KorAP: Find »[drukola/base=trăda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...224 225 226 ...311 >

7,762 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

moarte. Atunci și fiul de șaisprezece ani al lui Sempronius Gracchus a strigat că tatăl său era nevinovat și a vrut să plece pe insulă cu el. Lumea spunea că nu se fac asemenea sacrificii pentru cei care și-au trădat familia. Poporul a ieșit în stradă, urlând: „Julia liberă!“ Augustus i-a trimis pe pretorieni să împrăștie mulțimea. În cele din urmă, a fost nevoit s-o ia pe mama din singurătatea disperată a insulei și s-o trimită pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
superbe, sutele de sclavi și de liberți, fusese singuratică, de-a dreptul inumană. „În Roma cea plină de venin“, spusese Tiberius cu admirație, „este singura femeie care, după ce a jurat credință unui bărbat, a reușit cu adevărat să nu-l trădeze“. Însă relația Antoniei cu Tiberius ascundea o taină mai adâncă, rămasă necunoscută de-a lungul secolelor. În public, Antonia nu spusese nimic despre moartea fiului ei, Germanicus, și plânsese pe ascuns. Un senator observase: „E singura care nu-l acuză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
semn al vreunei infecții repetate. Acest detaliu dezgustător îl făcea uman, viu. În spatele lui, coloanele, marea, insulele, coasta îndepărtată, cerul alcătuiau un peisaj de o frumusețe fulgurantă. Și el îl observa pe tânărul Gajus, care se apropia. Poziția lui rigidă trăda anii de viață militară, teribilele campanii din Hiberia, Armenia, Gallia, Pannonia, Germania, de la cele mai însângerate granițe ale imperiului, unde luptase ca un mare soldat, chiar dacă victoriile lui alternaseră cu înfrângeri sângeroase. Mâinile îi erau mari, cu degete groase; se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
eu știu ce trebuie să fac, băiete, și am făcut-o deja, am demonstrat - ezită, îl privi drept în ochi. Dacă tu îmi făgăduiești că atunci când vei ajunge acolo... — Îți făgăduiesc, spuse Gajus Caesar susținându-i privirea. Nimic nu-i trădă gândul: imperium-ul era al lui, de drept și prin sânge, al lui și nu al altcuiva, nu i-l dăruia nimeni. Vulgarul, vicleanul, violentul Macro credea că a inventat intriga, își închipuia că va pune mâna - pe la spatele lui - pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
întregul imperiu, cu marile orașe, satele, câmpiile, legiunile staționate la granițe, milioanele de oameni care vorbeau o mulțime de limbi diferite, avea să afle că, după ce uzurpatorul Tiberius murise în sfârșit, tânărul Gajus Caesar - fiul marelui Germanicus, cel ce fusese trădat și ucis, nepotul lui Octavianus Augustus și al lui Marcus Antonius, singurul supraviețuitor de parte bărbătească din familia imperială -, cu ajutorul armat al pretorienilor, al flotei, al legiunilor lui Germanicus și cu aprobarea umilă a Senatului, cucerise imperiul. Pe neașteptate, Tiberius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
pe viață și pe moarte: se numea Cassius Chereas. Iar acum, Callistus, în timp ce Împăratul își arunca ochii pe foaie, pentru a-i ridica apoi, mascând șocul pe care i-l provocase acea descoperire, se trase înapoi și declară: — Cine a trădat o dată nu se poate abține să nu trădeze și a doua oară... Stătea în picioare în fața Împăratului cu un repect hieratic, inflexibil. Se gândea însă, triumfător, că Împăratul era singur și că numai el îi rămânea alături. Puse foaia pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Chereas. Iar acum, Callistus, în timp ce Împăratul își arunca ochii pe foaie, pentru a-i ridica apoi, mascând șocul pe care i-l provocase acea descoperire, se trase înapoi și declară: — Cine a trădat o dată nu se poate abține să nu trădeze și a doua oară... Stătea în picioare în fața Împăratului cu un repect hieratic, inflexibil. Se gândea însă, triumfător, că Împăratul era singur și că numai el îi rămânea alături. Puse foaia pe masă. Împăratul lăsă să treacă mai multe zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
militar, explică neîndurător Împăratul, și glasul lui sună diferit, cum nu-l mai auzise nimeni vreodată. Nu e un patrician care-și petrece serile benchetuind. Și-a încălcat jurământul. Toate legiunile din imperiu vor afla asta: un militar care a trădat nu poate să trăiască. Însă i-am îngăduit să se sinucidă, dacă preferă. În acest timp, în casa lui Sertorius Macro, în fața rudelor și a prietenilor înspăimântați, ofițerul însărcinat cu execuția îi încredința lui Macro biletul cu rândurile acelea strâmbe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
