6,144 matches
-
Iar Florin Oprescu face o asemenea analiză privind cataliza eminesciană. Un alt "neoromantic", un "modern autentic", din perspectiva exegetului, este George Bacovia, care "ascunde în substraturile recviemului de tip simbolist profunda prefacere eminesciană a temelor grave, a motivelor de natură metafizică". Influența eminesciană se resimte aici la nivelul "intrapoetic" și, nu mai puțin, "prin retorica specifică tipului de romantism naiv sentimental", una dintre "modalitățile majore de asociere Bacovia-Eminescu" putând fi aceea a asumării critice a "semnificației ontologice a metaforei" ca expresie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
destin ironic, pentru ca în sonetul Albumul să desfolieze "veșmintele satirice" ale acestuia (metafora ironică, batjocoritoare,"răutăcioasă desfătare"); În Glossă, analizează ironia și adevărul paradoxului ("Comedia aceasta cu măști care se schimbă /.../ spectacolul absurd al agitației lumii care trece"), și comicul metafizic ("satira aceasta fără obiect e absorbită de ironia totală, al cărei obiect e omul, condiția sa ontologică, universul în întregime"), ironia satirică în Mureșanu, grotescul în Demonism ("grotesc cosmic"). Etc. Într-un alt capitol, de dimensiuni ample, se stăruie asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
societatea noastră de azi trăiește un descumpănitor complex axiologic și identitar", într-o Europă "despiritualizată și cinic-utilitaristă" unde "noi ne străduim, cu penibilul inerent oricărei derute nevertebrate, să devenim ceea ce nu suntem: niște "europeni de nicăieri", fără rădăcini istorice și metafizice, gata să ne iluzionăm în numele unor minciuni occidentale și să mințim în numele unor iluzii occidentalizate". Discreditarea lui Eminescu, pe care o propunea revista Dilema ("terfelit într-o anumită presă românească"), nici măcar nu era originală în contextul corului de denigratori de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
între vrednicia făpturii omenești și harul dumnezeiesc care proniază lumea ("Doar s-a-ndura Dumnezeu/ Ca să-ți mântui neamul tău!"). Această salvare infraistorică implică, pe de altă parte, o desăvârșită unitate de credință și acțiune (împotriva tuturor "dușmăniilor", fizice și metafizice), angajând atât omul ("Ai s-aduni Moldova toată"), cât și elementele Firii ("Îți vin codrii-n ajutor"), pe linia acelui "sentiment cosmic organic" al sensibilității răsăritene (care a trecut și-n celebra teorie a "creștinismului cosmic", atât de dragă lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
micile poeme onirice cu accente baudelairiene și nervaliene, cum ar fi Iar fața ta e străvezie. Sub influența lui Cioran m-am întors, într-un timp, la Rugăciunea unui dac și la alte poeme la care negația lumii atinge dimensiuni metafizice. Blestemele argheziene m-au trimis, din nou, spre Eminescu și cu ce uimire am descoperit în Mureșanu și Gemenii, mai ales în ultimul poem, forța imprecației romantice, blestemul ca discurs magic extins asupra întregului univers! Un Eminescu nebănuit, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
constant și mai pe larg de acest segment al operei eminesciene, în scrieri anterioare, oferă acum o sinteză, cu diagnosticări precise, subliniind faptul că "proiectele epice anticipează sau dublează temele lirice fundamentale și deschid proza românească spre idei și concepte metafizice pe care literatura noastră nu le încercase până atunci". E aici o "mitologie universală" abordată din punct de vedere spiritual românesc, în care "modelele istorice și miturile naționale" sunt integrate într-o "imensă panoramă a istoriei". Epica aceasta se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe coordonatele "demonice (faustiene) și titanice", cu firești reflecții politice, cu descripții istorice și cu "încercarea de studiu tipologic". Aici se încadrează Geniu pustiu, roman tezist, o proză cu caracter programatic. Cea de a doua direcție este "proza fantastică și metafizică" (Umbra mea, Sărmanul Dionis, Archaeus), epică ce glisează în "vaste panorame cosmice și de reflecții care pun în discuție fundamentele lumii și morala istoriei". A treia direcție, cea a "fantasticului erudit", deosebit de "fantasticul oniric" întâlnit în Avatarii faraonului Tlá, prezintă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cel mult 100, cred că ea, exponențiala, e doar Începutul unei oscilații armonice de grad Încă mai Înalt decât al celor trei, ale biosferei, discutate. Cărui fel de biocenoză Îi este caracteristică această ultimă armonică, e o altă problemă, poate metafizică. În tezaurul spiritual al omenirii există o metaforă care, ea de fapt, m-a Împins la considerațiile expuse până acum, anume Isaia, 11.6 și 11.7: “Atunci, lupul va locui Împreună cu mielul și pardosul se va culca Împreună cu iedul
