7,108 matches
-
-mă furat de picturile preferate ale Teodolindei. Reprezentau evenimentele cele mai importante ale istoriei longobarzilor; mă aflam chiar sub Alboin, care, de pe Monte Re își privea poporul coborând spre câmpia italiană cu care și turme. Adaloald vorbea cu demnitarii în șoaptă, așezat pe un mic tron de lemn, decorat cu intarsii, fildeș și muchii aurite. Nu purta coroana și nici toiagul. Era și mai palid și tras la față ca ultima oară când îl văzusem, mâinile în tremurau și avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
S-a uitat din nou jur și a continuat: - Informațiile ce vi s-au dat nu sunt corecte; este într-adevăr vorba despre un om puternic, dar e bănuit a fi discipol al lui Basilide. A rostit acest lucru în șoaptă, convins că n-o să înțelegem, drept care i-am dat apă la moară. - Ce vrea să însemne asta? l-am întrebat, prefăcându-mă uluit. A făcut un gest cu mâna ca și cum ar fi alungat o muscă. - Nu contează, chestii de teologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fier, la un semn al căpeteniei, inimile le-au fost străpunse în aceeași clipă. Am ajuns la gratii în firava lumină a unei semiluni ivite dintre nori. Am îngenuncheat în dreptul uneia din ele și l-am chemat pe Rotari în șoaptă. - Cine ești? - Am venit să vă eliberăm. Rotari e cu voi? S-au auzit o serie de șoapte, și apoi un glas, încă puternic, exclamând neîncrezător: - Stiliano, tu ești! Rezemate de zid, așteptau două scări lungi, pe care ucigașii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în firava lumină a unei semiluni ivite dintre nori. Am îngenuncheat în dreptul uneia din ele și l-am chemat pe Rotari în șoaptă. - Cine ești? - Am venit să vă eliberăm. Rotari e cu voi? S-au auzit o serie de șoapte, și apoi un glas, încă puternic, exclamând neîncrezător: - Stiliano, tu ești! Rezemate de zid, așteptau două scări lungi, pe care ucigașii cu simbrie le-au luat. Gratiile nu aveau nicio încuietoare. Motivul l-am priceput atunci când mi s-a adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a pronunțat: - Moartea a ieșit. Dacă nu a călcat prea mult prin iarba vieții, copila va trăi. A observat-o și pe surioară și a dat un bobârnac pe obraz, spunând: - Asta e o mică tigroaică. A vorbit ceva în șoaptă cu medicul cel tânăr, s-a îndepărtat de pat și i-a spus împărătesei: - Mamă, mă întorc mâine-dimineață. Ceea ce se putea face s-a făcut, și ceea ce se va mai putea face se va face. Acum mă duc să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Miria Îl sărută pe gură atât de lung, Încât Valentina, stânjenită, se prefăcu la Început că are treabă cu casca, Încercând s-o Închidă În portbagaj, iar apoi nu mai știu Încotro să se uite. Miria Îi spuse ceva În șoaptă, iar Axel Rose râse. Era leit solistul de la Guns’N’Roses, avea chiar și părul lung și blond și o bandană pe cap. Dar ăsta era renumitul Paolo, care avea casă la Campodimare. Coborâră În localul de la demisol. Prin gemulețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pentru că nu erau decât clienți și ospătari, Îngenunche și Încercă să se ascundă după statura masivă a profesorului și vasul care conținea un buchet de flori din plastic. — S-a Întâmplat ceva? Întrebă Sasha surprins. — Mă privește? Întrebă ea În șoaptă, agățându-se de el. Sasha se trezi prins Între măsuță și perete, cu părul ei răvășit peste mâinile lui, În timp ce fața ei era neliniștitor de aproape de nasturii blugilor săi. Cine? Întrebă stânjenit. Avu impresia că persoanele de la masa de alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să se Înalbăstrească porțiunea indicată, lucru care nu se Întâmplase vreodată. Pentru fiica lor ce Încă nu fusese concepută, pentru jenantele minciuni de care se agățase, pentru a nu prăbuși edificiul strâmb al vieții sale. Refuză. Vocea lui deveni o șoaptă. — Puiuț, Îmi pare atât de rău. Acum. Nu mâine. Acum. M-am săturat să aștept. Am treizeci și trei de ani, iar tu ai aproape cincizeci. Ne va fi de ajuns ziua de mâine? Timpul trece - mai avem atât de puțin. — Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pardosea pridvorul pivnițelor, iar Mașcatu a început să povestească. I-a spus despre puterea neobișnuită a lui Pampu, despre cele două răni de pe gât, despre privirea lui nouă, de om abia trezit din somn. Și-a adăugat mai mult în șoaptă: - Ioniță zice că l-ar fi văzut apropiindu-se de jupânița... Ceva era aici, deși nu-și dădea seama cât este de adevărat. Spătarul a urcat în casă, a poruncit să-i aducă un coș cu prune uscate și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
