8,125 matches
-
periferia privirii în centrul ei. În transformarea lucidității din accident în metodă. În ecorșaj. În jupuirea vieții de iluzie, care e epiderma ei. Într-un film al lui Kubrick, un bărbat străbate, în vis, un coridor nesfârșit ale cărui camere, pustii, au ușile larg deschise. Succesiunea monotonă a camerelor nepopulate și terifiante se întrerupe pe neașteptate. În mijlocul unei camere, cu fața întoarsă către ușă, se află, în splendoarea goliciunii ei, o femeie care îi face semn bărbatului să intre. Acesta se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
jumătate în serios." 17 august Pentru că Mihnea și Catherine stau în inima Marais-ului, astă seară am ieșit să mă plimb pe străzile din cartier, în care turiștii, amețiți de locurile comune (Champs-Elysées, Montmartre etc), nu au răzbit. Merg pe străzi pustii, cu case din secolele XV-XVI, golite de locuitorii lor plecați în vacanță, cu obloanele trase, scăldate în frumusețe și în tăcerea propriei lor istorii. Din când în când, un scuar plin de restaurante, fiecare cu specificul lui, unul rusesc (Blinisserie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Mitsein, Mitdasein și Miteinandersein. Ies cu bicicleta. Este după-amiază, soarele călduț cade peste Neckar, peste Alte Brücke, peste statuia sfântului care străjuiește podul, peste olanele roșii ale caselor din Altstadt, peste turlele bisericii Sankt Peter și Jesuitenkirche. Pe o străduță pustie, un tânăr într-un BMW decapotabil tocmai face o manevră și, când ajung în dreptul lui, mașina este de-a curmezișul drumului. Opresc bicicleta la câțiva pași de portieră. "Iertați-mă", îmi spune, în timp ce învîrte volanul. "Nu e nimic. Nu vă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
strămoșul tuturor câinilor. Rezultatul, "eurasianul", nu a reușit să convingă pe toată lumea, dar până una alta, mie îmi convine să cred că mă plimb uneori cu două dintre exemplarele "cîinelui originar" prin splendidul cartier de vile din Handschusheim. Străzile sânt pustii la ora aceea, în schimb ferestrele sânt dezgolite, anume pentru a deschide casele către exterior și a lăsa totodată să se vadă, ca printr-o enormă vitrină, interiorul luxos al camerelor. Stăpânii caselor aproape că te invită să le privești
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
faianță veche italienească, mobilele rafinate. Sânt în majoritatea lor medici (Heidelbergul este vestit prin clinicile lui), consilieri financiari, avocați, academici. Vilele în care stau costă uneori mai multe milioane de mărci. Cu toate că la ora aceea, cum spuneam, cartierul e aproape pustiu, autoritara doamnă doctor are cu Akila un dialog permanent care se poartă în două viteze (Lea iese din discuție pentru că e fetiță, mi s-a explicat, și ca atare "înțeleaptă și precaută"): când Akila se apropie de o răscruce sau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
înțeleg ce mai caut pe această lume în care fericirea mă face mai nefericit decât nefericirea. Ați devenit atât de importantă pentru mine, încît mă întreb cum anume se va sfârși întîlnirea noastră. Aș vrea să fugim într-o insulă pustie și să plâng de dimineața până seara." Răspunsul lui Cioran la cumplita scrisoare a Friedgardei pare, prin sculpturalitatea suferinței sale distante, să anunțe sfîrșitul: " Tot ce s-a întîmplat a fost prevăzut în scrisoarea mea din duminica Paștelui. Nu-mi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Babeți ne invită, pe cei apropiați de Horia Bernea, la restaurantul Porto pentru o masă in memoriam. Către ora 12 noaptea, o conduc pe Marga Bernea acasă, în Otopeni. Pomii sânt plini de chiciură și pe șosea e ceață. Drumul, pustiu. "Te rogi?"― mă întreabă la un moment dat. "Mi-e teamă că nu ar sta nimeni să mă asculte..." ― "Te înșeli, o dată cu rugăciunea apare și cel care să o asculte. Trebuie să începi prin a te ruga." ― Nu pot. Trebuie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o particularitate extremă și conferă astfel fiecărei iubiri unicitatea ei absolută. Prima ninsoare căzută în anul acela. Zăpada, după ce fusese viscolită până târziu, către miezul nopții, încremenise acum în straturi mari și pufoase. Bucuria lor, ținîndu-se de mână pe strada pustie și mergând în urma puiului de caniș, alb tot, care încerca să sară peste câte un troian, pierzîndu-se în el și apărând iar la suprafață cu botul plin de zăpadă. Apoi ea luase ghemotocul de blană în brațe, încălzindu-l la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