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
peste tot, pe copaci dar și pe zidurile vechilor monumente istorice: nume, date, declarații de iubire veșnică, inimi, evident de piatră, adică caracteristice omului mediu, nu prea responsabil de actele sale sau poate egocentric. Iertați-mi o oarecare tendință spre metafizic, dar Încercând să pătrunzi lucrurile ajungi inevitabil acolo, dar am Încercat să văd mai mult În acel copac. Anume, un străvechi arhetip sau dacă vreți un simbol − arborele cosmic − comun tuturor cultúrilor ariene, chiar dacă diferă specia: la indieni e un
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
genetice, a psihologiei copilului (A. BINET, P. JANET, N. VASCHIDE, H. PIÉRON). Psihologia se desprinde astfel de ultimele legături care o mai mențineau sub dependența filosofiei. Ribot însuși spusese că în laboratorul său se studiază fenomenele psihice, nu se face metafizică. Un astfel de curent pozitivist și experimentalist nu putea să nu se manifeste și în pedagogie. Și aici a apărut după cum s-a arătat o reacție față de pedagogia veche, acuzată de a fi avut un conținut constituit din norme deduse
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de pildă, cele ale "școlii active". În acest sens și-a construit o teorie proprie denumită de el educație funcțională (18). Teoria educației funcționale se întemeiază pe tezele psihologiei funcționale care, după expresia lui Claparède, evită să-și pună întrebări "metafizice" (de exemplu: ,,ce este memoria?") și caută să afle la ce slujește fiecare din procesele psihice, cum apare și cum poate fi el dezvoltat. În centrul psihologiei funcționale se află noțiunea de trebuință (besoin). Claparède ca și Dewey critică teza
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
modestă, un om bine educat, un om cumsecade” . Și dacă mai adăugăm o afirmație a lui Cehov: , atunci putem afirma că omul viitorului văzut de Cehov este adevăratul creștin. Libertatea morală După B. Elvin pentru Cehov „libertatea nu are semnificații metafizice ca la Dostoievschi, ci, în ochii lui libertatea se definește complet, are o înfățișare precisă” . Făcând o comparație între personajele lui Dostoievschi și cele ale lui Cehov, B. Elvin spune: . Suspectat de lipsă de atitudine față de rău, Cehov se hotărăște
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
sunt un material recomandabil pentru a fabrica o proză. Chiar contraindicate sunt unele. Scrisul e o problemă de memorie. Îmi aduc aminte și scriu. Exact așa cum a fost, ca într-un reportaj despre propria persoană. Oricum nu sunt io prea metafizic. Mulți îmi reproșează că bagatelizez, că dau cu bâta în baltă când vine vorba de dumnezeire și alte drăcii. Poftim! Despre asta era vorba. Văd că mă ajută cuvintele. Acea inteligență a textului. Adică un fapt o dată proptit în câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sa, de adevărul său personal, de karma sa. El se pregătea pentru o luptă absolută, lupta cu Verbul, nu-și permitea să-și irosească energia în mărunte revendicări politico-istorice. El disprețuia, ignora istoria, miza lui era una superioară, de natură metafizică, estetică. Aceasta era starea de spirit (la care se adăuga senzația irepresibilă de epuizare fizică, foame și frig...) a fratelui meu când în camera de anchetă și-a făcut apariția un soi de dinozaur opac-înspăimântător. Era tovarășul Cameniță, Vlad l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ade vărat. Totul este gândit. Nu-i mai rămâne energia necesară pentru a sparge peretele subțire care separă domeniul ideii de acela al realului. Prizonier al inteligenței sale. Lucrul cel mai rău e că nu este vorba de o inteligență metafizică, să zicem, și nici măcar filozofică. Căci asta încă ar fi ceva: ai putea rămâne de partea aceasta a peretelui, dar cel puțin să realizezi ceva valabil. Nu. Este o inteligență dirijată exclusiv spre realități imediate, actuale, minore. Le analizează, le
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a accepta firesc exilul și a începe astfel să crezi în salvarea omenirii. 2. Ajungem astfel la un alt sens al exilului iudaic: salvarea celorlalte națiuni, prin scântei ale Divinității răspândite peste tot în lumea largă. Responsabilitate morală, teologică și metafizică pentru salvarea întregii lumi. 3. Sfârșitul exilului nu este doar o acțiune umană. Sfârșitul exilului nu trebuie forțat, pentru a nu nega salvarea. Căința desăvârșită este cea care va atrage ca un magnet timpul mesianic, căci Mesia este căința desăvârșită
