65,481 matches
-
casă a unui alt pădurar, (dotată cu cerberii lătrători aferenți), am ajuns într-o zonă tare vitregită de furia naturii. Încercam să-mi închipui șuvoiul de apă care erodase drumul, bucurându-mă de vremea bună de care aveam parte. Până acasă, de la Tupilați pe lângă Hanul Ancuței drumul îmi era cunoscut, îl făcusem cu bicicleta de multe ori, de aceea pot spune că nu a fost spectaculos. MIRCEȘTI, MICLĂUĂȘENI, BUTEA - 2010 Pentru a mă răzbuna pe ghionul (piciorul în ghips, imobilizare totală
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
că purta amprenta trecerii pe acolo a lui Ștefan cel Mare, prin monumentul ridicat la comemorarea celor 550 de ani de la înscăunarea sa, în amintirea bătăliei cu Vodă Aron - din 12 aprilie 1457, de aceea, chiar dacă doream să ajung acasă mai repede, nu l-am ocolit. Greu am ajuns la monument, localnicii, din păcate nu prea știau de existența lui. Ajunsesem în locuri apropiate de Roman (peste tot mai fusesem cu bicicleta, dar fără a traversa toate localitățile în aceeași
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
inundațiile de acum doi ani. Școala de Arte și Meserii de acolo, este o construcție solidă, iar biserica bănuiesc, o fi fost ferită, fiind mai sus. Nu știu cum de s-a erodat pământul așa vizibil pe drumul spre Luțca. Odată ajuns acasă, recunosc, am răsuflat ușurat fiindcă pedalasem mult la deal, nu coborâsem nicăieri de pe bicicletă, indiferent de dificultatea drumului; temperatura afișată era de 40° C. RECEA, BĂLUȘEȘTI - 2010 Contrar principiilor mele referitoare la mersul pe bicicletă (doar vara, în pantaloni scurți
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
doar vara, în pantaloni scurți), dumnică 12.09.2010, văzând de dimineață soarele, am hotărât poate ultima dată în acest an, să plec spre Ruginoasa. Pentru că fetița mea trebuia să revină împreună cu prietenul ei, spre prânz trebuia să fiu înapoi acasă; stând strâmb și judecând drept, pentru cei vreo sută de kilometri nu mi-ar fi fost suficiente trei-patru ore. Obiectivele știute mă tentau: castelul lui Cuza pe care-l văzusem când eram elev, și biserica (monumentală) catolică din Șcheia. Timpul
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
Recea), m-au trecut fiorii, gândind la dezastrul care-i obligase pe oamenii de acolo să se mute în case identice, după inundațiile din vară. Din Ion Creangă se zăreau, peste Siret, clădirile Romanului. Mă încadram bine în timp, ajungeam acasă înainte de orele 13.00. Peste Moldova, pe puntea care face legătura între oraș și Cotu Vameș, scândurile rare, uneori rupte, ca și îngustimea ei, obligau la mersul pe lângă bicicletă. Intrând în oraș, m-au năpădit amintiri din copilărie (pe bună
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
În ce fel? În rândurile care urmează veți afla povestea unei familii simple, la fel ca a multora care au suferit pe nedrept persecuțiile unui regim totalitar. Cu vârful degetului zdrelit și însângerat, călcând din ce în ce mai greu, mă grăbeam să ajung acasă. Era o liniște deplină, cu o noapte frumoasă și călduroasă. Dar, de undeva, din găurile nevăzute ale pământului, miasmele invizibile, otrăvitoare și ucigașe ieșind la suprafață din straturile cele mai infecte ale mlaștinilor, se alcătuiau în ființe cu chip de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
chip de om, executând o horă malefică și halucinantă, propagând nenorociri... Pământul de cutremura. Era o invazie extraterestră? Era dansul ritual al ielelor hotărâte să tulbure și să mutileze viața unor oameni pașnici și nevinovați? Vom vedea mai departe... 2. ACASĂ Când am ajuns acasă, era întuneric. Am deschis încet ușa de la tindă și am intrat. Nimic. Nicio mișcare. Mă așteptam ca mama să mă certe pentru întârziere. Dar nu s-a întâmplat așa. Mama, săraca, mergea și lucra cu ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
o horă malefică și halucinantă, propagând nenorociri... Pământul de cutremura. Era o invazie extraterestră? Era dansul ritual al ielelor hotărâte să tulbure și să mutileze viața unor oameni pașnici și nevinovați? Vom vedea mai departe... 2. ACASĂ Când am ajuns acasă, era întuneric. Am deschis încet ușa de la tindă și am intrat. Nimic. Nicio mișcare. Mă așteptam ca mama să mă certe pentru întârziere. Dar nu s-a întâmplat așa. Mama, săraca, mergea și lucra cu ziua pe la cei avuți. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
