KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...225 226 227 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

început să facă striptease pe pian. Când nu a mai avut nimic pe ea, am trecut la Angie. Cântam chiar cu vocea lui Mick Jagger, pe care o cumpărasem la o licitație la Sotheby’s în Veneția. Ecaterina s-a așezat pe pula care îmi țâșnise din pantaloni rupându-i. Am cântat în continuare, în timp ce ea se legăna pe mine. Am juisat elegant în ea. - Mmm, a zis. - Mmm, am zis și eu. Mmm. Mmm. Parcă era și un cântec imbecil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
ba dimpotrivă. Sunt scriitori și le place să se înconjoare cu tot felul de lume și tineret. Dar să mă întorc la Lynn. Carl nu o mințise. Chiar îmi plăcea de ea, mă atrăgea, și nu doar o dată m-am așezat într-un șezlong pe marginea bazinului cu o carte în mâini și am urmărit prin ochelarii de soare cum înota, cum mergea sau cum, pur și simplu, stătea la soare și nu făcea nimic. Avea cei mai frumoși umeri pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
cerere de reîntregirea familiei și vorbesc eu cu cine trebuie ca să ți-o aprobe. I-am mulțumit răsuflând ușurat. - Cu plăcere, zise. Aprobarea pentru America va veni în patru-cinci zile. Ne întoarcem la hotel? Ne-am întors și ne-am așezat la o masă în restaurantul hotelului. - Mișto fată Ecaterina Teodoroiu aia, mi-am amintit eu studiind meniul. - Da, încuviință Mathieu. - Și ai văzut ce ochi avea? Ieșeau flăcări din ei... - Mda, frumoasă fată... - Nu poți face ceva să vină și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
un zumzăit primăvăratec și am intrat în curte. Manson mă aștepta în pragul ușii. - Ce faci, bă? zise zâmbind. - Hai noroc, moșule! l-am salutat. Ne-am îmbrățișat, ne-am pupat pe obraji, am intrat în casă și ne-am așezat la o masă mare, neagră, de marmură, în sufragerie. - Ce mai faci, bă? Repetă Manson. Te-ai mai îngrășat! - Nu, bă, nu, tot 95 de kile am. Da’ tu ai cam slăbit, nu? - Ei, da, cu stresul... - De ce? Ce stres

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Te-ajut cu ceva? m-am oferit eu. - Da, vezi, cojește și tu castravetele ăla. Da’ friptura de fapt nu e de copil, glumeam, e de curcă. - Mi-am dat seama, după miros. După ce Manson a terminat salata, ne-am așezat la masă. - Stai puțin, era să uit, am zis eu, ridicându-mă. Am luat rucsacul de pe hol și am scos din el o pungă. - Asta-i pentru tine, am zis înmânându-i-o. Din România, am fost acolo săptămâna trecută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
uite cât de nemâncat ești. - Și-n sticlă ce e? a întrebat. - Țuică. - Aaaa, da, știu. Din asta am băut când am fost la tine la Frankfurt, nu? - Exact. - Mersi mult, moșule. - Nu face nimic, bă, stai liniștit. M-am așezat din nou la masă și am început să mâncăm. Friptura era senzațională. După masă am ieșit în curte, era și-acolo o masă, sub un umbrar. Mi-am aprins o țigară. Manson mă privea dezaprobator. - Lasă-te, bă, de fumat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
către casă. Bietul animal tremura, sângera, se pișa pe el, vomita, făcea ca toți dracii. Ajuns în casă, l-am spălat, l-am reparat, i-am dat de mâncare, i-am pus o coroană de aur pe cap, l-am așezat pe o pernă de mătase și m-am dus la magazinul de la colț să cumpăr câteva lucruri de care aveam nevoie. Apoi m-am îndreptat spre apartamentul primului Popescu, situat într-un bloc la fel de urât ca ăla în care locuiesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
un fotoliu, mi-a dat o scrumieră în care am pus cele patru țigări pe care le țineam între degete și mi-a oferit o cafeluță pe care am acceptat-o cu plăcere. - Sunt profesor de filosofie, m-a anunțat așezându-se pe o canapea și aprinzându-și și el o țigară. - Aha. Îmi era clar că dacă începe așa, îmi va zice în continuare ceva ce, după părerea lui, nu voiam să aud. - Da. Și vezi tu, tinere, eu am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
lui nu erau acasă și o întrebă dacă n-ar vrea să meargă la el. Voia, bineînțeles, chiar dacă el, deși cu doi ani mai mare decât ea, se bâlbâia la fiecare cuvânt pe care i-l adresa. Odată ajunși, se așeză pe o canapea, băiatul puse muzica, îi oferi o limonadă apoi se așeză lângă ea. O sărută umed și nepriceput - dar cum nici ea nu era o expertă, nu o deranja - și spre plăcerea ei o mângâie pe piciorul expus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
