7,752 matches
-
don Pizzurno poronca s-o șterg trap-galop, care am Împlinit-o cu câte un trăiască entuziast care furioasele lovituri dă târn a lu damblagiu dă se dă portar la Comitet n-au izbutit să-l tuflească cu totu. La o depărtare prudentă, gașca s-a făcut la loc. Loiácomo s-a pus pă turuit mai ceva ca radiou lu vecina. Necazu cu căpoșii ăia În vervă ie că ți să Încălzește mate și apoi tu - adecă, pă limba ta, subsemnatu - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fundului. Câteva minute nu se văzu decât peisajul brun. Deodată, apărură luminile. Am ajuns. O Înșiruire imensă de lumini, aranjate În dreptunghiuri. — Aceasta este grila, spuse pilotul. Submarinul se ridică și lunecă ușor peste grila iluminată, care se Întindea În depărtare preț de vreo opt sute de metri. Prin hublou văzură scafandrii care lucrau la structura de rezistență a grilei. Aceștia făcură semne cu mâna către submarin. Pilotul le răspunse acționând un miniclaxon. Pot auzi asta? — Firește. Apa e un foarte bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
zbor... Ah, pentru numele lui Dumnezeu! exclamă Harry. Nu putea fi făcută să călătorească spre stele. Asta este În mod evident o navă spațială convențională, deși foarte mare. Iar la viteze convenționale, cea mai apropiată stea se află la o depărtare de două sute cincizeci de ani. Poate că au utilizat o tehnologie nouă? — Care tehnologie? Nu există nici o dovadă În acest sens. — Păi, poate că... — Să fim realiști, Ted, Îl Întrerupse Harry. Chiar la asemenea dimensiuni, nava nu are provizii decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pregătesc pentru revenirea la suprafață. Sau poate că deja au plecat“. Își văzu fața reflectată În hublou. Chipul Îi arăta obosit și Îmbătrânit. „Ăsta nu e un loc pentru un om de cincizeci și trei de ani“, Își spuse el. Privind În depărtare, observă câteva lumini În mișcare, apoi un fulger galben. De sub unul dintre cilindrii lui DH-7 apăru un minisubmarin. Ceva mai târziu, sosi un al doilea care se opri lângă celălalt. Pe primul luminile se stinseră. La scurt timp, al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
să-și amintească de cât timp era nevoie pentru acomodarea cu Întunericul. Își aminti că putea dura până la trei minute. Începu să distingă forme: conturul exterior al rețelei și aripa Înaltă a astronavei, ridicându-se abrupt. Deodată, apăru altceva. În depărtare, strălucea ceva verde. Undeva la orizont. E ca un răsărit de soare verde, spuse Beth. Strălucirea crescu În intensitate, apoi văzură un contur verde, nedefinit, cu dungi laterale. „Este exact ca imaginea de dinainte. Arată identic“, Își spuse Norman. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
interiori ai habitatului erau stropiți cu sânge. Un tentacul se mai mișca, celălalt arăta ca un ciot zdrențuit. Amândouă brațele se retrăseseră, alunecând prin trapă. Norman alergă la hublou: calmarul se Îndepărta cu iuțeală, strălucirea-i verde pierzându-se În depărtare. Reușise! Îl Învinsese! Reușise. DH-8 — Câte ai adus? Întrebă Harry, cântărind un harpon În mâini. — Cinci, răspunse Norman. N-am putut duce mai mult . Și zici că a funcționat? continuă Harry, examinând bulbul exploziv din vârf. — Da, a funcționat, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nu e de vină Harry. — Nu. Nu este. — Atunci, ce se Întâmplă? Norman se ridică, Înfășurându-se mai strâns În pături, Își Îndoi genunchiul bandajat: Îl durea, dar nu prea tare. Se apropie de hublou și se uită afară. În depărtare se Întrezărea șirul de lumini roșii ale explozibilelor interconectate de Beth. Nu putea pricepe de ce ținuse morțiș să facă asta. Se comportase straniu. Se uită În jos, Înspre baza habitatului. Și acolo, chiar sub hublou, străluceau niște lumini roșii. „Beth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
un cilindru orizontal, lung de cincisprezece metri; câteva banchete, o masă metalică și niște scaune În mijloc, toaleta din spatele unui mic paravan. Harry sforăia În patul de deasupra lui. Vizavi, Beth dormea, cu brațul Îndoit peste față. De undeva, din depărtare, se auzeau slab glasuri de oameni. Norman căscă și se ridică din pat. Corpul Îl durea, dar, În rest, se simțea bine. Se Îndreptă spre hubloul luminos și privi afară, clipind la soarele strălucitor al Pacificului. Aruncă o privire asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
