65,481 matches
-
arătau și ele cu totul altfel, mai Înalte decât cele obișnuite, dintr-o piele neagră, fină ce se mula pe picior. — Haro, spuse Conrad, Întorcându-se spre slujitorul care aștepta plecat poruncile stăpânului său. Domnița Adelheid este aici la ea acasă, ai Înțeles? Poți pleca. Se Întoarse apoi către fată, cerându-i Încă o dată iertare că nu o Întâmpinase la sosire. — Nobilă Adelheid, ducele mă va certa pentru această greșeală și recunosc că o va face pe bună dreptate. Dacă pot
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Maria și nu te uita nici În dreapta, nici În stânga. Asta-i o oră primejdioasă. — Mai Întâi, părinte, nu-i miezul nopții. După cum vezi, Începe să se crape de ziuă. Duhurile necurate nu mai au nici o putere și noi suntem aproape acasă. Ajun gem imediat și bem o cană de lapte cald. Nimic nu-i mai bun decât laptele cald când ești nedormit decât, poate, o cană de vin rece. — Taci, blestematule, numai la lăcomia pântecelui Îți stă gândul, În loc să-ți ostenești
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
felul cum Își făcuse treaba. * * * O durere ascuțită În coapsă Îl trezi din leșin pe Simeon. Încercă să-și miște piciorul, dar durerea se Înteți. Zăcea Într-o baltă cleioasă și, pentru o clipă, revăzu imaginile sângeroase de odinioară, de acasă. „M-au prins și pe mine tătarii“, fu primul lui gând. „Sau poate nici n-am fost plecat de acasă? Am visat totul? Bizanț, Danubiu, orașele Îndepărtate cu cate dralele lor. Năluciri ale minții mele bolnave... Avea dreptate tata când
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
piciorul, dar durerea se Înteți. Zăcea Într-o baltă cleioasă și, pentru o clipă, revăzu imaginile sângeroase de odinioară, de acasă. „M-au prins și pe mine tătarii“, fu primul lui gând. „Sau poate nici n-am fost plecat de acasă? Am visat totul? Bizanț, Danubiu, orașele Îndepărtate cu cate dralele lor. Năluciri ale minții mele bolnave... Avea dreptate tata când mă certa și-mi spunea să pun mâna pe coasă și să las cioplitul, că nu-i treabă de bărbat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înconjurată de trădare și ticăloșie. Fii Înțeleaptă ca șerpii. Pândește ca fiarele pădurii. Ascultă și nu răspunde. Nu te aduna cu oameni pe care nu-i cunoști. Nu primi nimic de la ei!. Nu le În credința nimic. Du-te repede acasă și așteaptă. Voi căuta să aflu Între timp ce-i cu Bodo. Rotofeiul se trânti la pământ, cu fața În țărână: — Mea culpa! Mea maxima culpa! Am mințit, nobilă domniță, am păcătuit, am mințit, mărturisesc plin de rușine și de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ieșea cu repeziciune pe poarta mânăstirii, cu destinația Zürich. Schimbând caii la fiecare han, așa cum i se poruncise, curierul ajunse fără Întârziere și În aceeași seară bătu la poarta uriașă a casei impu nătoare de pe malul lacului. Jupân Urs era acasă, aplecat asupra hârțoagelor lui, ca de obicei. Când slujitorul lui Îl Încunoștință de sosirea unui trimis de la mânăstirea Sfântul Petru, porunci ca acesta să fie adus pe loc. Cel mai bogat negustor din Zürich, a cărui putere era mai mare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zile Întunecate. Urs nu mai era el Însuși. Cu simțurile amorțite, se lăsă condus la cimitir. Fără să Înțeleagă, stătu În fața gropii deschise și auzi cum cădeau bulgării de pământ Înghețat pe capacul sicriului În care zăcea viața lui. Întors acasă, voi să fie singur. Își goni ajutoarele, Închise comptoarul și se Încuie În odaie, fără să simtă foame sau sete, sau durere, cu creierul gol și trupul sleit. Numai doica rămase, punând din când În când În fața ușii un talger
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care o ura fiindcă-i răpise soția. I se strânse inima gândindu-se că femeia zăcea acolo În frig, În pământul Înghe țat, și un gând nebunesc Îi trecu prin cap. Voia s-o dez groape și s-o aducă acasă... Plecă cu capul descoperit și ochii goi, cu straiul cernit pe care nu-l lepădase de la Înmormântare. Slugile ascunse În șopronul din fundul curții se uitau În urma lui, clătinând din cap cu milă. Trecu, fără să se uite nici În dreapta
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
