7,946 matches
-
nu-i spusese vreodată dacă sforăia. Visul lui fusese unul fericit. Un vis în care făcea dragoste cu Clarence pe masa din bucătărie, peste făina de prăjituri, cu urechea atentă la pașii posibili ai bătrânei, mușcându-și buzele ca să nu țipe. S-a trezit așa cum se trezea mereu din aceste vise: cu un ciudat amestec de fericire, dezamăgire și scârbă. Și când s-a trezit, ei plecaseră deja. Nu mai erau vietnamezi în junglă. Nu li se mai auzeau glasurile. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
omule! protestă el. Nu e atât de ușor. Nu e vorba să se ajungă la lupta armată. — Și ce altă cale a mai rămas? Ce vreți să-i spun lui Kano și războinicilor lui? Că părintele Carlos o să înceapă să țipe în Misiunea lui ca să-l audă Dumnezeu și să împiedice distrugerea yubani-lor? Nu, bineînțeles. Atunci? Să fim practici! Nu rămân decât două soluții: ori ridicăm din umeri - asta e ideea mea - și lăsăm să se întâmple ce s-o întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
adunat în jurul unei mici piațete formate de colibele mari, lângă apă. Când ajunse până la ei, războinici, copii și femei îi deschiseră calea în tăcere, fără să-și ia privirea din mijlocul cercului. A trebuit să facă un efort ca să nu țipe și să o ia la goană. De la înălțimea unui butuc, capetele a doi garimpeiro: negrul Rafalo și cel numit Lucas, îl priveau cu ochii larg deschiși, ochi ce încă mai oglindeau spaima morții. Căută de jur-împrejur. Trupurile nu apăreau nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dușmani, Xudura și-a amintit vechea formulă a huayahuasca, la fel cum și-a amintit și formula pentru micșorarea capetelor... Sunt câteva zile de când Ulla, fiul lui Kano, a luat leacul. La început, credeam că o să moară, atât de tare țipa, dar acum e liniștit și spiritul lui călătorește în fiecare dimineață în tabăra albilor și aude conversațiile dușmanilor noștri... În ce limbă le aude? — În toate. Mintea celor care beau huayahuasca devine atât de ascuțită, atât de trează și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca de țânțar care luptă să se strecoare sub cearșaf. Apoi, un huruit inconfundabil care creștea în intensitate pe măsură ce se apropia și, în sfârșit, un vacarm uitat, care a răzvrătit papagalii, a speriat stârcii, le-a făcut pe maimuțe să țipe de frică și pe toți patru să sară din hamacuri. Alergară la malul lagunei și îl văzură îndepărtându-se spre Sud-Est, verde, rapid, metalic... Câteva minute mai târziu, se auziră exploziile, stinse, îndepărtate, metalice. Și, la urmă, țăcănitul mitralierelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
bandă de copilași neastâmpărați. Râsetele și gălăgia lor i-a împiedicat să audă zgomotul ce se apropia și, când avioneta trecu pe deasupra capetelor lor, huruind la mai puțin de o sută de metri înălțime, nu mai avură timp să fugă. Țipară speriați, dar avioneta era albă, strălucitoare, cu litere sub aripă și chipuri prietenoase ce își agitau mâinile din spatele hubloului. Se roti și survolă din nou, în semn de gânduri bune. Chipurile se distingeau cu claritate. — Este părintele Carlos, spuse Inti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
limba latină la o școală gimnazială. Într-o miercuri, în care sfântul soare își trimitea razele pe pământ, profesorul Georgescu se îndrepta spre școală spre a-și preda orele de latină. Când a intrat în clasă, ca de obicei, elevii țipau și alergau. Acesta le-a dat o temă, o compunere legată de timp. Desigur că în această compunere elevilor li se cerea să folosească câteva maxime sau expresii latinești. După terminarea orelor de curs, domnul Georgescu s a îndreptat spre
Un suflet special. In: ANTOLOGIE:poezie by Cecilia Mariciuc () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_681]
-
să mă strecor cu spatele. Zis și făcut. Balaurul își strecură mai întâi coada, pe urmă încercă să-și îndese spatele, picioarele și mâinile. Era greu, pentru că balaurul era foarte gras. Era atât de gras încât rămase înțepenit. Vai mie, țipă el. Am rămas prizonier în fereastra asta! Ce mă fac? O să mor de foame și de sete, în timp ce acolo se află cel mai gustos tort din lume. Și începu să dea din mâini, să-și vânture coada și să izbească
