6,308 matches
-
tot astfel supraveghetorii au început să apară alături de supravegheați. Iar dacă mi-au plăcut atât de mult Britannicus, pus în scenă de Alain Bézu, ori Mama confidentă de Marivaux în regia lui Sandrine Anglade, a fost fără îndoială și datorită vizibilității tuturor persoanelor integrate în dispozitivul de supraveghere, căruia spectatorul suprainformat îi urmărește funcționarea până în cele mai mici detalii. El vede trupurile prinse, chiar în fața lui, într-un proces la care a asistat încă din prima clipă, dar nu poate rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
care e obligat să și le pună orice spectacol. Acesta e pariul lui, pe care-l regăsim și în cazul supravegherii, unde „concretizarea” coprezenței devine esențială. Supravegherea, se înțelege de la sine, reclamă existența a doi termeni cu grade diferite de vizibilitate. Diferențierea poate atinge un maximum în situația paradigmatică în care una dintre persoanele implicate este perfect vizibilă, iar cealaltă pândește ascunsă undeva, nu se știe unde. Acesta este prealabilul oricărei relații supraveghetor/supravegheat și ecuația pe care trebuie să o
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
trebuie să o rezolve orice regizor. În fond, regizorii sunt puși în fața aceleiași dileme cu care se confruntă atunci când au de-a face cu reprezentarea fantomelor: ei trebuie să aleagă fie soluția unei fracturi vizibil/ invizibil, fie, dimpotrivă, asumarea unei vizibilități totale, ceea ce presupune trecerea de la evocarea doar sonoră a fantomei la apariția ei efectivă, la o materializare pe deplin perceptibilă. Fantoma pe care o vedem e și de aici și de altundeva... Spectatorul o percepe astfel în mod concret, fizic
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
din punct de vedere politic, le este superior: un tiran în devenire. Asemenea unui aparat de fotografiat, scena revelează negativul fotografiei: geloșii bănuitori ascunși în beznă, amanții bănuiți expuși în plină lumină. Mizanscena supravegherii produce o răsturnare ierarhică la nivelul vizibilității, de care spectatorii nu se lasă însă păcăliți. Toată lumea știe cine sunt victimele și cine e călăul. Din această materializare a coprezenței, scena nu are decât de câștigat, căci astfel resursele ei dramatice sporesc. În Hamlet, în loc să-l ascundă pe
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
a obișnuitei lui îndeletniciri, iar publicul percepea, literalmente, josnicia omului și nimicnicia jalnică a faptei lui. Un înalt demnitar pitit după o perdea... pe care un prinț îl înjunghie dintr-o regretabilă eroare! Aici, ca și în alte situații similare, vizibilitatea supraveghetorului mărește impactul prezenței sale și provoacă reacțiile mult mai clare, mai categorice ale sălii. Concretul este întotdeauna o sursă de referință. În Creditorii, Strindberg imaginează un salonaș, perete în perete cu o cameră de pensiune de unde, rând pe rând
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o întrebare importantă. Efectul de coprezență are multe avantaje și aduce un real câștig pentru teatru: de la locul său, spectatorul vede ceea ce un personaj nu vede, iar asta îi procură o plăcere suplimentară, cu totul specială, „brechtiană” am zice, plăcerea „vizibilității agenților de supraveghere”, pentru a parafraza celebra formulă referitoare la „vizibilitatea surselor de lumină”. Succesul spectacolului cu piesa lui Marivaux, Mama confidentă, regizat de Sandrine Anglade la Teatrul Vieux Colombier, se explică tocmai prin decizia de a arăta supraveghetorul și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un real câștig pentru teatru: de la locul său, spectatorul vede ceea ce un personaj nu vede, iar asta îi procură o plăcere suplimentară, cu totul specială, „brechtiană” am zice, plăcerea „vizibilității agenților de supraveghere”, pentru a parafraza celebra formulă referitoare la „vizibilitatea surselor de lumină”. Succesul spectacolului cu piesa lui Marivaux, Mama confidentă, regizat de Sandrine Anglade la Teatrul Vieux Colombier, se explică tocmai prin decizia de a arăta supraveghetorul și de a materializa scenic supravegherea. Tânărul angajat să-i urmărească când
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Bentham, atunci când pretinde, la fel ca și acesta, ca supravegherea să fie aidoma „unei priviri fără chip... șdatoratăț miilor de ochi răspândiți pretutindeni, atențiilor mobile și veșnic treze” (Foucault, p. 216)! Această supraveghere omniprezentă este însoțită de o pierdere de vizibilitate a puterii, care acționează până la urmă în cel mai deplin anonimat. Greu, dacă nu imposibil de reperat, împăratul își bazează autoritatea pe delațiunea care îi vizează pe apropiații săi, urmăriți pas cu pas, fără ca ei să-și dea seama, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
e de ajuns să știm că el îi aude și să-i „auzim” propriile reacții - lovituri cu bastonul în podea, zgomot de scaune -, trebuie să-l și vedem! Din ascunzătoarea lui, omul reacționează. Iar interesul scenei provine tocmai din această vizibilitate, din această intervenție a exteriorului care perturbă interiorul plasat sub „supraveghere”. Geniul lui Strindberg constă în răsturnarea completă a posturii de „supraveghetor” programat a priori, după cum îi precizează Gustav lui Adolf: „(Îi arată ușa din dreapta, din spatele fotoliului). O să stau aici