deschide singur o mică afacere, Solomon refuză și intră În slujba prietenului său. Se instală În cămăruța de lângă biroul lui Urs, mânuind cu Îndemânare o pană uriașă și adăugând cu iscusință grămezi de monede la avutul stăpânului său. Seara pleca acasă liniștit, unde soața lui Îl aștepta cu știucă um plută, Își făcea rugăciunile și mulțumea dumnezeului Savaot pentru că-i salvase viața Într-un chip atât de miraculos. Era liniștit, nu mai avea griji și ambiții și aștepta cu seninătate să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bine! Nu vreau să-ți văd ura. Eglord ți-a necinstit și ți-a ucis logodnica. știu toată În tâmplarea. Dar acum trebuie să-ți uiți ura și fierbințeala turbării și să ți păstrezi sângele rece. Lasă-ți mânia aici, acasă. Pleacă cu mintea limpede și trează, ca o sabie iscusită doar pentru că o poartă mâna stăpânului, și nu pentru că și-ar cunoaște victima. Dacă faci așa, vom izbuti. Altfel mă Îndoiesc că-mi vei putea fi de folos. Mie și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că unul lipsește. și-au bătut capetele și până la urmă au descoperit cine scăpase. L-au căutat În tot satul, s-au dus la bordeiul lui, dar bunică-mea habar n-avea de nimic. El se temuse să mai vină acasă. Au pus femeia la cazne, i-au pus foc sub tălpi ca s-o facă să mărturisească, degeaba. Dacă nu știa!? Toți au crezut că omul a murit. Pruncul lui, tatăl meu, era Încă nevârstnic, de aceea l-au lăsat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aducă grabnic trăsurica cea ușoară cu care călătorea, Întovărășit de un lacheu de casă mare, un tânăr arătos și Îngrijit, așa cum se vedeau deseori În casele distinse și care nu se clintea de pe capră, de lângă birjar. Bancherul Urs nu era acasă. Nici slugile nu știau unde e. Cu o săptămână În urmă sosise un curier, pesemne tocmai din Breisgau. Imediat după aceea stăpânul s-a azvâr lit În șa, deși nu mai călărise de ani de zile. Se șoptea că domnul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de zile. Se șoptea că domnul Bodo dăduse de necaz, dar nimeni nu știa ce se Întâmplase de fapt. De obicei oamenii din curte nu erau deosebit de vorbăreți, Însă domnul Josua avea darul de-a des cleșta orice limbă... „Era acasă măcar mâna dreaptă a jupânului Urs, Solomon?“ Întrebase el. Da, el era acasă. Tocmai ce primise la el un cerșetor cu care nimeni nu-și putea Închipui ce ar fi avut de Împărțit... În ultimele zile sosiseră mereu pârliți de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
știa ce se Întâmplase de fapt. De obicei oamenii din curte nu erau deosebit de vorbăreți, Însă domnul Josua avea darul de-a des cleșta orice limbă... „Era acasă măcar mâna dreaptă a jupânului Urs, Solomon?“ Întrebase el. Da, el era acasă. Tocmai ce primise la el un cerșetor cu care nimeni nu-și putea Închipui ce ar fi avut de Împărțit... În ultimele zile sosiseră mereu pârliți de teapa lui, vagabonzi care cereau cu tot dinadinsul să fie primiți... — Deh, când
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și-ar dori el mai mult decât să devină În sfârșit Împărat roman. și dominația asupra Veneției l-ar aduce cu un pas mai aproape de acest vis. Deci mi-am luat haine frumoase, din catifea și mătase, am lăsat sabia acasă și am jucat la Curte rolul lui Papagallo. Fiul unui venețian Înstărit și influent este totdeauna bine-venit la Curte, mai ales dacă e ușuratic și Încrezut, dacă aruncă cu bani Încoace și-ncolo și se poartă ca un prostănac. Cred
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pentru că unele lucruri erau deja cunoscute. În aceeași seară, mi s-a făcut deodată rău. Aveam dureri groznice În pântece și tremuram din toate Încheieturile. Medicul de la Curte m-a văzut de Îndată și mi-a dat sfatul să plec acasă. Acolo aveam liniște și familia mea mă putea Îngriji. Cum am ajuns la Veneția, mi-a fost dintr-odată bine și le-am istorisit totul Celor Zece. Ei știau unele lu cruri și, după cele povestite de mine, a devenit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a plâns toată viața și mergea În fiecare an să se roage la mormântul său. Epilog După ce Bertold fu așezat În mormântul din cimitirul mânăstirii Sfântul Petru, cu ceremonialul cuvenit unui cap Încoronat, bătrânul bancher Urs Își duse fiul iubit acasă la Zürich și-l Îngropă alături de Wilfriede. Fu trimis un curier la Curtea regelui Ludovic, pentru a-i anunța moartea fratelui său vitreg. Dacă această veste l-a Îndurerat sau dacă a fost mai degrabă ușurat s-o audă nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vale, fără să mă fi prins ploaia. Că după aceea am răcit, fiind obligat să iau câteva pilule de paracetamol, este o altă poveste. Încheiam astfel anul biciclistic 2010, cu 1242 kilometri parcurși între 23 mai și 19 septembrie. BICICLETA Acasă, în vacanță, pe când eram student în anul II, neașteptat, tata mă întrebă câți bani mi-ar fi trebuit pentru cea mai bună bicicletă pe care-o doream, sigur, după ce vorbise cu mama. Surprins, nu știam cum să-mi arăt recunoștința