decât să meargă până la Copacul adevărului, nu departe de aici. Fermecat de câte știa piticul, Zogru s-a luat după el, uitând brusc toate nefericirile de până atunci. Îl chema Donțu. Avea un glas plăcut, baritonal și vorbea aproape în șoaptă, dar cuvintele lui se auzeau de departe. Copacul adevărului era un stejar bătrân și scorburos. Zogru era intimidat și privea în jos spre piticul atoateștiutor. - Ei, nu e mare lucru. Trebuie să bagi mâna în scorbură și să spui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la cetatea Târgoviște. În timpul acesta, spătarul și fiica lui ajunseseră la Șotânga. Inițial, prea speriați, nici nu comentaseră întâmplările de pe drum, dar după ce se instalaseră confortabil în casa lui Vașcu, spătarul îl chemase pe Ioniță și-i spusese aproape în șoaptă: - În fond, băiatul ăla ne-a salvat de la jaf și de la alte alea. Să-mi spui imediat dacă apare, dar să nu vorbești cu el. - De ce? - Cine știe.... să nu se întâmple vreo catastrofă. Mai bine să-mi spui. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Atunci o doborâse cu un pumn și, pentru că voia să fie sigur de victorie, se aruncase asupra ei și-i apucase gâtul cu o singură palmă. În acest moment de viață și de moarte, Talpă intrase val-vârtej, slobozind cuvintele în șoaptă înaltă: Măria ta, măria ta! Am terminat treaba. Apoi, oprit brusc în ușa salonului, încremenise fără vorbă. Mihnea se ridicase alene și, după ce o privise ironic și disprețuitor pe fata rămasă pe podea, îi poruncise scurt: Să nu te miști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
De plapuma albă, De ramuri cerești, Pe care creșteau Globulețele vii, Lumini ne ningeau, In glas de copii. Privesc azi in urmă Cum iarna dispare Și mantia verde Sub soare tresare. Gând de vară Noapte de vară, Cuvânt risipit printre șoapte, Taină ruptă din noapte, Miez de cuvânt mușcat dintr-un gând De iubire... Iubesc vara Că-mi este în fire. Iarna Fulgii-și caută cărarea Prin țipete de copii Și aleargă înspre zarea Înecată-n bucurii. Noi ieșim la derdeluș
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-mi întrece Depărtările cerului Dorindu-ți mai mult. Aripile gândurilor larg se deschid Și lumea se crapă făcând loc neștiutului. Bătaia lor, bătaia inimii, Încetinesc, Iar gândul care-mi zbura alunecă ușor, Se prăbușește în nemărginit Atras de ale neputinței șoapte. Drumul croit, pe care sufletu-mi se avânta, Se spulberă ușor... Și nu mai pot să zbor! Ignat Ana Maria, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Dimitrie Ghica” Comănești - Bacău profesor coordonator Vărăreanu Teofana-Lavinia Pomii mei Pomii mei se leagănă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Privesc pe fereastră Și o văd! E luna plină. E-mbrăcată în mister Și e baltă de lumină E al nopții cavaler Și o văd! E luna plină. Fără ea nu este noapte “Sclavă albă” și sublimă Razele-s ca niște șoapte Hai, priviți-o! Luna plină. Pasiune Orice om în astă lume Cred că are-o pasiune Să cânte sau să danseze Sau, nu știu, să deseneze. Însă puțini reușesc Să facă ce eu îmi doresc Nu știu cât de bine sună Dar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
abandonat, Undeva-n mine ceva plânge... Și-mi vine să țip: Ajunge! Când te-am văzut m-am simțit ca prima dată: Când te-am salutat și mi-ai spus: Ne-am văzut și altădată. Un zâmbet, o floare, o șoaptă și m-am îndrăgostit Și pe loc m-am ofilit; când cu alta te-am zărit. Asta era cumva gelozie? Sau un semn de mie-mi aparține! Și încă... te iubesc Am strigat la cer și am zis: Te-am
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
după moarte, Iubindu-i privirea lucitoare, Iubindu-i sufletul divin Și fața-i încrezătoare, Găsesc pierdut curajul de demult. Cu sufletul îl privesc. Cu ochii îl iubesc. Cu zâmbetul îl ating. Doar timpul trece tăcut și inocent... Anonim O simplă șoaptă ascultă tăcerea Lumii ce-mi zguduie inima Când eternitatea se scufundă în neant. Astăzi totul este schimbat. Răul de ieri, Zâmbetul de azi Au privit în viitor căci Timpul a încetinit remarcabil - O zi din marea viață s-a sfârșit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