muncă, era frântă de oboseală. Dar nu avea parte de odihnă: trebuia să ne facă de mâncare, să ne spele, să ne îngrijească. Eram șase copii, șase copii care o așteptau pe mama lor, seară de seară, să se întoarcă acasă cu sufertașul de mâncare și pâinea, pe care le aducea bucuroasă și mândră ca pe două trofee câștigate într-o competiție internațională și pe care le oferea din toată inima, zi de zi, copiilor ei, pe care-i iubea nespus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
două puncte de verificare a persoanelor aduse de militari spre deportare. Aglomerația era mare, întrucât la halta comunei Gelu erau aduse și familiile din localitățile care nu aveau gară. Prin urmare, afluxul de oameni era puternic. Fiecare familie ridicată de acasă și prezentată în fața comisiei respective era însoțită de militarii care o aduseseră. Puhoi de lume. Dar peronul era gol. Ordine și groază. Ordine și spaimă. Ordine și teroare. Am fost opriți cam la 20 de metri distanță de punctul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
noastră înaintau, ridicam bagajele și mai făceam un pas. Și tot așa, cu înaintări și opriri succesive, am ajuns în fața punctului de verificare. Caporalul s-a oprit în fața ofițerului, i-a predat buletinul mamei pe care i-l luase de acasă, apoi ne-a prezentat pe toți cei șase frați. Acesta, după ce a notat datele din buletinul mamei, l-a pus într-un sertar. Apoi a întrebat-o pe mama numele fiecăruia dintre noi, începând cu cel mare, adică Mircea. După ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
care s-au cununat la o biserică ortodoxă. Mama a trecut de la catolicism la ortodoxism fără niciun regret și fără dificultate, deoarece mai multe sunt elementele care apropie cele două religii decât cele care le separă. Petrecerea a avut loc acasă, în noua locuință, în prezența unui grup restrâns de persoane, mai ales din prieteni de-ai tatălui meu, polițiști, cu soțiile lor, precum și câteva tinere, foste colege ale mamei, de la "Fabrica de nasturi". Mama a renunțat la munca din fabrică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
nu erau scandalagii, bătăi, tulburarea ordinii publice și a liniștii nocturne. Răufăcătorii îi știau de frică și fugeau de el ca dracul de tămâie... De altfel, era cunoscut ca un pugilist redutabil în boxul de amatori. Toată solda o aducea acasă la mama, făcând amândoi planuri de viitor și bucurându-se de prezentul fericit. A venit, apoi, cel mai important moment de după căsătoria lor: nașterea primului copil. Sarcina a fost dusă cu bine până la capătul celor nouă luni. Cu câteva zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și bapțea se îngrijeau de noi, cei patru copii. Mulțumită tatălui nostru, pentru care familia era pe primul plan, nu duceam lipsă de nimic. Era un om cu judecată, un om chibzuit, nu risipea nici un leu. Toți banii erau aduși acasă și destinați familiei. Se părea că era liniște și pace. Dar, din nefericire, ambele erau doar aparențe înșelătoare. Nourii amenințători ai războiului se profilau la orizont. Începea cea mai mare conflagrație mondială din secolul al XX-lea. Apocalipsa nazistă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dimensiunile și formele, batiste mototolite, mănuși desperecheate, pantofiori de copii și chiar păpuși. Totul era călcat în picioare, strivit și înecat în noroi. Vuietul avioanelor era tot mai puternic. Silvia m-a ținut tot timpul de mână, tot timpul, de acasă și până la tranșee. Hai, Titi, să coborâm. Dă mânuțele la mine. Așa. Ținându-mă strâns de mâini, mi-a dat drumul, ușor, pe marginea șanțului, până jos. Mama și bapțea au procedat al fel cu frații mei și acum eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
îmi străluceau, aveam temperatură, iar picioarele au refuzat să-și mai facă obligația de cărăuși, astfel că mama a oprit o birjă și ne-am îndreptat spre spital. Doctorul m-a consultat, i-a eliberat mamei rețeta și am plecat acasă. Două săptămâni de zile Silvia a stat la căpătâiul meu și m-a îngrijit. M-a hrănit cu lingurița, îmi pregătea ceaiul, îmi dădea cu regularitate medicamentele, vorbea cu mine și mă încuraja, constituind un neprețuit suport moral: era îngerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
dai voie mie și lui Titi să ne plimbăm puțin prin parc, iar apoi să vizităm Grădina Zoologică? Vă dau voie, draga mea, însă fratele tău nu e complet vindecat. Prin urmare să nu-l obosești și să veniți repede acasă. Da, mama, să n-ai nici o grijă, așa vom face. Mama ne-a dat bani de intrare și am plecat spre "Parcul Bibescu". Era o vreme minunată. Străzile însă erau pline de moloz, cărămizi, geamuri sparte, bucăți de acoperiș cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