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
vine la teatru ca să se arate, știind (printr-un pervers mecanism psihologic) că va atrage la rându-i privirile furișe, indiscrete, ale celor ce caută să pătrundă, supraveghind asistența, taine pe care le-ar putea ușor descoperi în contextul acestei vizibilități generalizate: cine cu cine s-a certat, cine s-a împăcat, ce „rupturi” sentimentale plutesc în aer, ce iubiri se afișează în văzul lumii. Deși expunerea de sine e asumată și ostentativă, supravegherea celor din jur apelează și la ajutorul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
mare, modelul "bilă de biliard" anunță și generează o mare diversitate de schimbări, dar în toate cazurile el asigură domnia teoriei reprezentative. Mesajul reprezintă apropierea emițător-receptor, prin intermediari localizați, ce reprezintă ei înșiși niște agenți. Procesul se oferă într-o vizibilitate cvasitotală și menține distanțați polii activi/ pasivi ai comunicării. Aici principiul însuși al reprezentării învață de la metafora mașinii. Înțelegem atunci marea influență a "bilei de biliard", influență precisă și strictă, în anumite cazuri, sau influența mai largă, prin refracție sau
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
de regim senzorial: cu reprezentarea eram în registrul vizibilului. Imaginea ocupă primul loc și mașina este concepută după stilul iconic. Cu expresia, iată-ne de partea audibilului: nu poate exista expresie audiovizuală de autoreferință, a ceea ce se învăluie de la sine. Vizibilitatea nu depinde de imaginea formată pe care noi am percepe-o, ci de simplul șoc al undei luminoase, lipsită de orice formă definită. Eu percep vocea mea fără să recurg la un instrument pentru a o capta. Ceea ce nu pot
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
care le face posibile. Contraponderile analitice, în piese detașate, ale societății politice, sugerează piesele detașate ale societății civile, iar piesele detașate ale societății civile sugerează piesele detașate ale mașinii tehnice. Lizibilitatea mașinilor comunicativă, socială și tehnică, precum și tipul lor de vizibilitate, nu este decît o consecință a reprezentativității lor comune. Ca și distincția lor comună între explicit și implicit. Or, bila de biliard este republicană. Pentru a înțelege aceasta, trebuie să trecem prin Enciclopedie. Enciclopediștii cu Diderot în frunte ne-au
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
patternuri tradiționale, se pot identifica și efecte ale unor procese sociale noi. Din nefericire, nu există nici un studiu empiric extins, structurat asupra tipurilor de violență împotriva femeii și a frecvenței acestora și nici asupra atitudinilor față de violență a membrilor comunității. Vizibilitatea socială a violenței împotriva femeii este relativ scăzută, cu excepția formelor extreme, care devin obiect al intervenției legii. Metodologia utilizată pentru acest studiu de caz s-a bazat pe: ● Literatura dedicată problematicii de gen cu analizele realizate în timp. ● Analiza datelor
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
pare că violența împotriva femeii este subestimată mai accentuat la nivelul clasei de mijloc. Pot fi date câteva explicații ale acestei situații. În primul rând, formele de violență în astfel de cazuri sunt ceva mai ușoare. În al doilea rând, vizibilitatea lor socială este mult mai scăzută. În al treilea rând, stigmatul social atribuit femeilor victime ale violenței domestice sau ale hărțuirii sexuale la locul de muncă sporește. Aceste cazuri sunt privite cu reticență chiar de către victime, din cauza neîncrederii în autorități
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
identificării factorilor de risc ce au contribuit la manifestarea violentă și lipsa unei strategii de abordare eficientă pentru stoparea violenței nu fac decât să amplifice riscurile de producere a acesteia. Este justificat să credem că, în relație directă cu creșterea vizibilității sociale asupra cazurilor de violență, ar trebui să crească suportul față de victime și, în același timp, să fie diminuată sau inhibată violența. Putem însă considera că, în România, creșterea vizibilității sociale a violenței duce la scăderea prevalenței și a incidenței
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
Este justificat să credem că, în relație directă cu creșterea vizibilității sociale asupra cazurilor de violență, ar trebui să crească suportul față de victime și, în același timp, să fie diminuată sau inhibată violența. Putem însă considera că, în România, creșterea vizibilității sociale a violenței duce la scăderea prevalenței și a incidenței violenței? Din sondajele făcute până acum reiese că majoritatea cazurilor de violență sunt cunoscute de către comunitate și chiar multe dintre evenimentele violente asupra femeii sau copilului au loc în prezența
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
