5,794 matches
-
Interiorul tăcerii, București, 1985; Poezii în șoaptă, București, 1985; Despărțirea de cuvinte, București, 1988; Ritual - Rite, ed. bilingvă, tr. Gina Argintescu-Amza, Constanța, 1995; LV (Cincizecișicinci), Buzău, 1995; Limpeziș (Locul Ființei), București, 1997; Distilerii nocturne (100 poezii), Timișoara, 2000; Fragmente despre infinit (101 intropoeme), postfață Ion Murgeanu, București, 2000. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, „Măștile somnului”, CNT, 1968, 14; Dumitru Micu, „Măștile somnului”, GL, 1968, 18; M.N. Rusu, „Măștile somnului”, LCF, 1968, 23; Gheorghe Grigurcu, „Măștile somnului”, F, 1969, 4; Caraion, Duelul, 62-65
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287632_a_288961]
-
interioară ( a lucrurilor în sine), și lumea fenomenală, exterioară ( a lucrurilor pentru noi). El susține că în lumea fenomenală orice eveniment își datorează existența unor cauze anterioare, care, la rându-i își datorează existența unei alte cauze și așa la infinit. Aici, orice fenomen este necesar, fiind determinat de o cauză exterioară necesară lui. În lumea noumenală, interioară, susține gânditorul, corelația cauză - efect nu se mai aplică și ca atare, aici se poate concepe acel ceva care începe de la sine care
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
sensibilă, adică în lumea reprezentată ca lume pentru noi, așa cum ne apare nouă ca lume a fenomenelor, orice eveniment își datorează existența unei cauze anterioare care, la rândul ei, își datorează existența unei alte cauze și așa mai departe la infinit.”/citation> În lumea fenomenală orice eveniment este necesar, ca fiind determinat de o cauză exterioară, anterioară lui. În lumea noumenală, corelația cauză - efect nu se aplică și prin urmare, aici se poate concepe că ceva ” începe de la sine ”, că ceva
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
a străduit să arate că toate fenomenele din lume sunt reglate după legi fizice și naturale, nu există nimic din ceea ce s-a numit întâmplare și că în lume nu există decât materie care se mișcă și se metamorfozează până la infinit în spațiu și timp, ascultând de legi fatale, nu rămâne nici un loc pentru libertatea voinței umane. Fatalismul în determinismul universal, . Concepțiile strict deterministe sunt considerate concepții ce anulează responsabilitatea prin predeterminarea absolută, implacabilă pe care o sugerează. Liberul arbitru înseamnă
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Hugo, susține că arta trebuie să exprime deopotrivă și urâtul, și sublimul. Când pledează pentru lirica de idei, se află pe poziții raționaliste. Nu tot astfel, însă, atunci când descoperă că poezia, care înseamnă taină, mister, credință, își întinde antenele spre infinit. Cu mult înainte de Radu Ionescu și de Titu Maiorescu, el dă o definiție a frumosului, în spirit hegelian („revelație a însăși ideei poetice sub forme externe și simțite”). În câteva articole, poetul exaltă funcția militantă a literaturii, socotită a fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285808_a_287137]
-
apoi alte cărți, între care Mitul trandafirului (1985), Scoica solară (1987), Insula de repaos (1988), Dulcele foc (1989, 1991; Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române), Anul 1989 (1990), Lira și păianjenul (1992), Epifanii (1994), Scrisori de pe strada Maica Domnului, Lunaria (1995), Infinitul de aur (2001). Având un temperament liric neoromantic cu tentă expresionistă, L. preferă totuși formula bine articulată, muzicală. Fondul mistic și metaforic se întâlnește simbiotic cu un orfism imnic de tip Hölderlin, susținut de credința în poezie ca act demiurgic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
Epifanii, Galați, 1994; Scrisori de pe strada Maica Domnului, București, 1995; Lunaria, București, 1995; Aldebaran, ed. bilingvă, tr. Constantin Frosin, Galați, 1996; Între îngeri și demoni, București, 1998; Învingătoarele spații, pref. Tudor Palladi, postfață Andrei Langa, București, 1999; Avatar, Galați, 1999; Infinitul de aur, Timișoara, 2001; Răstignirea porumbeilor, București, 2003. Repere bibliografice: Ion Ciocanu, Viziune romantică și atitudine civică, „Nistru”, 1981, 5; Ion Ciocanu, Măsura adevărului, Chișinău, 1986, 170-191; Marin Sorescu, Un sunet tulburător, R, 1990, 1; Ana Bantoș, O poetă zidindu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
punct de vedere științific - repet acest lucru - nu este numai destinul nostru comun, ci și scopul nostru comun. Noi nu puteam lucra fără a spera că vor veni alții care ne vor depăși. În principiu, acest progres se prelungește la infinit". Căutînd să descifreze problema semnificației științei, constată că subordonarea față de legile progresului nu implică existența unui sens, a unei rațiuni în sine. Marea întrebare care se ridică pentru omul de știință este: de ce ne-am ocupa de ceva care în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
