7,150 matches
-
Mircea Eliade privind supraviețuirea camuflată, dar activă, a miturilor în lumea modernă. Încetând a mai fi ,,poveste sacră", ,,revelație primordială", ,,istorie exemplară", ,,model arhetipal", mitul continuă să fie activ în universul oniric, în imaginarul social, în visele, dorințele, fobiile și nostalgiile omului actual. Fantasmele mitice au fost deseori preluate, transpuse într-un registru ideologic, apoi activate propagandistic (inclusiv prin mijlocirea benzilor desenate) pentru eficienta manipulare și îndoctrinare a ,,omului nou" din cadrul fostei societăți socialiste multilateral dezvoltate românești. ( Ideea este excelent prezentată
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, Editura Nemira, București, 1999. Diel, Paul, Divinitatea. Simbolul și semnificația ei, Editura Institutul European, Iași, 2002. Eliade, Mircea, Memorii. Recoltele solstițiului, volumul II, (1937-1960), ediție îngrijită de Mircea Handoca, Editura Humanitas, București, 1991. Eliade, Mircea, Nostalgia originilor. Istorie și semnificație în religie, traducere de Cezar Baltag, Editura Humanitas, București, 1994. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, cu o Prefață de Georges Dumezil și un Cuvânt înainte al autorului, traducere din franceză de Mariana Noica, ediția
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Adrian Marino Gînduri despre Nae Ionescu, Dan Ciachir Imaginar cultural și social. Interferențe, Horia Lazăr Incertitudinile prezentului, Gustave Le Bon Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Arșavir Acterian Lecția uitată a educației: întâlnirea Micului Prinț cu vulpea, Emil Stan Luciditate și nostalgie, Dan Ciachir Luminătorii timpului, Liviu Pendefunda Mărturisiri din exil, Pavel Chihaia Moartea care mă apasă, Katherine Mansfield Modernitate și tradiție în Est, Tănase Sârbu Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov Noi și postcomunismul, Sorin Bocancea O țară ideală, Iosif Țon Ok
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Ibidem. 34 Ibidem, p. 9. 35 Tema a stat (și) în atenția unor autori precum: Vladimir Lossky (Vederea lui Dumnezeu, în românește de Maria Cornelia Oros, studiu introductiv diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Editura Deisis, 1995) și Mircea Eliade (Nostalgia originilor. Istorie și semnificație în religie, traducere de Cezar Baltag, Editura Humanitas, București, 1994, în special capitolele 2 și 3); Paul Evdokimov (Iubirea nebună a lui Dumnezeu, traducere, prefață și note de Teodor Baconsky, Editura Anastasia f.a., București,; Cunoașterea lui
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Vasile • Fals jurnal de căpșunar, Mirel Bănică • Gînduri despre Nae Ionescu, Dan Ciachir • Incertitudinile prezentului, Gustave Le Bon • Însem(i)nările magistrului din Cajvana, Luca Pițu • Jurnal (1931 1937), Petru Comarnescu • Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Arșavir Acterian • Luciditate și nostalgie, Dan Ciachir • Mărturisiri din exil, Pavel Chihaia • Moartea care mă apasă, Katherine Mansfield • Monolog pe mai multe voci, Ion Deaconescu • Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov • O.K. Pentru America!, Gheorghe Stan • Picătura de cucută, Paul Eugen Banciu • Privilegiați și năpăstuiți
Bucovina: adevăruri trecute sub tăcere by Huţu Cătălin () [Corola-publishinghouse/Science/902_a_2410]
-
Bineînțeles, scriitorul a adus acestor personaje, locuințelor lor și amplasamentului pe stradă, modificări cerute de montarea piesei, cum i-a dictat inspirația, îndepărtându-și oarecum eroii de cei reali, cu un lirism propriu. Rămîne desigur o piesă de atmosferă, de nostalgie moldovenească. Iată cum descrie în piesă însuși Victor Ion Popa strada Cuza Vodă cu dughenele ei : “E seară lăsată și cu ea odată liniștea aceea cuminte, caldă și primitoare a târgurilor noastre. Sînt acolo trei prăvălii modeste, de târgușor provincial
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93467]
-
chinuiește pentru a-și duce la îndeplinire slujba și pe care Sfântul Haralambie o are în grija sa. În aceeași linie se înscrie și opera lui Nichifor Crainic. Simpatia pentru țăran și pentru sat ca generator al unei culturi autentice, nostalgia originilor au constituit puncte de reper pentru scrierile lui Nichifor Crainic și Lucian Blaga. Sensul istoriei, al vieții și artei populare rămâne "pecetluit", neținând cont de factorul creștin care se suprapune tradiției autohtone. Nichifor Crainic urmărește să demonstreze ortodoxia populară
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
în etapele ei victorioase. În fond, era vorba de structuri instituționale, de soluții de politică internă și de opțiuni diplomatice, proprii, dar făurite în prezența Bizanțului sau chiar cu sprijinul său în acea epocă de independență către care se îndreaptă nostalgia urmașilor și a cărei amintire era capabilă să confunde ce era bizantin și ce era românesc. Deci, tradiția bizantină a fost și o idee-forță și un vis, neîmplinit niciodată. Realitățile au refuzat posibilitatea unui imperiu neo-bizantin la care prea puțini
