KorAP: Find »[drukola/base=rezista & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...224 225 226 ...605 >

15,122 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

aflam chiar lângă punga cu gaz sarin, afecțiunile mele au fost incredibil de ușoare. Pentru că în metrou aerul circulă din față spre capăt, dacă aș fi stat mai în spate, chiar și pentru câteva stații, cred că nu aș fi rezistat. Am avut zile. Nu mi-a fost frică să mă urc în metrou după aceea. Nu am avut coșmaruri. Dar am simțit că aici a fost mâna destinului. De obicei, nu mă urc la prima ușă a vagonului al treilea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
observ progresele pe care le face. Dar, dacă analizez o perioadă mai lungă, ele există cu siguranță. Dacă nu ar fi fost aceste progrese, probabil că nu aș fi putut suporta durerea. Sincer să fiu, nu eram convins că voi rezista. Totuși, cred că Shizuko „vrea să se facă bine, să se însănătoșească repede“. Înțeleg foarte bine această dorință puternică a ei și asta m-a și încurajat. Nu ai cum să nu admiri răbdarea de fier și dorința neclintită a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
nu mai puteam citi ziarul. Până la Ginza mai era puțin și trebuia să mai am răbdare. Nu puteam să-mi mai țin ochii deschiși. Pe la Awajichō m-am gândit că mi s-a întâmplat ceva rău. Mi-am impus să rezist până la Ginza. Nu puteam să-mi mai țin ochii deschiși, dar, dacă îi închideam, nu era chiar insuportabil. Nu aveam dureri de cap și nici stări de vomă. Dar parcă mi se lăsase o ceață pe creier. Când am ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Dar, nu a fost așa. Sarinul s-a răspândit în organism treptat și, când am ajuns la Ginza, eram într-o stare deplorabilă. Nu am fost niciodată bolnav, nu am stat niciodată în spital. Am fost sănătos. De aceea am rezistat atât de mult în metrou. Metroul a mers mai departe și după ce am coborât eu. Ar fi trebuit să-l oprească la Hongō-sanchōme sau la Ochanomizu. Toți pasagerii din celelalte stații deja erau panicați. Cum de n-au înțeles că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
mașină. Nu de puține ori mi se părea o adevărată corvoadă să conduc. Acum, parcă m-am mai liniștit. O vreme mi-a fost frică să mă urc în metrou. Dar, pentru că nu aveam de ales, mi-am impus să rezist. Nici acum nu-mi face mare plăcere să merg cu metroul, dar m-am obișnuit. După ce am avut parte de o asemenea experiență, teama de a călători pe sub pământ într-o cutie mare și de a mi se întâmpla ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
cu căile respiratorii și, atunci când răcesc, mă doare foarte tare în gât și tușesc. Probabil tot din aceeași cauză sunt așa de sensibilă și la mirosul de nou. Era încă martie și nu era prea cald afară, dar n-am rezistat să nu deschid geamul. Nu înțeleg cum de ceilalți călători au putut suporta mirosul acela ciudat. Nu, nu ciudat... Nu era un miros înțepător. Nu pot să vi-l descriu exact. Era mai mult o senzație, decât un miros. Senzație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
minunat. Acum îi instruiesc pe tinerii jochei. Am impresia că mă urc pe cal odată cu ei. Asta e legătura dintre noi. E ceva magnific. Asta e viața mea actuală.“ „Când mănâncam, mi se facea atât de somn, încât nu puteam rezista. A durat aproape o lună.“ Shimada Saburō (62 de ani) S-a născut pe 7 iulie, 1932. O zi de naștere ușor de reținut. Toate sunt cu 7. Cred că s-a născut cu stea în frunte. L-am întrebat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
mi se făcea foarte somn. După ce mă trezeam, luam micul dejun. Deși de-abia mă sculasem, eram toropit de somn. După ce mâncam, mă culcam imediat. Mă odihneam o oră sau două. Mi se făcea atât de somn, încât nu puteam rezista. Nu mă puteam trezi. Mâncam de trei ori pe zi și dormeam de trei ori. Nu înseamnă că, din această cauză, nu mă odihneam noaptea, ba chiar foarte bine. Doctorul mi-a spus să-mi iau concediu cam o lună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