Jester şi Balaurul. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea-Ramona Căuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_668]
-
la cale.”, gândi simplu Victor. „Nu-s eu deștept, dar mă prind...”. Crăpă puțin ușa dulapului... Într-un fel pe care nici el nu-l pricepu, era emoționat să nu fie găsit; îl speriau acele momente din copilărie! Începea să țipe de frică, avea sentimental că jocul mereu putea să se transforme orișicând într-unul mortal. Capul începu să-i zvâcnească de temerile dezgropate după atât de mulți ani... Își simți palmele umede, iar gândul lui o striga pe Odette. Unde
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
treacă timpul. Am ajuns în fața ușii mari. Mă întrebam: ,, Oare să intru?’’, dar ușa s-a deschis. Micul prinț ieși îmbufnat. Părul lui blond era ușor ciufulit, iar în ochii lui albaștri că marea puteai să-i citești nerăbdarea. Haide! țipă el. Știi că nu-mi place să aștept! spuse răutăcios. Bine! Voi incepe. A fost odată, ca niciodată un... Dar nici nu am apucat să mai spun un cuvant că micul prinț mi-a spus nervos: O știu pe asta
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
spun un cuvant că micul prinț mi-a spus nervos: O știu pe asta! Era așa de enervat, că i se forma un rid deasupra năsucului. Vreau altă poveste! Bine! Un balaur zbura singur pe cerul înstelat al nopții... Stai! țipă micul prinț. Nu vreau o poveste inventată, vreau una reală! Am inteles! Of! Într-o seară caldă de vară mergeam pe o străduța pavata. Într-o mână îmi țineam plasa cu mâncare și, în cealaltă, o plosca cu apă. Mergând
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
era. — Nu necesară? a mugit ea consternată. Dar eu sunt mult prea elegantă ca să împing. Seriosul argument n-a mișcat-o deloc pe Una. —E operație periculoasă. Nu face decât dacă necesitate medicală. Dar asta e o necesitate medicală, a țipat Amanda. Oare mormanul ăla uriaș din stomac chiar avea să iasă la lumină prin partea din față? Era imposibil. Avea s-o ucidă. —Sunt în agonie. Una a clătinat din cap. Dar tu nu dilatat destul. Eu înapoi în zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe bancheta jegoasă a microbuzului, reprezenta a nouă dimensiune a noțiunii de disconfort. Nici nu se putea compara cu descinderea din limuzină pe care și-o imaginase ea. Și pe care o și plătise. Fir-ar al dracului! Au!!! a țipat Amanda, când cea mai cumplită durere de până atunci i-a străbătut trupul. AAUUUU!! OOOOFFFF!! Hugo alerga grăbit prin intestinele Spitalului de Vest, strângând în pumn un buchet de flori din ce în ce mai ofilite, pe care îl cumpărase dintr-o benzinărie. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a topit. —Tu? Se uita la Hugo consternată. — Și... ea? — Nu e ceea ce crezi, a asigurat-o Hugo panicat. Nici unul dintre angajatorii mei, a tunat sora Harris, n-a avut proasta creștere să se arate gol în fața mea. —Gol?! a țipat Amanda. Capul i s-a întors din direcția asistentei Harris în cea a lui Hugo. —Fir-ar al dracului! Chiar nu poți să ți-o ții în pantaloni, nu? Ascultă, a implorat-o Hugo. Eu n-am avut nici o intenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Sunt editor! Dar nu mi-ai spus nimic de chestia asta! a exclamat Hugo. Vreau să spun... Când s-a întâmplat? a sărit Amanda. În Ajunul Crăciunului. Ieri. Nu, nu asta. Cât... —Cu cât o să mă plătească? Cu mult! a țipat Amanda. Theo, care făcuse o pauză scurtă de plâns, a început din nou să se lamenteze. Nu asta, a repetat Hugo cu mai multă forță. Ce voiam eu să spun este - cine o să aibă grijă de Theo? Amanda a căscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
roșu în fața ochilor. —Scuzați-mă, a strigat el lăsând geamul în jos. Locul ăla e pentru persoane cu copii mici. Mama, o femeie cu fața rotundă, îmbrăcată în trening, s-a întors către el. —Și ce-i cu asta? a țipat la rândul ei. Eu am copiii cu mine, nu? Nu vi se pare că sunteți puțin cam nepăsătoare? a provocat-o Hugo. Locurile astea au fost gândite pentru ca oamenii care au copii mici în cărucioarele de supermarket, să-i poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