la el. Voia, bineînțeles, chiar dacă el, deși cu doi ani mai mare decât ea, se bâlbâia la fiecare cuvânt pe care i-l adresa. Odată ajunși, se așeză pe o canapea, băiatul puse muzica, îi oferi o limonadă apoi se așeză lângă ea. O sărută umed și nepriceput - dar cum nici ea nu era o expertă, nu o deranja - și spre plăcerea ei o mângâie pe piciorul expus vederii și atingerii de o rochie emoționant de scurtă. Dar nu asta o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
etaje cu liftul. Shuoke locuia într-un apartament scump și mare (adică mare pentru el). Un living, un dormitor, o bucătărioară (kitchenette) și o baie cu cadă și veceu. În respectiva baie și intră, se spălă pe mâini și se așeză pe veceu, care era probabil cel mai scump obiect din apartament. Un Kigano Ito VXA -T 1800. Un monstru sacru al veceurilor, costase 8600 de dolari și avea: - douăzeci de programe de tras apa și șters la cur; - nouăzeci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
că îl folosea însuși împăratul Japoniei și la a cărui lansare pe piață fuseseră prezenți Hidetoshi Nakata, fotbalist, Takuma Sato, pilot de formula unu, Tomoyasu Hotei, interpret de muzică rock, și Takeshi Kitano, regizor de film, pe acest veceu se așeză fericit Shuoke Inamura. - Bună ziua, Shuoke, îi spuse veceul cu vocea lui Robert DeNiro. - Bună, Vincent, răspunse Shuoke. - Cum îți merge? - Merge, merge. - Și? La birou ceva nou? - Nu, zise Shuoke și căzu pe gânduri. Vincent tăcu și el o vreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
ea în apartamentul ei și s-o fută trei zile la rând, chiar dacă asta ar fi însemnat să-și ia concediu. Dar își dădu seama că unele convenții trebuie respectate, așa că o salută prietenește, aproape colegial, și îi deschise portiera. Așezându-se la volan, Shuoke o mai privi o dată pe Suki și își dădu seama că ea era două personaje; de la talie în sus era o colegă de birou, o femeie serioasă (Shuoke interpreta albul pulovărului ca pe un semn al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
se enervă cumplit. - Ce faci? întrebă, nearătându-și însă supărarea. Suki deschise ochii, mai mult surprinsă decât speriată. - Shuoke! Credeam că dormi! zise. - M-am trezit. Ce faci? - Vezi, nu? Ce e cu tine? Esti supărat? - Da! - De ce? Shuoke se așeză pe marginea căzii. - Nu e corect ce faci, zise. - Adică? - Adică nu e corect! Nu poți să te fuți cu veceul! - Nu înțeleg. Când folosesc vibratorul, n-ai nimic împotrivă, nu? - Nu, nu, Suki, chiar nu înțelegi. În primul rând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
din oală, o băgă într-o pungă și ieși pe stradă, unde, bineînțeles, nu se întâmpla nimic. - Cerber! Ceeerbeer! strigă Alin. De sub un gard țâșni un maidanez gri-maro, poate din cauza prafului, și se năpusti în direcția lui Alin. Acesta se așeză pe vine și începu să-l mângâie pe cuț, care la rândul său îi linse mâinile lui Alin dând din coadă ca un metronom. - Ce faci, măi Cerber măi, zise Alin. - Hau hau, făcu cățelul. - S-a blocat din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
pe fată. - Bine, bine, ți-o arăt, zise Alin. Cerber luă punga în bot și porni agale spre o curte. Alin se întoarse în birou, dar mai întâi merse în bucătărie și îi băgă secretarei țâța la loc în sutien. Așezându-se într-un comod fotoliu de piele, Alin începu să scrie altă poezie. Cufundat în căutarea unui cuvânt care să rimeze cu „ochi“ și să se potrivească în context (era vorba despre o fată pe care o întâlnise în troleibuz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Știa ce făcusem cu cadavrul, știa unde este arma, știa ce gândesc și de ce, știa ce marcă de cafea prefer și ce țigări fumez. Voi înfunda pușcăria, mă gândii. Ce-mi trebuia să-mi omor gagica tocmai în Suedia? Ne așezarăm, aprinserăm țigări, îi oferii un whisky, pe care, spre mirarea - mai exact: stupoarea - mea, îl acceptă. Scoase dintr-un buzunar niște hârtii ce conțineau declarația pe care o dădusem altui polițist cu câteva ore mai devreme. - Ați declarat că prietena