putea hrăni, îmbrăca, ilumina sau guverna mai bine. Ce operă semnificativă crede el că poate realiza, pornind de la asemenea creații sortite de la bun început să îmbătrînească, încît să se înhame la o asemenea întreprindere divizată în specialități și orientată spre infinit?" Cu îndreptățire, sociologul crede necesar să puncteze cîteva considerații generale. Sîntem supuși la un proces constant de intelectualizare, în care progresul științific este doar o fracțiune. Este limpede că, tehnic, altele sînt condițiile de viață, dar cunoștințele despre condițiile de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
îmi dau seama de imposibilitatea de a trăi în numele viitorului" (fraze din Jurnalul lui Tolstoi - noiembrie, 1908). Sociologul argumentează în favoarea viziunii tolstoiene privind lipsa de sens a morții: "Nu, deoarece viața individuală a omului civilizat este integrată în "progres". În infinit, iar o asemenea viață, potrivit sensului ei imanent, n-ar trebui să aibă sfîrșit. Căci, pentru cine trăiește în cadrul progresului, există întotdeauna un alt progres la orizont; nici un om care moare nu ajunge pe culmea situată în infinit. Avraam sau
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
progres". În infinit, iar o asemenea viață, potrivit sensului ei imanent, n-ar trebui să aibă sfîrșit. Căci, pentru cine trăiește în cadrul progresului, există întotdeauna un alt progres la orizont; nici un om care moare nu ajunge pe culmea situată în infinit. Avraam sau țăranii din vechime mureau "bătrîni și sătui de viață" deoarece se aflau în circuitul organic al vieții, deoarece viața le oferise în pragul bătrîneții întreaga semnificație pe care le-o putea oferi, nemailăsîndu-le nici o enigmă pe care să
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
brusc consistență. O rețea precisă, pe care stăteau fiece tușă trasă cu pensula, fiece moment din memoria lui, fiece unghi al existenței. Copilul amintea de trăsăturile soldatului-călău care Îi supraveghea pe fugari. Mama căzută se repeta, rând cu rând, până la infinit. Blestemat fie rodul pântecelui tău. Carmen Elsken avea dreptate. Răutatea ca peisaj. Cine numea toate acestea Oroare cu majusculă - prea multă literatură pe această temă - nu făcea decât să intelectualizeze simplitatea evidenței. - De ce mi-ai vorbit În port? Faulques și-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
liniei subtile a orizontului care se insinua În depărtare, contururile și umbrele imaginii fotografice. E neagră casa unde locuiești acum, și-a amintit. O privise pe Olvido moartă prin vizorul aparatului fotografic, mai Întâi Încețoșat, apoi deslușit, pe măsură ce răsucea de la infinit la 1,6 metri butonul distanței focale. Imaginea din vizor era În culori; dar principala amintire, suprapusă peste toate celelalte, ceea ce păstrau timpul ori memoria lui Faulques (distrusese copia unică de pe hârtie, iar negativul zăcea Îngropat sub kilometri de peliculă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
rarisimii autori prin care își prelungește existența „poezia nouă”, impusă prin mijloace administrative odată cu socialismul. Tipărindu-și în cărți apărute până după 1980 ovațiile meditative „optimiste”, precum stihurile (nu tocmai coerent semantic) intitulate Călcâiul lui Ahile, autorul culegerii Scrisori din infinit (1981) se recomandă drept un nou Meșter Manole, comunist: „Manole sunt, Manole din vremea de demult, / Care-a purces pe drumul umanului partid”. Considerând că „geneza lumii-ncape în comunistul verb”, poetul evocă patetic ziua de 23 august, văzută prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
lui Horn, București, 1966; Vis cosmic, București, 1968; Eroi de epopee, București, 1977; Zări străbune, București, 1978; Secundele clepsidrei, cu ilustrații de Vasile Socoliuc, București, 1979; Cântece pentru tata, București, 1980; Metopele neamului, postfață Radu Vulpe, București, 1980; Scrisori din infinit, cu ilustrații de Done Stan, București, 1981; La poarta necunoscutului, București, 1983; Moștenire pentru fiica mea, București, 1983; Printre străbuni, București, 1983; Geneza luminii, București, 1984; Elegii din infinit, București, 1985; Aripă nemărginită, București, 1987; Cvadratura sonetgloselor, București, 1991; Elegii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
București, 1980; Metopele neamului, postfață Radu Vulpe, București, 1980; Scrisori din infinit, cu ilustrații de Done Stan, București, 1981; La poarta necunoscutului, București, 1983; Moștenire pentru fiica mea, București, 1983; Printre străbuni, București, 1983; Geneza luminii, București, 1984; Elegii din infinit, București, 1985; Aripă nemărginită, București, 1987; Cvadratura sonetgloselor, București, 1991; Elegii pentru mama, București, 1992; Elegii fundamentale, București, 1995; Elegiile Dumnezeirii, București, 1997; Elegiile morții, București, 1997; Epopeea blestemată... În dialog cu regizorul român de operă Bob Massini, București, 2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
