60,569 matches
-
locomotiva șuieră și Încetinește, iar la fereastra vagonului de clasa a doua Își face apariția tatăl meu, scrutând În depărtare orașul necunoscut. E o dimineață răcoroasă, ceața se ridică Încet de la orizont, iar din coșul vaporului Smederevo pufăie un fum negru, se aude șuieratul Înăbușit al navei Înaintând spre Novi Sad. Tata și‑a petrecut la Belgrad, cu scurte Întreruperi, cincizeci de ani de viață și suma acelor trăiri, cu un total de optsprezece mii de zile și nopți (patru sute treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ce Însemna: Îndelungatul vis despre Adriatica, acea nălucă Îndepărtată, era cu mult mai fascinant și mai frumos, mai pur și mai profund, decât balta aia zoioasă În care se bălăceau bărbați unsuroși, groși la ceafă și femei unse cu uleiuri, „negre ca păcura“. Asta a fost ultima oară când s‑a dus În concediu la mare. Acum știu că atunci În el a murit cineva ca o ființă dragă, un vis Îndepărtat, o iluzie Îndepărtată (dacă fusese Într‑adevăr o iluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
doar surori: de aceeași mamă și de același tată. Așa cum sunt ele trei, Hana, Miriam și Berta (adică ea), trei surori de aceeași mamă și de același tată, și totuși atât de diferite. Hana și Miriam au, de pildă, părul negru ca tăciunele, iar ea, Berta, are părul arămiu, un arămiu Înfocat, prins În coamă, aidoma cozii de veveriță. Astfel gândea fetița, călcând pe frunzele umede, În timp ce În pădure se lăsa noaptea. Apoi, ca‑ntr‑un vis, dădu de niște ciuperci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trăsura domnului subprefect lăsau urme adânci În glod, darămite o căruță greoaie la care erau Înhămați doi cai povarnici și silnici. Pe locul din față, fără coviltir, stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într‑o mână, ca un căruțaș destoinic, Înfășurând ambele curele În palma sa mare, Într‑o mănușă de piele de căprioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cine naiba mai știa, dar la fel de Întunecate, de un verde Închis, și tot așa de răzuite, zdrelite, cu pete de cerneală și cu crestături care nu se mai puteau șterge, nume, desene, formule. Și tabla era la fel, mai mult neagră decât verdeînchis (cum fusese cândva), roasă și ea, căci liniile, care altădată trasau pătrățele, abia se mai zăreau, și asta numai pe margini. Catedra era Înfășurată Într‑o hârtie ordinară, albastră, fixată cu pioneze de tăblie. Ferestrele Înalte aveau zăbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
că ar lua‑o pe scurtătură spre bac - care de astfel se află imediat după domeniile mănăstirii - el stă la pândă după biserică anume să smulgă asta.“ Și cu palma sa greoaie de țăran acoperi o carte Într‑un etui negru care zăcea pe masă. În clarobscurul odăii pe carte se distingea clar o iconiță aurită a arhanghelului Mihail. Părintele Serghei Îi făcu semnul crucii ca atunci când sfințești pâinea. 3. Maria Dimitrievna Kașkina, născută contesa Buturlin, relatează despre părintele Serghei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nu l‑am Întâlnit În iarna geroasă a anului 1965, la Novi Sad, Într‑un lacto‑bar din preajma catedralei catolice. Era un tip Înalt, uscățiv, cu pince‑nez, puțin adus de spate, Într‑un sacou uzat și cu o lavalieră neagră, soioasă. Întocmai cum va fi descris de contemporanii săi. Vorbea cu un puternic accent rus, iar la rever purta ordinul Nikolai. Stătea la o masă și cu degetele‑i uscate și tabagice răsfoia, ca pe‑o carte, foietajul unei plăcinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
el Îmi Încredințase corespondența noastră. „Mă Îngrozesc la gândul că indivizi fără chip ar putea să‑ți răsfoiască scrisorile“, Îmi zicea el. Scrisorile erau legate cu o panglică pe care o aveam de la el Încă de la Începutul relației noastre; panglica neagră de catifea apăruse Într‑o poezie precum o enjambemenet ce trecea de la un vers la altul, precum cordeluța care‑mi trecea de la o tâmpă la alta peste pletele aurii. Am tăiat panglica cu foarfecele, care nu știu ce căutau În mâinile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de greutate În plan realist, dacă nu chiar documentar. Slavă celui mort pentru patrie este prelucrarea unei legende urbane, cea mai populară dintr‑o crestomație istorică, care cunoscuse numeroase variante - ultima fiind În cartea unui oarecare Igelet - Despre organizația Mâna neagră - din sursă austriacă, cam tendențioasă, sentimentalistă, oricum, bizară. Cartea regilor și a nebunilor va fi, În primă fază, concepută ca eseu, ceea ce‑i va lăsa urme vizibile. Intenția mea era să expun succint substratul veridic și fantastic, „Incredibil de fantastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