în iubirea stelară, cu sufletul alb de zăpadă. Dar, Eu, sunt și rămân pe o PLAPUMĂ A NORILOR un FOC VIU DE IUBIRI ABSOLUTE. RANĂ A STELEI MORBINDE Sunt singură în noaptea suferindă, Cuvintele îmi sunt cristale, prin vieți de-a-valma. Depărtarea, mă arde, depărtarea mă vinde, De vrei să mă știi, cum alerg prin tăcerea cimitirelor albastre, De vrei să mă știi, cutreerând prin crucile plânse. Vino și vezi cum sângele mi-e bolnav în adâncuri de iarnă. Vino și vezi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cu sufletul alb de zăpadă. Dar, Eu, sunt și rămân pe o PLAPUMĂ A NORILOR un FOC VIU DE IUBIRI ABSOLUTE. RANĂ A STELEI MORBINDE Sunt singură în noaptea suferindă, Cuvintele îmi sunt cristale, prin vieți de-a-valma. Depărtarea, mă arde, depărtarea mă vinde, De vrei să mă știi, cum alerg prin tăcerea cimitirelor albastre, De vrei să mă știi, cutreerând prin crucile plânse. Vino și vezi cum sângele mi-e bolnav în adâncuri de iarnă. Vino și vezi-mi veacul cum
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o înnoptare de vămi să-mi descânte nesomnurile și să le amestece cu acea răsuflare de vremi. Numai dorul mai poate prin sărutul luminii să-mi paralizeze voința aici la capăt de noapte prea SFÂNTĂ. APROPIEREA DIVINĂ Până când să aștept depărtarea ce poartă prin ceruri dragostea? Până când să aștept iubirea ce pietruiește-n firimiturile de suflet muzica înnoptărilor? Până când apropierile vinovate se aprind în acel întuneric din trup de iubire sfioasă? Până când sărutul tău din lacrimi de umbră, prin haine albastre
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
apropiere DIVINĂ. SUFLET DE PIATRĂ PUSTIE Nu poți fi singur atâta timp cât aerul îți încălzește sufletul. Nu poți fi singur dacă-n gândurile tale deții cea mai frumoasă idee despre iubirea absolută. Ea este ca o credință ce pătrunde-n toate depărtările, uneori și-n suflet de piatră pustie. Nu poți fi singur prin clipa memoriei când depeni cu sfințenie toate emoțiile prin care ai lăsat să se întrezărească DRAGOSTEA, dar EA poate fi acea vindecare a umbrelor, acea putere a vieții
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în cenușa de vânt așezată-n grota vămilor unde menirea poetului e ca o REZISTENȚĂ SOLARĂ. LINIȘTEA ALBĂ A ZORILOR D-lui Ștefan Popa Popa’s LINIȘTEA ALBĂ A ZORILOR Unde ești astăzi nu știu. Nici un vânt nu te găsește. Depărtarea dispare odată cu visele mele și ploaia s a oprit. Cerul e plin de lumina iubirii. ziua ne așteaptă în palme cu vămile triste... Peste gândurile mele au căzut norii furtunilor aspre în care puterea de a mă domina în absență
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
meu dragostea avea plânsul pământului și aduna în lacrimi numai ceruri de liniști. Prin demonii urâcioși și bâlbâiți pășeam cu luare aminte împiedicându-mă de multe întrebări. De ce luceferii au picioare de fluturi și se încolăcesc în străfundul vinețiu al depărtărilor? De ce-mi tremură în surdină cerul înroșit al despărțirii? Nici un om nu se mai întoarce din grăbirea necuvântătoare a văzduhului. Între două respirări sufletu mi simțea primejdia aventurii nedorite. Între două respirări pădurile-și odihneau bocetul lor. Toamna parcă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sunt ghețuri mișcătoare între cer și pământ și mereu se leagănă în absența unei vieți de iubire. Sunt condamnată în începuturile celor vii, ce nu-l cunosc pe Dumnezeu și nu înțeleg nimic de ce își mai poartă trupul deșirat prin depărtarea nopților unde cuvintele sunt taine inepuizabile. Sunt condamnată în pietrele secetei, iar amintirile mă sufocă în atingerea fulgilor ce întotdeauna mă fac să plâng prin umbrele timide ale îngerilor. Degeaba mi-aș căuta o lege pentru a-mi lecui moartea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mult în luminile unor ființe ce au avut pasiuni emoționante... Să iubești scheletul unui nimic care se descompune pe o foaie albă, e ca și cum ai putea iubi cerul înzăpezit de ruinele visului, iar în ceasurile târzii ale nopților să simți depărtarea ce poate să-ți alunge sufletul în veșnicia neînțelesului unde nu mai poți să accepți toată priveliștea lumescului ce ca un miracol te supune unui pustiu gol și fără copilăria sărutului. În el sărăcia cârpită nu se aseamănă cu cea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
