57,196 matches
-
După acea întâmplare, cele patru personaje au devenit mai puțin sociabile și nu s-au mai întors la Serampore. Naratorul părăsește Calcutta la scurtă vreme pentru a-și căuta liniștea interioară la o mănăstire hindusă din Rishikesh (oraș aflat în munții Himalaya, pe malurile Gangelui). După câteva luni de ședere acolo, în timpul unei plimbări în susul fluviului, el îi povestește acea stranie întâmplare guru-lui Swami Shivananda, dorind să afle dezlegarea misterului. Tânărul susținea că practicile oculte ale lui Suren Bose îi proiectaseră
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
numerotate cu cifre arabe și fără titluri. Mircea Eliade a trăit câțiva ani (1928-1931) în India. Suferința cauzată de povestea nefericită de dragoste cu Maitreyi Dasgupta l-a determinat în toamna anului 1930 să-și caute liniștea sufletească la poalele munților Himalaya. El a fost impresionat de orașul Rishikesh și a decis să rămână acolo pentru o perioadă. Chiar din prima zi l-a cunoscut pe învățatul Swami Sivananda (1887-1963), cu care a purtat discuții filozofice care i-au deschis gustul
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
târziu, sub numele Leonidas Stanislas Dugin, ca secretar la Ambasada Franceză din Kabul. Aspectele biografice introduse în nuvelă sunt doar inspirate din realitate. Astfel, orientalistul român s-a împrietenit cu van Manen și Bogdanov după ce a revenit de la ashram-ul din munții Himalaya, unde l-a cunoscut pe Swami Shivananda, în timp ce în nuvelă ordinea acestor întâlniri este inversată. Mircea Eliade a scris în iarna anilor 1939-1940 nuvela fantastică „Secretul doctorului Honigberger”, care a fost publicată în numerele din martie și aprilie 1940
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
Tène, civilizația dacică atinge apogeul. Se construiesc așezări complexe, cu fortificații având la bază așa-numitul murus dacicus, zid de mare reistență din blocuri de piatră legate prin bârne de lemn. Pentru clădirile obișnuite se utiliza chirpici ars. Fortărețele din Munții Orăștiei constituie o dovadă a spiritului inventiv al dacilor și astăzi fac parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO. Perioada colonizării romane este ilustrată de numeroasele castre de pe teritoriul țării și alte construcții și monumente ca: Podul lui Traian, Tropaeum Traiani
Istoria arhitecturii în România () [Corola-website/Science/334772_a_336101]
-
să perpetueze, apolitic, spiritul Helladei. Interiorul de tip biserică sală, împărțit atât longitudinal cât și transversal prin stâlpi poligonali cu capitel fitomorf ce sprijină o arcadă și cu balcoane pe trei laturi, a fost zugrăvit de un pictor adus de la Muntele Athos, Aghiograf. Imaginile deteriorate de timp au fost înlocuite după 1984. Scările și pavimentul au fost lucrate din marmură adusă din Grecia. Credincioșii au adus de-a lungul anilor, costisitoare obiecte de cult, achiziționate de la Constantinopol și Veneția, pe care
Biserica „Schimbarea la față” din Constanța () [Corola-website/Science/334845_a_336174]
-
tensiunilor politice din acel timp, așa că s-a transferat la Lavra Pecerska din Kiev. Aici a fost influențat de călugărul Ignatii, care i-a povestit de fervoarea isihastă pe care a găsit-o în mănăstirile din Țările Române, adusă de la Muntele Athos. În timpul Postului Mare din anul 1743, rasoforul Platon a călătorit la schiturile Dălhăuți, Trestieni - Râmnicu Sărat și Cârnu (unde se afla și pustnicul Onufrie). Primele două comunități moldovenești se aflau sub îngrijirea spirituală a starețului Vasile de la Poiana Mărului
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
importantă asupra vieții spirituale a lui Platon, învățându-l despre rugăciunea inimii. Cel de-al treilea schit se afla în Țara Românească. Toate trei urmau regula isihastă atonită. În vara anului 1746, la vârsta de 24 de ani, pleacă la Muntele Athos în scopul de a-și desăvârși experiența monahală. El a ajuns la 4 iulie 1746 la Mănăstirea Pantocrator, unde se aflau călugări greci și slavi. A petrecut următorii patru ani în singurătate și rugăciune, nevoindu-se într-o sărăcie
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
Mănăstirea Pantocrator, unde se aflau călugări greci și slavi. A petrecut următorii patru ani în singurătate și rugăciune, nevoindu-se într-o sărăcie extremă. A fost călugărit în anul 1750 de starețul Vasile de la Poiana Mărului, aflat în trecere pe la Muntele Athos, care i-a schimbat numele în cel de Paisie. Urmând sfatul lui Vasile, el a decis să renunțe la viața austeră din pustiu și a devenit un conducător renumit al schitului isihast, format din ucenici români și slavi. În
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