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
banii, eu mă simțeam într-al nouălea cer, aproape de a-mi vedea visul cu ochii! Totuși, trebuia să am răbdare, fiindcă achiziția avea să fie de la Iași. Am depus banii la C.E.C., ignorând conștient dificultățile ulterioare: cumpărarea, depozitarea și transportul acasă la Roman. La câteva zile după ce revenisem la Iași, după recuperarea banilor de la C.E.C, am mers împreună cu fratele meu la cumpărături. În Alexandru, bicicleta pe care mi-o doream de multă vreme - Ucraina verde, cu aripile albe, a
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
în uleiul protector care dezvelea un far, un dinam, un picior, portbagajul. Odată bicicleta pregătită de utilizare, cu regret, a trebuit s-o părăsesc - după cum ziceam, eram student și nu stăteam permanent acolo. Dealtfel prima ieșire cu bicicleta a fost acasă la Roman, după transportul cu trenul (când a fost nevoie de explicații și justificări față de conductorul care nu voia să înțeleagă că mai cumpărasem un bilet și pentru bicicletă; până la urmă mi-a acceptat-o). Dacă aș fi știut atunci
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
liceu, beneficiam în vacanțele mari, de bicicleta "Tohan” a vărului meu. O cumpărase cu banii câștigați din meditațiile la matematică și-o folosise, spre norocul meu, doar în primul an. Devenind student, stătea mai mult la Iași, iar bicicleta rămânea acasă. Eu eram abonat, cum începea vacanța mare mă duceam la tatăl lui, întrebând întotdeauna dacă-mi poate împrumuta bicicleta. Niciodată nu m-a refuzat, mai ales că aveam acordul alor mei. DESPRE VIITOAREA BICICLETĂ Evident, îmi doream propria bicicletă. Cu
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
student, venea rar la părinți și doar n- avea să se urce imediat ce sosea, pe bicicletă! Din curtea bunicilor am plecat pentru prima dată la o distanță mai mare, până la Roman și înapoi, parcurgând aprox. 40 kilometri. Părinții îmi rămăseseră acasă, verișoara de acolo fiind mai mare, plecase să se vadă cu niște prietene. Priveam cerul senin, albastru cum nu cred să mai fi văzut în alte locuri. Uneori, pisicile gospodăriei tresăreau violent când avioanele, care brăzdau cerul cu dâre albe
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
urcușul în șea gâfâind, mândru nevoie mare când depășeam localnicii care, probabil istoviți de muncile la câmp, sau de cine știe ce griji, mergeau pe lângă biciclete. Urcam un deal, apoi îl coboram, recuperând timpul pierdut la urcat, odihnindu-mi picioarele. Plecasem de acasă fără intenția de a ajunge undeva anume. Voiam să văd ce era dincolo de dealul din Ion Creangă. Pedalam agale spre celălalt deal, paralel cu cel care închide orizontul orașului spre sud. Treptat, pădurile se transformau dintr-o închipuire albastră, cum
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
estompată de distanță, cetatea lui Ștefan cel Mare. Pedalam mereu, ar fi trebuit să fac și poze, însă voiam să ajung la mănăstirea - punct final al zilei. Trecând prin centrul în construcție al orașului, când găsii un telefon, am anunțat acasă, să știe și ai mei unde ajunsesem. De altfel, ăsta era adevăratul motiv al dobânditei mele libertăți de deplasare cu bicicleta: dacă specificam o oră de întoarcere, n-o depășeam. În cazul drumurilor mai lungi, oblgatoriu sunam periodic și asta
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
semne ale trecerii pe acolo a scriitorului. Mergeam printre brazi înalți, pe munte în sus, și-mi testam rezistența fizică. Aș minți dacă n- aș reunoaște că la plecare fusesem puțin îngrijorat, dar nu împărtășisem nimănui temerile; dacă mă opreau acasă, ai mei?. Trebuie spus că de pe bicicletă totul se vede altfel. Orizontul nu-ți este limitat de geamuri ca la mașini, apoi simți vântul în față sau în spate, deci nu stai pe loc. Mai mult, viteza redusă te ajută
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]