amintirea prof. Iancică Dobriță Nu e atât de simplu să fii singură-n iarnă cu gustul din umbrele trecerii unde numele lui e strigătul din sufletul adormit înaintea zorilor. Nu e atât de simplu să-i cauți trupul prin toate depărtările timpului. Iarna pășea pe gânduri în căutarea inexistentului pentru a întineri soarele din țărmul unde zăcea o inimă zăvorâtă de zăpadă. Oricât aș fi înghețată-n troienele visului mi-am luat cu mine supremația cerului unde viitorul e mult mai
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
genunchi de frunze prin clipa de-a fi O zdreanță uitată, prin CODRII ZELOȘI. 04-12-2007 BRAȚE DE TĂCERE O disperare a nopții, mă duse în pustiuri, Și-n sufletu-mi de umbră, un vânt mă-ademenea Cu-n val al depărtării, cu grijă printre gânduri Din cimitire ALBE, o lacrimă-mi ardea. Și-o muzică de doruri prin Ochii tăi de vânt Mă ademeni în taină cu un decor răpus, De zorii ninși prin patul de versuri suferind Când viețile de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
trib și apără-ne din ceruri printr-o viață de șoapte! GERUL DIN PRIVIRI Domnului ing. Grig Amiezile mă dor prin așchii de soare, Și calmul suferind se-ntunecă-n distanță Prin ploaia de tăceri se tălmăcesc izvoare, Și-n depărtări de suflet un Ochi mi te răsfață. Și-n noptea, ce se-așterne în patul glacial Un tremur de cuvinte te-mbracă-n somnul viu, Și prin fereastra cerului, un chip banal, Îmi spune că-n visare sunt zâmbetul pustiu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
-n calea mea ești noaptea de tăcere. Și-n nepătrunsul vis eu te-am rănit cu albe versuri suspinând uitarea, Ești întunericul adânc ce l-am iubit Cum mai iubesc din razele de lună doar visarea. Ating fiorul sfânt din depărtări Și neînțelesul din iubire doare, Ai fost o clipă zborul din chemări Când buzele de ceață mi-au atins izvoare. Și am rămas mormântul de iubire Cu ochii plânși de-o rodie tremurătoare De n-ai fi fost iubirea din
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a lăsat puterea de-a trăi, Și clopote mai bat prin trupul meu de dor, Și un neant de vise îmi este rătăcit. Mi-e tristă noaptea și sufletul e plin de dor, Iar trupul e fântână peste zări, Din depărtări, e un cosmic foșnitor, Prin taina asfințitului de mări. Urmează-mă în spații de iubire, În adâncul ochiului de sfânt, Unde e scris zidirea unei Ere Ca pe un înger plutitor și blând. Și în furtună te voi împodobi nebună
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
te voi iubi, Aceeași visătoare și stăpână. OCHIUL TĂCERII Când îți aud glasul, te simt mai aproape, Și vreau să-ți simt trupul de dor, Emoția sufletului se coboară prin noapte Și-mi învelește-n taină un timp iertător. Din depărtări, adâncul pătrunde Prin uși ferecate când somnul mi-i bun. Divinul se preface-n ființa de unde Cu rame și pânze prin universul nebun. Neliniștea albastă de clipe sfârșește Solfegii de har mai vor să petreacă Prin sfera umbrită de stea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
privire de zori, Și-n ploile anilor, printre generații, Să rămân nemurirea CEȚOASĂ DE SORI.... 28-03-1999 SUFLAREA ALBĂSTRITĂ DE GÂNDURI domnului pictor Dabija Dab Poate a fost de-ajuns o singură noapte, Să te privesc ca un luceafăr prin nori, Depărtările, au rămas o țărână de șoapte, Și-n înnoptările albe, o răsfirare de sori... Poate a fost de-ajuns o întâmplare, Ca viața să ne despartă de CÂNTURI Și-n arcuiri de stele, aceeași zare, Te condamnă-n suflarea albăstrită
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
indiferenți, părtași la măcelul orb. Sunt captiva celei de-a patra zi, de ploaie mocănească, rebelă, pisăloagă, îmbrățișată adeseori de tărâmul primitor, și binecuvântat, de la Vrancea. Aici până și ploile țes, nemuritoare, magice legende, iar norii rătăcitori le povestesc plângând depărtărilor.
Ploaie moc?neasc? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83336_a_84661]
-
La un fluierat de al meu sau dacă o strigam, lăsa mâncarea, lăsa orice și venea fuga la mine. Da, am văzut. Este foarte ascultătoare... Bunicule, caii vorbesc? Da, nepoate. Vorbesc și ei în limba lor. Se înțeleg și de la depărtare. Și câinii vorbesc în limba lor și pisicile și păsările... Toate vorbesc, Tudorele, fiecare pe limba lui. Așa le-a lăsat Dumnezeu să se-nțeleagă... Da’ pot vorbi așa... ca noi, cu oamenii, pe limba noastră, bunicule? He-he, tataie! Ei
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]