KorAP: Find »[drukola/base=chinui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...225 226 227 ...292 >

7,296 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

și încă altele care numai împreună înseamnă viață. Iar în fața cuprinderii înfricoșătoare a acestui gând se așternea dintr-odată liniștea rece, din teama că nicicând forțele lui nu vor fi în stare să spună ce trebuie spus, încât, cu mintea chinuită de rușine, gândea că opțiunea pe care a făcut-o deja va fi pentru întreaga viață și bucuriile imediate sortite numai altora nu mai trebuie cu nici un chip invidiate. Un timp nu se auzeau decât respirația colosală a orașului și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Marga, în zilele ei de revenire și liniște, dar și în cele de chin. Și Cecilia, bineînțeles, dar ea mai avea și casa ei de îngrijit, încât matale ai fost acela care ai văzut-o tot timpul cum s-a chinuit, sărăcuța de ea, și cât a suferit, bine c-a reușit Mioara s-o ducă la clinica aceea nemaipomenită. Trebuie că-ți este greu, îți era ca o bunică, nu-i așa? E tare tristă casa asta fără ea! A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
îl iubește încă mult de tot, doar e atât de vizibil și e imposibil ca lumea întreagă să nu observe asta, ce altceva și-ar mai putea dori? Are vreun rost să-și mai dorească ceva sau să se mai chinuie învățând mai departe sau apucându-se de altele care i-ar lărgi - cum zice el - spiritul? Prostii! Ce câștigă? „Sunt o femeie obișnuită, absolut obișnuită, n-am nimic ieșit din comun. Nu ți-am mai spus asta de atâtea ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
declarații de amor, îmbrățișări și tot tacâmul, pentru că numai un bărbat putea fi acel atât de neașteptat aștept...“ „Ești un monstru! Un monstru de cinism! Vrei să mă faci să te urăsc?“ „Ai fi în stare?“ „O, Doamne, cât mă chinuie! Știi foarte bine că n-aș putea. Dar ești uneori atât de dur, încât îmi spun că asta ar fi singura mea scăpare: să te urăsc.“ „Și pe urmă?“ „Pe urmă, nu știu. Pe urmă să-mi dau cu ojă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
aibă răbdare și să nu se mai lase ademenit de golul acela. S-a străduit să lucreze din nou. Gândurile îi zburau aiurea. După câteva ore a sunat din nou. Nu era acasă, nu știau unde a plecat. Acum se chinuia să rămână în casă, se învârtea în cerc, fuma. Încerca să nu se gândească la nimic, dar îi era imposibil. O plimbare nu i-ar fi stricat, dar s-ar fi putut ca ea să sune în absența lui. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
timp a zis bine, nimic altceva și a vrut să-l îmbrățișeze, n-a mai repetat întrebările, dar ele își aveau un rost, nu izbucniseră așa, din senin și fără motiv, își amintește că ea arăta de parcă s-ar fi chinuit să le pună și, în timp ce le punea și după aceea, de parcă ar fi fost muncită de un gând sau de o forță din afară care se arăta mai puternică și o obliga să acționeze și ea trebuia să asculte pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
dar venit la timp. Și cel mai important. Pentru că acum ești întreg și, mai mult, suferind, știi exact măsura lucrurilor. Câți din jurul tău au șansa asta, sau dacă o au, câți o înțeleg, câți, ai puteai să-mi spui?“. Se chinuia cu încăpățânare să nu abandoneze lucrul și să-și scrie teza de licență. După câteva ore de lucru îl cuprindea din nou deznădejdea și umbla pe străzi. Dormea puțin și avea coșmaruri. A mers într-o zi la doctor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-mi spunea nimic și n-aveam curajul să-l întreb, pentru că eu scrisesem, dar era cartea lui, ca și cum el însuși o scrisese și poate nu era bine sau nu trebuia sau n-aveam dreptul să aflu și să scriu. Eram chinuit cum nu fusesem de când mă știu. Și pe urmă, înainte de a ne despărți, mi-a pus în brațe toate acele pagini și am înțeles că nu se gândise decât la un singur lucru în toate acele ore. „Nu-i nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