același lucru de un milion de ori și știe că n-are timp de pierdut. La sfârșit, îi șterse cu un petic curat de pânză picăturile de sânge care ieșiseră din câteva dintre rănile aproape invizibile, amestecându-se cu vopseaua neagră, apoi mormăi cu o voce răgușita: Ajunge pentru azi. Dar mai pot, protesta Tapú. Știu, răspunse bătrânul, incepand să-și strângă instrumentele într-un coșuleț din lemn de palmier. Pielea e puternică, dar vreau să văd dacă se cicatrizează bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nouă bărbați, inclusiv pe viteazul rege Pamáu și pe bătrânul Tahúa, sau Marele Preot, răpiseră unsprezece fete, printre care și pe tânăra prințesa Anuanúa și furaseră marea centura cu pene galbene, care simboliză puterea regală, precum și cea mai mare perla neagră ce fusese găsită vreodată în Pacific. Dacă la acestea se adaugă pierderea pirogilor incendiate și a locuințelor arse, se putea spune ca agresorii distruseseră, în mai puțin de o oră, tot ce exista de valoare în Bora Bora. Dimineață se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oferea o priveliște de-a dreptul deplorabilă, insă agresivitatea trăsăturilor lui, ura din ochii lui și, mai ales, hidoșenia tatuajelor care-i acopereau corpul îl făceau să pară o ființă apocaliptica, scapătă din Iad. Dintre sprâncene îi porneau două linii negre, care se lățeau pe masura ce urcau pe frunte și apoi coborau, în linie curbă, spre obraji, unde formau câte o spirală că un melc, în timp ce niște cercuri concentrice, de culoare purpurie, îi înconjurau buzele, ajungând până la bărbie, iar atunci când își arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dispărea la orizont, continuă: — Acuma, însă, niște barbari au reușit să ne răpească întreaga noastră mândrie: l-au atacat și l-au ucis pe înțeleptul rege Pamáu, ne-au furat centura de pene galbene, simbolul independenței noastre, precum și Marea Perla Neagră, pe care toți o invidiau, si au răpit-o pe Anuanúa, al cărei mariaj cu principele din Rairatea ne-ar fi asigurat secole de pace și de armonie, precum și pe câteva dintre cele mai frumoase fiice ale poporului nostru, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
după o lungă tăcere. Foarte frumoasă. O sa ma gandesc la tine de fiecare dată când o s-o văd apărând la orizont și-o să continui să mă gândesc la tine până când o s-apună. Își bagă degetele în părul ei mătăsos și negru, care-i cădea până la brâu. Aș fi dispus să dau ani întregi din viața ca să mă iubești măcar jumătate din cât te iubesc eu. Cel putin te iubesc a treia parte, răspunse ea cu umor. Sau poate chiar mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
zeu Oró, taților noștri! Aduceți-i înapoi, o, zeilor, pe eroii noștri! Iar noi, cei bătrâni și obosiți, soțiile și mamele, fiii și fiicele, o să vă adoram, o, mărite zeu Taaroa! o, mărite zeu Tané! o, mărite zeu Oró! până când neagră moarte va amuți, pentru veșnicie, buzele noastre... Așa să fie! Așa să fie! Așa să fie! Nu priviți înapoi! strigă Miti Matái, pe când traversau îngustă strâmtoare dintre recife. Bora Bora nu mai există. Acum nu mai există decât marea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
adăpostul căruia făcuseră pentru prima oara dragoste. Curând veniră la întâlnire stelele, credincioase că întotdeauna; mii de milioane de stele, iar Tapú Tetuanúi le caută pe acelea pe care le cunoștea cel mai bine, care aveau să-l conducă pe „negrele căi ale apelor“ și care făcuseră din cei din rasa lui cei mai pricepuți stăpâni ai marilor. Dacă te îndrepți înspre vest, alege-ți o stea și urmeaz-o în drumul ei către apus, spuneau navigatorii. Iar atunci când se ascunde la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