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
în continuare, bineînțeles. Îl văzui pe Lantz pe o bicicletă, dispărând într-un vârtej de zăpadă. Privii în continuare pe geam, visător. După o vreme sună telefonul. - Da, zisei, uitând ca de obicei să mă recomand. - Alex? Era Anca. Mă așezai tremurând și mai tare pe un scaun oarecare. - Anca? - Bună. Scuză-mă că am plecat fără să-ți zic nimic. - Oh... nu-i nimic... unde ești? Ce faci? - Da, sunt într-un sat, Sundsvallabaek... rămân aici. - Aha. - Și aș vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
mea! urlai eu nerăbdător. Omul se conformă și eu îi zburai capul cu un voleu aproape perfect. Suedezul urmări scena cu un zâmbet delicat și un dezinteres prost mascat. - Jucați golf? mă întrebă. - Da. - Se vede. Ce lovitură! Superbă! Ne așezarăm în jurul coșului cu tartine, îl rugai să se servească și luă una cu dulceață de vișine. Nu mă deranja, mai aveam încă două. - Unde rămăseserăți? întrebai. - Patinoarul, zise, ștergându-și buza de jos cu un șervetel. - Ah da, îmi amintii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
dar l-am lăsat acolo. Lumea a zis „ooh“ și „aah“, reacții cu care eram deja obișnuit. Am coborât, am deschis ușa din spate, Yves și Anca s-au aruncat înăuntru, am închis ușa grijuliu în urma lor și m-am așezat la volan. Am aruncat o privire de control în oglinda retrovizoare și am înghețat. Uitasem de ei. Involuntar, jur. Uitasem că de oglindă erau atârnați niște chiloți albi, străvezii, de damă. Îi agățasem acolo ca o replică ironică la brăduții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
care se lăsa peste Snagov, am ejaculat în gura ei. Anca înghiți sperma, mai linse pula puțin și se ridică. - Fute-mă, te rog, gemu. - Nu, ajunge, am zis. - Ba nu... te rog, vreau să mă fuți... pot să mă așez pe ea? - Stai, stai, am zis. Dă-ți jos chiloții. Anca își scoase slipul, febrilă. - Pot acum? mă imploră. - Nu, stai... Am scos chiloții care fuseseră atârnați de oglindă din torpedou. - Pune-ți-i pe ăștia, am spus. Anca îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Invitații de azi sunt proaspat unsul prim-ministru al României, domnul Pavel Ciocan, soția dânsului, doamna Annabelle Ciocan, și președintele României, domnul Ion Ilievici. Oaspeții intră în studio, Emil Sugiuc dă mâna cu domnii, sărută mâna doamnei. Cei patru se așază la o masă pe care se află un aranjament floral și o tavă cu patru pahare cu apă. Sugiuc: Bun venit în emisiunea noastră, domnule prim-ministru, domnule președinte, stimată doamna. Pavel Ciocan: Bine v-am găsit. Annabelle Ciocan: Bună ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
avea o oarecare legătură cu descoperirea unei mici sume de bani într-un buzunar al cămășii de jeans, sumă pe care avea de gând să o investească într-o carte (mai precis, Procesul lui Kafka). OK. Camil era binedispus. Se așeză pe locul pe care stătea de obicei, în antepenultima bancă. În școală, descoperise că în primele bănci stau tocilarii, iar în ultimele, idioții. El pretindea că nu era nici una, nici alta. Pretindea. La dreapta lui stătea Gina. O puștoaică drăguță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
apartamente, baruri și licee. Deosebit de plicitisitor. Povestesc toate astea pentru ca la un moment dat am intrat și eu în cofetărie cu doi tipi și o fată. Ei erau prieteni cu Camil, pe care și eu îl cunoșteam, așa că ne-am așezat la masa lor, făcând prezentări, trăgând alte scaune de plastic la masă, comandând alte cafele. Cu tot prost-gustul sau mai bine zis provincialitatea pe care o emana, Gina era o tipă dulce, așa că m-am așezat lângă ea, mai ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
cunoșteam, așa că ne-am așezat la masa lor, făcând prezentări, trăgând alte scaune de plastic la masă, comandând alte cafele. Cu tot prost-gustul sau mai bine zis provincialitatea pe care o emana, Gina era o tipă dulce, așa că m-am așezat lângă ea, mai ales că fusese prezentată de Camil drept „Colega mea Gina“, ceea ce nu implica nimic altceva după părerea mea. - Studiez regia, film, anul 4, i-am spus fetei, căreia îi sclipiră ochii de bucurie, fiind băgată în seamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]