65,481 matches
-
publicate de mine recent. Lucrez tot la refacerea Yoga. În realitate, rescriu această carte de la un capăt la altul. Cât de dificil este să plătești păcatele tinereții!1... Nu văd aproape pe nimeni. Sunt tot timpul la Musée Guimet și acasă. În mai, voi petrece o săptămână la Frobenius Institut, unde Jensen 2 mi-a cerut să țin o conferință 3. Multe gânduri bune din partea soției mele. Prezentați-i omagiile mele dnei Wikander și credeți-mă, dragă prietene, al dvs. foarte
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
astăzi din nou. Veți primi mai multe informații precise (onorariu, cheltuieli de voiaj etc.) direct de la Haskșellț Lectșuresț Committee, de îndată ce-i comunicați bătrânului dvs. prieten opțiunea dvs. (între datele sugerate). Noi preferăm toamna sau iarna, fiindcă primăvara majoritatea studenților rămân acasă (pentru a lucra?... tare mă îndoiesc). Azi am primit cartea magnifică a lui Gșeorgesț Dșumézilț2. Sunt nebun de bucurie! Textul șconferințelorț dvs. Hșaskellț Lșecturesț va fi publicat la Chicago University Press (bineînțeles, cu drepturi de autor etc.). Vă trimit prima
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
Pe lista măreață purtîndu-mi condeiul/ Semnez: George Lesnea poet R.P.R.", al doilea, Cîntec pentru pace: Cînd tainic pe holde cad umbre-n apus/ Și freamătul muncilor tace,/ Se lasă pe-ntinderi un farmec nespus/ Și holdele cîntă: Vrem pace!// Pe-acasă din fabrici cînd seara plecați/ Și vraja mașinilor tace,/ O clipă la poartă tăceți și-ascultați./ Mașinile cîntă: Vrem pace!// Copii de școală în grupuri cînd vin/ Prin parcuri voioși să se joace,/ Privește-i și-ascultă-li-le rîsul senin/ Căci rîsul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
motiv de cazier politic al tatălui. Ilie Alexoaie (n. 1929), agricultor din Roma, s-a revoltat împreună cu alți săteni în contra comuniștilor, veniți în 12 iunie 1949, pentru a-i lămuri să-și comaseze pămînturile. Tatăl va fi arestat și adus acasă pentru a-l aresta și pe fiu. Se va ascunde și va sta fugar pînă în 1971, în total 22 de ani și 4 luni. Asemănător cu Pan M. Vizirescu. "Pe 25 octombrie 1971, narează Ilie Alexoaie, a murit mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Aflăm în dicționarul Șăineanu, la victimă, alineatul 2, următoarea definiție: persoană care suportă pe nedrept ura, nedreptatea, violența etc. cuiva; persoană care este sacrificată intereselor cuiva. Gheorghe Anghelache (n. 1921), absolvent al școlii de subofițeri, în 1946 părăsește armata, revine acasă, în satul Corni. În 1948 se reintegrează organizației Gruparea albastră, ce avea ca principală activitate redactarea și difuzarea de manifeste prin care populația era îndemnată să nu treacă la colectivă. Manifestele, realizate artizanal, vor fi împrăștiate nu doar în zona
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de mine, iar afară era vai de noi! Cîteodată, am suferit afară, mai mult decît în pușcărie. Lucram în fabrica de confecții. Primeam, o dată pe lună, un premiu de 80 de lei. Un imbecil, un analfabet, mi-a tăiat premiul. Acasă mă aștepta o soție bolnavă și un copil, căruia trebuia să-i dau de mîncare... O durere a mea a fost și aceea că nu am putut termina facultatea. După arestare, m-au exmatriculat. Cînd, după eliberare, am cerut reînscrierea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mărturisește, de nu mai știam cine-s. M-a bătut. Dar mai ales pe frații mei i-a bătut. Căpitanul acela era crunt. Am stat o lună în anchetă. Cînd am ajuns la Galata, la Iași, credeam că am ajuns acasă, că era liniște. Numai că erau niște ploșnițe cît unghia". Pe baza unor mărturii mincinoase este condamnată la 6 ani de închisoare, iar fratele Gheorghe, care a asistat la revoltă, cu mîinile încrucișate, va primi pentru nimic, 10 ani, fratele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fără jertfa și luptele proletariatului". Aserțiune comentată nu fără ironie de traducătorul lui Dostoievski: "Perfect și continuu eroică, muncitorimea rămîne eroică și în prezent, prin simplul fapt că se duce la lucru, spre deosebire de scriitorul care își alcătuiește compunerile la el acasă și nu trebuie să circule cu tramvaiele supraaglomerate la ore de vîrf". În sprijinul acestui adevăr ineluctabil se ridică o voce de maximă competență, G. Călinescu: Cred că asupra tuturor chestiunilor profesionale primează o calitate pe care ar trebui s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