și a incidenței violenței? Din sondajele făcute până acum reiese că majoritatea cazurilor de violență sunt cunoscute de către comunitate și chiar multe dintre evenimentele violente asupra femeii sau copilului au loc în prezența membrilor familiei sau ai comunității. În România, vizibilitatea violenței în familie a crescut în ultimii ani în mass-media, însă este greu de estimat dacă aceasta a determinat modificări ale gradului de toleranță a violenței la nivelul comunităților. De asemenea, în ultimul timp, a crescut numărul de cazuri semnalate
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
Zamfir, 1977, p. 48). Conștientizarea unei probleme este similară cu asumarea ei de către comunitate și cu implicarea membrilor comunității în direcția soluționării ei (Zamfir, 1977, p. 55). Această concepție asupra abordării problemei sociale vine să confirme concepția potrivit căreia creșterea vizibilității unei probleme, nu duce în mod direct la diminuarea problemei, atâta vreme cât problema nu este conștientizată și deci nu este asumată de către comunitate. Răspunsul comunității la violență este asociat nivelului de conștientizare, și nu gradului de vizibilitate. Recunoașterea problemei violenței în
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
concepția potrivit căreia creșterea vizibilității unei probleme, nu duce în mod direct la diminuarea problemei, atâta vreme cât problema nu este conștientizată și deci nu este asumată de către comunitate. Răspunsul comunității la violență este asociat nivelului de conștientizare, și nu gradului de vizibilitate. Recunoașterea problemei violenței în familie este regăsită, în România, la nivelul organismelor guvernamentale, iar problema violenței apare reglementată la nivel legislativ, însă această recunoaștere nu a fost preluată automat la nivelul comunităților. Sub influența tendințelor structurale, România a semnat convențiile
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
privat reprezintă o pârghie de analiză deosebit de semnificativă în înțelegerea fenomenului violenței domestice și în definirea sa, astfel încât să permită demararea unor acțiuni sociale care să se adreseze cauzelor determinate. Un alt element important în definirea fenomenului se referă la vizibilitatea acestuia, acutizată la nivelul claselor de jos, pentru care spațiul privat este minim, controlul social este maxim, iar manifestarea violenței la forme fizice brute, ușor evidențiabile în plan social. În același mod, vizibilitatea scade spre clasele superioare, pentru care invocarea
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
important în definirea fenomenului se referă la vizibilitatea acestuia, acutizată la nivelul claselor de jos, pentru care spațiul privat este minim, controlul social este maxim, iar manifestarea violenței la forme fizice brute, ușor evidențiabile în plan social. În același mod, vizibilitatea scade spre clasele superioare, pentru care invocarea spațiului privat reprezintă o derogare de la responsabilitățile publice și o anulare a controlului social, dusă până la negarea violenței ca atare. La aceste niveluri, formele de manifestare devin mult mai subtile (violența psihoemoțională) și
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
din vedere prin îndreptarea atenției în mod prioritar spre manifestările fizice ale violenței, care sunt și așa deja evidente. Formele violenței domestice includ abuzul fizic, sexual și psihoemoțional, precum și orice formă de maltratare în cadrul familiei. Preponderența actului fizic se datorează vizibilității acestuia, în comparație cu invizibilitatea violenței în celelalte forme de manifestare. Violența domestică - dimensiunea relațională În definirea violenței domestice trebuie luate în considerare două dimensiuni de analiză: relațiile interumane și natura violenței în discuție (Garner și Fagan, 1997). Referitor la relațiile de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
rolului guvernului în Statele Unite și Uniunea Sovietică este întreprinsă de Z. Brzezinski și S.P. Huntington, Political Power USA/ USSR (1963). Capitolul 17 Conducerea politică Introducere Conducerea politică este foarte vizibilă, se discută mult despre ea și este complicat de evaluat. Vizibilitatea conducerii a sporit semnificativ grație mass-mediei și în special televiziunii, dar ea a fost întotdeauna mare. Marii lideri din antichitate, Renaștere și perioada modernă erau cu toții cunoscuți de contemporanii lor, în ciuda faptului că puteau fi văzuți și auziți de un
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
sintagme generale, de tipul celei propuse de Ph. Hamon în 1981. 2) Și tot în Ph. Hamon (1981, p. 473), scriitura realistă va utiliza aceste procedee pînă la stereotipie, precum: a) medii transparente: ferestre, sere, uși deschise, lumină puternică, soare, vizibilitate atmosferică, priveliști largi etc.; b) personaje-tip ca: pictorul, estetul, gură-cască, drumețul, spionul, bîrfitorul, neofitul, intrusul, tehnicianul, informatorul, exploratorul unui loc; c) scene-tip ca: sosirea mai devreme la o întîlnire, surpriza unui secret, vizita unui apartament, pătrunderea într-un
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]