9,472 matches
-
același timp, ar trebui să se transforme cel de al doilea component al succesului acestei literaturi în Europa și în lume în general, si anume, orizontul realist magic, care, mai devreme sau mai tarziu, s-ar pierde în oceanul de ficțiune mondială. Se poate vorbi despre rezistență cititorului, dar și a intelectualului de azi, în fața oricărei schimbări, inclusiv în ceea ce privește genul de literatură cu care s-a obișnuit. Schimbarea obișnuințelor marelui public nu pare sarcina ușoară, după cum nici în materie de gusturi
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
eu argentinian. Mi-am cumpărat niște dicționare de argentinisme, unde aveam acces la cuvinte pe care azi cu greu le mai deslușesc: madrejón, espadana, estaca, pampa"48. Referindu-ne tot la Borges, în opoziție cu postura proprie recunoscută anterior, autorul Ficțiunilor a fost catalogat la un moment dat de "scriitor rătăcit prin America Latină, născut accidental în Argentina". Dorind să fie universal în alegerea tematicii și în relatarea acestora, a fost acuzat de "dedat străinilor"49, însă, la o lectură atentă a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
viața. M-am săturat de nu, da-ul mă ispitește"31. Că și Nietzsche, Cioran pare să jinduiască după experiență după care traim mai bine cu minciună decât cu adevărul și putem să duram atât cât durează provizia noastră de ficțiune, capitalul nostru de minciuni. Doar petele, opacitățile lucidității ne salvează, spune Cioran; dacă ar fi transparență, l-ar goni pe nebunul din noi, pe cel căruia îi datorăm tot ce-i mai bun în iluziile și conflictele noastre. Cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
rodnicia pământului de fecunditatea femelei, așa cum leagă aratul de bărbat, care ara femelă și o deschide pentru maternitate: a ara pământul este simbolul copulației în vise și mituri. Iubirea pentru Sábato este o formă de absolut, iar unele personaje din ficțiunile sale se salvează prin iubire. Spune Marină Gálvez Acero că E. Sábato este un poet al iadului care are încredere în paradis, că este un om care are speranța în "viitor, în creația umană, în istorie, de fapt, în cultura
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
niciodată nedreptatea și, pentru mine, faptul că un copil moare de foame, pune sub semnul întrebării existența lui Dumnezeu"37. Regăsim în această atitudine a lui Sábato admirația sa față de Sartre, care, în aprilie 1964, și-a renegat opera de ficțiune, spunând într-un reportaj că un roman că Greață nu are sens dacă în oricare parte a lumii un copil moare de foame. Chiar dacă Sartre a continuat să creadă, spune Sábato, ca oamenii sunt niște "animale sinistre", a susținut că
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
simțea repulsie față de spiritul științei, pentru că era inumana, prea abstractă: "Fetișismul științific îl scotea din sărite în măsura în care ignoră ceea ce este fundamental, primordial pentru ființă umană"5. O dată găsit, a devenit o obsesie, de care a încercat să se elibereze scriind ficțiuni. Crede că "artistul este, prin excelență, unic, pentru ca, datorită incapacității sale de adaptare, a revoltei sale, datorită nebuniei sale, păstrează, în mod paradoxal, atributele cele mai frumoase ale ființei umane"6. Ce mai contează că, uneori, acesta, adică artistul, exagerează
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
omul concret decât orice birocrat plicticos dintr-un minister oarecare."7 Că și romanticul Novalis, care exalta noaptea, cu încărcătură ei de mister și magie, că singura în măsură să ne poarte spre viața adevărată, Sábato a optat pentru magia ficțiunii: "În fiecare din aceste ocazii, am scos la iveală motivațiile acelea ascunse care îl fac pe om să scrie cu seriozitate, dar și cu teamă, despre ființe și evenimente care nu aparțin lumii reale și care, printr-un curios mecanism
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
paginilor scrise, de multe ori, "reușind" să le distrugă fără remușcări, prin foc, ca să nu mai rămână nimic din gândurile înspăimântătoare așternute acolo, împins de "o propensie autodestructivă", deoarece constată că "toate paginile erau imperfecte și proaste, pentru ca, atunci când scriu ficțiuni, acționează asupra mea forțe care mă obligă să tac și altele care ma împiedica să am îndoieli. De unde și aceste asperități, aceste inegalități, aceste fragmente contrafăcute pe care le poate descoperi orice cititor avizat"9. Sábato nu a ascultat de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