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mea. M-am străduit, chiar din momentul când am cunoscut-o pe Iris Murdoch, s-o epatez, deși poate că „epatez“ e prea mult spus. Să-i demonstrez că mi-am făcut temele, că sunt la curent cu preocupările ei metafizice, cu studiile ei despre existențialismul lui Sartre și Simone Weil, la începutul carierei filozofice, cu virajul spre budism și nirvanatică din romanele ei mai recente. Dar la convulsiile mele filozofice ea îmi răspundea descriindu-mi guturaiul lui John, soțul ei
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
De exemplu, dacă intrai acum treizeci de ani într-o cafenea literară, îi găseai pe John Donne al poeziei ebraice la aceeași masă cu Byron al poeziei ebraice și cu Allen Ginsberg al poeziei ebraice. Găsești și azi, laolaltă, poeți metafizici, clasici, romantici, moderni, postmoderni, experimentaliști. Îi găsești pe toți, plini de viață și gata să dea cu piciorul unii în ceilalți. La noi, totul s-a comprimat într-un timp foarte scurt. De fapt, totul provine dintr-o tradiție, în
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
anihilat pentru a face loc experimentaliștilor. E un lucru pe care-l înțeleg. A.R. Dar dumneavoastră cum vă considerați, cum vă definiți realismul? A.O. Eu nu mă consider un realist, eu mă simt cel mai apropiat de poeții metafizici. Dar îmi prelucrez me ta fizica prin cele mai realiste materiale, prin materiale casnice, familiale. A.R. Ce influențe vă recunoașteți în opera dumneavoastră? Despre cele israeliene mi-ați vorbit. Mă refer la marii scriitori străini. A.O. În primul
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
comune. A călători în Lună sau în Marte, sau în Trecut, sau în Viitor, sau în Lumea Basmelor, e cam totuna. În toate, evadăm dintr-o lume cu voința de a intra în alta; părăsim viziuni comune, exterioare, pentru viziuni metafizice, interioare... Dar deocamdată, n-am terminat încă ceea ce ne-am propus. Să plecăm deci înainte... În stânga noastră, în fața Mitropoliei, e palatul familiei Roznovanu. De când datează palatul acesta, a cărui stare actuală atestă desigur o vechime apreciabilă, n-o știu. Înfățișarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
inexplicabil ; mască mortuară a timpului dispărut și totodată fantoma lui tatuată de nisipuri. N-ar trebui totuși să mă mir. Din deșert nu putea ieși un sfinx care să pună Întrebări, ci numai unul cu fălcile Încleștate Într-un surîs metafizic. Probabil de aceea nici nu poate fi imitat. Sfincșii copiați În Europa sînt niște lei decorativi, fără mister, placizi și sterpi, degenerați parcă prin grădini zoologice. Cel desenat pe vasele antice grecești pentru ars mirodenii pare și el un monstru
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Afrodite, cît timp zeița dragostei e, probabil, cea mai În măsură să ne apropie de lucrurile din jur. Măreția sfinxului de la piramide ne devine străină tocmai prin ceea ce părea să constituie victoria sa : indiferența. Gura aceea Încremenită Într-un rictus metafizic nu vrea nici măcar să sfîșie. Iar ochii goi fixează permanent un punct din afara noastră, oricum ne-am așeza. Grecii au Înțeles că un sfinx care pune Întrebări e mult mai plin de speranță. Căci nu ne e dat să trecem
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mă așteaptă pe insula mea, pentru că știu, Calypso, că voi, nimfele, ca și zeu, nu pricepeți toate cuvintele noastre, ale oamenilor...) Ceea ce Îi oferea rătăcitorului nimfa, s-a văzut, era o ieșire din timp, din destinul său, pe o insulă metafizică. Ulise Înțelege Însă că zeii nu sînt decît un nume ce depinde de noi, cei care știm să numim lucrurile așa cum știm să murim, și preferă să se Întoarcă pentru a muri Într-o insulă reală. În timp ce Calypso Îl mîngîia
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să Îmbrățișeze această Fata Morgana și de aceea n-o mai caută pe nisipuri, ci și-o modelează singur. Renunță la toate amăgirile artei și vrea un adevăr imediat pe care să-l atingă cu mîna. Cu alte cuvinte, surîsul metafizic nu-i mai spune nimic. Ceea ce visează el acum este un surîs real fremătînd pe buzele Galateii. Din toate promisiunile artei vrea să stoarcă o picătură de sînge, dovada puterii sale de a crea. Fără acest adevăr, arta lui nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Așa nu vom explica niciodată nimic. E vulgar și inutil s-o căutăm pe Afrodita prin bordeluri. Frumosul Paris este tot ce poate fi mai contrar părerii auzită cîndva la G. Călinescu după care femeia ar fi fizică, iar bărbatul metafizic. Principalul june prim al antichității grecești, arbitru al frumuseții zeițelor, seamănă adonișilor cu mușchi obosiți și carnea parfumată. Vocația lui e un hedonism de alcov, cu aventuri galante. Un seducător mediocru În comparație cu enigmaticul Don Juan, o frumusețe care evită ideile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]