KorAP: Find »[drukola/base=întotdeauna & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...225 226 227 ...1998 >

49,940 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303

apelului la familie și comunitate, ca instrumente ale politicilor publice, pot fi: • familia și comunitatea asigură o îngrijire mai adecvată a membrilor săi, fiind în același timp o problemă de responsabilitate și solidaritate interumană; • apelul la familie și comunitate primește întotdeauna un sprijin politic puternic; • costurile pe care trebuie să le suporte guvernul sunt foarte reduse, constituind ajutoare de tipul alocației pentru copii (A. Miroiu, 2001, p. 150). Tendința de a face apel la familie și comunitate este cu atât mai

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
plătite privind familia se schimbă în favoarea celor remunerate 4, familia nu-și mai satisface nevoia de servicii doar prin efort propriu direct, ci apelează contra cost la realizarea lor în afara casei sau antrenând forță de muncă pe care o plătesc. Întotdeauna o persoană emancipată, care a beneficiat de drepturi și libertăți, nu a fugit, în plan personal, de responsabilitățile pe care le avea, ci dimpotrivă, și le-a asumat cu mai multă luciditate și le-a receptat ca fiind mai puțin

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
de față, și a prejudecăților pe care le-am deprins în viața de fiecare zi. Sunt situații când prejudecățile funcționează ca parte a unui cadru simbolic mai larg, ca rezultante ale unor mituri. Mitul, de orice natură ar fi, este întotdeauna un precedent și un exemplu, nu numai în raport cu acțiunile („sacre” sau „profane”) ale omului, ci și în raport cu propria lui condiție; mai mult: un precedent pentru modurile realului în general. (M. Eliade, 1992, p. 381) Miturile au o puternică încărcătură de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
sfera privată. În manualele alternative, care funcționează în prezent, familia este prezentată după tipicul familiei din secolul al XIX-lea. În cazurile ceva mai apropiate de realitatea imediată a copiilor, modelul familiei tradiționale este predominant: tata tocmai vine de la serviciu (întotdeauna unul important, el apare în multe ipostaze admirate de copii, ca aviator, de pildă), fie citește ziarul, apărând ca un fel de vizitator din sfera publică, vizitator care va facilita accesul copiilor în aceasta, în timp ce mama, o prezență bănuit permanentă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

inexpresivă sau gravă. Mai avea, În afară de acesta, și un alt surâs, mult mai neliniștitor, pe care Îl păstra pentru momentele de pericol ori de tristețe: o strâmbătură pe sub mustață, care i-o deplasa spre colțul stâng al gurii, și care Întotdeauna părea amenințătoare ca o Împunsătură de spadă - de altfel aceasta urma numaidecât -, sau funebră ca o presimțire când apărea după câteva sticle de vin, din acelea pe care căpitanul obișnuia să le golească de unul singur În zilele-i de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
În bezna străzilor neluminate. Dar pe acolo nu erau locatari și nici nu părea să fi existat vreodată; totul era cufundat În tăcere. Eventualii bandiți și asasini nu-l puteau surprinde cu ușurință pe Diego Alatriste, care, prevăzător, Își lua Întotdeauna măsuri de apărare. Pe de altă parte, foarte de timpuriu Învățase un principiu de bază al viețuirii și supraviețuirii: dacă Îți propui, tu Însuți poți deveni la fel de periculos ca oricare altul, ba mai abitir. Cât despre Întâlnirea din noaptea aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
la corp. Față În față. Treaba asta cu față În față era importantă, cel puțin pentru el; pentru că Diego Alatriste, spre deosebire de mulți spadasini care Își vindeau serviciile, nu Înjunghia niciodată omul pe la spate. E adevărat că nici nu-i lăsa Întotdeauna răgazul să se pună În gardă cum scrie la carte; dar nu-i mai puțin adevărat că niciodată nu străpunsese pe nimeni care să nu fi fost Întors către el și cu spada scoasă din teacă, exceptând vreo santinelă olandeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ne-ați omorât azi domnia voastră, pe stradă, zise cu mare seninătate englezul În spaniola lui cu puternic accent străin, adresându-i-se parcă mai mult lui Guadalmedina decât căpitanului. — Îmi pare rău, răspunse Alatriste liniștit, Înclinându-și ușor capul. Nu Întotdeauna suntem stăpâni pe loviturile noastre de spadă. Englezul Îl mai privi țintă câteva clipe. În ochii lui albaștri, un aer disprețuitor luase locul spontaneității surprinse din primele momente de după lupta din fundătură. Avusese timp să rememoreze, și ideea că fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și incompetenței politicienilor, nobililor și monarhilor noștri. Cronicarul anonim pune chiar asta În gura aceluiași popor, În vechea Cântare a Cidului, și nu te poți opri să nu-i rememorezi cuvintele când meditezi la trista istorie a neamului nostru, care Întotdeauna a dat tot ce avea el mai bun, nevinovăția, banii, munca și sângele lui, și a fost atât de rău răsplătit: „Ce vasal bun ar fi fost, dacă-avea un bun senior“. Prin urmare, entuziaștii madrileni se adunară cu mic, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
peșin; și că vecinătatea locuinței căpitanului, care comunica prin curte cu ușa din spate a tavernei și a odăiței Lebrijanei, ușura mult Întâlnirea lor deloc Întâmplătoare și destul de frecventă În patul ei. E adevărat că fostul soldat s-a dovedit Întotdeauna discret În prezența mea; Însă când locuiești cu cineva, chestiile astea nu pot trece neobservate. Cât despre mine, oi fi fost eu doar un băiețandru, și Încă din Oñate, dar numai tont nu eram. Vasăzică, așa cum vă spuneam, În ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pare-mi-se și Înainte că la cei optsprezece sau douăzeci de ani ai lui, bunul nostru rege era, și a rămas așa mult timp, simpatic, muieratic, arătos și iubit de poporul său: acest bun și nenorocit popor spaniol care Întotdeauna și-a considerat regii ca pe cei mai drepți și mai mărinimoși din Întreaga lume, În ciuda faptului că puterea lor scădea, că domnia regelui dinainte, Filip al III-lea, fusese scurtă dar funestă În mâinile unui favorit incompetent și lacom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
știi ce-ai câștigat prin moarte. Or, Lope, la celebritatea la care ajunsese, nu mai avea nevoie să tămâieze pe nimeni. Asta ca să vedeți domniile voastre cum stau lucrurile cu Spania și cu noi, spaniolii, și cum aici s-a abuzat Întotdeauna de buna credință a oamenilor, și cât de ușor e să te folosești de impulsul lor generos Împingându-i pe buza prăpastiei din răutate sau incompetență, deși zău că am fi meritat o soartă mai bună. Dacă Filip al IV