1979, 18; Adriana Iliescu, Timp și eternitate, RMB, 1980, 10 947; Adriana Iliescu, „Moștenire pentru fiica mea”, RL, 1983, 32; Ion Dodu Bălan, Ștafeta responsabilității umane, CNT, 1983, 34; Artur Silvestri, „Geneza luminii”, LCF, 1984, 35; Artur Silvestri, „Elegii din infinit”, CNT, 1986, 51; Simion Bărbulescu, „Aripă nemărginită”, RL, 1987, 1; Aureliu Goci, Trilogia elegiacă, „Dimineața”, 1996, 23 decembrie; Popa, Ist. lit., II, 301-302; Opriță, Anticipația, 443. D. Mc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
odinioară” care au stat la temelia neamului său, tocmai fiindcă fusese, la rându-i, prins de mirajul câmpiei. În orizontul matern-protector al acesteia va găsi și puterea de a-și accepta iminentul sfârșit. Pentru că, aidoma mării, câmpia „te familiarizează cu infinitul”, atenuând, prin nelimitarea ei, dureroasa limitare a ființei. Cu Săptămâni de dragoste S. își schimbă unghiul de observație, punând în discuție atitudinea individului în fața provocărilor pe care i le adresează istoria. Tema inițial anunțată se va pierde însă în evocarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289441_a_290770]
-
e, la Sylvia Plath, consecința normală a unui stil a-normal de viață. The Bell Jar, romanul ei postum, e, de fapt, documentul fictiv al unei stări care confiscase nu numai gândurile, dar și gesturile autoarei. Depresivă, nevrotică, Întorcând la infinit, pe toate fețele, aceleași și aceleași obsesii, ea reușește să păstreze o impresie de echilibru și normalitate În viața de zi cu zi. Nimeni, din cercul ei apropiat, nu pare să fi fost conștient de adâncimea depresiunii ei. Chiar retrospectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la astfel de Întrebări, se pot stabili și criteriile urmate de autor când Își proiectează chipul (cel interior și cel exterior) În pagina de jurnal. O constatare la Îndemână este că aproape toți autorii admit că nu pot coborî până În infinitul mic al scrutării sinelui. E vorba aici și de percepția instinctivă a unei „identități complementare” (În terminologia lui R. D. Laing 17), adică de un proces În care subiectul admite că În afara capacității sale de exprimare și autoexprimare rămâne Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a culturii alternative în termenii trecuți în revistă. Chiar și simplul fapt că astfel de idei pot fi exprimate și difuzate reprezintă, alături de toate inițiativele amintite, un început de victorie. Nu este posibil ca prostia și imbecilitatea să domine la infinit și să învingă mereu în cultura noastră. Ca și oriunde în lume... 11. Pentru o nouă cultură română Textul care urmează poate fi considerat, în același timp, ca un manifest și o temă de reflecție. Nu este nici mesianic, nici
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Pușkin, realizată de Al. Donici cu o sută de ani în urmă. O altă literatură frecventată este aceea italiană. Sub titlul Apusul lunii, este reprodusă traducerea poemului lui Leopardi Il tramonto della luna, realizată de N. N. Crețu. Pimen Constantinescu tălmăcește Infinitul de Leopardi (7-8/1942) și Profundă noapte de Giosuè Carducci (15-16/1942). I. Constantinescu-Delabaia traduce Grenadierii de H. Heine, Aurel G. Stino face unele considerații despre Cosmogonia lui Verhaeren, Ion M. Gane oferă o versiune românească a Albatrosului lui Baudelaire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287186_a_288515]
-
Noi, occidentalii, avem nevoie de claritate, de precizie, de un punct de "cădere" într-un text nara tiv, în vreme ce în cultura persanofonă, așa cum o afirmă Rahimi într-o conversație cu Elodie Bernard ("La Revue de Teheran", fév. 2009), "se practică infinitul, te afli într-o structură circulară. Destine care se apropie și se îndepărtează. La fel se întîmplă în poezie, în pictură, în filosofie, chiar și în istorie." Pentru un cititor afgan, construcția roma nescă e familiară, dar brutalitatea exprimării e
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
valea iubirii, valea detașării, valea minunării... În fiecare vale traversată, bufnița le spune păsărilor o poveste, fără a o încheia vreodată și dacă i se cere să o facă, ea continuă cu altă poveste și tot așa. Această structură a infinitului, pe care Rahimi o moște nește din Iran și din India, unde poveștile se fugăresc și se ascund, neoferindu-se niciodată direct și complet, se află la antipodul viziunii occidentale, care ține morțiș la o morală, precum în fabulele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sau nu așa ceva. Forma mentis a textelor sale e circulară, dar nu cu acea circularitate simetrică a cercului care se închide asupra lui însuși, ar fi vorba mai degrabă de aceea deschisă, a unei spirale. Un fel de "coloană a infinitului" brâncușiană. De altfel, Marius Popescu lasă să-i scape, aparent din întîmplare, printr-o întorsătură de frază: "Cuvîntul 'sfîrșit' n-ar trebui să existe" (SL). Încă unul. Și totuși, fluxul vorbelor ne acoperă în textele sale. Nu ar fi nici
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]