un număr mare de ucenici care doreau îndrumare în practicarea rugăciunii neîncetate. Paisie a scris învățături teologice pentru discipolii săi și a tradus în slavonă un număr mare de scrieri teologice grecești, inclusiv "Filocalia". Paisie a rămas 17 ani pe Muntele Athos, copiind cărți patristice grecești și traducându-le în limba slavonă. În vara anului 1763, starețul Paisie a plecat de la Muntele Athos cu două corăbii, în care se aflau 64 de ucenici. El avea intenția să reînnoiască viața spirituală de la
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
a tradus în slavonă un număr mare de scrieri teologice grecești, inclusiv "Filocalia". Paisie a rămas 17 ani pe Muntele Athos, copiind cărți patristice grecești și traducându-le în limba slavonă. În vara anului 1763, starețul Paisie a plecat de la Muntele Athos cu două corăbii, în care se aflau 64 de ucenici. El avea intenția să reînnoiască viața spirituală de la schiturile din munții Buzăului, de care îl legau amintirile tinereții. Corăbiile au trecut prin strâmtoarea Bosfor și au ajuns la Galați
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
cărți patristice grecești și traducându-le în limba slavonă. În vara anului 1763, starețul Paisie a plecat de la Muntele Athos cu două corăbii, în care se aflau 64 de ucenici. El avea intenția să reînnoiască viața spirituală de la schiturile din munții Buzăului, de care îl legau amintirile tinereții. Corăbiile au trecut prin strâmtoarea Bosfor și au ajuns la Galați, obștea găsind adăpost la schitul Vărzărești, din apropierea orașului Focșani. Starețul Paisie, împreună cu duhovnicii Visarion și Gheorghe, s-a deplasat la București, unde
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
înainte de a fi ales ca mitropolit al Moldovei. Obștei venite de la Athos i s-a încredințat Mănăstirea Dragomirna cu toate moșiile, prin hrisovul din 31 august 1763 al domnului Grigore Callimachi (fratele mitropolitului). Paisie a revenit astfel în Moldova de la Muntele Athos și a devenit stareț la mănăstirea Dragomirna din apropiere de Suceava. Astfel, el și 64 de ucenici ai săi s-au mutat în septembrie 1763 în așezământul monahal ctitorit de mitropolitul Anastasie Crimca. Aici Paisie a continuat activitatea de
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]
-
Păstrăvul de munte sau păstrăvul indigen ("Salmo trutta fario"), denumit adesea și păstrăv, este un pește dulcicol răpitor din familia salmonide ("Salmonidae"), din apele curgătoare reci de munte, din Europa (bazinul Oceanului Atlantic, bazinul mărilor Baltice, Nordului, Negre, Caspice, Mediterane) și Asia Mică. Este
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
Păstrăvul de munte sau păstrăvul indigen ("Salmo trutta fario"), denumit adesea și păstrăv, este un pește dulcicol răpitor din familia salmonide ("Salmonidae"), din apele curgătoare reci de munte, din Europa (bazinul Oceanului Atlantic, bazinul mărilor Baltice, Nordului, Negre, Caspice, Mediterane) și Asia Mică. Este o specie criofilă (temperatura optimă 14°-16°) și oxifilă și trăiește numai în ape de munte (până la izvor), îndeosebi în cursul superior al râurilor și
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
din familia salmonide ("Salmonidae"), din apele curgătoare reci de munte, din Europa (bazinul Oceanului Atlantic, bazinul mărilor Baltice, Nordului, Negre, Caspice, Mediterane) și Asia Mică. Este o specie criofilă (temperatura optimă 14°-16°) și oxifilă și trăiește numai în ape de munte (până la izvor), îndeosebi în cursul superior al râurilor și pârâielor, ocazional în lacuri. În nordul Europei trăiește și la câmpie, în centrul Europei numai la munte. A fost introdusă în America de Nord, Africa și Noua Zeelandă. În România trăiește în cursul superior
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
specie criofilă (temperatura optimă 14°-16°) și oxifilă și trăiește numai în ape de munte (până la izvor), îndeosebi în cursul superior al râurilor și pârâielor, ocazional în lacuri. În nordul Europei trăiește și la câmpie, în centrul Europei numai la munte. A fost introdusă în America de Nord, Africa și Noua Zeelandă. În România trăiește în cursul superior al tuturor râurilor și pârâielor ce izvorăsc la munte, (afară de Râmnicu-Sărat): Bistrița cu afluenții săi (Dorna, Barnar, Neagra, Broșteni, Borca, Bica, Bicaz, Tarcău), Timiș, Someșul Rece
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
