14,398 matches
-
înrourat./ Când și când mai nechează caii de smoală,/ Șteampurile copitelor bat./ Pe lângă mânji foiește marea mulțime./ Le cearcă mersul, sveltețea de cerbi,/ Numai de bivoli nu-ntreabă nime,/ Diavoli domestici, în care visuri preistorice fierb.” Inima poetului se simte pierdută/încorporată în dealurile ce par „misterioase morminte” ori resuscită anii petrecuți în incintele sacre ale școlilor Blajului - veritabil centrum formativ, la care B. se întoarce spre a se fortifica moral-spiritual. În spirit transilvan, (G. Coșbuc, O. Goga, A. Cotruș), el
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
prăpăd/ Și-mi duc iluzia să piară”), combustie, sete fără leac („Unde să strig de disperare?/ Din care lume să te-arăți?/ De sete mor între izvoare,/ De neînțelesuri între cărți”), strigăt fără ecou, prohodire după iubita dispărută sau după „pierduta mamă” („fântâna mea de plâns și poezie”), nota elegiacă fiind dominantă în ultimele cărți. Acum, B. încearcă forme prozodice noi, corespunzând aspirației sale, de tip clasic, la concizie (sonetul, rondelul, terțina). Se poate afirma că partea rezistentă a poeziei lui
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
nu total verosimil după legile vieții, dar posibil după cele ale ficțiunii. Cartea este convingătoare în primul rând prin atmosferă și atrage prin amestecul de căldură și umor. În Drum bun, Simina! (1987), eroul-narator rememorează dragostea pentru Simina, acum iremediabil pierdută. Naratorul scrie o carte despre controversata personalitate a lui Seneca și, fără să-și dea seama, ficțiunea pe care o construiește capătă întâietate în fața propriei sale povești de dragoste. Roma secolului întâi este mai reală pentru el decât existența alături de
BALACI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285561_a_286890]
-
Sorescu, el cultivă în literatura română, pe urmele lui I. L. Caragiale, o formulă de teatru în care intră farsa tragică, parodia și formula teatrului ionescian (teatrul absurdului). Câteva piese (Cine sapă groapa altuia, Chițimia, Dresoarea de fantome, În căutarea sensului pierdut, Iertarea, Alibi, Boul și vițeii), lângă altele (Preșul), care întrețin comicul de situație și ironizează limbajul de lemn, au creat un stil și o tipologie. Câteodată piesele abordează teme de existență mai grave și, nu de puține ori, moravurile societății
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
Umor, București, 1970; Teatru, București, 1970; Preșul, București, 1970; Fotbalul-joc de bărbați, București, 1971; La iarbă albastră, Timișoara, 1973; Cine sapă groapa altuia, București, 1974; Chițimia, București, 1975; Pompierul și opera, București, 1976; Fiul satului, București, 1976; În căutarea sensului pierdut, București, 1979; Dragoste bolnavă, București, 1980; Umorul la domiciliu, București, 1981; Boul și vițeii, București, 1982; Vederea, București, 1983; Balanța, București, 1985; ed. 2, pref. Eugen Simion, București, 1990; Autorul e în sală, București, 1987; Întâmplări trăite de alții, București
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
pedepsită la fel cu gestul pe care-l faci”. 3Ă O fată acuză dureri violente, nemotivate și inexplicabile conștient, În sânul stâng. În cursul curei psihanalitice se descoperă faptul că aceste dureri exprimă, În mod simbolic, nostalgia pacientei după partenerul pierdut, care obișnuia să-i mângâie sânul, și regretul bolnavei de a-l fi pierdut. De regulă, durerea corporală este resimțită În anumite regiuni bine localizate ale corpului, care au fost cândva sediul plăcerii deosebit de intense, de care ulterior individul a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
nu este numai suferință, el este și descărcare. Este forma de exteriorizare a durerii. Poate fi și expresia regretului legat de o pierdere ireparabilă, dar și expresia bucuriei regăsite, la care nu s-a sperat, pe care o crezusem definitiv pierdută. Cel care plânge este Întotdeauna singur. Chiar dacă, În unele ocazii, se plânge În colectiv, fiecare individ plânge pentru sine și În felul său. În mod obișnuit, plânsul este pus În raport antagonic cu râsul, ceea ce pare să corespundă În plan
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
intimitatea sa corporală În toată nuditatea ei. În acest caz, prin examinarea corpului bolnavului, medicul are rolul de a lua conștiință cu suferința sau boala pacientului său, având ca scop instituirea tratamentului care va restabili ordinea biologică sau echilibrul fiziologic pierdut. că Psihoterapia este actul de intimitate sufletească În cursul căruia pacientul cu probleme psihice se deschide psihoterapeutului prin intermediul cuvântului. Este tot o formă de confesiune, dar sufletească, nu morală, ca În cazul spovedaniei. În această situație, rolul psihoterapeutului este ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de intimitate, o formă specială de Întâlnire. El implică o deschidere interioară a individului față de persoana celuilalt, fiind Învestit cu virtuți terapeutice salvatoare, dar și cu virtuți morale capabile de a-i reda echilibrul sufletesc sau Încrederea și forța morală pierdută. Prin oferirea speranței și a Încrederii persoanei aflate În suferință, terapeutul devine imaginea arhetipală a salvatorului. Prin prestigiu și autoritate, el oferă pacientului acel suport moral care Îl va ajuta să se elibereze din constrângerile limitative impuse de existența suferinței