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
dorită prea puțin de centrul pe orbita căruia a rămas, dorită prea mult de centre mult mai apropiate, dar resimțite ca fiind adversare. Românii, în toată istoria lor medievală, nu fac altceva decât să exerseze menținerea distanței față de toți, păstrând nostalgia unor origini imperiale, și ele destul de vag prezente de altfel în istoria lor reală. Odată cu intrarea în modernitate, nu vor mai avea decât un țel: să se regăsească pe ei înșiși între granițele unui stat unic, cu un alt tip
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fenomenelor relații eterne care să le poată rezuma și care să se rezume pe ele însele într-un principiu unic, am putea vorbi de o fericire a spiritului în fața căreia mitul preafericiților n-ar fi decât o plăsmuire ridicolă. Această nostalgie după unitate, această sete de absolut ilustrează mișcarea esențială a dramei umane. Dar faptul că o asemenea nostalgie există nu-l implică neapărat și pe acela că ea trebuie de îndată potolită; căci dacă, trecând peste prăpastia care desparte dorința
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
principiu unic, am putea vorbi de o fericire a spiritului în fața căreia mitul preafericiților n-ar fi decât o plăsmuire ridicolă. Această nostalgie după unitate, această sete de absolut ilustrează mișcarea esențială a dramei umane. Dar faptul că o asemenea nostalgie există nu-l implică neapărat și pe acela că ea trebuie de îndată potolită; căci dacă, trecând peste prăpastia care desparte dorința de cucerire, afirmăm împreună cu Parmenide realitatea acelui Unu (oricare ar fi el), cădem în ridicola contradicție a unui
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
modifice fundamental existența. În fața acestei contradicții inextricabile a spiritului, vom putea înțelege și mai bine divorțul care ne separă de propriile noastre creații! Atâta vreme cât spiritul tace în lumea imobilă a speranțelor sale, totul se reflectă și se ordonează în unitatea nostalgiei sale. Dar la prima lui mișcare această lume se sparge și se prăbușește: o infinitate de cioburi scânteietoare se oferă cunoașterii. E inutilă orice speranță de a mai re- constitui vreodată suprafața familiară și liniștită care să ne aducă pacea
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
voi fi mie însumi străin. În psihologie ca și în logică există adevăruri, dar nu adevărul. Cuvintele lui Socrate: "Cunoaște-te pe tine însuți" au tot atâta valoare cât și acel "fii virtuos" rostit în confesionalele noastre. Amândouă dezvăluie o nostalgie și în același timp o ignoranță. Sunt jocuri sterile pe marginea unor mari probleme. Nu sunt legitime decât exact în măsura în care sunt aproximative. Iată și acești copaci, a căror scoarță aspră o cunosc, și această apă al cărei gust îl simt
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Sau, cel puțin, și această nuanță e capitală, cele ale gândirii iraționale și religioase. De la Jaspers la Heidegger, de la Kierkegaard la Șestov, de la fenomenologi la Scheler, pe planul logic și pe planul moral, o întreagă familie de gânditori, înrudiți prin nostalgia lor, opuși prin metodele sau scopul lor, s-au înverșunat să bareze drumul real al rațiunii și să redescopere căile directe ale adevărului. Presupun această gândire cunoscută și trăită. Oricare vor fi fost ambițiile lor, toți au plecat de la acel
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de rațiune. Absurdul se naște din această confruntare între chemarea omului și tăcerea irațională a lumii. Iată ce nu trebuie uitat. De acest lucru trebuie să ne agățăm din răsputeri, căci din el se poate naște consecvența unei vieți. Iraționalul, nostalgia umană și absurdul care tâșnesc din confruntarea lor, iată cele trei personaje ale dramei care trebuie în chip necesar să ia sfârșit cu toată logica de care o existență este în stare. SINUCIDEREA FILOSOFICĂ Sentimentul absurdului nu este totuna cu
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
a absurdului. Știm că absurdul constă într-un echilibru, că-l aflăm, înainte de orice, într-o comparație, și nu în termenii acestei comparații. Șestov însă mută toată greutatea asupra unuia din termeni, distrugând astfel echilibrul. Setea noastră de a înțelege, nostalgia noastră de absolut nu sunt explicabile decât în măsura în care noi putem înțelege și explica multe lucruri. Zadarnic negăm în mod absolut rațiunea. Ea are domeniul său propriu, acela al experienței umane, în care este eficace. Iată de ce vrem ca totul să