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
casap. — Te credeam un slujitor mai devotat regelui tău. — Asta și sunt. Ba l-am slujit mai bine decât pe Dumnezeu, fiindcă Lui I-am Încălcat zece porunci, pe când regelui meu nici una. Ministrul Înălță iar dintr-o sprânceană. — Am crezut Întotdeauna că incursiunea asupra Valenciei a fost o campanie glorioasă... — Înseamnă că ați fost prost informat, Excelență. Nu există glorie În a prăda case, a viola femei și a căsăpi țărani fără apărare. Olivares Îl asculta cu o expresie de nepătruns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
trebuie să... Favoritul ridică o mână autoritară. Alatriste, care Îi observa, ar fi jurat că Olivares părea să se delecteze de situație. — Trebuie. Pentru a patra oară Alquézar Înghiți salivă, dregându-și glasul. De data asta o făcu zgomotos. — Sunt Întotdeauna la dispoziția Înălțimii Voastre. Pielea Îi trecea de la extrema paloare la roșeață subită, de parcă Îl lua când cu frig, când cu cald. Ceea ce Îmi pot imagina despre această a doua conspirație... — Încearcă să-ți imaginezi cu toate detaliile, te rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pe care Îl purtam În spatele cingătorii, sub mantia căpitanului, și să Încerc să i-l Înfig dușmanului nostru În vintre. Dar ceva din atitudinea lui Malatesta m-a Împiedicat să fac ori una, ori alta. Deși sinistru și amenințător ca Întotdeauna, cu capa și cu pălăria lui neagră, cu chipu-i slab cu obrajii supți, plini de urme de vărsat și de cicatrici, atitudinea lui nu anunța necazuri imediate. Și În clipa aceea, ca și cum cineva Îi Întinsese brusc cu bidineaua pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
știi ceva? Ar fi trebuit să te omor acum, cât ești Încă un țânc... Înainte de-a deveni bărbat și a mă curăța tu pe mine. Apoi Îmi Întoarse spatele și se Îndepărtă, devenind iar umbra neagră care a fost Întotdeauna. Și i-am auzit râsul pierzându-se În ploaie. Madrid, septembrie 1996 Mulțumiri Lui Sealtiel, pentru că ne-a Împrumutat numele de familie. Lui Julio Ollero, pentru Topografia Madridului, de Pedro Texeira. Și lui Alberto Montaner Frutos, pentru notele marginale, apocrifele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198

