10,156 matches
-
întorcea cu un parfum persistent îmbibat în haine, un iz ciudat, puțin vulgar, care o irita pe soacră-mea: ea își ura bărbatul, nu a putut să-i ierte niciodată declinul social. Pentru ea era un ratat, un „idiot“ care picta, dispărea în fiecare după-amiază, probabil că se ținea cu vreo amantă ieftină, așa cum făceau mai toți românii - și soacră-mea ajungea curând la cealaltă temă pe care o putea detalia fără să obosească ore în șir: România și românii. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
construită o stație de benzină, care părea înfiptă ca un ciob ascuțit al tehnicii de ultimă oră în șirul de case de pe o parte a străzii: un fel de streașină oblică asemenea unui indicator îndreptat spre cer, albă ca zăpada, pictată cu o dungă roșie sub care erau aliniate pompele de benzină în fața unui ghișeu din sticlă, de asemenea roșu. Accesul la această stație de benzină se făcea pe o bandă vălurită din beton, de culoare deschisă, iar mașina care trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
așterneau un adevărat firmament de culoare sub un cer încă subțiratic; despre piramidele de pepeni galbeni toamna, despre mirosul gunoaielor care emanau un iz dulceag; în galbenul acela parcă se anunța frigul, paloarea culorii, înțepenirea în zăpadă - și în mijlocul încăperii pictate de tatăl ei se afla un sarcofag din piatră înfățișând, într-un relief sculptat în marmură, un bărbat în costum negru, care atingea atent și cu delicatețe trotuarul cu bastonul, ținând partea de sus a trupului ușor înclinată în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vezi adult, s-a hotărât deja ce voia să studieze, fratele meu își lăsă colțul buzei nu chiar atât de jos ca de obicei și spuse că ar fi dorit să se facă grafician. Că i-ar fi plăcut să picteze ca lui tata-mare, că lecțiile de desen ar fi fost orele lui favorite și că i-ar fi surâs să urmeze Școala de Arte și Meserii ca să învețe să picteze și să deseneze și mai târziu să proiecteze afișe, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să se facă grafician. Că i-ar fi plăcut să picteze ca lui tata-mare, că lecțiile de desen ar fi fost orele lui favorite și că i-ar fi surâs să urmeze Școala de Arte și Meserii ca să învețe să picteze și să deseneze și mai târziu să proiecteze afișe, ca Leuppi, pe care tata îl cunoștea și ale cărui lucrări puteau fi văzute peste tot: fă o pauză pentru o Coca-Cola. Bunicul îi aruncă fratelui meu o privire care străbătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Dar nimeni nu-i lua apărarea. Ochii tatei tremurau doar, până și mama tăcea. Părăsit de toți, fratele meu stătea singur acolo, nemișcat - și eu mă uitam la tabloul cu lanul de grâu în fața întunecaților munți Jura, pe care îl pictase un pictor și bunicul îl primise cadou la un jubileu legat de serviciu și mă gândeam că ar trebui să mă topesc în acele încăperi, unde nimeni din familia mea n-ar fi putut să mă urmeze, unde influența lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ieșise să-l întâmpine și acum râdeau împreună, scăldați în argintul și purpura amurgului, cu ochii plecați înspre râpă. Pe Hilda, amanta oficială a pictorului, o cunoșteam pe atunci numai din vedere. Tânără, înaltă și mlădioasă ca pantera, avea chipul pictat de el în fiecare dimineață și corijat cu farduri mereu, peste zi. În zilele din săptămână, o vedeam pe promenada din fața marilor hoteluri. Părea o dansatoare spaniolă, cu „cinciul” negru al părului, presat și bine lipit de frunte, între sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
răsunătorul succes al pictorului, care obținuse recent la ultima expoziție de la muzeul colonial din Berlin, patru mii de guldeni olandezi pentru tabloul „Dansatoarea cu castaniete”, în care tânărul maestru nemurise chipul și armonia trupului prea puțin pământesc al Hildei. Hilda picta și ea. Dar toate lucrările ei aveau aceeași temă: moartea. Mi-aduc aminte de o compoziție în ulei, lipsită cu totul de tehnică, concepută dezordonat, haotic: doi pomișori înfipți în gol cu tulpinile drepte și subțiri de culoare cafenie, împliniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