cinci sute de monede. O mică zeiță de marmură, grațioasa Venus din Bithinia, stând ghemuită pe malul mării, goală, și întocându-se să te privească. Se spune că aceasta a fost prima idee la care a lucrat faimosul Doisalsas. „Frumusețea nu trădează, nu întinde capcane. Nu se gândește, atunci când te privește, că tu, la douăzeci și șapte de ani, ar trebui să mori.“ Luă o cupă de sticlă azurie de Tyrus, pe care erau reprezentați niște satiri dansând, lucrați în relief negativ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
le rostise Sertorius Macro în vremea lui Tiberius: „Dacă Împăratul moare, în cel mai bun caz eu ajung într-o legiune la granița cu parții, dacă voi mai fi în viață“. Callistus era însă mai șiret decât el, și Sabinus, trădat de propriile-i cuvinte, se trezi legat de el, fără putință de scăpare. Blând, Callistus îi făgădui că omul care urma să ajungă la putere avea să-i fie recunoscător. Callistus îl identifică pe acest om recunoscător în persoana bătrânului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
timp, în atriu își făcură apariția demnitarii care ieșiseră în tăcere din sala de spectacole. Cineva întrebă în șoaptă: — Unde e Callistus? Cu o clipă înainte, Callistus se afla alături de Împărat; acum însă dispăruse. Se temură că avea să-i trădeze. Luând o hotărâre ireversibilă, Cassius Chereas intră în cryptoporticus. Ceilalți văzură că, în timp ce mergea, Împăratul se întorsese și se uitase în urmă. Își ținură respirația. Împăratul îl recunoscu pe Chereas și își continuă liniștit drumul. Chereas îl urma, dar era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
probabil cufundat în gânduri, iar artistul a simțit detașarea lui imperială. Putem percepe prudența neîncrezătoare și orgolioasă a minții sale, care a creat proiecte pe termen lung și, pentru vremea aceea, planetare. Ochii privesc spre un punct îndepărtat. Concentrarea e trădată de ridurile dintre sprâncene și de încordarea mușchilor sub piele. Cruda și longeviva Livia, Maștera, care i-a facilitat drumul spre putere fiului său, Tiberius, avea o față ascuțită, cu buzele strânse, absorbită de lungile meditații, o piptănătură rigidă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

că fusese Învingător, că devenise matur, că trecuse proba. Acum se simțea Întreg, se simțea puternic, Își Învinsese timiditatea și toate complexele de adolescent; victoria aceasta era mai mult o victorie asupra lui Însuși, decât asupra celuilalt. Poate m-am trădat, am fost prea elocvent povestind acest episod violent. Ei au intuit că Îmi asumasem complet acțiunea personajului lui London, probând-o la propriu; că nu povesteam ceva dintr-o carte și că, de fapt, vorbeam de mine Însumi. Lucrul s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
fragil, Îl mângâie cu pasiune latentă; o mai văd cum mă urmărește, răpită, turmentată de vârtejul clipei, buzele umezite, ochii ușor aburiți, nasul dilatându-se senzual, gura Întredeschisă, ochii, fața albă, palidă; pieptul ei tresărind, zbătându-se să nu se trădeze, să nu se sufoce de presiunea lăuntrică; mă scutur ca de o amețeală, mă descopăr chiar În gestul suprem. „Ce vrei să faci, idiotule?“, Îmi repet; strânsoarea degetelor mele a rămas colier negru pe gâtul alb; capul ei reînvie, floarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
i s-a Însuflețit spontan printr-un aflux brusc de circulație; obrajii i s-au Înroșit Întâi, apoi s-au Învinețit, ochii Îi strălucesc, nu mai sunt stinși. A lăsat ușa larg deschisă; Își reia lecția cu voce crispată, care trădează nervozitatea. Fără să sesizeze, repetă aceleași fraze de mai multe ori. Mecanismul perfect al dicției s-a defectat; un insignifiant șurub a rămas blocat undeva și el Încearcă dramatic să-l redreseze; nu reușește, Își dă seama că nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
poezii să le citești, eu nu mai am nici un exemplar acasă și nici nu mi le mai amintesc și trebuie să i le arăt lui. În privința lui Mircea, dacă vreodată mă va iubi cu adevărat, eu niciodată nu-l voi trăda, Îl voi iubi din zi În zi mai mult. Dar mă tem că nu voi conta mai mult de trei grăunțe pentru el! Nu-l pot Înțelege, poate nici el pe mine. Acum am curajul să-i spun că-s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