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și caracterul său propriu o îndreptățesc. În această privință, știu că răspunsul este nu. Dacă examinăm din nou conținutul noțiunii de absurd, înțelegem și mai bine metoda care-l inspiră pe Kierkegaard. El nu menține echilibrul între iraționalitatea lumii și nostalgia revoltată a absurdului și nu respectă acel raport care constituie de fapt sentimentul absurdității. Având certitudinea că nu poate să se sustragă iraționalului, vrea cel puțin să se salveze din această nostalgie deznădăjduită care-i pare sterilă și zadarnică. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
El nu menține echilibrul între iraționalitatea lumii și nostalgia revoltată a absurdului și nu respectă acel raport care constituie de fapt sentimentul absurdității. Având certitudinea că nu poate să se sustragă iraționalului, vrea cel puțin să se salveze din această nostalgie deznădăjduită care-i pare sterilă și zadarnică. Dar dacă asupra acestui punct poate să nu se înșele în judecata sa, nu la fel stau lucrurile când neagă. Strigătului său de revoltă îi ia locul o adeziune nebunească și iată-l
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de mare. Rațiunea și iraționalul duc spre aceeași învățătură. Drumul nu înseamnă nimic, voința de a sosi e de-ajuns. Filosoful abstract și filosoful religios pleacă de la același haos și se susțin în aceeași spaimă. Esențial însă este să explici. Nostalgia e mai puternică aici decât știința. E semnificativ că gândirea contemporană este una din cele mai pătrunse de o filosofie a nonsemnificației lumii și totodată una din cele mai torturate în ceea ce privește concluziile sale. Ea oscilează fără încetare între raționalizarea extremă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
învățat să se abată de la principiul ei cel mai scump, contradicția, integrându-l pe cel mai ciudat, pe acela pe de-a-ntregul magic, al participării. Este un instrument al gândirii și nu gândirea însăși. Gândirea unui om este, înainte de orice, nostalgia sa9. Așa cum a știut să liniștească melancolia plotiniană, rațiunea dă astăzi spaimei moderne putința de a se calma, oferindu-i decorurile familiare ale eternității. Spiritul absurd e mai puțin norocos. Pentru el, lumea nu-i nici chiar atât de rațională
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de a nu fi niciodată satisfăcute, trebuie păstrat până la capăt Omul absurd refuză învățătura. Raționamentul meu vrea să rămână credincios evidenței care i-a dat naștere. Această evidență e absurdul. E divorțul între spiritul care dorește și lumea care dezamăgește, nostalgia mea după unitate, acest univers dispersat și contradicția care le înlănțuie. Kierkegaard suprimă nostalgia mea, iar Husserl pune ordine în univers. Nu asta așteptam. Problema era de a trăi și de a gândi în ciuda acestor sfâșieri, de a ști dacă
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
Raționamentul meu vrea să rămână credincios evidenței care i-a dat naștere. Această evidență e absurdul. E divorțul între spiritul care dorește și lumea care dezamăgește, nostalgia mea după unitate, acest univers dispersat și contradicția care le înlănțuie. Kierkegaard suprimă nostalgia mea, iar Husserl pune ordine în univers. Nu asta așteptam. Problema era de a trăi și de a gândi în ciuda acestor sfâșieri, de a ști dacă trebuie să accepți sau să refuzi. Nu poate fi vorba de a ascunde evidența
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
făcut. Dețin acum câteva evidențe la care nu pot renunța. Pentru mine are însemnătate ceea ce știu, ceea ce e sigur, ceea ce nu pot nega, ceea ce nu pot nesocoti. Pot să neg totul în legătură cu acea parte din mine însumi care trăiește din nostalgii incerte, în afară de această dorință de unitate, de această sete de a afla o soluție, de această exigență de claritate și de coeziune. Pot să contest totul în această lume care mă înconjoară, mă lovește sau mă înalță, în afară de acest haos
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
CREDE CĂ NU CREDE. DOSTOIEVSKI (Demonii) "Domeniul meu, spune Goethe, e timpul." Iată, într-adevăr, cuvântul prin excelență absurd. Căci cine este omul absurd? Acela care, fără a nega eternitatea, nu face nimic pentru ea. Nu pentru că n-ar cunoaște nostalgia; dar îi preferă propriul său curaj și propria sa judecată. Primul îl învață să trăiască fără apel și să se mulțumească cu ceea ce are, a doua îi arată limitele. Sigur de libertatea sa mărginită în timp, de revolta sa fără
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
vreau totul sau nimic. Dacă aleg acțiunea, să nu credeți că pentru mine contemplarea e un pământ necunoscut. Dar ea nu-mi poate da totul și, lipsit de veșnicie, vreau să mă aliez cu timpul. Nu vreau să rețin nici nostalgia, nici amărăciunea, ci vreau doar să văd limpede pricina lor. V-o spun, mâine veți fi mobilizați. Pentru voi și pentru mine este o eliberare. Individul nu poate nimic și totuși poate totul. În această minunată disponibilitate înțelegeți de ce îl
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]