îl trimite la închisoare, precum mama lui Ștefan cel Mare pe domnitor la bătălie, e remarcabilă. În 31 decembrie 1959, revenit de la Securitate, după nararea celor petrecute, Tatăl, bătrînul evreu de 82 de ani îi spune: "Ce-ai mai venit acasă, nenorocitule? Le-ai dat impresia că șovăi, că poate să încapă și posibilitatea să-ți trădezi prietenii. În afaceri, cînd spui lăsați-mă să mă gîndesc înseamnă că ai acceptat. Pentru nimic în lume să nu primești a fi martor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Pilduitoare este, dintre cărțile Veterotestamentare și cu totul opusă Legămîntului cel Nou, Cartea lui Ezdra prin exclusivismul și rasismul ei avant la lettre, rasismul biblic: Ce se cuvenea să facă iudeii, comentează autorul eseurilor din Prin alții spre sine, întorși acasă din lungă și grea robie? Să cînte și să se veselească? Cîtuși de puțin. După ce ajutorul vecinilor a fost respins de foarte de sus ("Nu se cuvine să zidiți împreună cu noi casa Dumnezeului nostru, ci numai noi singuri vom zidi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a avut o copilărie nefericită, de la 12 ani intră copil de trupă, unde servește pînă la invazia sovietică, apoi intră în mișcarea bolșevicilor, participă la măsluirea alegerilor din '46. Tatăl încearcă să-l recupereze de sub influența comunistă, să-l aducă acasă, unde să aibă grijă de gospodărie. Vor locui împreună între '47 și '48. Tatăl schimbă în acest interval cîteva concubine. Vechii tovarăși îl ceartă că i-a părăsit, atenționîndu-l că tatăl îi distruge a doua oară viitorul. La începutul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
La drept comun, da. Umbla familiile pe la procuratură, se interesau, aflau decesul și procuratura trebuia să intervină. La ceilalți, dacă mai umblau, se răspîndea "A fost bolnav" la cauza decesului. Lua act de acolo, că la fiecare deținut se trimitea acasă o înștiințare, la un an, la șase luni. Semna medicul. Dar la Spitalul 9 eu cred că Tomorug n-a semnat nici un deces. Eu am nimerit o dată în actele alea. Dar nu știam eu atunci că acum o să fie interesant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Nu total, nu total. Dar unu ca Arghezi?... Eu nu cred că ce se petrecea în închisori era secret și ei nu știau. Cineva din prietenii lui nu trecuse pe acolo? Nu-i venea la ureche? A dispărut unu de acasă, l-a luat, l-a ridicat. El nu se trezea, nu se întreba cine l-a luat? Sau poate că apropiați de-ai lui. Plecau unii că erau tracasați, lăsau casă, avere, lăsau tot, numai să scape. Eu spun că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
strămutați, Emil Birdean, își amintește: "În 18 iunie 1951, la ora 5 dimineața am fost dislocat, împreună cu familia, Birdean Ilie, Birdean Marița, mama și tata, Birdean Emil, Birdean Victoria, Birdean Viorica și Birdean Sidonia și Birdean Ghiță, care a fost acasă, venit de la școală. La ora 5 dimineața a bătut în poartă și ne-a scos pe toți din pat și ne-a spus: dumneavoastră, împreună cu familia dumneavoastră, sînteți ridicat din această parte a țării și veți merge în altă parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
se ude. Dar era o căldură în balta aceea foarte mare. Atunci în iunie, 25, cînd am ajuns noi. Stăteam și ne uitam, toți vecinii, unul la altul: ce căutăm noi în Balta Brateș, cînd noi avem case de locuit acasă, ce crime am făcut, ce păcate, ce rele am făcut noi în viața noastră? Majoritatea dintre tineri atunci, din generația mea, și mai mici, și mai bătrîni am fost pe front, am luptat pe front. Am venit de pe front necăjit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
grînar al țării. S-au întîlnit aici, sub povara necazului, bucovineni, bănățeni, macedoneni, nemți, aromâni, turci, sîrbi, cugulani, basarabeni. Au stat în deportare minim cinci ani, dar unele familii au ajuns la zece și cincisprezece ani. Cînd s-au întors acasă, urmau alte prigoane: copiii nu erau primiți în școli, tinerii în facultăți, bunurile, casele și pămînturile nu s-au mai restituit" (L.H.L.). Urmarea deportărilor a fost doar ruina generalizată, de altfel unicul efect al comunismului, ruină economică, ruină fizică, ruină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Stau mărturie documentele păstrate de fiul ultimului primar român din Mahala, dr. Gheorghe Nandriș, și cartea unei țărănci, soră cu tatăl doctorului, Ana, Anița Nandriș, căsătorită Cudla. Va fi deportată împreună cu