sociale“ - ceea ce înseamnă, desigur, inacțiune pentru toți ceilalți - dacă el și tovarășii lui nu vor fi copleșiți cu noi majorări de salarii și prime. Ei bine, eu vă spun: să vă fie rușine, domnule Scargill! Acum când noi toți ne chinuim să punem din nou pe picioare această țară, cum de vă permiteți să ne duceți înapoi în vremurile întunecate ale frământărilor sociale? Cum de îndrăzniți să puneți lăcomia voastră egoistă înaintea interesului național? Hilary se uită la ceas. Primul ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cu vin. Oricum, cu siguranță n-o să mă mai mărit din milă. — Dar situația lui pare destul de disperată. — Și el, și soția lui sunt de mult timp evanghelici protestanți fervenți. Au făcut doi copii și pe urmă ea s-a chinuit teribil la nașterea celui de-al treilea. Urmarea a fost că și-a pierdut credința și s-a răzbunat pe el, părăsindu-l și luându-le pe cele trei fete, Faith, Hope și Brenda. Cât a durat? — Căsnicia noastră? Aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
primi în dar douăzeci de penny de la fermecătoarea ta însoțitoare (vei găsi anexat la această scrisoare un cec cu această sumă); eu am fost cel care, după cum probabil ai ghicit deja, v-am urmărit pe amândoi până acasă de la restaurant, chinuindu-mă cu picioarele mele bătrâne să țin pasul cu voi și, în fine, din cauza unei estimări eronate, din păcate, i-am produs însoțitoarei mai sus menționate un regretabil șoc exact în clipa în care - dacă am interpretat corect situația - ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
în clipa când era cât pe-aci să se rătăcească, ușa unui apartament se deschise și apăru Phoebe făcându-i cu mâna. Se înveseli pe loc: pe fundalul acela oribil, ea arăta mai răpitoare ca oricând și îndoielile care-l chinuiseră pe drum de la Londra se risipiră în aburul dorinței. — Hai, intră, spuse ea. Sunt aproape gata. Kim tocmai a făcut ceaiul. Roddy o urmă înăuntru și constată cu surprindere că era condus într-o cameră de zi luminoasă și spațioasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
desigur. Știam că vei înțelege. Am ajuns: Citroenul 2 CV albastru. Ne-a luat ceva timp să ne instalăm în mașină. Bătrânele articulații ale lui Findlay gemură puternic când se lăsă pe locul șoferului, iar, apoi îm timp ce se chinuia să găsească un loc potrivit pentru baston, scăpă cheile mașinii, pe care a trebuit să le extrag eu, contorsionându-mă și aproape făcând o întindere de mușchi încercând să ajung cu mâna în spatele schimbătorului de viteze. După ce a pornit motorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și se duse să tragă perdelele - ar fi o naivitate să cred că de aceea le cumpără oamenii. La colegiu îi spunem butonul pentru PL. — PL? — Paradisul Labagiilor. Toate vedetele de cinema preferate, în pielea goală, înțelegi? Nu te mai chinui cu scenele alea în care o actriță superbă își dă furoul jos câteva secunde și pe urmă dispare din cadru: acum poți să te holbezi la ea cât vrei. O veșnicie, teoretic. Sau cel puțin până se uzează caseta. Priveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

haine noi. Henry David Thoreau, WALDEN, 1854 Nici nu se Înverzise bine semaforul de la intersecția dintre 17th Street cu Broadway, că o armată de taximetriști plini de ei a și vâjâit pe lângă pericolul public pe patru roți, pe care mă chinuiam să Îl manevrez pe străzile orașului. Ambreiaj, accelerație, schimbător de viteze (de la punctul mort la viteza Întâi? Sau de la viteza Întâi la a doua?ă, ia piciorul de pe ambreiaj, Îmi repetam eu Întruna, dar Îngânarea acestei mantra mi-a dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
dovadă fiind chibriturile care Îmi tot scăpau printre degete și cădeau pe podea. Semaforul s-a făcut verde exact În clipa În care reușisem să aprind țigara, așa că am fost nevoită să o las așa, spânzurată Între buze, În timp ce mă chinuiam cu jocul complicat ambreiaj, accelerație, bagă În viteză (de la punctul mort la viteza Întâi? Sau de la viteza Întâi la a doua?ă, dă drumul ambreiajului, iar fumul Îmi intra și Îmi ieșea la fiecare respirație. Abia trei intersecții mai Încolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
ar fi acel ceva de justificat - apare paranoia că Miranda ar putea să afle asta, iar vorbitorul panicat face un brusc stânga-mprejur. Una dintre preocupările mele preferate În zilele de lucru a devenit cercetarea modului În care colegii se chinuie să nege vreo blasfemie tocmai scăpată pe gură. Emily și-a trecut cardul prin cititorul electronic și am pornit-o amândouă În tăcere prin coridorul plin de coturi până În partea centrală, unde era situat biroul Mirandei. Am urmărit din priviri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