gândurile în legătură cu ceea ce vreau să fac în viață, apoi scriu pentru că am convingerea că scrisul meu poate servi unor tineri care, ca și mine la vremea respectivă, își caută adevăratul drum că scriitori, ca să-i ajut să înțeleagă ce înseamna ficțiunea și cum se scrie această; scriu, în același timp, pentru cititorii mei, preocupați să aprofundeze ceea ce înseamnă concepția generală despre literatura și existența. (...)"21 Oricum, cititorul, avertizează Sábato în Abaddón, El Exterminador, nu se va găsi în fața unor idei și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
deja ciudat, însă, dacă o face un romancier, care știe până la ce punct aceste ființe nu au existat decât în sufletul creatorului lor, este o probă de cat de puternică este arta în fața vestitei realității"48. Sábato scrie române de ficțiune, cu personaje purtătoare de absolut, ca María, Marcelo, Carlos sau soldații generalului Lavalle 49, toți glorificatori intransigenți ai purității, capabili de sacrificiul suprem, cel al vieții, pentru a da existenței terestre un sens eroic, sunt întruchiparea omului în căutarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
descumpănește și enervează", remarcă Cătănia. Ceea ce scrie Sábato este ca un jurnal de scriitor, pentru că reflecțiile sale nu sunt a priori și nici teoretice, ci sunt rodul îndoielilor și al nenumăratelor întrebări pe care și le-a pus, pe masura ce scria ficțiuni, "discutând cu mine însumi și cu ceilalți despre cum trebuie să scrii o literatura națională"111, mărturisește Sábato. Cel care îl citește știe că nu se află în fața unei expuneri gratuite de idei și doctrine, ci a frământărilor și îndoielilor
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
propria înfățișare, de aceea scrisul este pentru Sábato "sfâșietor, o obscură pedeapsă"118, o îndeletnicire ce nu lasă loc răgazului și clipelor de pace sufletească, de acord cu crezul sau: "scriitorul are un singur angajament: cel față de adevăr 119. În ficțiune, eroul sau este, fără îndoială, Don Quijote. Am parafrază spunând că Don Quijote este Sábato însuși, pentru care, deși e îngrozitor să-ți dai seama de acest lucru, "viața se scrie pe maculator și nu mai putem să o trecem pe curat
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de absolut, care va supraviețui prăbușirii templelor, ca și dispariției religiei pe pamant" sunt cuvintele unui filosof a cărui luciditate este produsul neliniștilor și tortúrilor interioare. Sunt convins că durerea să metafizica s-ar fi ușurat dacă ar fi scris ficțiuni, pentru că acestea au un caracter catharctic și pentru că problemele grave ale condiției umane nu intră în categoria de coerență, ci sunt accesibile numai exprimării mitopoetice, contradictorii și paradoxale, așa cum este însăși existența noastră. Când ești trist, totul se pune la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
să comunice cu lumea, inclusiv cu femeia care ajunsese să-l înțeleagă prin intermediul picturii sale. Apoi, românul a luat altă turnură: tema geloziei la nivel fizic și psihic. Adevărul este că nu sunt niciodată conștient de ceea ce scriu. Personajele, lumea ficțiunii străbat spații în care intervin forțe care nu mai pot fi controlate de romancier, ci răspund structurii lumii create sau personalității personajelor înseși 74. Viziunea lui Castel asupra lumii este negativă și distorsionată, dar motivată de "slabă speranța că cineva
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
al mamei, sau, oricum, pe cel al femeii mature. Sábato îl citește cu interes și face comentarii asupra filosofiei existențialiste a lui Sartre de care se lasă influențat 79, mai ales de românul L'Être et le néant, operă de ficțiune, unde personajul este obsedat de "privirea celorlalți" (conceptul de privire) care, fixându-se în noi, ne domină, ne observa, ne scrutează. Sábato are convingerea că gândirea și literatura lui Sartre înseamnă filosofia unui om cu un profund sentiment de inferioritate
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a se descrie pe el însuși că "fiind urât că un broscoi" în una din paginile sale autobiografice. Fiind corpul nostru cel ce provoacă și permite privirea celorlalți, corpul dobândește la Sartre o importanță metafizica, iar în opera să de ficțiune, corpul, cu mizeriile și micimile sale, ocupă un loc atât de important, încât cea mai profundă narațiune a să se numește Greață."81 De asemenea, Sartre îl vede pe celalalt că pe un dușman, a cărui privire îl îngheață și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
care degradează și distruge. Aceasta nu anulează structura și finalitatea umaniste ale universului sabatian, dar ne obligă a vorbi deschis despre gravitatea avertismentului pe care îl dă autorul în fața unei progresii incontestabile a râului, captate inegalabil în românele sale de ficțiune. În Weltanschaung-ul lui Sábato, maleficul sporește neîncetat ca spațiu de manifestare și că forme. Fiecare român al său dezvăluie noi dimensiuni de alienare și deteriorare. Tunelul abia anunță acest crescendo al maleficului printr-un fapt patologic crimă lui Castel, pictorul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
