5,680 matches
-
politice fusese În fronturile populare antifasciste din anii ’30. Majoritatea Își aminteau al doilea război mondial ca pe o victorie Împotriva fascismului, sărbătorită ca atare În Franța și În Belgia. „Antifascismul” amintea liniștitor, pacificator, de vremuri mai simple. La baza retoricii antifasciste arborate de stânga oficială se afla o viziune duală asupra apartenenței politice: noi suntem ce nu sunt ei. Ei (fasciștii, naziștii, franchiștii, naționaliștii) sunt Dreapta, noi suntem Stânga. Ei sunt reacționari, noi suntem progresiști. Ei reprezintă Războiul, noi - Pacea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avantaja polemic pe comuniști. Filocomunismul - sau măcar anti-anticomunismul - era esența logică a antifascismului 9. Desigur, Uniunea Sovietică avea tot interesul să atragă atenția asupra meritelor ei antifasciste În anii de după război, mai ales când Statele Unite au Înlocuit Germania ca inamic. Retorica antifascistă viza acum America, acuzată mai Întâi că Îi apără pe fasciștii revanșarzi și prezentată apoi, prin extensie, ca fiind ea Însăși o amenințare fascistă. Eficacitatea tacticii comuniste se explică prin frica autentică și generalizată, În Europa, de o renaștere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și jurnaliștii Îl admirau adesea pe Stalin nu În ciuda greșelilor sale, ci din cauza lor. Persoana și cultul său erau mai seducătoare când ucidea oameni la scară industrială sau când procesele-spectacol dezvăluiau fațeta teatral-macabră a comunismului sovietic. Tocmai distanța uriașă dintre retorică și realitate Îi fascina pe oamenii de bună-credință aflați În căutarea unei Cauze 10. Comunismul aprindea imaginația intelectualilor Într-un fel cu care nici Hitler și (cu siguranță) nici democrația liberală nu puteau concura. Comunismul avea o locație exotică și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-i trădeze pe muncitori. Pentru Camus, ca și pentru Silone, cel mai important era să nu se trădeze pe sine. Liniile de forță ale Războiului Rece În cultură erau trasate. E dificil, după atâtea decenii, să pătrundem contrastele puternice și retorica Războiului Rece În acei ani de Început. Stalin nu era Încă o rușine, dimpotrivă. Cum declara Maurice Thorez În iulie 1948, „oamenii Își Închipuie că ne insultă pe noi, comuniștii, făcându-ne «staliniști». Ei bine, eticheta asta e o onoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
condamne pe liderul sovietic, căutând să-i minimalizeze crimele sau chiar să i le scuze. Iluziile cu privire la tărâmul sovietic mergeau mână În mână cu prevestirile negre despre America 12. Statele Unite, Împreună cu noua Republică Federală Germană, erau primele expuse la violența retoricii comuniste. Era o tactică abilă. Statele Unite nu erau foarte populare În Vestul european, În ciuda (sau, pe alocuri, din cauza) generosului ajutor dat pentru reconstrucția economică a Europei. În iulie 1947, numai 38% din francezii de vârstă adultă considerau că Planul Marshall
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi pus În pericol În eventualitatea unui război. Dar armele care suscitau Îngrijorare aparțineau superputerilor, iar europenii au conchis, pe bună dreptate, că nu aveau mare influență asupra deciziilor luate la Moscova și Washington. Mai mult, caracterul pronunțat ideologic al retoricii americane din timpul Războiului Rece a permis multor vest-europeni, după ce pericolul nuclear iminent trecuse, să considere că făceau o favoare Statelor Unite acceptându-le protecția. și astfel, În loc să se angajeze de o parte sau alta În dezbaterile pe tema dezarmării, ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-a păstrat chiar și după Întoarcerea din URSS a prizonierilor de război În 1955-1956: În 1960 existau 126 de femei la 100 de bărbați. Mai mult chiar decât În Marea Britanie sau Franța, familia și căminul primau În preocupările publice. Retorica națiunii, naționalismul, reînarmarea, gloria militară sau confruntarea ideologică nu prezentau interes pentru această lume a femeilor, dintre care multe munceau și Își creșteau singure copiii 20, având amintiri teribile din ultimele luni de război și din perioda imediat următoare. Adoptarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aproape că determinase Londra să solicite să fie temporar exonerată de aceste plăți. Londra suspecta dintotdeauna intențiile americanilor În zonă: Washingtonul, se credea, plănuia să ia locul Marii Britanii În Orientul Mijlociu, ceea ce explica de ce purtătorii de cuvânt americani adoptau uneori o retorică anticolonialistă - probabil cu intenția de a seduce elitele locale. Cu toate acestea, relațiile dintre cele două țări erau În general bune. Coreea și dinamica Războiului Rece aplanaseră resentimentele reciproce din anii ’40 și britanicii credeau că se pot baza pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar permițând Moscovei să interpreteze, chiar și numai simbolic, rolul de protectoare a părții agresate, Franța și Marea Britanie au distribuit Uniunea Sovietică Într-un rol În care ea va