la magazinele alimentare de modă veche, pe care transpăreau deja niște delicioase pete de grăsime. Și am realizat brus că mi-e o foame de lup. — Nu se poate! De unde ai știut că zac În clipa asta aici și mă chinuiesc să găsesc voința necesară ca să fac rost de ceva de mâncare? Tocmai eram pe cale să mă las păgubașă. Atunci, treci Încoace și mănâncă! A părut mulțumit și a deschis punga, dar nu aveam loc amândoi pe podeaua dormitorului. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
s-a aplecat mai spre mine, vorbind tot fără să ridice vocea: — Da, e ceva În neregulă. Ceva foarte, foarte În neregulă. De ce a trebuit să mă Întorc În biroul meu ca să găsesc asta pe masă? Era ca atunci când te chinuiești să dezlegi unul din rebusurile acelea super sofisticate. Chiar așa, m-am Întrebat eu, de ce a trebuit să se Întoarcă În biroul ei ca să găsească asta pe masă? Evident, faptul că ceruse toate astea cu numai o oră În urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
păi să ne gândim. Nu cine știe ce. Mă străduiesc să supraviețuiesc unui an de servitute contractuală pentru sadica ta de nevastă. Dacă există măcar câteva minute În timpul zilei În care să nu-mi ceară ceva umilitor, apoi În acele minute mă chinuiesc să uit propaganda aiurită pe care mi-o servește cu lingurița asistenta ei principală. În ocaziile din ce În ce mai rare În care mă aflu În afara sediului acestei reviste, Încerc să mă conving că e OK să consum mai mult de opt sute de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
doar de un duș și de pat. De șocată ce eram, n‑am mai găsit cuvinte, dar Lily a luat tăcerea mea drept Încuviințare. — Mai ești acolo? a Întrebat ea după vreo treizeci de secunde, răstimp În care m‑am chinuit cu disperare să găsesc cuvintele necesare pentru a‑i cere iertare sau a‑i explica sau ceva În genul ăsta. Uite ce e, abia am ajuns acasă. Am nevoie de somn. Pot să te sun eu mai târziu? — Ăă, da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
la imprimantă ultima variantă și o puneam pe un clipboard, aflat pe un raft deasupra biroului meu, iar pe cea anterioară o aruncam. Miranda examina hârtia la fiecare câteva minute pe tot parcursul zilei, așa că Emily și cu mine ne chinuiam să tastăm, să printăm și să afișăm lista cât mai repede posibil, imediat după ce suna cineva. Adesea una din noi fluiera la cealaltă să Închidă Buletinul ca să poată scrie un nou mesaj. Scoteam fiecare la imprimantă câte o versiune, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
eram Încântată. — Ahn‑dre‑ah? A sunat ca o Întrebare, dar eu mă concentrasem doar pe aflarea motivației care o determina să ne Încurce permanent numele. La Început crezusem că o face deliberat, În tentativa de a ne umili și chinui, pe urmă Însă m‑am gândit că era oricum pe deplin satisfăcută de nivelul umilințelor și chinurilor la care ne supunea, așa că o făcea doar pentru că nu se putea osteni să rețină amănunte atât de aiurite precum numele asistentelor ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Am nevoie să‑mi faci legătura la 03.55.23.56.67.89. Imediat. Sau e cumva prea dificil? Emily clătina Încet din cap, parcă nevenindu‑i să creadă, și a mototolit hârtia cu numărul de telefon pe care ne chinuisem În așa hal să Îl obținem. Nu, nu, Miranda, bineînțeles că nu e prea dificil. Îți fac imediat legătura. Așteaptă, te rog, o secundă. Am apăsat butonul „conference“, am format numărul, am auzit vocea unui bărbat mai În vârstă zbierând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
ca să anunț lumea Întreagă cât sunt de nefericită, și am sunat la curățătorie. — Bună, Mario, eu sunt. Da, știu - n‑am vorbit de două zile. Poți să trimiți pe cineva după haine? Grozav. Mulțumesc. Am Închis telefonul și m‑am chinuit să iau câteva din haine În poală, de unde apoi le sortam și le Înregistram pe o listă În computer, specială pentru hainele trimise la curățătorie. Când suna Miranda la birou, la 9:45 pm, și cerea să știe unde era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]