30, îmi continuam treaba, dar mă simțeam din ce în ce mai bizar. Nu-mi puteam concentra privirea. Nu puteam citi deloc. Mi s-a făcut rău și mi-a venit să vomit. Dar era o zi importantă și trebuia să îndur, trebuia să rezist. Orice auzeam îmi intra pe-o ureche și îmi ieșea pe cealaltă. Nu pricepeam nimic. Mă prefăceam că ascult și spuneam: Da, da», însă îmi era rău, eram scăldată într-o sudoare rece, îmi era foarte greață. Pentru că și în timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
lucrează în domeniul vestimentației par, mai tinere, e cam ciudat. Și domnul Takanori se apropie de vârsta de patruzeci de ani, însă încă are alura unui adolescent. Nu pare să fi îmbătrânit deloc. Probabil e o muncă în care nu reziști dacă nu-ți păstrezi prospețimea - apoi și înfățișarea. Are o voce calmă și blândă. Pe chip îi e întotdeauna întipărit un zâmbet plăcut (normal că nu a zâmbit mereu, însă asta e imaginea cu care rămâi). Când a auzit anunțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
s-a părut faptul cei din jurul meu nu mă înțelegeau. Nu, nu din cauza asta m-am mutat de la firmă. Motivul e altul. Acum îmi este greu să fac multă mișcare. Înainte puteam să fac snowboard două ore neîntrerupte, acum nu rezist decât o oră jumătate. La baschet e cel mai dificil. Fac și acum parte din echipa clubului, dar nu prea mă descurc. După ce m-am externat, am folosit o vreme un tub cu oxigen. Cum începeam să respir greu, apelam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
și zilele libere, fac în jur de 100 de ore suplimentare. Cei mai mulți fac aproape 300. Majoritatea sunt tineri, în jur de douăzeci de ani, și muncesc din greu. Din această cauză, dacă nu te odihnești din plin în weekend, nu reziști. În duminica aia nu am putut dormi și m-am dus la muncă. Oricât am încercat să adorm, n-am reușit. Pe deasupra mai aveam și întâlnire cu un superior și trebuia să ajung devreme la firmă. La stația Kita-senju, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Cu toate astea, am continuat să stau pe scaun. Dacă mă gândesc la toate astea acum, îmi dau seama că a fost tare ciudat. Stația Tikiji nu era departe, era imediat următoarea și m-am gândit că trebuia să mai rezist până acolo. Poate că gazul începuse să-și facă efectul și nu mai judecam clar. Mă uitam fix la balta aia. «Ce o fi asta?» Deasupra ei se zărea ceva asemănător cu capul unei sticle de plastic. Când am vorbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
este «criminal» de aglomerat. Îmi zic mereu că o să apară victime. Am auzit că sunt persoane care și-au rupt coastele. Chiar aș vrea să mă mut de aici cândva. Toți cred că nu au încotro și se străduiesc să reziste, însă, dacă aș putea să aleg, eu n-aș trăi în această zonă. Câteodată mai sunt și perverși. În ultimul timp și femeile au devenit mai puternice, așa că nu tac din gură. Mai aud câte o voce: «Lasă-mă, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Până am ajuns să vând ceva, a durat trei ani. Între timp, mă învârteam și-i salutam pe toți. Mă duceam în toate locurile pe care nu le știam. Le vorbeam frumos, făceam plecăciuni. Timp de trei ani. Dacă nu reziști în acești ani, totul se duce de râpă. Mulți oameni din jurul meu în trei ani. Pe de altă parte, dacă reziști și te învârți printre clienți, următorii zece ani sunt asigurați. Atâta timp cât nu faci vreo prostie prea mare și ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
în toate locurile pe care nu le știam. Le vorbeam frumos, făceam plecăciuni. Timp de trei ani. Dacă nu reziști în acești ani, totul se duce de râpă. Mulți oameni din jurul meu în trei ani. Pe de altă parte, dacă reziști și te învârți printre clienți, următorii zece ani sunt asigurați. Atâta timp cât nu faci vreo prostie prea mare și ai răbdare, lucrurile se leagă. Eu mă ocup de districtul Shinagawa, zona Gotanda, aria din interiorul liniei Yamanote: Takanawa, Shirokane, Meguro, Kamiōsaki