păsa, nu mai știa nici el ce anume se întîmplase, și și-a adus aminte aproape cu o oră mai târziu. S-a gândit, totuși, să treacă într-o doară cu mașina pe la locul întîlnirii. Ploua groaznic și strada era pustie. Când s-a apropiat, a văzut-o în dreptul porții nemișcată, cu apa șiroindu-i pe obraji, părând că îl așteaptă de o veșnicie și că l-ar fi putut aștepta așa oricât. Prima noapte când au dormit împreună. Și când
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
față îmi defilează prinți de Rimini, tinere prințese, cavaleri de Malta, condotieri, viceregine ale Neapolelui, Ioan Botezătorul, scene de luptă cu cavaleri în zale, îngeri în adorație, supliciați, ghicitoare, tineri gentilomi, am această revelație: coșmarul suprem ar fi să traversez, pustii, sălile acestea. Copil fiind, după prima vizită la Muzeul Antipa, mi-am imaginat înainte de a adormi că m-aș afla în clipa aceea, singur, în sălile cu scheletele de mamuți, cu cimpanzei, cu anaconde, cu hiene, cu toate orătăniile lumii
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sub geamul Ieruncilor, după ce traversasem un Paris în care, în afara gunoierilor și a unei mașini de pompieri, fusesem singurul automobilist. La 7 și zece minute coborâm în fața clinicii de neurologie și radiologie de la Pitie Salpetriere, după ce străbătuserăm curțile și aleile pustii ale spitalului. Intrăm în clinică ― nimeni. Dinspre cafe-ul de la parter se îndreaptă înspre noi un tânăr cu brațele pline de cutii de carton: bufetul se pregătea să deschidă la ora 9 și "primea marfă". ― "Pardon, monsieur, începe Monica. Am
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a unui popor republican, în sensul antic al cuvântului - respublica Poloniae. Cetățenii acestui stat era egali; fiecare din ei era statul polon în persoană. Cel din urma șleahțiț care striga în parlament: nie poswoliam Panie, nimicea hotărârea corpului leguitor. Nisipul pustiilor nu poate avea mai mare nestatornicie decât soarta acestei nefericite și totuși nobile nații. Puterea supremă a statului sau, bine zis, scaunul celui întîi dintre egali era mărul de ceartă între cei influenți. Regalitatea electivă i-a omorât politicește; aceasta
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
-și omoare vremea, jocul de cărți a trebuit să fie destructiv - un element de nestabilitate în averea oamenilor. După ocupația rusască vine un domn foarte inteligent, cu un rar simț istoric, dar care, pus în această societate nestabilă ca năsipul pustiilor, caută să-și asigure poziția personală. În locul boerilor mari, care-i cereau scaunul, el deschide o poartă mare boierilor mici, foștilor comiși, foștilor vătaji de moșie sau fiilor lor. Grămădirea la porțile privilegiului devine din ce în ce mai mare, aspiranții la posturi se
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
c-un binefăcător minus în cazuri providențiale, încît mașinistul a fost scutit de-a juca după culise rolul "bunului Dumnezeu". Ba chiar un caracter am observat în această dramă, pe Mardoș. Mardoș e un sanguinic escelent, o adevărată fiară din pustii, cu toată sălbateca sete de luptă și de sânge. El e înfrînt prin sine însuși, prin vehemența și adâncimea simțirilor lui. Natură puternică, el urăște cu putere, dar și iubește cu putere, nimic pe jumătate. A doua încercare de caracter
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
-și omoare vremea, jocul de cărți a trebuit să fie destructiv, un element de nestabilitate în averea oamenilor. După ocupația rusască vine un Domn foarte inteligent, cu un rar simț istoric, dar care, pus în această soțietate nestabilă ca năsipul pustiilor, caută să-și asigure poziția personală. În locul boierilor mari cari cereau a-i ocupa scaunul, el deschide o poartă mare boierilor mici, foștilor comiși, foștilor vătaji de moșie sau fiilor lor. Grămădirea la porțile privilegiului devine din ce în ce mai mare, aspiranții la
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
lor, în condițiile deosebit de vitrege, cauzate de prea numeroasele și îndelungatele ocupații ale „oaspeților” nepoftiți și nedoriți, condiții ce, uneori, impuneau localnicilor să ia calea și potecile codrilor, unde găseau adăpost și cele necesare supraviețuirii, vetrele rămânând, în asemenea cazuri, pustii, motiv pentru străinii în trecere pe la noi de a face afirmații aparent verosimile despre slaba populare a localităților din zona noastră. Cercetarea mai în amănunt a tuturor surselor documentare, analiza și interpretarea lor corespunzătoare ne pot oferi informații cu mult
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
spus multe povestiri frumoase, voi spune și eu una, pe cât de adevărată, pe atât de tristă și de înduioșătoare”204. Propune, prin personajul Beritola, imaginea demnității feminine: rămasă fără soț și fără copii, atacată de pirați, părăsită pe o insulă pustie, îngrijind doi pui de căprioară, femeia reușește să supraviețuiască în sălbăticie deplină, departe de orice formă de civilizație, decide chiar să împrumute suferința și tânguirea unui anahoret, îmblânzind animalele și 199 Ibidem. 200 Ibidem. 201 Ibidem, p. 347. 202 Ibidem
