65,481 matches
-
net superioară față de precedentul loc de muncă. Așa s-au scurs câțiva ani buni de zile, până în momentul în care tata s-a îndrăgostit de mama și, precum v-am relatat mai sus, i-a făcut mamei mele prima vizită acasă, oferindu-i o cutie cu ciocolată, un imens buchet cu trandafiri și cerând-o tot atunci de soție. Vă spuneam că mama venise într-o fugă până acasă pentru a vedea ce facem noi, copiii și bapțea, dar în același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
v-am relatat mai sus, i-a făcut mamei mele prima vizită acasă, oferindu-i o cutie cu ciocolată, un imens buchet cu trandafiri și cerând-o tot atunci de soție. Vă spuneam că mama venise într-o fugă până acasă pentru a vedea ce facem noi, copiii și bapțea, dar în același timp să-i ia Silviei niște schimburi curate de pat și pernuța care îi era tare dragă, în speranța că, poate, Domnul se va îndura de fetița ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
trecându-și brațele pe sub spatele ei. Nu era grea. Se ghemuise cât o năfurică sub rochia ei de culoarea doliului, așteptând, cuminte și răbdătoare, să i se facă cele creștinești de cuviință. Nu se grăbea. Avea în fața ei Eternitatea. Ajunși acasă, au deschia poarta, au intrat în curte și au depus-o binișor în patul din camera ei. Două vecine bătrâne îi privegheau corpul pentru a-i ține de urât cu lumânările aprinse la căpătâi. Frații mei mai mari Mircea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
scăpau capul în jos, mai bolboroseau câte ceva, dar care își făceau cu maximum de competență trista lor misiune, părinții mei deja intraseră în posesia certificatului de deces al Silviei și, prin bunăvoința conducerii spitalului, obținuseră o mașină pentru a aduce acasă corpul ei neînsuflețit. Nici mama, nici tata nu știau nimic de cele întâmplate acasă. Tata a coborât și a deschis poarta să intre mașina în curte. Zgomotul mașinii m-a făcut să ies din bucătărie în pridvor, de unde le-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
competență trista lor misiune, părinții mei deja intraseră în posesia certificatului de deces al Silviei și, prin bunăvoința conducerii spitalului, obținuseră o mașină pentru a aduce acasă corpul ei neînsuflețit. Nici mama, nici tata nu știau nimic de cele întâmplate acasă. Tata a coborât și a deschis poarta să intre mașina în curte. Zgomotul mașinii m-a făcut să ies din bucătărie în pridvor, de unde le-am comunicat plin de importanță: A murit bapțea! Fie din cauza motorului mașinii, fie că mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a venit și el și privea neputincios și umilit refuzul boilor și încercările nereușite ale căruțașului de a-i determina să pornească, în ciuda loviturilor de bici aplicate cu strășnicie pe spinarea lor. Asta era. Silvia nu voia să plece de acasă. Da, asta era! Se ceruse "acasă" de pe patul de spital. Acum, odată ajunsă "acasă", nu mai voia să plece. Primele care au furnizat această explicație și au tălmăcit, în limbaj explicit, comportamentul nefiresc al animalelor, au fost, firește, bătrânele. S-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
neputincios și umilit refuzul boilor și încercările nereușite ale căruțașului de a-i determina să pornească, în ciuda loviturilor de bici aplicate cu strășnicie pe spinarea lor. Asta era. Silvia nu voia să plece de acasă. Da, asta era! Se ceruse "acasă" de pe patul de spital. Acum, odată ajunsă "acasă", nu mai voia să plece. Primele care au furnizat această explicație și au tălmăcit, în limbaj explicit, comportamentul nefiresc al animalelor, au fost, firește, bătrânele. S-au mai întâmplat, maică, s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ale căruțașului de a-i determina să pornească, în ciuda loviturilor de bici aplicate cu strășnicie pe spinarea lor. Asta era. Silvia nu voia să plece de acasă. Da, asta era! Se ceruse "acasă" de pe patul de spital. Acum, odată ajunsă "acasă", nu mai voia să plece. Primele care au furnizat această explicație și au tălmăcit, în limbaj explicit, comportamentul nefiresc al animalelor, au fost, firește, bătrânele. S-au mai întâmplat, maică, s-au mai întâmplat și altă dată asemenea lucruri. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a luat unealta ucigașă, apoi, cu o voce calmă și chiar bucuroasă, ca și cum i-ar fi reușit o afacere deosebit de profitabilă, a zis: De-amu am isprăvit șî cu aista, n-o sî mai mânânși căcat. Hai, măi țâcî! Ajunși acasă, a pus lanțul sub prispă alături de bățul plin de sânge și a intrat în căsuță, văzându-și mai departe de treburile ei, ca și cum cele întâmplate erau lucruri perfect normale, intrând în desfășurarea firească a evenimentelor cotidiene. "S-a prăbușit vecia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Dar ce blond ești, măi copile, parcă a coborât soarele în părul tău! Ia loc aici la masă și să vedem despre ce e vorba, ce mesaj ne aduci? Te-a trimis bădia Vasile? Nu, domnu' Răzmeriță, tata nu-i acasă. Mama vă roagă frumos să-i oferiți o icoană pe care s-o așeze în camera copiilor. Vai de mine! În camera copiilor, zici? Da, domnu' Răzmeriță. Prea bine. Dar ia spune-mi: mă refuzi dacă te servesc cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
roate. Pachetele erau deja făcute, conținând tot ce trebuia să primim. Stăteam la rând ca toți ceilalți. Mama a semnat de primire și am pornit spre casă. Fiecare dintre noi avea de cărat câte ceva, întrucât coletele erau multe și grele. Acasă, în bucătărie, cu ochii ațintiți la mâinile mamei, așteptam să vedem ce bunătăți am primit de la americani... Pe masă, se revărsau, ca din Cornul abundenței, o mulțime de alimente: făină de grâu, de porumb, orez, unt, ulei, halva, cafea, cutii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și din acest motiv, mama îl iubea foarte mult. În lungii ani de închisoare comunistă, când tata era departe de noi, mama ne spunea adeseori: Mircea este cel mai mare. Să-l ascultați cu toții, pentru că atâta timp cât părintele vostru nu-i acasă, el îi va ține locul. Ați înțeles? Sper! Nimeni n-are voie să iasă din cuvântul lui. Eu mă duc la muncă, iar voi să-l ascultați fără să crâcniți. Sper că ne-am înțeles! Dar Mircea nu a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
mă întorc decât seara, târziu... Copiii noștri rămân singuri, numai cu "îngerii păzitori". Ce să fac? Ce pot face? Trebuie să le aduc seara de mâncare și să le las și pentru a doua zi. La amiază nu pot veni acasă. N-am voie. Pauză, atât cât să apuc să mănânc. Mi se rupe inima când mă gândesc la copiii noștri, la faptul că trăiesc și cresc fără tatăl lor, fără stâlpul familiei. Acum ar fi avut nevoie de tine mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de crescut, că ești NEVINOVAT, că nu ai făcut niciun rău în viața ta, că nu ți-ai făcut decât datoria de polițist, că ai fost cinstit, că n-ai furat și n-ai omorât pe nimeni, că te-așteaptă acasă șase copii dezorientați, care au nevoie de mâncare și de un adăpost... Vasilică, Vasilică! Întoarce-te degrabă, că mi-e tot mai greu fără tine, iar copiii întreabă mereu unde ești și de ce nu vii acasă... Dragul meu Vasilică, dragul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
nimeni, că te-așteaptă acasă șase copii dezorientați, care au nevoie de mâncare și de un adăpost... Vasilică, Vasilică! Întoarce-te degrabă, că mi-e tot mai greu fără tine, iar copiii întreabă mereu unde ești și de ce nu vii acasă... Dragul meu Vasilică, dragul meu soț, noapte bună, noapte bună! N-a mai putut rezista: șuvoaie de lacrimi amare îi inundau ochii și se prelingeau, fierbinți, pe obrajii care nu mai erau tineri și începuseră să aibă crestături, riduri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
și de perspectiva nebuloasă a zilei de mâine, mama a adormit cu bărbia în piept, rezemată cu spatele de peretele vagonului, avându-i în stânga și în dreapta sa pe cei doi mezini ai familiei, Bebi și Țuki, visându-1 pe tata întors acasă și jucându-se cu copiii pe care-i iubea atât de mult... Mama! Un monument de răbdare, de suferință, de luptă neîncetată, de speranțe spulberate... Nouă ani! Nouă ani de închisoare severă, cu regim de exterminare pentru tata. Nouă ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
însă n-are unde să-și plece capul. (Matei 8:20) Nici noi nu aveam unde să ne punem capul. Ce era de făcut? Ce? Cui să ne adresăm? Cui să-i cerem ajutor? Lui Dumnezeu?? Nu, Dumnezeu nu era acasă. Plecase în concediu de odihnă pe Coasta de Azur, la țărmul Mării Mediterane, pentru a se mai odihni puțin, dar, mai ales, pentru a-și trata afurisitul ăla de reumatism care-l chinuia îngrozitor și din a cărui cauză îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ieși din bordei. În prelungirea celor trei trepte, la un interval de 50 de centimetri, a fost bătută cu țăruși câte o scândură: în intervalul dintre scândură și perete s-au pus paie, iar peste paie, păturile. Perne aveam de acasă. Tot de paie. În partea stângă, dormeam noi, cei patru frați: Mircea și Lică aveau capetele spre interiorul bordeiului, iar eu cu Sandu aveam capetele spre ieșire. Prin urmare, dormeam picioare la picioare. Dincolo, la fel, mama, cu Bebi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
