5,700 matches
-
Ne-a bucurat inima Plimbarea-ți prin grădină, În locul cel sfânt, Ferit de-a lumii tină. Ca să rămână pururi Coline și ape sublime, Frumuseți peste fire, Îmbogăți-vom natura Cu a noastră simțire. [...]. Moll Flanders Daniel Defoe, Întâmplările fericite și nefericite ale vestitei Moll Flanders Romancier, pamfletar și jurnalist, negustor cu educație aleasă, călător pasionat, Daniel Defoe (1660- 1731) a publicat: Călătorie prin Marea Britanie, Jurnal din anul ciumei, Roxana, dar a devenit nemuritor cu Robinson Crusoe, lucrare publicată în anul 1719
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
educație aleasă, călător pasionat, Daniel Defoe (1660- 1731) a publicat: Călătorie prin Marea Britanie, Jurnal din anul ciumei, Roxana, dar a devenit nemuritor cu Robinson Crusoe, lucrare publicată în anul 1719. Romanul Moll Flanders sau, cu titlul complet, Întâmplările fericite și nefericite ale vestitei Moll Flanders, a fost publicat în anul 1722 și relatează o suită de experiențe de viață ticăloasă ale unor personaje declasate social, hoți, trișori, femei ușoare, autorități venale. Destinele unora dintre personajele declasate social s-au detașat prin
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
publicat în anul 1722 și relatează o suită de experiențe de viață ticăloasă ale unor personaje declasate social, hoți, trișori, femei ușoare, autorități venale. Destinele unora dintre personajele declasate social s-au detașat prin reabilitare, prin căință. Întâmplările "fericite și nefericite" prin care trec, în special cele ale lui Moll Flanders, sunt relatate cu ironie și umor, în ritm alert, de aceea trezesc simpatia și adeziunea cititorului. În prefață, autorul atrage atenția asupra învățămintelor ce trebuie trase din experiențele personajelor, asigură
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
devin suspecți, sunt găsiți vinovați și întemnițați. Ducesa de Maufrigneuse și contesa de Sérisy sar în ajutorul lui Lucien pentru a-l elibera. Dezamăgită, Esther își procură otravă și se hotărăște să se sinucidă. Scrisoarea de adio a frumoasei și nefericitei curtezane este o declarație de dragoste, un prilej de a privi în urmă, și un argument al jertfei. Ultimele minute i le dăruiește lui Dumnezeu pe care-L va ruga să-i dea fericirea ca preț al morții ei și
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
astfel, spune autorul, societatea își cumpără o sclavă de mizerie, de la foame, de la frig, de la singurătate, de la sărăcie. Fantine își vânduse trupul și sufletul pentru o bucată de pâine. Într-o seară, un chefliu s-a distrat sâcâind-o pe nefericita femeie ce dădea târcoale unei cafenele în care se aflau ofițeri, posibili clienți. A acostat-o, a insultat-o, spunându-i că este urâtă și știrbă. Ca să continue distracția, bețivanul i-a aruncat între umeri un bulgăre de zăpadă. Ea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
tendința de secretizare a informației și dorința de a ascunde bunăstarea (Furnham și Okamura, 1999). De la informații extinse de tip bancar, a fost posibilă o clasificare a oamenilor în: fericirea banilor (foarte/moderat fericit cu situația financiară), neutru, nefericirea banilor (nefericit/foarte nefericit cu situația financiară). Cei din categoria „fericirea banilor” își gestionează banii, în loc să lase banii să-i conducă, atunci când își doresc să cumpere ceva care este foarte scump ori economisesc pentru el ori uită de acel produs. La cei
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
secretizare a informației și dorința de a ascunde bunăstarea (Furnham și Okamura, 1999). De la informații extinse de tip bancar, a fost posibilă o clasificare a oamenilor în: fericirea banilor (foarte/moderat fericit cu situația financiară), neutru, nefericirea banilor (nefericit/foarte nefericit cu situația financiară). Cei din categoria „fericirea banilor” își gestionează banii, în loc să lase banii să-i conducă, atunci când își doresc să cumpere ceva care este foarte scump ori economisesc pentru el ori uită de acel produs. La cei care erau
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