prin Marin Preda: Dacă dragoste nu e, nimic nu e. (Ep I, Co 13) Dar timpul rezervat plimbării prin parc și vizitării grădinii zoologice se epuizase. Ce repede a trecut timpul, nu-i așa, Titi? E momentul să ne întoarcem acasă. Hai, Titi, hai repejor, să nu întârziem și s-o necăjim pe mama! 14. ROMANEȘTI sau ÎNCEPUTURILE EȘECURILOR PERPETUE ȘI LAMENTABILE Din dorința de a scăpa de bombardamente și adăposturi, dar mai ales de nesuferitele tranșee în care puteai contracta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lor. Silvia nu avea baticul la ea. Ploaia îi udase părul ei blond și frumos din care se desprinsese o șuviță ce se odihnea rebelă pe fruntea șiroind de apă. Hai, Titi, că plouă din ce în ce mai tare! Hai, fuga, să mergem, acasă. Mi-e frig! Da, Silvia, hai, repede! Ploua. Sub acțiunea ploii, pământul se muiase. Sutele de picioare, care încălțate, care desculțe, l-au călcat, l-au sucit și l-au răsucit, încât acum cu puțină pleavă și paie era tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Sub acțiunea ploii, pământul se muiase. Sutele de picioare, care încălțate, care desculțe, l-au călcat, l-au sucit și l-au răsucit, încât acum cu puțină pleavă și paie era tocmai bun de făcut chirpici. În sfârșit, am ajuns acasă. 16. RĂCEALA Mama și bapțea erau deja în alertă. Tu, Rozinka, unde stau copii ăștia pe ploaie? N-ar fi mai bine să te duci după ei? Ce spui? Da, mama, ai dreptate. Uite, iau umbrela și plec. În momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
inflamație a meningelui, adică meningită. Grav. Foarte grav. Dădeau neputincioși din colț în colț: nu exista încă un medicament atât de puternic încât să învingă boala. Tata s-a dus să se învoiască de la comisarul-șef, iar mama a venit acasă pentru a vedea ce facem noi, restul copiilor și, desigur, bapțea. Dar, în același timp, a venit și cu intenția de a-i duce Silviei schimburi pentru pat, precum și o pernuță, după cum îi spusese mama lui bapțea. Medicii au decis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
picioare. Înșira cuvinte ininteligibile. Cu un ultim efort disperat a ajuns până la marginea patului metalic: picioarele i-au căzut pe dușumea, iar asistentele au rămas fără grai când sora mea a pronunțat de câteva ori la rând un singur cuvânt: Acasă... acasă... acasă... Când mama a intrat în rezervă, Silvia tocmai plecase în călătoria fără întoarcere, iar asistentele, plângând, se străduiau să-i așeze corpul plăpând în pat. Se terminase. Văzând trupul neînsuflețit al Silviei, mama a scos un țipăt sfâșietor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Înșira cuvinte ininteligibile. Cu un ultim efort disperat a ajuns până la marginea patului metalic: picioarele i-au căzut pe dușumea, iar asistentele au rămas fără grai când sora mea a pronunțat de câteva ori la rând un singur cuvânt: Acasă... acasă... acasă... Când mama a intrat în rezervă, Silvia tocmai plecase în călătoria fără întoarcere, iar asistentele, plângând, se străduiau să-i așeze corpul plăpând în pat. Se terminase. Văzând trupul neînsuflețit al Silviei, mama a scos un țipăt sfâșietor și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cuvinte ininteligibile. Cu un ultim efort disperat a ajuns până la marginea patului metalic: picioarele i-au căzut pe dușumea, iar asistentele au rămas fără grai când sora mea a pronunțat de câteva ori la rând un singur cuvânt: Acasă... acasă... acasă... Când mama a intrat în rezervă, Silvia tocmai plecase în călătoria fără întoarcere, iar asistentele, plângând, se străduiau să-i așeze corpul plăpând în pat. Se terminase. Văzând trupul neînsuflețit al Silviei, mama a scos un țipăt sfâșietor și s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lor era "economie". Chiria, mâncarea, îmbrăcămintea, acestea erau problemele arzătoare ce trebuiau rezolvate permanent. Cât privește școala mamei, în atare condiții de pauperitate, nu putea fi vorba de continuarea studiilor. Fiind slăbuță și bolnăvicioasă, patronul a trimis-o pe bapțea acasă. Obligată să-și vândă căsuța în care stăteau, pentru a face rost de bani, s-au mutat într-un imobil cu chirie într-o hărmălaie insuportabilă și un haos înfiorător. Imaginați-vă: douăzeci de locuințe la parter, douăzeci de familii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]