improviza cu aplomb În deceniile următoare. Datorită crizei Suezului, diviziunile și retorica Războiului Rece vor fi importate tocmai În Orientul Mijlociu și Africa. Consecințele erorii din Suez au fost resimțite cel mai acut de Marea Britanie. Au trecut mulți ani până când au fost dezvăluite public toate ramificațiile conspirației Împotriva lui Nasser, deși mulți le-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reală - dimpotrivă, după cum au remarcat unii intelectuali comuniști, accentul pus pe dorințele personale În detrimentul luptei colective era inerent reacționar 13. Altele erau implicațiile cu adevărat subversive ale interpretării marxiste propuse de Noua Stângă. Comuniștii și toți ceilalți puteau să ignore retorica eliberării sexuale. Nu-i deranja nici măcar estetica antiautoritaristă a noii generații, care cerea să se autoguverneze În clasă, În uzină și În dormitor - toate acestea au fost poate imprudent catalogate drept un deranj inevitabil și trecător. Aspectul cu adevărat scandalos
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Revoluția din Octombrie. Dar, În anii ’60, exemplul Orientului Îndepărtat sau al Americii de Sud devenise standardul la care Europa trebuia să aspire. Studenții radicali din Milano și Berlin erau Încurajați să imite stratagemele orientale de succes: cu o combinație revelatoare de retorică maoistă și tactici troțkiste, liderul studenților germani, Rudi Dutschke, le recomanda partizanilor săi, În 1968, să Întreprindă „un lung marș prin instituții”. Pentru Înaintașii lor mai conservatori, recursul nonșalant la modele insolite ilustra ușurința cu care venerabila sintaxă revoluționară a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa de pe vremea Frontului Popular, În 1936. Sindicatele și partidele politice le scăpaseră din vedere, ocupate fiind cu revendicări tradiționale și mai ușor de manipulat: salarii mai mari, zile de lucru mai scurte. Dar ele se Întâlneau pe undeva cu retorica studenților radicali (cu care lucrătorii din uzină nu prea aveau altceva În comun), care adresau proteste similare cu privire la universitățile supraaglomerate și prost organizate. Sentimentul excluderii de la decizie - și astfel, de la putere - reflecta o altă dimensiune a anilor ’60, ale cărei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apoi au Înălțat baricade și s-au confruntat cu poliția, mai ales În nopțile de 10 spre 11 mai și 24 spre 25 mai, erau conduși de reprezentanți ai Tineretului Comunist Revoluționar (troțkist), precum și de lideri ai ligilor studențești. Însă retorica marxistă aferentă disimulează un spirit profund anarhist al cărui obiectiv imediat era răsturnarea și batjocorirea autorității. În acest sens (cum insista cu dispreț, dar pe bună dreptate, conducerea Partidului Comunist Francez), mai 1968 era o petrecere, nu o revoluție. Avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și atrăgători, care conduceau tineretul francez pe bulevardele istorice de pe malul stâng al Senei 18. Revendicările lor - un mediu universitar mai democratic, sfârșitul cenzurii morale sau pur și simplu o lume mai bună - erau accesibile și, În ciuda pumnilor Încleștați și retoricii revoluționare, nu tocmai amenințătoare. Greva națională, misterioasă și tulburătoare, i-a aureolat pe studenți: cei care detonaseră Întâmplător Încărcătura explozivă de resentiment social păreau acum, retrospectiv, creierul și motorul acțiunii. Mai presus de orice, evenimentele din mai au fost neobișnuit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a se deosebi de comuniștii oficiali, pe care Îi disprețuiau), au apărut În acești ani ca ciupercile după ploaie. Inspirate de Gărzile Roșii din China, ele subliniau interesele identice ale muncitorilor și intelectualilor. Studenții din Roma și Bologna imitau chiar retorica doctrinarilor din Beijing, Împărțind subiectele de studiu În „rămășițe preburgheze” (greaca și latina), „pur ideologice” (istoria) și „indirect ideologice” (fizica, chimia, matematica). Combinația presupus maoistă de romantism revoluționar și dogmă muncitorească era ilustrată În publicația (și mișcarea) Lotta Continua, nume
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
explicită Între SUA și naziști. Dacă America nu era mai bună decât regimul hitlerist - cum zicea un slogan, US=SS -, atunci Germania devenea un fel de Vietnam: ambele țări divizate de ocupanți străini, prinse la mijloc În conflictul altora. Această retorică le permitea radicalilor vest-germani să disprețuiască Republica de la Bonn atât pentru afiliația imperialist-capitalistă din prezent, cât și pentru cea fascistă din trecut. Mai grav, permitea stângii radicale să recicleze ideea că adevăratele victime au fost germanii Înșiși, concepție asociată până