am reluat eu, sunt imposibil de admis, în privința autorității lui Homer sau a oricărui alt poet, erori cu privire la zei, pline de absurdități ca acestea: Pe pragul lui Zeus sunt așezate două butoaie pline, unul cu destine fericite, altul cu destine nefericite (...) Nu vom permite nici repetarea în prezența tinerilor a versurilor din Eschil în care se spune că Zeul, pe oameni îi învață crima, Când vrea, pentru vecie, să le distrugă stirpea". (379c, 380a) Platon mai critică în Cartea III istorisirile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eu, căruia ne-am rușina să-i semănăm, și când în loc să simțim dezgust, simțim plăcere și admirație?" (605d-e) " Dacă tu consideri că partea sufletului nostru pe care acum câtva timp încercam să ne-o calmăm forțat când eram noi înșine nefericiți, căreia îi este sete de lacrimi, care ar vrea să se lase în voia suspinelor și să se sature de lamentații, pentru că în natura ei resimte asemenea dorințe, și mai exact aceleași pe care le satisfac poeții bucurându-ne în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sufăr, și căutam subiecte de suferință, în timp ce în legătură cu o nefericire străină, prefăcută, mimată, jocul actorului îmi plăcea cu atât mai mult și mă prindea cu atât mai tare, cu cât îmi storcea lacrimi. Ce-i de mirare în asta? Mielușea nefericită, rătăcită de turmă și nerăbdătoare să fiu păzită, o râie îngrozitoare mă murdărea. De aici dragostea mea nu pentru suferințe care m-ar pătrunde în profunzime (de fapt, nu-mi plăcea atât de mult să le îndur, ci să le
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
consideră lipsită de potențialități tragice. Odată respinse aceste cazuri extreme, el are în vedere formula "intermediară" a omului care, "fără a atinge perfecțiunea în ordinul virtuții și al dreptății, datorează, nu viciului și nici răutății, ci unei greșeli, situația lui nefericită". Aristotel dă o serie de exemple, citându-i pe Oedip, Thyeste, Oreste, Alcmeon, și își generalizează părerea cu privire la "toți ceilalți eroi care au suportat sau cauzat evenimente îngrozitoare". Cel drept și cel rău nu pot deci fi nici unul, nici celălalt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Poeticii sale comportamentului, dezvoltând, mai pe larg decât Corneille, preceptele lui Horațiu. Celor patru criterii ale lui Horațiu, vârsta, sexul, condiția, apartenența geografică, ce asigură "potrivirea" comportamentelor, le adaugă "Situația actuală" (la "Fortune présente") a personajului, adică soarta fericită sau nefericită pe care o cunoaște el și "pasiunile", "teroarea" și "compasiunea" pe care spectacolul destinului său i le provoacă spectatorului. La Mesnardière înțelege prin asta două emoții tragice care sunt la originea catharsisului. "Pentru ca el (autorul dramatic) să nu se abată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pare atât de mare încât numai asta și ar fi destul să mă facă să pierd dorința de a lucra vreodată la poezia scenică chiar dacă aș avea o puternică înclinație. Și în această privință limba noastră se poate declara mai nefericită decât altele, fiind obligată, în afara versului, la tirania rimei, care înlătură teatrului orice verosimil și orice credit celor care aduc acolo vreo scânteie de judecată." Limbaj al convenției, versul este, după părerea lui, de evitat pe scenă. El îi citează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în afara scenei. În Aviz către cititor care precede Oedip, piesa lui din 1659, Corneille explică faptul că s-a îndepărtat de modelele sale, Sofocle și Seneca, pentru a nu șoca publicul. Această elocventă și curioasă descriere a modului în care nefericitul prinț își scoate ochii, și spectacolul acestor ochi scoși care ocupă în întregime al cincilea act la acești neasemuiți originali, ar ofensa delicatețea doamnelor noastre, care formează cea mai de seamă parte a auditoriului nostru, și al căror dezgust atrage
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragediei. Vossius, în Poetica sa latină, din 1647, contestă punctul de vedere aristotelic, revăzut și corectat de Scaliger, în acești termeni: "Julius Scaliger, în Poetica sa (1561), cartea I, cap. 6, definește tragedia drept ilustrarea unui scop ilustru, cu deznodământ nefericit, scrisă într-un stil serios și în versuri. Nu pot să-l aprob când cere un deznodământ nefericit. Cu siguranță astfel se întâmplă în majoritatea timpului; dar asta nu ține de esența tragediei." Desigur moartea violentă a eroului ce survine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în acești termeni: "Julius Scaliger, în Poetica sa (1561), cartea I, cap. 6, definește tragedia drept ilustrarea unui scop ilustru, cu deznodământ nefericit, scrisă într-un stil serios și în versuri. Nu pot să-l aprob când cere un deznodământ nefericit. Cu siguranță astfel se întâmplă în majoritatea timpului; dar asta nu ține de esența tragediei." Desigur moartea violentă a eroului ce survine la sfârșitul tragediei este un topos ce satisface așteptarea publicului, cum sugerează Corneille în Agésilas. "Ce n'est
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