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
moral, Încurajare, având ca scop recrearea interiorității persoanei, ajutând-o să-și redobândească curajul și Încrederea În forțele Sale, puterea de a suporta și de a depăși limitele suferinței. În cazul oricărei terapeutici, cuvântul este suportul care redă valorile morale pierdute. El este cel care Înlocuiește deznădejdea cu speranța, neîncrederea cu certitudinea, trezind În individ forțe reprimate de suferință și care, mobilizate prin intervenția terapeutului, vor contribui la redresarea pacientului. Este momentul unei de precizări. Cuvântul din sfera comunicării, nu are
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fi reprezentată prin Împăcare sau prin refacerea unității În cadrul unui nou cuplu. În felul acesta, restaurarea este actul de regăsire, de revenire la starea de normalitate, de echilibru sufletesc și moral al persoanei. Ea este starea de refacere a unității pierdute. În acest sens, sunt cunoscute numeroase exemple de cupluri. Este suficient să amintim de cuplul Orfeu și Euridice, iar seria poate continua. Ce este, din punct de vedere psihomoral, restaurarea? Este numai o Întoarcere În trecut? O reluare de la Început
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
altă parte, este refacerea stării de echilibru psihomoral a persoanelor traumatizate de acest eșec sau nevroză de separație. În felul acesta, restaurarea va reprezenta revenirea la starea originară de armonie și echilibru. Ea va compensa nostalgia liniștii și a Împlinirii pierdute. Restaurarea este actul de anulare a singurătății și de revenire la condiția sufletească și morală normală a persoanei umane. 20 TIPURILE DE PERSONALITATE IN PSIHOLOGIA MORALĂ Definiție și caracteristici Fără a ne suprapune peste tipurile din psihologia generală sau din
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care, pentru a putea intra, trebuie să deschizi perspectiva „trecerii” din lumea de aici, În lumea de dincolo, prin virtuțile creștine ale credinței, speranței și iubirii. Cetatea lui Dumnezeu este imaginea simbolică a „Întoarcerii la origini”. Este regăsirea modelului arhetipal pierdut. Este reintegrarea În starea de inocență morală și spirituală originară. Este un act de restaurare a ființei umane prin purificarea sa sufletească și morală. Este reintrarea În Paradisul originar, pe care omul l-a pierdut. Dar aceasta reprezintă o desprindere
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
unui eveniment trecut, dar asupra căruia aceasta nu mai poate acționa, În fapt. Astfel, se poate remarca faptul că orice act de căință este o intenție a unui catharsis moral, prin care sufletul Încearcă să se vindece, recuperându-și forțele pierdute (M. Scheleră. Ea este ieșirea din Rău și reîntoarcerea la Bine. Prin căință, eu ies din trecutul meu negativ și intru Într-un timp nou, cu un sens și o valoare morală pozitivă, mă desprind de greșeală, sau de păcat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
său și, asimilându-le, contribuie la formarea sa. Trebuie Însă făcută diferența Între educație, psihoterapie și terapia morală. Educația reprezintă totalitatea metodelor de formare ale personalității. Terapiile sunt metodele prin care se urmărește și se realizează restabilirea echilibrului tulburat sau pierdut al unei personalități. Psihoterapia are ca obiectiv restabilirea stării de echilibru psihic, tulburat de condițiile produse de boala psihică. Psihoterapia morală vizează Însă restaurarea personalității și a valorilor umane pervertite sau pierdute de către individ. Se poate deci remarca faptul că
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Orice acțiune de terapie morală reunește două laturi: terapia și restaurarea persoanei umane, În conformitate cu valorile morale. Terapia urmărește două aspecte: pe de o parte, restabilirea stării de echilibru psihologic pierdut de individ, iar pe de altă parte, redarea valorilor sale pierdute sau pervertite. Restaurarea, la rândul ei, urmărește tot două aspecte: reintrarea individului În ordinea pe care o impun normele morale, și restaurarea, ca valoare morală. Astfel, se poate vedea că acțiunea de terapie morală are o configurație specială, proprie, care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
-nalță-n tării”. Semnificația restaurării psihomorale Dincolo de aspectele pragmatice pe care le propune orice fel de tehnică de terapie psihomorală, trebuie să vedem și să Înțelegem semnificația sa interioară. Restaurarea ființei morale vizează reînvestirea persoanei cu valorile morale alterate sau pierdute. Ele reprezintă garanția redobândirii atât a echilibrului sufletesc interior, cât și a stării de puritate morală a ființei umane. Psihoterapia morală are ca scop schimbarea ființei prin scoaterea acesteia din starea de cădere pe care o dă pierderea valorilor morale