puțin de o jumătate de milă de ceea ce era, într-adevăr, un con vulcanic, care părea să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al insulei, asigurându-se că nu se zarea nici un catamaran - care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oameni ai mării, căci, în mod bizar, colibele nu se ridicau lângă mal, ci se ascundeau între copacii din interior, departe de privirile străinilor. Miti Matái manevră cu îndemânare vasul, până la circa o sută de metri de plajă de nisip negru, menținând tot timpul prova către ocean și vâslașii la posturi, în cazul în care ar fi fost necesar să se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu obișnuia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Anuanúa și la cele zece fete rapițe. Soarta acestor fete și setea de răzbunare erau singurele lucruri care îi mai interesau cu adevarat, întrucat ajunseseră la concluzia că puteau țese o altă centura regală de pene galbene, iar Marea Perla Neagră nu era decât un simbol, care își pierduse o mare parte din valoare odată ce trecuse prin mâinile sălbaticilor. În plus, oricât de mare ar fi fost o perla, ea nu era decât un biet obiect vulgar și neînsemnat în fața frumosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Într-adevăr, așa se întâmplă, iar acum Navigatorul-Căpitan putea să-i calculeze și durata. După-amiază, ordona să fie aprins un foc mic, deasupra căruia așezară niște rămurele subțiri, cu vârfuri ascuțite. Cu ele, războinicii își pictară pe corp niște desene negre, care imitau, în linii mari, tatuajele bestiei, în timp ce Vahínes le rădeaucapetele, lăsându-le doar două mese scurte pe părțile laterale. La sfârșit, majoritatea oamenilor din Bora Bora puteau fi luați, foarte ușor, drept adevărați Te-Onó, numai să nu fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
unde ne-am înțeles să aștepte Tovarășa Lătrău, și ea stă acolo îmbrăcată într-o jachetă militară de un măsliniu închis și pantaloni largi de camuflaj, suflecați deasupra cizmelor de infanterie. Cu câte-o valiză de fiecare parte. Cu bereta neagră trasă pe frunte, ar putea fi oricine. - Regula era... spune Sfântul Fără-Mațe la microfonul care atârnă deasupra volanului. Și Tovarășa Lătrău spune „Bine”. Se apleacă să scoată eticheta de pe una din valize. Tovarășa Lătrău vâră eticheta în buzunarul ei măsliniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua în care am ratat ultimul nostru răsărit de soare. La intersecția următoare ne-așteaptă Sora Justițiară, care ne-arată ceasul ei mare și negru, spunând: Ne-am înțeles la patru treișcinci. Bate cu degetul în cadomnișoaran, spunând: Acum e patru treișnouă... Sora Justițiară și-a adus o casetă din imitație de piele, cu o curea de trecut peste umăr și o clapetă care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
parc și a tras pe dreapta într-un loc unde nu părea să aștepte nimeni. Acolo, bărbatul căruia i-am spus „Veriga Lipsă” a ieșit din tufișurile de lângă trotuar. În brațe, ca pe o minge uriașă, purta un sac menajer negru, prin găurile căruia se scurg cămăși de flanelă în carouri. Uitându-se la Veriga Lipsă, dar vorbind lateral. spre Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spuse: — Barba lui parcă-i un animal din ălea pe care le vâna Hemingway... Lumea asta cufundată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de om. Și Sora Justițiară deschise săculețul cât să se vadă cele trei găuri ale unei bile de bowling și zise: — E hobby-ul meu... Tovarășa Lătrău își plimbă privirea de la Contele Calomniei, care mâzgălește ceva în carnețel, la părul negru împletit în cozi strânse al Sorei Justițiare, prins cu agrafe din care nu scapă nici o șuviță. — Ăla, spune Tovarășa Lătrău, e păr accentuat. La următoarea oprire, Agentul Ciripel stă pe trotuar cu o cameră de filmat lipită de un ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
maică-sa când el era la masă, să le spele. Nu se poate să nu fi găsit morcovul, cioplit grijuliu cu un cuțit de tranșat, încă strălucind de lubrifiant și puțind. Prietenul ăsta așteaptă luni de zile cu un nor negru deasupra capului, așteptând să-l ia ai lui la explicații. Și ai lui n-o fac. Niciodată. Chiar și-acum, când s-a făcut mare, morcovul ăla invizibil atârnă deasupra fiecărei mese de Crăciun, deasupra fiecărei zile de naștere. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]