care știa că e mult prea viguros, dar care avea semnificația de a-i invita în hol. Soții Buckley a, pășit peste prag, schimbând între ei priviri nedumerite. Mai întâi, haideți să mergem la etaj, le-a propus Hugo aproape țipând, în încercarea de a acoperi mârâiturile care veneau din sufragerie. Ce-a fost asta? a întrebat Sarah Buckley uitându-se speriată în timp ce Hugo o împingea în sus, pe scara elegantă în stil georgian. Hugo i-a răspuns cu un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
luase chifla mânjită cu ketchup și și-o îndesa în gură. —Mmmm. Delicios. — Atunci, la revedere. Ochii lui Hugo îi transmiteau mesaje lui Alice, dar se părea că nici unul nu era recepționat. Privirile ei erau goale. —Ce-i asta? a țipat Laura dintr-odată, arătând mânerele căruciorului Rosei. Și, mai exact, indicând geanta albă care era prinsă de ele. — Știu că pare greu de crezut și că probabil asta e cea mai șic gentuță de pe piață, dar arată exact ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
zis robotul de pe mobilul ei. Îmi pare rău că nu pot să vă răspund acum, dar dacă-mi lăsați un mesaj... Panica din creierul lui Hugo se transformase într-o adevărată furtună. Bărbatul voia s-o ia razna și să țipe. Dar nu putea. Trebuia să se țină în frâu. De dragul lui Theo. Viața copilului putea să depindă de deciziile pe care le lua el acum. Hugo a inspirat profund - atât de profund că l-a luat cu amețeală. După care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
plină de satisfacții, în calitate de editor la o revistă glossy, dar și în calitate de mamă ocupată. Dar tu nu ai o viață în calitate de mamă ocupată, a mârâit Hugo. Pe asta mi-ai pasat-o mie. Nu începe să-mi ataci munca! a țipat Amanda. Știi cum este să-ți lași copilul în urmă, pentru perioade lungi de timp, numai ca să poți să muncești? —La ce te referi? Hugo strângea receptorul atât de tare, că pumnul i s-a albit. Felul în care Amanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ăla. E preferatul ei. Hugo s-a uitat cu atenție în apa de sub pod. Curgea repede și ursulețul luminos, care căzuse inițial printre niște ramuri, începuse deja să se detașeze de ele. Avea să scape în câteva secunde. În timp ce Rosa țipa isteric, iar Alice se chinuia în van s-o liniștească, Hugo și-a dat seama că nu prea avea de ales. Toate șansele lui de a o face pe Alice să revină la sentimente mai bune, de a o calma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
durerii și a apei reci. Șocul aproape că i-a oprit inima în loc, iar apa era chiar mai înghețată decât își imaginase. În plus, curentul era mult mai puternic decât i se păruse. Urmărindu-l agitată din amonte, Alice a țipat la rândul ei când a văzut, îngrozită, cum silueta în fugă a lui Hugo își schimbă brusc direcția și se cufundă în apă. Dintr-odată, a simțit că-i vine să vomite. Ea fusese cea care-l împinsese la asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
urs, îi restabilise toată încrederea în el. Era o dovadă clară de dragoste. Când Hugo a dispărut în apa de sub pod, rămânând numai un punct întunecat în râul cenușiu și înspumat, Alice și-a împreunat mâinile în agonie. —Hugo! a țipat ea. Ursulețul nu contează. Ieși din apă! Dar Hugo n-a auzit-o. Nu mai auzea nimic altceva decât tumultul râului. Se învârtea în mijlocul apei, purtat de curent și agățându-se, în mod neplăcut, de ierburile jegoase de pe fundul râului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
În locul tău, eu n-aș mai zice nimic, a mârâit ea. Păstrează-ți vorbele pentru avocat. Și pentru tribunalul unde-o să te prezinți pentru divorț. Hugo l-a strâns în brațe pe Theo cu atâta putere că pruncul a țipat. Ce vrei să spui exact cu chestia asta? —Tu ce crezi că vreau să spun? Vocea Amandei căpătase o tonalitate ascuțită și triumfătoare. — Ce vor să spună femeile - sau, ar trebui să zic, mamele - aflate în situația mea? Hugo s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
te opune, urechile îți sunt înșfăcate - chiar gândește n-am simțit când mi-au crescut aceste urechi, până ieri eram scriitor, e drept că unul ratat, dar scriitor, totuși -, iată-te ridicat în aer, iepure fricos, lumea aplaudă extaziată, copiii țipă, te dor urechile și ochii, îți curg lacrimi, ești un iepure care plânge, ha, ha, apoi iată-te aruncat din nou în joben și totul dispare ca prin farmec, e întuneric și crezi că te afli în vizuină, acolo unde
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]