en repos 54". (Agésilas, III, 1, v.874-877) Totuși un astfel de deznodământ nu mai este o condiție necesară pentru realizarea tragediei. D'Aubignac contestă distincția operată chiar de la începutul secolului între tragi-comedie și tragedie, în funcție de natura deznodământului, fericit sau nefericit. El susține că tragedia, după ce a suscitat emoții foarte vii, se poate termina printr-o bucurie care să le calmeze. "Tragedia reprezenta viața prinților, plină de neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ultim și se terminau prin vreo nenorocire sângeroasă și ieșită din comun a eroului; celelalte aveau o întorsătură mai fericită, și se terminau printr-o stare de mulțumire a personajelor principale. Și totuși, pentru că tragediile au cuprins adesea un deznodământ nefericit, fie prin contactul cu niște întâmplări, fie din complezența poeților față de atenienii cărora nu le displac aceste obiecte de oroare pe scena teatrului, așa cum am mai spus-o, unii și-au imaginat că termenul de tragic nu poate însemna decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nemăsurat de puternice: Într-un cuvânt, sunt convins că sentimentele de tandrețe sau de gelozie ale amanților nu și-ar putea găsi decât foarte puțin loc printre incesturi, paricide și toate celelalte orori ce compun povestea lui Oedip și a nefericitei sale familii." Din subiectul pe care i-l oferă povestea fiilor lui Oedip, pe Racine îl interesează ura frățească în stare pură, pe care nimic nu ar putea-o înfrâna. Pulsiunea de moarte ce inițiază această ură este atât de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu mai au ocazia să placă. Numai Marmontel (1723-1799), căruia nu-i place drama, este unul dintre rarii lor apărători, acordându-le o valoare morală în ciuda rolurilor negative pe care le exploatează, uneia pentru că eliberează de pasiuni arătând efectele lor nefericite, celeilalte pentru că denunță viciile ridiculizându-le. "Să fie atacat viciul prin teama de ridicol și de rușine, scrie el în Elemente de Literatură (1787), în cadrul articolului "Drama"; crima, prin spaima față de remușcările care te cuprind și de pedeapsa care urmează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de el, renunță la fericirea ce i se oferă. El face apel la simțul moral al Rosaliei, spunându-i că unirea lor, minată de un sentiment de vinovăție, de trădare față de datoriile sacre ale prieteniei, nu ar putea fi decât nefericită. El îi arată drumul către virtute, îndemnând-o să-l urmeze pe această cale. Un astfel de sacrificiu este din plin răsplătit la deznodământ, când revine tatăl Rosaliei, pe care nu-l mai așteptau, căci fusese făcut prizonier la întoarcerea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și să rămână unite pe vecie? Avem deja mai multe dintre aceste sărbători publice; de-am avea și mai multe, acest lucru nu poate decât să mă încânte. Dar să nu adoptăm nicidecum acele spectacole exclusive, care închid în mod nefericit un număr mic de oameni într-o vizuină întunecoasă; care îi ține temători și nemișcați în tăcere și inactivitate; care nu oferă ochilor decât pereți, ghimpi de fier, soldați, întristătoare imagini ale servituții și inegalității. Nu, popoare fericite, nu acestea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le iei decât dumneata. Actorul este obosit iar dumneata trist; asta pentru că el s-a zbătut fără să simtă ceva, iar dumneata ai simțit fără să te zbați. Dacă ar fi fost altfel, condiția de comediant ar fi cea mai nefericită condiție; dar nu el este personajul, el îl joacă și îl joacă atât de bine încât dumneata îl iei drept acesta: iluzia este numai pentru dumneata; el știe că nu este acela." Arta comediantului constă în analizarea constantă a efectelor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
între grotesc și sublim, și pe care o ia ca atare, prefăcându-se a confunda grotescul cu trupul, sublimul cu sufletul. Un asemenea dualism nu i s-ar putea potrivi. Cu privire la termenul de grotesc el spune: Găsesc acest cuvânt absolut nefericit. Este mărunt, incomplet și fals. Să spui că grotescul este trupul, și că sublimul este sufletul; să pretinzi că creștinismul a lucrat pentru adevăr, împărțind astfel pe din două elemetele artei: acestea sunt închipuiri de poet liric și nu de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Prometeu, Icar, Don Juan, Romeo, Don Quijote. Și Hamlet, de bună seamă. Frapantă în rafinatul eseu Hamlet sau Ispita posibilului (1971; cu o versiune franceză mult amplificată în 1987) este pasiunea lucidă a tâlcuitorului, arcuindu-se într-un discurs îndrăgostit. Enigma nefericitului prinț al Danemarcei, înfășurat într-o incitantă ambiguitate, îl fascinează pe hermeneut, care, între incertitudini și revelații, năzuiește a se apropia de „inima misterului”. Pendulând „între gândul neînfăptuit și fapta negândită”, șovăitorul (pseudo) danez își amână împlinirea proiectului „din deznădejde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]