neliniștită, când o lăsai ca o zdreanță fără preț pe locul josniciei mele. Rămâi să-ți spun tot adevărul. Când Egon a înțeles că nu mă vrei, te-a împins în brațele mele numai ca să-l copleșească suferința. Acum el pictează capul copilandrului. Îi plămădește chipul din chinurile geloziei, cu cuțitul pe care i l-ai înfipt în inimă fără să-ți dai seama. Ai fost un instrument, de care el s-a servit pentru ca din durerile iubirii noastre să conceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-se cu Chiți, în semnul unui acord tacit, în ceea ce privește împărțirea patului. A doua zi după orgie, clismele pentru dezintoxicarea lui Rudolf sunt administrate de amândouă femeile, venite în grabă ca la căpătâiul unui muribund. Rudolf locuiește în camera numărul patru. Pictează numai câteodată și postește atunci când nu vrea să primească pe nici una dintre ele. Îi place să se înțeleagă că are o profesiune de pe urma căreia trăiește și se recomandă pictor, deși amatorul care e cu mințile întregi, vine și pleacă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
încep...” - astfel se văita Rudolf, icnindu-mi în față duhoarea băuturii. Pajiștea cu iarba fragedă și cu pomii încărcați cu floarea, pe care am găsit-o minunată cu o zi mai înainte, o găsesc mai târziu nevrednică de a fi pictată. Descopăr sărăcia și banalul culorilor prea searbede. Verdele nu mai e verde, toată iarba bate în roșu, iar florile cireșului par legate de crengile lui și parcă ar sta acolo doar ca să scoată efecte de umbre și lumini. În seria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
parcă ar sta acolo doar ca să scoată efecte de umbre și lumini. În seria neagră a zilelor pierdute inutil, mi se usucă limba și trebuie să beau. „Dolfi”, geme Chiți pe covor, ca o purcea băută, - „Dolfi, vreau să-mi pictezi nudul”. Se așază turcește și pozează goală. Are mâinile mici cu degete scurte și groase ca niște cârnați. Din cel mic și borcănat, Chiți și-a scos într-o zi inelul cu piatra de câteva carate. „E al tău”, miorlăise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
acum, că Împrăștiații ăștia de impresioniști dau tonul, dar pe-atunci academiile engleze erau niște instituții scorțoase și reacționare. Erai obligat să Îți petreci trei ani desenând după modele de ghips Înainte să ți se Îngăduie să desenezi și să pictezi după natură. Trei ani Întregi! Și chiar și după aceea ți se impuneau tot felul de restricții pudibonde. La Paris era cu totul altceva - aveau un sistem de atelier. Te Înscriai pe lângă un pictor consacrat - eu m-am dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
era cu totul altceva - aveau un sistem de atelier. Te Înscriai pe lângă un pictor consacrat - eu m-am dus la Gleyre - și, În studioul lui, intrai Într-un grup de tineri plini de speranțe, adunați În jurul unui model, desenând și pictând cum se pricepeau mai bine, de dimineața până seara. Vinerea, bătrânul Gleyre venea În persoană să facă observații critice, dar de Învățat, Învățai din practică sau constatai că nu ai talent. Erau și rivalități, desigur, și glume proaste, și destulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
am cunoscut acolo și-au făcut mai târziu un nume: Tom Armstrong, Jimmy Whistler... Câțiva am pus mână de la mână și am Închiriat un studio al nostru pe Rue Notre Dame des Champs, unde puteam locui cu bani puțini și picta câte ceasuri ne dăduse Dumnezeu. Sună de parcă ar fi din Scènes de la Vie de Bohème, observă Henry. — Exact! spuse Du Maurier, apoi păru doritor să Își nuanțeze acordul. Murger a exagerat pe ici, pe colo, bineînțeles. Dar n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
vederea rămasă cât mai mult timp. M-am mutat de la Antwerp la Malines, de la Malines la Düsseldorf, ca să fiu mai aproape de oamenii cu recomandările cele mai bune. Unul dintre ei aproape m-a orbit cu tratamentele lui. Am Încercat să pictez În continuare, dar mă temeam să nu-mi suprasolicit ochiul bun. O bună parte din timp am lenevit, mă tem, am lenevit și m-am simțit deprimat. Am avut momente când m-am gândit serios să mă sinucid. Singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
intrat un preot, care m-a observat. Când m-am ridicat să plec, m-a abordat și i-am povestit despre suferința mea. Mi-a pus Întrebări amănunțite În legătură cu circumstanțele În care Îmi pierdusem vederea. După cum știi, În momentul acela pictam după model, o fată tânără. M-a Întrebat dacă modelul era nud. Cred că termenul pe care l-a folosit a fost „fără veșminte“. I-am spus că da. Și mi-a zis: „Atunci, poate asta e pedeapsa lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