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nu atât prin frumusețe fizică, cât mai ales prin desăvârșire morală. La polul opus distincției s-ar situa personaje feminine precum Alibech (III, 10), o inocentă și o naivă care confundă actul sexual cu dorința pretinsă a călugărului întâlnit în pustie de a se mântui, devine un simplu instrument al plăcerii concupiscente a bărbatului, folosit după bunul plac, sau Gemmata care crede, împreună cu soțul său, că poate fi transformată, de către un călugăr, într o iapă. A-și putea exprima punctul de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de cântece, ce își propun să fie o viziune alegorică reprezentând salvarea sufletului. Primul cântec se deschide cu imaginea naratorului care, în vis, se găsește întrun decor asemănător cu cel din Divina Comedie. Este singur și speriat pe un țărm pustiu, dar o femeie frumoasă, luându-i aproape vederea cu lumina pe care o răspândea, îi promite să-i fie ghid spre fericirea absolută. Își încep ascensiunea și ajung la poarta unui castel, în interiorul căruia poetul remarcă prezența a două uși
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
prada și-o așteaptă/ Nu par a fi lucrarea înțeleaptă/ A unui Dumnezeu desăvârșit./ De ce, fără de rost, le-ai mai clădit?/ 830 Ibidem, p. 138. 831 Ibidem, p. 150. 832 Ibidem, p. 152. (trad. n.) 223 În câteși patru zări, pustia lor/ Alungă fiare, păsări, muritori./ Stăpâne bun, nu vezi că nu slujesc/ Decât să piarză neamul omenesc?/ Puzderie de trupuri - te cutremuri -/ Sau frânt de aceste stânci, din hău de vremuri./ În dragu-i, Doamne, surpă aste stânci/ În hăurile iadului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nu rămâne Deoparte; gălețile de lemn și vedrele, totul este plin”. În ceea ce ne privește, semnele pe care ni le dă sunt și mai puternice, și mai limpezi decât cele de mai sus. Dintr-un pământ mai Înainte sterp, sărac, pustiu, Zeul a făcut un sol fertil, magnific, plin de glorie. Nu Încape vorbă că mă felicit pentru a fi contribuit cu zel la aceste Îmbunătățiri alături de Polycrates și de (C) Petraios și-l proslăvesc pe cel care a fost Îndrumătorul
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
mai funcționeze ca altădată În vremuri ca astea, când poți parcurge ore Întregi ținuturile unde se găseau ele, fără a putea Întâlni nici măcar un păstor? Oracolul de aici2, care ocupă primul rang ca vechime și renume, a fost mult timp pustiu și ocolit din pricina unui dragon de sex feminin 3. (B) Însă cei care povestesc acest basm se Înșală, căci iau efectul drept cauză. Bestia a sosit aici atrasă de pustietate; nu ea a adus părăsirea ținutului. Mai târziu, când prin
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
venise, băiatul a rămas împreună cu țiganca pe locul actual Cioara. Unii bătrâni povestesc cum că pe vremea lor erau doar șapte case uitate de lume, iar cei de aici, făcând parte dintre țiganii ursari, mare parte a anului satul rămânea pustiu. Viețuitorii acestor locuri vorbeau numai țigănește și erau tare mândri de micul lor paradis. La început își făceau bordeie în pământ, apoi case din bolovani de piatră necizelată, pietrele frumos aliniate încărcând locul cu o energie greu de imaginat. Onceștii
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
spus multe povestiri frumoase, voi spune și eu una, pe cât de adevărată, pe atât de tristă și de înduioșătoare”204. Propune, prin personajul Beritola, imaginea demnității feminine: rămasă fără soț și fără copii, atacată de pirați, părăsită pe o insulă pustie, îngrijind doi pui de căprioară, femeia reușește să supraviețuiască în sălbăticie deplină, departe de orice formă de civilizație, decide chiar să împrumute suferința și tânguirea unui anahoret, îmblânzind animalele și 199 Ibidem. 200 Ibidem. 201 Ibidem, p. 347. 202 Ibidem
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
nu atât prin frumusețe fizică, cât mai ales prin desăvârșire morală. La polul opus distincției s-ar situa personaje feminine precum Alibech (III, 10), o inocentă și o naivă care confundă actul sexual cu dorința pretinsă a călugărului întâlnit în pustie de a se mântui, devine un simplu instrument al plăcerii concupiscente a bărbatului, folosit după bunul plac, sau Gemmata care crede, împreună cu soțul său, că poate fi transformată, de către un călugăr, într o iapă. A-și putea exprima punctul de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]