemporană nouă, astfel încât acel Archaeus eminescian "nu este o speculație gratuită a minții sau misticism, ci o "fulgurație intelectuală" a instinctului metafizic relevând un adevăr ultim, cel al decondiționării metafizice radicale, al totalei eliberări". Tocmai de aceea, Luceafărul îi apare ca "o melodie fără sfârșit, constituită din deschideri metafizice întrebătoare mereu și mereu reluate metaforă muzicală a spiritului omenesc". Într-un soi de anexe, de apendice Addendum sunt trecute în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o speculație gratuită a minții sau misticism, ci o "fulgurație intelectuală" a instinctului metafizic relevând un adevăr ultim, cel al decondiționării metafizice radicale, al totalei eliberări". Tocmai de aceea, Luceafărul îi apare ca "o melodie fără sfârșit, constituită din deschideri metafizice întrebătoare mereu și mereu reluate metaforă muzicală a spiritului omenesc". Într-un soi de anexe, de apendice Addendum sunt trecute în finalul acestui triptic eseistic pe tema treptelor temporalității în Luceafărul, câteva meditații privind relația dintre Faust-ul goethean și Luceafărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]