făcut nouășpe ani, Arătați-mi ce îmi dați, Curios mai sunt și eu Că și voi sunteți al greu. Doamne , tu, dă-mi sănătate, Să le pot face pe toate, De ziua mea vă scriu așa: Asta este viața mea! Șoapte de amor Îți șoptesc încetișor Șoapte fine de amor Ești o fată frumușică, Dar și foarte iestețică. Iar inima ta ușoară La mine-n gând zboară Iar sufletul tău de durere Îți plânge în tăcere. De durere inima-ți vibrează
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
îmi dați, Curios mai sunt și eu Că și voi sunteți al greu. Doamne , tu, dă-mi sănătate, Să le pot face pe toate, De ziua mea vă scriu așa: Asta este viața mea! Șoapte de amor Îți șoptesc încetișor Șoapte fine de amor Ești o fată frumușică, Dar și foarte iestețică. Iar inima ta ușoară La mine-n gând zboară Iar sufletul tău de durere Îți plânge în tăcere. De durere inima-ți vibrează, Căci și sufletul îți oftează, Dar
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
îmi auzeam mintea cum delirează neîncetat: „Nu e posibil ca un copil să moară pe asfaltul rece și umed al unui parc pustiu. Nu, nu, nu, nu! L-am privit pentru încă o clipă, izbutind să deslușesc mesajul șters al șoaptelor sale: „Visele mele... Visele mele... Se duc departe! Văd, nu mai văd întuneric... Mama m-a nenorocit... Visele-mi plutesc... O, mamă!” În cele din urmă, își pecetlui suflul glasului, obturat cu un aparent urlet disperat, inutil remedierii situației de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
arborii existenței lui, neștiind că trebuie să se cațere în jos pentru a înțelege filozofia firului de iarbă - etern prizonier printre oameni și poeți. Sîrbu Oana, clasa a VI-a Școala Gimnazială nr.24 Timișoara Timiș profesor coordonator Sîrbu Simona Șoaptele speranței Ochii-mi se pierdeau în imensitatea unor picături argintii ce loveau pământul parcă infinit, parcă plâns din cauza biciuirilor de cerneală. Soarele ca o portocală dispăruse demult într-o pătură cenușie și tristă de nori, la fel ca sufletul meu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Brusc, toată neliniștea devenise speranță. Speranța găsirii unei lumi mai bune acolo unde viața devine alta și metafora gândirii e din ce în ce mai reală, mai puternică și mai sugestivă. Dacă aș avea puterea să opresc timpul în loc, m-aș plimba printre speranțe, șoapte și vise, aș cutreiera pământul în lung și în lat ca să ajung la începutul curcubeului. Aș urmări linia lăsată de fluturi. I-aș învăța pe toți oamenii să dăruiască și pentru o clipă toți ar fi mai fericiți. Când timpul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-o. Iar tu ai simțit, poate, că încă mai eram acolo, dincolo de semnele amuțite ale cărții. Ai auzit-o, poate, în muzica numelui meu: prima vocală înaltă și clară, ca atunci când o mamă își cheamă copilul seara; ultima, delicată ca șoaptele secretelor pe pernă, la culcare. Dii-naa. Nimeni nu și-a mai amintit cât de pricepută am fost ca moașă sau cum cântam, cum făceam pâine pentru frații mei niciodată sătui. N-a mai rămas nimic, doar câteva detalii oribile despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
grele, s-a ridicat, apoi a îngenuncheat din nou, tușind. Când m-am apropiat de el, s-a ridicat în picioare și mi-a spus să nu mă apropii de el. - Du-te și spune-le, am zis eu în șoaptă. Eu o să rămân aici și o să țin vulturii la distanță. Am regretat imediat cuvintele care mi-au ieșit din gură. Iosif nu s-a sinchisit să-mi răspundă, dar s-a smucit și a rupt-o la fugă, ca și cum l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a amintit cum furaseră toată pâinea care se făcuse o zi întreagă, o mâncaseră, li se făcuse rău, apoi luaseră și bătaie pentru asta. După alte câteva povești, ne-a cuprins pe toți o toropeală plăcută. Ascultam murmurul turmelor și șoaptele fluviului Jabbok. Și atunci Esau a început să cânte. Tata a zâmbit larg și i s-a alăturat și au cântat tare și într-un fel foarte bărbătesc, un cântec păstoresc necunoscut, care spunea o poveste cu un berbec. Femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]