am răspuns; observ acum că sufăr teribil tocmai pentru că mi-a destăinuit acest secret. Dacă ar fi fost așa, aș fi vrut să simt că-mi aparține corporal numai mie, dar, instinctiv, o bănuiesc de minciună și cred că mă trădează dintotdeauna. De dinainte de a-i promite c-o voi lua de soție. Sufăr din orgoliu, nu din dragoste. Sunt un masochist nenorocit. Dar oare mă Înșală? Dacă eu n-o iubesc, acest fapt se mai poate numi trădare? (seara) Jurnalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ce ai tu mai pur te vor iubi cu adevărat. Să știi că va veni una, până la urmă, care să știe să danseze la atingerea mâinilor tale; ea te va iubi până când tu Îi vei da totul, apoi te va trăda vrând să-ți ia ce ai tu mai bun. Fii atent, nu te Împrăștia În mărunțișuri. Ai grijă ca obsesia ta să nu te părăsească. În toată istoria asta a noastră, eu am fost cea care a câștigat; am câștigat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
noapte. Dar constat că pentru mine asta n-a fost decât o joacă, un gest extravagant al unui student turmentat de lecturi. De fapt, Îmi era frică tocmai de contrariul: să nu cumva să-mi fie fidelă, să nu mă trădeze, că n-aș mai avea motiv să scap, cum n-am avut motiv să scap după ce i-am promis că ne luăm; Îmi dădusem cuvântul, nu mai puteam să mi-l calc, orice s-ar fi Întâmplat. (miercuri) Citesc vieți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ascuns, nu reușesc s-o descopăr, oricât mă străduiesc; din jurnalul ei Îmi apare un personaj foarte diferit; este evident că se dedublează, Își inventează o altă identitate; de unde s-o scot acum, dacă ea se ambiționează să nu se trădeze; eu aveam nevoie de acea A. ce nu se ferea de nimeni, nu Încerca să trișeze, nu accepta să fie luată drept altcineva; pățesc la fel ca În filmul acela japonez, unde se dau mai multe variante despre aceeași Întâmplare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În momentul când ne Întâlneam Își Încleșta privirile Într-ale mele cu atâta forță, că era foarte greu să mi le dezlipesc) m-a făcut să fiu definitiv prins În acest joc nevinovat numai În aparență. Am Înțeles că privirile trădează ceea ce exista misterios În ființa noastră sau poate că nu am Înțeles nimic, dar era atâta energie În acest mod de a fi, că nu găseam o satisfacție mai mare decât aceea de a mă reflecta În ochii Marinei, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mine torentul durerilor amorțite de o lovitură prea tare. Mâine nu mă pot duce la școală, e prea mare durerea de cap și prea neînvățate lecțiile. Deci am cedat! Da, am cedat. Dragostea mea atât de mare, imensă, a fost trădată În chipul cel mai josnic. Nu am posibilitatea de a gândi, În capul meu este un haos de idei, din care se desprinde viu colorată expresia „cu două femei“. De-aș putea să-mi smulg acest suflet distrus și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ofensat de avatarurile imunde ce trebuie să traverseze, Împins de voința perversă a lui A.; el, corpul, rămâne pur, mă visează, mă așteaptă doar pe mine, deși e probabil terfelit, consumat În gesturi nefirești; de câte ori vreau să constat dacă mă trădează, nu mă mai ghidez după zarea albastră a ochilor, mut privirea spre pomeții obrajilor, care, odată, Încep să se umfle de un aflux de sânge În surplus, ca un semn acuzator al nerușinării. Am devenit un maniac: Îi dau drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ating În act; o caut În poșetă, Îi Întorc totul pe dos, ca să aflu corpul delict, să găsesc o urmă. Iată că pomeții obrajilor ei rămân impenetrabili, nu se colorează ca hârtia de turnesol, nu-mi dau nici un indiciu, mă trădează oare și ei, mă enervez la culme: „Unde ai fost, cu cine te-ai...?“. Mă Înfurii, ridic mâna s-o lovesc; ea râde, mă sfidează cu toată ființa. Simt că sunt ridicol; când nu mă controlez, râde În hohote: „Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
de sudoare amestecată cu praf, trepidez la fel; reacția mea nu e declanșată doar de rara combinare a unor loțiuni finisime, inventate de cei mai cunoscuți parruchieri de la Paris sau din Londra; la fel mă extaziază și mirosurile fetide, ignare, trădând degradarea, descompunerea fiziologică sau lipsa de Îngrijire, exalațiea animalescă; e o formă dezabuzată a unui rafinament În exces, o perversiune. E. avea plete lungi, bogat răsfirate pe umeri, de culoare neagră-lucioasă, bătând În albastru-violet, ca la fiicele șefilor de trib

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]