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fusese parțial camuflată În primul deceniu postbelic de reconstrucție și solicitările ei. Dar, spre Începutul anilor ’60, după ce Hrușciov afirmase că Occidentul va fi „depășit” de comunism, iar proclamațiile oficiale susțineau că tranziția spre socialism s-a Încheiat, prăpastia dintre retorica partidului și penuria zilnică nu mai putea fi mascată de Îndemnurile zilnice la repararea pagubelor provocate de război sau la o producție sporită. Iar ipoteza că responsabili de marșul șchiop al comunismului erau sabotorii - culaci, capitaliști, evrei, spioni sau „interesele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și pe cele mai modeste. Sub conducerea lui Mieczys³aw Moczar, ministrul de Interne, această opoziție intrapartinică se coagulase În jurul cauzei antisemite. De la moartea lui Stalin până În 1967, antisemitismul - deși endemic În Europa de Est și Uniunea Sovietică - nu a făcut parte din retorica oficială comunistă. După război, mai toți evreii din estul Europei emigraseră spre vest sau În Israel. Dintre cei rămași, mulți au fugit, dacă au putut, pentru a scăpa de persecuțiile din ultimii ani ai lui Stalin. Mai existau comunități substanțiale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost scoasă din scenă abia În 1989, dar comunismul Își dăduse duhul cu douăzeci de ani Înainte: la Praga, În august 1968. Anii ’60 s-au sfârșit rău pretutindeni. Încheierea unui lung ciclu postbelic de prosperitate și dezvoltare a disipat retorica și proiectele Noii Stângi; accentul optimist pe alienarea postindustrială și dezumanizarea vieții moderne va fi Înlocuit curând de grija slujbei și a salariului 17. În Est, mesajul anilor ’60 a fost că nimic nu se putea face „În interiorul sistemului”; nici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pot părea altora pur ritualice, dar În spatele lor se afla o istorie cât se poate de reală. Însă diviziunea catolic-protestant nu a fost niciodată o distincție de clasă În sensul convențional, chiar dacă IRA a Încercat să includă categorii marxiste În retorica sa. Preoți și muncitori - și, Într-o mai mică măsură, proprietari de teren, oameni de afaceri și membri ai profesiilor liberale - existau În ambele grupuri. Mai mult, numeroși catolici din Ulster nu țineau deloc să fie guvernați de Dublin. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de zeci de ani la problema Irlandei de Nord. IRA devenise o sectă politică marginală care denunța Republica Irlandeză incompletă și, prin urmare, nelegitimă, reiterându-și În același timp aspirația „revoluționară” de a crea o Irlandă nouă, radicală și unită. Retorica Îmbâcsită și anacronică a organizației nu avea succes la o generație mai nouă de recruți (printre care tânărul de 17 ani Gerry Adams, născut la Belfast și Înrolat În 1965), mai interesată de acțiune decât de doctrină: ei și-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Horst Mahler, unul dintre puținii teroriști de stânga din RFG care au supraviețuit, a sfârșit trei decenii mai târziu la extrema dreaptă a spectrului politic. La suprafață, terorismul italian contemporan nu era foarte diferit de tipul german. Exploata și el retorica paramarxistă; majoritatea figurilor importante primiseră botezul politicii În protestele universitare din anii ’60. Principala organizație clandestină a stângii teroriste, autointitulată Brigate Rosse (Brigăzile Roșii - BR), a intrat pentru prima oară În atenția publicului În octombrie 1970, distribuind fluturași ce anunțau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În februarie 1976, armata portugheză, care Încă mai controla țara la aproape doi ani după lovitura de stat, a predat oficial puterea autorităților civile. țara urma să fie guvernată conform unei Constituții votate În aprilie 1976 și care reflecta Încă retorica și elanurile din ’74: ea angaja Portugalia Într-o „tranziție spre socialism prin crearea condițiilor pentru exercițiul democratic al puterii de către clasele muncitoare”. În alegerile legislative din aceeași lună, socialiștii au ieșit din nou primii, deși cu un procent ușor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Consiliul Revoluției În 1982) și renunțând discret la tenta anticapitalistă a documentului original. În următorii 20 de ani au alternat la guvernare socialiștii și oponenții lor, social-democrații de centru conduși de Aníbal Cavaco Silva. Mário Soares, care abandonase de mult retorica anticapitalistă, a ajuns la președinția țării În 1986, anul intrării Portugaliei În Comunitatea Europeană. țara a rămas izbitor de săracă după standardele occidentale, din pricina moștenirii durabile a lui Salazar. Dar, contrar tutror așteptărilor, Portugalia evitase și o „teroare albă”, și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Tineretului din Europa mediteraneană nu Îi era greu să se adapteze la cutumele sociale Încetățenite de mult În Nord; de fapt, acest proces a precedat revoluțiile politice. Nerăbdători să scape de constrângerile unei alte epoci, tinerii erau extrem de sceptici față de retorica stângii, dar și a dreptei, și indiferenți la valorile tradiționale. Vizitatorii Lisabonei sau Madridului din anii de după tranziție erau foarte surprinși de lipsa oricărei referințe la trecutul recent, fie ea politică sau culturală 20. Anii ’30 au alunecat curând Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]