cei trei copii mici dincolo de cercul polar. Se întoarce acasă în 1960, după douăzeci de ani. Aici așterne pe hîrtie, într-un caiet, întreaga odisee a familiei și satului lor. Manuscrisul va fi predat vărului Gheorghe Nandriș, care o vizitează în 1982, pentru a fi publicat cînd va fi cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Douăzeci de ani în Siberia va fi publicată în 1991 și va lua, post-mortem, premiul Academiei Române, "Lucian Blaga". "Dincolo de Cercul Polar, o femeie din Bucovina încerca să reziste. Mereu cu speranța, timp de douăzeci de ani, că se va întoarce acasă primăvara, asemenea rîndunicii la cuibul pe care l-a lăsat gol. Ne întrebăm astăzi, după aproape șaizeci de ani de la momentul deportării bucovinenilor în Siberia, de ce foștii prizonieri ai terorii, cum îi numea recent George Bush, nu mai vorbesc bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de studenți (perioadă în care l-a cunoscut și admirat pe Horia Sima faptul că i-a sprijinit pe tineri după înăbușirea rebeliunii legionare îl va costa ani grei de detenție), Alexa Pop, dar și preocupărilor mărunte despre cele de acasă administrativ-gospodărești nefinalizate, capabile a-l sustrage din malaxorul concentraționar: "Am trecut cu bine prin ancheta sălbatică a locotenentului-major Voicu, datorită gîndurilor mici. Nu faptul în sine al arestării, nu perspectiva condamnării, eventual a morții, mă urmăreau, ci cartea împrumutată de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ban maică-sii, după câte făcuse pentru el. O mințea c-o duce nemaipomenit de bine, că la București viața nu-i chiar așa de scumpă față de pro- vincie, cum zvoneau răutăcioșii, iar la cantină se gătește mai ceva ca acasă. „De nu s-ar acri pe drum, ți-aș aduce un pireu de la tanti Jenuța, de la bufetul nostru, ți-ar lăsa gura apă și nici nu ți-ar veni a crede că din cartofi e făcută minună- ția. Curat delicatesă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
să închidă ochii nici măcar preț de câteva secunde. Pentru că micuțul Cristi îi promisese în atâtea rânduri că o să-l facă mândru, dacă va alege calea lui, și nu cariera de inginer, așa cum i-o plănuiseră părinții. Seara, când toți erau acasă și Cristi se juca în camera lui de-a orchestra, creând în mintea sa fragedă viori, contrabasuri și cine știe ce instrumente, unele nici măcar inventate, din linguri, mături și polonice, dacă taică-su intra și-l surprindea făcând pe dirijorul, mișcând hotărât
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
presa ? Nu ieși în lume, amice ? Doar nu stai la cămin toată ziua în București. — Ei, mă știi doar... Nu prea te descurci cu banii să-nțeleg, schimbă Mihail repede subiectul. — Mă descurc, mai predau la studenți. Mai iau de-acasă ce-mi trebuie, dar știi tu... Știu, știu, nici mie nu îmi merge așa bine... Anul ăsta parcă a fost blestemat, îți jur, Cristiane. Parcă nu s-a legat nimic, pe nicio parte. — Că bine zici ! Așa-i și la
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
poate ? Dar ce, vrei să și mergem ? — În câteva ceasuri, ziceam. Pân-atunci mai vreau să mă văd cu cineva. Că mâine am și plecat. — Unde-ai și plecat ? se miră Cristi. — Nu stau mult în oraș, mâine mă duc acasă, la Brăila. Apoi trebuie să trag o fugă la Constanța. — Ah, cât te invidiez ! Mi-e un dor năprasnic de casă și știi, știi bine cât iubesc marea când e toamnă. — Pff, n-ai de ce să mă invidiezi, Cristiane, crede
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
taică-su tocmai intră peste el să-l asculte. Păi, ce faci, tată ? Tocmai acum te-ai oprit, când ți-a venit publicul ? râde Gheorghe Vasile, și imediat îl sărută pe obraz. Hai, mai cu patos, de când așteptam să ajung acasă să mă liniștesc cu-o romanță. — Da’ mi-e aiurea, tati, să cânt cu tine de față. Eu cânt singur. — Păi, ce fel de cântăreț ești tu, Cristi, tată, dacă nu poți să-i cânți unui om măcar ? Omului care
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dat crezare planurilor sale de a veni la București și de a cânta la Operă. L-a susținut din greu pentru mutarea în marele oraș și intrarea la Conservator, chiar dacă sufletul ei a fost sfâșiat când Cristi a plecat de acasă. Nu i s-a arătat niciodată plângând, ci zâmbind, încărcându-l mereu cu un entuziasm și o determinare care puteau muta munții din loc. Și i-a spus atunci Cristi, înainte s-o îmbrățișeze și să plece la gară, că
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]