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
să lupte, să dorească să iasă din impas este persoana Însăși. Acest efort reprezintă, În esența lui, o negare de sine, conștientizarea faptului că trebuie să te separi de rău și să te reîntorci la bine, să dorești redobândirea virtuților pierdute. Prin acest efort interior, persoana sa afirmă pe sine. Atât negarea de sine, cât și afirmarea de sine sunt acte de voință dictate de conștiința vinovăției, dar și de datoria anulării acestei vinovății. Din acest motiv, orice restaurare a ființei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care le face să adopte o atitudine defetistă; sunt persoane descurajate, pasive, incapabile de a lupta pentru a obține ceva de la viață. De regulă, ele adoptă o atitudine negativă, de retragere, refuzând În multe situații să angajeze acțiuni, socotindu-le pierdute de la Început, sau absolut inutile. dă Spiritele indecise sunt caracteristice persoanelor ezitante, celor care nu sunt capabili de a lua singuri decizii, apelând adesea la alte persoane, sau amânând sine die trecerea la acțiune. Acțiunile pornesc de fiecare dată cu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și, deopotrivă, în adâncurile întunecoase ale eului”. Cu o impresionantă bibliografie, străină și românească, el realizează un studiu larg antropologic, preocupat să descopere mecanismul unor credințe și practici care scapă înțelegerii obișnuite, raționale. O altă lucrare, Creștinismul cosmic - o paradigmă pierdută? (Mit și ortodoxie în tradiția românească) (1999), poate fi considerată o „extensie tematică” a studiului anterior de vreme ce propune o examinare a simbolurilor mito-religioase, elemente cu rost fundamental în viața satului tradițional. Perspectiva cărții este și aici larg antropologică, studiul hermeneutic
AVRAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285504_a_286833]
-
1987; Zeul din labirint. Sibiu, decembrie 1989, Sibiu, 1992; Liturghia cosmică. Constelația magicului. O viziune românească asupra misterului existențial, Năsăud, 1994; Cărțile eptimahice, Sibiu, 1996; Anima dr. Telea. Timp și destin la noul român, Sibiu, 1996; Creștinismul cosmic - o paradigmă pierdută? (Mit și ortodoxie în tradiția românească), Sibiu, 1999. Repere bibliografice: Valentin Chifor, Parabola spiralei, TR, 1987, 38; In memoriam. Scriitorul, ziaristul și profesorul Vasile Avram, TR, 2002, 49; Augustin Cosmuța, Despărțirea de un prieten, „Graiul Maramureșului”, 2002, 15 decembrie; Ioan
AVRAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285504_a_286833]
-
a anilor ‘20-’30, ajunge să-l predea FBI-ului pe celebrul „inamic public nr. 1 al Americii”, gangsterul John Dillinger. Realizând o interferență ironică între realitatea istorică și ficțiune, romanul este conceput într-un spirit tipic postmodern. Volumul Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir: Strategii de lectură (1998), la origine teza sa de doctorat, își propune o reabordare a unui autor considerat prioritar ca aparținând perioadei „vechi” a literaturii române, Dimitrie Cantemir, dintr-o perspectivă modernă (teoria textului, pragmatica, estetica receptării). O
BABEŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285516_a_286845]
-
lui Roland Barthes, a transpus scrieri ale lui Barbey d’Aurevilly și Adam Michnik și a îngrijit ediții din Platon, Marsilio Ficino și Alexandru Paleologu. SCRIERI: Femeia în roșu (în colaborare cu Mircea Nedelciu și Mircea Mihăieș), București, 1990; Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir: Strategii de lectură, Timișoara, 1998; Dilemele Europei Centrale, Timișoara, 1998; Arahne și pânza, Timișoara, 2002. Traduceri: Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel”. 1960-1971, introd. trad., București, 1980 (în colaborare cu Delia Sepețean Vasiliu); Roland Barthes, Romanul
BABEŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285516_a_286845]
-
directă și universal valabilă” și nu aluziv parabolică, vizând o anume ordine socială, poezia lui era aptă a fi receptată pe orice meridian. Discursul liric - expresie a stilului său comportamental nonconformist și rebel, în perpetuă opoziție, țintește să „recupereze” libertățile pierdute și chiar erorile creatorului în efortul său „de a-și computeriza destinul” sau „fantasmul”. A. respinge, așadar, sistematic eternele interdicții „nu e bine” sau „nu se poate” (Prima recuperare, A doua recuperare, în Poeme retorice interzise), chiar dacă uneori, depășit de
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
Ist. lit., I, 339-340; I. Cremer, Ștefan Baciu poet suprarealist, L, 1991, 10; Const. Ciopraga, Memoriile „...septuagenarului tânăr”, CRC, 1991, 32; Aurel Rău, Ștefan Baciu, fără distanțe, ST, 1992, 11-12; Ștefan Baciu. Biobibliografie, APF, 1992, 2; Radu Aldulescu, O lume pierdută, RL, 1992, 7; Românii, 19-21; Arșavir Acterian, Ștefan Baciu și revista „Mele”, RL, 1993, 3; Doina Uricariu, Triplu salt oceanic și liric, RL, 1993, 3; Ion Cristofor, Un poet al dorului: Ștefan Baciu, TR, 1993, 3; Ioana Pârvulescu, Brașovul din
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]