spune că președintele Americii este omul numărul unu de pe planetă. Pentru noi, atunci, domnul doctor Gomoiu era cel care deținea, fără niciun dubiu, locul numărul unu din lume. Datorită lui, și numai datorită lui, mama se întorcea zi de zi acasă cu feliuțele de pâine și sufertașul de mâncare. Când se apropia ora de sosire a mamei de la spital, toate lichidele din pântecele noastre: sucuri gastroduodenale, gastrointestinale, stomacale și de care natură or mai fi fost, provocau o tulburare periculoasă însoțită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
binefăcătoare. Deodată, mi-am dat seama. Dar Tu ești.... Da, Eu sunt. Oooo, Doamne! Bea, copile, așa. Acum totul e bine. Nu uita: ori de câte ori vei fi în necaz, te voi ajuta. E suficient să-Mi pronunți numele. Acum întoarce-te acasă. Toți ai tăi te așteaptă. Du-te! Lângă culcușul meu, mama și frații se uitau la mine cu teamă și speranță. Într-un târziu, am deschis cu anevoie ochii, auzindu-l pe Mircea: Ce faci, măi, Bălule, ne-ai speriat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
un lagăr în aer liber, cu o suprafață de 15 kilometri pătrați, păziți permanent de 20 de milițieni cu câini-lupi de urmărire, cu domiciliu obligatoriu pe buletin, nevoiți să suportăm un mod de viață mult mai aspru decât cel de acasă și să ne supunem unor norme de conduită impuse de un guvern pro-bolșevic. Se mai impune o constatare dureroasă: atât rușii, sub a căror ocupație ne aflam, cât și slugile lor românești aparțineau aceleiași religii care are drept fundament iubirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
aici", așa să pătimească ticăloșii "dincolo"! Caută-i în ordine alfabetică și aruncă-i în Iad așa cum scrie în Cartea Ta: acolo unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Atât am vrut să-Ți spun. Acum mă întorc la mine acasă. Îți mulțumesc din suflet că ai avut răbdare să mă asculți. Slavă Ție, Doamne! ...Babica pleca la drum cu mănunchiul de spice de grâu, ca o mărturie a faptului că, toată viața lui, omul cultivă cu asiduitate această plantă erbacee
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
este cartea de vizită a celor vii, reflectând într-o mare măsură atât spiritul gospodăresc al parohului și enoriașilor, cât și, mai ales, dragostea și respectul postum acordate celor care "locuiesc" deja acolo. Aici, iarba și buruienile erau la ele acasă, iar vișinii și corcodușii, nucii stufoși, ca și salcâmii înalți, viețuiau peste tot în bună înțelegere. Calul a târât cu anevoie căruța pe o alee hârtopită, lângă o margine a gardului cârpocit cu sârmă ghimpată, unde așteptau nepăsători groparii, tolăniți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
zeitate caricaturală și hibridă, de culoare roșie țipătoare: materialismul dialectic și istoric. Asta era! Întregul perimetru ocupat de populația deportată, și care, în final, va purta denumirea de Bumbăcari, devenise un șantier. Oamenii munceau cu îndârjire pe ambele fronturi: și "acasă", și la "voluntară". Se produsese o emulație atotcuprinzătoare, nedeclarată, însă, și nerecunoscută ca atare: fiecare familie dorind să abandoneze cât mai degrabă bordeiul strâmt, mucegăit și întunecos, pentru a se muta într-un spațiu curat, aerisit și luminos: o casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
putere demențială, înțepând, tăind, șfichiuind făptura umană care lupta disperată să ne salveze de la un dezastru iminent. Era o nouă versiune a lui Haciaturian, de dimensiuni urieșești, neobosită și impresionantă. Cu capul descoperit în vijelia vântului, așa cum se repezise de acasă, cu pieptul rezemat de horn și mâna dreaptă introdusă până la umăr, scotea cu anevoie vreascurile bine înțepenite, călcate și presate de ciori, peste care se depuseseră bucăți de chirpici dislocate de ghearele puternice ale înaripatelor negre. Amestecul acesta de pământ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]