de marochin roșu. Bunicul stă în spatele ei, sprijinit de speteaza scaunului. Sigur că da! strigă el. Arată-i și „Moartea venind călare“ din cartea Prorocilor! Și „Oștirea faraonului înecându-se în Marea Roșie“! El ține în mână un toc, cum ținea întotdeauna, pentru cazul că într-o bună zi va voi să scrie ceva. Dar n-avea s-o facă. Mult mai târziu am întrebat-o pe mama: De ce mă sileai să privesc imaginile acelea înspăimântătoare? Eram un prunc! Nu puteam crede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
să citesc? am întrebat-o. Ar fi vremea, mi-a răspuns. în curând vei avea șapte ani. Da, am spus. E de necrezut ce repede curg anii. Când citești, nici o imagine nu mai e primejdioasă. Când citești, totul se explică. întotdeauna există cineva care a scris cauzele și efectele. Vrei să spui, am zis, că întotdeauna ceea ce e scris este mai evident și mai clar? Da, mi-a răspuns ea. Scrisul reproduce realitatea însăși. Dacă vrei să știi adevărul întreg, atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
șapte ani. Da, am spus. E de necrezut ce repede curg anii. Când citești, nici o imagine nu mai e primejdioasă. Când citești, totul se explică. întotdeauna există cineva care a scris cauzele și efectele. Vrei să spui, am zis, că întotdeauna ceea ce e scris este mai evident și mai clar? Da, mi-a răspuns ea. Scrisul reproduce realitatea însăși. Dacă vrei să știi adevărul întreg, atunci trebuie să înveți alfabetul și semnele de punctuație. Dar omul trebuie să știe adevărul întreg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
umbre și lumini, a retușat și a săpat în bucățile de lemn câte zile a trăit. Deși nu poți ști niciodată, poate că pentru el toate acestea erau un fel de eliberare. Când tata venea seara acasă, eu îl întrebam întotdeauna unde fusese. De fapt nu voiam să știu pe unde umblase prin ținut. Eu voiam doar să-l aud rostind cuvintele acelea minunate. Sikseleberg. Raggsjöheden. Vajsjön. Avabäcken. Åmträsk. Inreliden. Lillåberg. Lyckan. Klåvamyren. Rusksele. Världsalltet. Doar un inginer silvic poate rosti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
chemat aici, la Bostället, îi spuse tata învățătoarei. N-a fost o întâmplare. Soția mea și cu mine dorim să subliniem că vom urmări cu toată atenția munca dumneavoastră cu fiul nostru. în special în două privințe. Eu mă străduiesc întotdeauna să am o relație cât mai apropiată cu părinții, a spus învățătoarea, aplecând și mai mult capul. Copiii sunt, în orice caz, proprietatea părinților. Aceste două domenii, a spus tata, sunt cititul și scrisul. La mine toți copiii învață să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
să se observe în text. Sper că niciodată nu am părut plângăcios, trist, jalnic sau amar. Eu sunt fericit. La fel se întâmpla cu vocea bunicului. Uneori era plină de lumina zilei, alteori de întuneric. Dar, în fond, bunicul era întotdeauna lipsit de griji și împăcat cu traiul lui. Fuma pipă de două ori pe zi. Prin urmare, capul lui fusese drenat de litere prin congelare. Ca profesor, predase limba și literatura suedeză. Limba suedeză scrisă se evaporase și dispăruse. Nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
Nimeni în întreaga Suedie nu știe atât de mult ca mine despre Biblia lui Doré. Și de fapt totul i se datorează bunicului meu. Cum se scrie? a întrebat el. Se scrie cum se aude, i-am răspuns. Știu că întotdeauna se poate spune așa. Nu există nimic care să nu se scrie cum se aude. Pe urmă Manfred Marklund a fugit tot drumul până acasă, la Avabäck, ca să scrie cât mai repede corespondența propriu-zisă. Nimeni nu mi-a citit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
mai exacți. Ne-am așezat fiecare pe câte o piatră, în fața casei mele, care nu este propriu-zis o casă, ci un fel de baracă făcută pentru tăietorii de lemne de către Elis din Lillåberg. Soarele cobora spre apus. Primăvara soarele apune întotdeauna în mlaștina Lillholm. Ceea ce căutăm noi în biserică este tonul deosebit, continuă el. Umanitatea insondabilă. Marea artă ca experiență personală și aventură. Da, am încuviințat eu. Cred că înțeleg ce vreți să spuneți. O viață este unică, zise el. Autoritatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
scris s-ar transforma în întâmplarea propriu-zisă. Nici un eveniment din lume nu poate avea un conținut mai profund ca o corespondență la ziar. Curând vine autobuzul, îi spun eu. Trebuie să ajung sus, pe muntele Ava, înainte să se întunece. întotdeauna mi-e un pic teamă să nu se întâmple ceva. Nu, n-am învățat niciodată să citesc. Timpul nesfârșit petrecut la școală după ore nu mi-a fost de ajutor. Stăteam în școala pustie și goală, învățătoarea și cu mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]