I-am spus că da. Și mi-a zis: „Atunci, poate asta e pedeapsa lui Dumnezeu“. — Doamne ferește! exclamă Henry. Ce comentariu monstruos! — Nu-i așa că a fost frumos din partea lui? Teoria era că Dumnezeu mă chiorâse de un ochi pentru că pictam un subiect care ar fi putut stârni poftele - mie și altora - prin organul vederii, și că singura mea speranță de a-mi păstra ochiul bun era să renunț pentru totdeauna la o astfel de artă. Henry Își aminti de ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
opus este inacceptabilă În societatea noastră, bietul model este pur și simplu ostracizat. Nici nu mă mir că cele mai multe dintre ele nu sunt cu nimic mai bune decât se crede - cel puțin la Paris, În tinerețea mea, nu erau. — Mai pictezi sau mai desenezi după natură? se aventură Henry. Du Maurier zâmbi. — Nu, Emma n-ar fi de acord. Și oricum, pentru ce fac eu, nu am nevoie. Chiar dacă Sambourne nu-mi Împărtășeșete opinia... Îl știi pe Sammy, nu? — L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
istorii personale. Astfel, Maurice studiase chimia la Universitatea din Londra, În timp ce Barry Josselin studia artele frumoase la Antwerp, unde speranțele i se năruiau În urma pierderii vederii la unul din ochi (Henry se amuză să constate că aceasta se Întâmpla În timp ce picta „un bătrân“, nu o fată tânără și dezbrăcată). Ajunsă În punctul acesta, povestirea se pierdea În tonalitatea supranatural-științifico-profetică ce dusese și Peter Ibbetson la pierzanie, dar Într-un mod Încă și mai neiscusit și mai puțin credibil. Barry era salvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Du Maurier și publicate la puțin timp după decesul artistului, conțineau subiecte numeroase de meditație. Auzise despre Moscheles, deși nu Îl Întâlnise niciodată: era un artist de succes moderat, fiul unui muzician faimos, prieten cu Browning (al cărui portret Îl pictase), cetățean britanic cu ascendență europeană iudaică și educație cosmopolitană. Cei doi fuseseră colegi la Academia de Artă din Antwerp și prieteni În anii dificili care urmaseră. Mai târziu În viață, Du Maurier nu cultivase relația, iar aluziile ocazionale făcute față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cât de mult mi-ar fi plăcut să am părul inelat ca al lui sau ca al lui Albrecht Dürer. Autoportetului său, care se afla la Madrid, la Prado, i-aș fi putut adresa următoarele întrebări: oare de ce s-a pictat maestrul cu mănuși? Cum se face că acea căciulă ciudată și mâneca bufantă de pe antebrațul drept au dungi ce sar atât de tare în ochi? Ce anume îl face să fie atât de sigur de sine? Și de ce vârsta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
târziu avea să se dovedească rentabil. Deja pe când aveam zece ani puteam să deosebesc la prima vedere un Hans Baldung, care era numit Grien, de Matthias Grünewald, pe Frans Hals de Rembrandt și pe Filippo Lippi de Cimabue. Cine a pictat-o pe Madona cu trandafiri? Dar pe aceea cu văl albastru, măr și copil? Întrebat, la solicitarea lui, de mamă, care acoperise cu două degete titlurile tablourilor și numele artiștilor, răspunsurile fiului veneau cu maximă precizie. La acest joc casnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mele, fie în călătorii, fie în livada din Behlendorf, să fac acuarele după natură, îmi este ușor să mă văd șezând pe marginea unor smârcuri care bolborosesc ori cățărat pe pietre cocoșate, rotunde, care rămăseseră acolo după sfârșitul ultimei glaciațiuni. Pictam cuminte zona netedă sau vălurită de dealuri până departe și, dacă e să mă iau la întrebări cu severitate, nu eram ocolit de frică. În spatele unor tufișuri mari de ienupăr sau acoperite de blocuri eratice ivindu-se din depărtările câmpiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
efort, părea o joacă de copii. El a rămas teafăr și era ceea ce reprezenta. Privirea lui fermă, de fiecare dată pătrunzătoare. Uniforma lui cenușie de campanie, fără nici o etalare de decorații. Purtând numai Crucea de Fier din Primul Război Mondial, pictat în mărime naturală, astfel apărea el oriîncotro te uitai. Vocea lui părea că vine de sus. El supraviețuia oricărui atentat. Oare nu era ca și cum l-ar fi protejat ceva de neînțeles, cum ar fi Providența? Enervantă rămânea, fiindcă nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]