l-a făcut public, "poate chiar sectă a angajat pe cineva să îl scrie, pe unul dintre membrii săi, ca să-i inducă în eroare pe cititorii naivi, care or să creadă, astfel, că totul nu e decât imaginația vreunui scriitor, ficțiune sau creația unui smintit"97. Imediat, în capitolul următor al românului Despre eroi și morminte, atunci când Bruno încearcă să-i facă lui Martín un portret al recent dispărutului Fernando, despre care nu se știa decât că "avea legături cu spiritiști
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
întoarce după căutările sale ideatice, este regiunea sufletului, regiune în care iubește și suferă, fiindcă sufletul este prizonier al trupului, iar trupul este ceea ce ne face ființe ce se îndreaptă spre moarte. Aici, în suflet, apar fantasmele visului și ale ficțiunii. Oamenii construiesc din suferință inexplicabilele lor fantezii, fiindcă sunt alcătuiți din trup, fiindcă aspiră la veșnicie și trebuie să moară, fiindcă tânjesc după perfecțiune și sunt imperfecți, fiindcă năzuiesc spre puritate și sunt coruptibili. "De aceea scriu ficțiuni. Un zeu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și ale ficțiunii. Oamenii construiesc din suferință inexplicabilele lor fantezii, fiindcă sunt alcătuiți din trup, fiindcă aspiră la veșnicie și trebuie să moară, fiindcă tânjesc după perfecțiune și sunt imperfecți, fiindcă năzuiesc spre puritate și sunt coruptibili. "De aceea scriu ficțiuni. Un zeu nu are nevoie să scrie ficțiuni. Existența e tragică din pricina acestei esențiale dualități. Omul ar fi putut fi fericit că viețuitoare fără conștiința morții sau că spirit pur, nu ca om."106 BIBLIOGRAFIE OPERELE LUI ERNESTO SÁBATO Antes
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lor fantezii, fiindcă sunt alcătuiți din trup, fiindcă aspiră la veșnicie și trebuie să moară, fiindcă tânjesc după perfecțiune și sunt imperfecți, fiindcă năzuiesc spre puritate și sunt coruptibili. "De aceea scriu ficțiuni. Un zeu nu are nevoie să scrie ficțiuni. Existența e tragică din pricina acestei esențiale dualități. Omul ar fi putut fi fericit că viețuitoare fără conștiința morții sau că spirit pur, nu ca om."106 BIBLIOGRAFIE OPERELE LUI ERNESTO SÁBATO Antes del fin, Seix Barral, Barcelona, 2002. Abaddón El
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
perspectiva românească, Ed. Cartea Românească, 1986, p. 347. 31 Aluzie la locuri imaginare celebre din românele lui Márquez y Cortázar (Macondo, Cronopio), folosite aici că substantive comune, semn al transformării lor în simboluri de delimitare a spațiilor românului latino-american de ficțiune de cel occidental. În regiunea Soria din Spania, există chiar o librărie care se numeste "Macondo". 32 Paul Alexandru Georgescu, Cartea Întrupărilor, Ed. Paideia, București, 1998, p. 65, capitolul "Covor European". 33 Române ale scriitorilor: Julio Cortázar, Vargas Llosa, García
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
se acupleze cu parteneri de același sânge, de a fi nevoit să doarmă cu straiele, instrumentele și armele sale. Scăpat din robia instinctului, putea dispune plenar de inteligența sa pentru a se lansa în cucerirea universului. Într-un roman de ficțiune apărut recent o fabulă, în multe privințe la fel de credibilă, la fel de edificatoare ca Istoria un autor care este, în mod nedrept, necunoscut marelui public, vorbește despre modul ciudat în care strămoșul nostru a scurtat lungul și laboriosul drum pe care omul
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
stricaseră, și n-o putuseră măcar amesteca, anii de școală, ucenicia de seminariu, rostul bisericesc și ocupația zilnică și, puțin și silnică, la școala lui primară, iscodește scenele, de humor..." E. Lovinescu năzuia la "definiții" date scriitorilor, G. Călinescu închipuia ficțiuni pe seama lor, iar mai nou N. Manolescu vrea să surprindă "imaginea" unui autor, adică sinteza întregii sale receptări critice. Tehnica de a crea imagini a fost una din pasiunile scrisului artist al lui N. Iorga, inclusiv în pagina cărților sale
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
conștiinței, neliniștită și lucidă"155. Astfel, autenticitatea nu se traduce la Max Blecher prin confesiune, ci este rezultatul experienței fenomenologice imediate pe care o trăiește eul narativ. Max Blecher nu încearcă să recupereze proustian experiența, ,,timpul pierdut", dialogând astfel cu ficțiunea prin intermediul scrisului, ci dimpotivă expune odată cu scrisul ceea ce simte și trăiește în mod direct. Dialogul permanent și direct pe care Blecher îl creează odată cu scriitura este cu suferința, care devine un loc comun al textului său, și nicidecum originea artei
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]