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
spre noi. Ieșirea din stația Kodemmachō e în mijloc. «Ceva nu e în regulă! Oare ce?» Nu știam ce se întâmpla. Plus că nu era treaba mea. Am stat liniștit pe scaun. Până la Ningyōchō mai era o stație, trebuia să rezist. Nu aveam chef să merg pe jos și... Oricum după aceea nu s-a mai întâmplat nimic. Era o liniște mormântală. Am stat nemișcat cinci minute. Am renunțat și am ieșit afară. Trepat, oamenii începeau să plece. Era o priveliște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Amândoi se făcuseră bărbați în toată firea. Ar fi mai indicat să o întrebați pe soția mea despre perioada copilăriei lor.“ (Mama) „Eiji s-a născut la ora 05.40 dimineața, pe 1 aprilie. Am știut că nu voi mai rezista până după răsăritul soarelui, așa că ne-am dus acasă la moașă înainte să se crape de ziuă. Asta se întâmpla pe la ora 04.00. Am născut la scurt timp. A fost o naștere ușoară. Cântărea numai 2,700 kg. Cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
pe aparatele de măsură. Atât timp cât structura statistică pe care o utilizezi este asemănătoare cu cea folosită în medicină, este în regulă. Simptomele evidențiază asta, în felul acesta le tratezi. - Nu prea citiți romane, nu-i așa? Nu, nu citesc. Nu rezist să citesc decât trei pagini, apoi renunț. - Fiindcă sunt scriitor, gândesc exact invers: cred că cele mai importante lucruri sunt acelea pe care nu le poți măsura. Asta nu însemnă că neg modul dumneavoastră de a trăi și de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
budismul esoteric Shingon, în special Kukai. Mă urcam pe muntele Kōya, în vacanța de vară mergeam în Shinkoku, vizitam templul Toji din Kyoto. Oamenii desacralizeză budismul japonez, numindu-l «budism funeral», dar, răsturnând sensul acestei idei, puteam spune că a rezistat ani mulți în fața tuturor vicisitudinilor. Cu siguranță că în tradiție trebuie să fie un locușor unde este practicat budismul autentic. Din acest considerent nu prea m-au preocupat religiile noi. Oricît de minunate ar fi, dacă nu au treizeci sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
karma animalică.» Nu am crezut nici o iotă. Nu putea să fie acesta motivul pentru care se purtau așa cu mine. Aveam bagajul în dreptul scărilor, iar dacă aveam nevoie de ceva din el, primeam dacă domnul Murai trecea pe acolo. «Cum reziști?», m-a întrebat. «Nu știu ce se întâmplă.» Mi-a spus unde stă și că în seara respectivă voi avea ușa deschisă. Persoana care avea grijă de mine a zis: «Întâlnirile nu sunt permise.» M-am gândit să fug când aveam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
în Aum, Fondatorul a ținut o prelegere. Tușea și ne-a spus că era intoxicat cu sarin. Părea moleșit și era negru la față. Totul părea extrem de real, lucru care m-a împins să mă mut în Aum. «Voi mai rezista o lună. În ritmul acesta Aum va fi distrusă. Vreau ca toți cei care cred în mine să se adune aici. Veți fi scuturile mele.» O cuvântare impresionantă. A fost ca un magnet. Dacă credeai în religia respectivă, nu puteai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
creadă. Kawai: Sunt convins că gândesc așa. Toți sunt oameni nevinovați, care nu au făcut nimic rău. Dacă se strâng mai mulți oameni de acest gen într-un singur loc, asta va atrage un rău incomensurabil. Altfel, organizația nu poate rezista. Murakami: Pare o suprafață sferică, pe dinafară este moale și, așa cum am spus și mai înainte, în mijloc se concentrază toată căldura. Din exterior nu vezi lucrurile acestea. La fel cum zic toți credincioșii: „Noi nu omorâm nici măcar un gândac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749

bate Carol. De-a lungul conviețuirii cu el, învățase deja să i recunoască cursele și locul unde le întindea. Dar nu întotdeauna putea să le ocolească, iar câteodată nu vroia, din nu știu ce pornire masochistă; ca un animal care nu poate rezista ispitei și curiozității de a afla ce nou mecanism inventase vânătorul pentru a-l răpune. Nu! îngăimă Filip ca să-i dea satisfacție. Nu m-a obligat nimeni. Și viața mea este parșivă, nici eu nu mă pricep să mint, și

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
că formau un desen ciudat de lumini și umbre. Desenul se schimba într-una, în funcție de mișcarea soarelui. Castelul părea că viețuiește, ca o dihanie la poalele dealului, permițându-și răgaz doar în nopțile fără lună. Conform legendelor din ținut, castelul rezistase atâta amar de vreme împrumutând magic puterea și eternitatea soarelui. Ogiva intrării se termina într-un blazon închipuind o mână armurată strângând o sabie, pe care se încolăcea un șarpe cu o floare de crin în gură. Familia era sub

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]