și pârâielor, ocazional în lacuri. În nordul Europei trăiește și la câmpie, în centrul Europei numai la munte. A fost introdusă în America de Nord, Africa și Noua Zeelandă. În România trăiește în cursul superior al tuturor râurilor și pârâielor ce izvorăsc la munte, (afară de Râmnicu-Sărat): Bistrița cu afluenții săi (Dorna, Barnar, Neagra, Broșteni, Borca, Bica, Bicaz, Tarcău), Timiș, Someșul Rece, Someșul Cald, Sâmbăta (Făgăraș), Răstolnița, Bârzava, Bistra, Buzăul, Prejmer, în Siret, până la Lucavăț, în Suceava, până la Falcău, în pâraiele din Făgăraș etc. Trăiește
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
lacuri de tip alpin din România (Bucura, Zănoaga, Lia, Ana, Galeș din masivul Retezat; lacul Bâlea din Făgăraș, Gâlcescu din Parâng). În special îi plac șipotele, unde stă ziua ascuns la fund, sub pietre, noaptea iese la vânătoare. Păstrăvul de munte este cel mai bun înotător din apele noastre. Străbate apa cu ușurința unei săgeți, învingând obstacolele peste care nu poate trece niciun alt pește. La nevoie, sare cascade până la 4 m înălțime. Are obișnuit 20-30 cm lungime și 200-600 g
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
deasupra părții posterioare a înotătoarei anale. Linia laterală completă, rectilinie, dispusă pe mijlocul corpului și al pedunculului caudal. Coloritul corpului variază după vârstă, sex, activitatea sexuală, natura și temperatura apei, etc. În apele umbrite și bogate în vegetație, păstrăvii de munte sunt mai întunecați. La adulți spinarea e brună-verzuie sau verde-măsliniu cu pete rotunjite negre sau câteodată roșii; flancurile corpului sunt gălbui, abdomenul alb-gălbui. Flancurile au în partea dorsală niște pete negre dispuse în șiruri longitudinale neregulate. Pe mijlocul flancurilor, în
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
puietul din propria progenitură. Îi plac și lătăușii (crustaceii de genul "Gammarus"). Maturitatea sexuală este atinsă la 3-4 ani. Epoca de reproducere durează din luna octombrie până la sfârșitul lui decembrie, la o temperatură sub 6-8°C. Pentru reproducere, păstrăvii de munte migrează în susul pârâielor, spre izvoare, iar exemplarele din lacuri urcă pe afluenți. În epoca de reproducere, păstrăvii nu se hrănesc. În epoca de reproducere, ambele sexe sunt mai viu colorate. Masculii se hărțuiesc între ei, iar învingătorii însoțesc femelele spre
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
fel de dușmani. Femelele depun 1000-1500 icre la 1 kg de pește. Icrele sunt galbene sau portocalii la culoare și au un diametru de 4,5-5 mm. Eclozarea alevinilor are loc primăvară. După reproducere, adulții coboară în josul apei, Păstrăvul de munte este cel mai important pește din apele de munte. Pescuitul este admis numai cu undița. Cantitatea pescuită în România este însă mică. Are carnea foarte gustoasă, delicată și lipsită de oase. Se consumă proaspăt sau afumat. Se pretează foarte bine
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
kg de pește. Icrele sunt galbene sau portocalii la culoare și au un diametru de 4,5-5 mm. Eclozarea alevinilor are loc primăvară. După reproducere, adulții coboară în josul apei, Păstrăvul de munte este cel mai important pește din apele de munte. Pescuitul este admis numai cu undița. Cantitatea pescuită în România este însă mică. Are carnea foarte gustoasă, delicată și lipsită de oase. Se consumă proaspăt sau afumat. Se pretează foarte bine în piscicultură, fiind crescut pentru consum în numeroase păstrăvării
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
însă mică. Are carnea foarte gustoasă, delicată și lipsită de oase. Se consumă proaspăt sau afumat. Se pretează foarte bine în piscicultură, fiind crescut pentru consum în numeroase păstrăvării și pentru producerea de puiet, cu care se repopulează pâraiele de munte.
Păstrăv de munte () [Corola-website/Science/332031_a_333360]
-
Peninsula Scandinavică, Ladoga, Onega), din Alpi și Caucaz. De obicei se găsește în lacurile ce trec de 1800 m altitudine. Păstrăvul de lac este socotit ca o formă a păstrăvului de râu, adaptată la o viață sedentară, în lacurile de munte. În România numai în Lacul Roșu, deasupra Cheilor Bicazului, unde este probabil introdus. Se mai găsește și în lacul Gâlcescu (altitudine de 2.000 m). S-a introdus și în lacul de baraj de la Bicaz. În Lacul Roșu el s-
Păstrăv de lac () [Corola-website/Science/332037_a_333366]
-
Roșu, deasupra Cheilor Bicazului, unde este probabil introdus. Se mai găsește și în lacul Gâlcescu (altitudine de 2.000 m). S-a introdus și în lacul de baraj de la Bicaz. În Lacul Roșu el s-a hibridizat cu păstrăvul de munte, dar ocazional se mai întâlnesc exemplare de talie mare, având caracterele pure a păstrăvului de lac. Preferă apele largi, deschise (lacuri), adânci și de mare altitudine. Peștii tineri se ține mai mult la suprafața apei sau chiar în regiunea malurilor
Păstrăv de lac () [Corola-website/Science/332037_a_333366]