8,590 matches
-
permite. Ca să ne binedispunem. Mergem să vedem ce e sus. Însă după un timp mă simt ușor deprimată. Câte zboruri charter până la Atena ar trebui să fac doar ca să îmi pot permite un costum Armani? Văd câteva femei impecabil îmbrăcate rătăcind prin magazin, oprindu-se în fața oglinzilor să pună diferite haine pe lângă ele. Mă întreb dacă au soți fantastic de bogați. Sau sunt chiar amante? Sau pur și simplu au câștigat la loterie? Știu că nu sunt niște directoare atotputernice, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
undeva casa asta? - Dacă era deșchis... - Și cum intri așa într-o casă străină? De ce nu te duci la dumneata? - Unde să mă duc? - La dumneata acasă (n-am înțeles de ce nu se putea duce „la el acasă“, tipul era rătăcit total. Așa rătăcit, își pregătise ca un actor în culise hainele de schimb în baie, o pereche de blugi de-ai mei, canadiana lui nepotu-meu Alecs, căciulă-fular tot de la unul de-ai casei). Dumneata cu ce ești îmbrăcat? întreabă mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
îndreaptă spre partea din față a capelei. Eu rămân pe loc, ușor transpusă. Soră. Uau. Sora Rebecca. Și un veșmânt din acela încântător care parcă plutește și un ten limpede de invidiat, tot timpul. Sora Rebecca a Sfântului... — Te‑ai rătăcit, draga mea? mă întreabă o călugăriță din spatele meu și tresar. Vrei să vezi Tripticul Bevington? — Ă, zic. Îhm... da. Neapărat. — Acolo e, îmi arată cu mâna și mă apropii încet de partea din față a capelei, sperând să‑mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clipa în care trec rapid cu privirea lista cu numele lor, nici unul nu‑mi spune nimic. — Bună! zice un tip cu geacă de blugi, cu o cafea în mână. Vine la ușă, tastează un cod și deschide ușa. Te‑ai rătăcit? Pe cine cauți? Nu prea știu, zic șovăind. O caut pe o tipă care lucrează aici, dar nu mai știu la ce firmă. — Cum o cheamă? — Ăă... Alicia, zic, apoi, imediat, regret c‑am deschis gura. Dacă individul o cunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Burgheză. Mă deplasez ținându-mă cu mâinile de zid. Când ajung la poartă, disconfortul din stomacul meu crește. Împing poarta, dar nu se deschide. Balamalele nu se clintesc. Grăbită, mai încerc o dată și poarta se deschide, în sfârșit. M-am rătăcit. În fața mea, e ograda goală. Nu-mi pot aminti unde e haznaua, știu doar că nu e departe. * Nu e așa cum le-a spus mai târziu oamenilor, cum că nu s-a îndoit niciodată de drumul pe care l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
complet fermecată. Mi-am dezvăluit gândurile și i-am spus că fusesem o pesimistă. În urma învățăturilor lui, anii de gheață formați de întunericul dinăuntrul meu se topiră și plutiră în derivă, departe. Am simțit lumină și căldură. Precum o barcă rătăcită de multă vreme, inima mea reuși să ajungă într-un port sigur... Tovarășul președintele își luă ochii de la zidurile pline de umbre. Privirile noastre se întâlniră. Când l-am întrebat ce părere are despre iubire, mi-a replicat: Trăim într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Cu toate astea, nu am nici un chef să-mi vizitez florile de prun, preferatele mele. La suprafață, mi-am atins visul - am ieșit din umbra concubinei imperiale și m-am erijat în viitorul conducător. Și totuși, spre nemulțumirea mea, am rătăcit din nou drumul spre ușa lui Mao - mi-a refuzat invitația de a-și petrece noaptea de Anul Nou cu mine. Sunt sigură că asta are legătură cu succesul înregistrat de filmele mele cu balet și operă - e convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
același timp mă face să simt o plăcere inconfundabilă pentru că o simt aproape de mine, de inima mea.” Pierdut în negura gândurilor, departe de lumea realului, vântul simte parcă atingerea mângâietoare a ploii, comoara mult dorită, a cărei hărți a fost rătăcită de mult. În celălalt colț al lumii, zace, într-un pat de gheață, doamna mult visată; sublimă, visătoare, gingașă, plăcută și fină, dar totuși arogantă și greu de cucerit, lucru pe care îl știa foarte bine și vântul căruia îi
Iubire imposibilă. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_661]
-
să nu aluneci, atenție să nu aluneci! Îți dregi glasul, Îți potrivești fața care fulgeră În golul geamului deschis. E fața ta? Parcă nu e. Reciți: mai bine renunță sărmanul de tine la drumul spre pietroasa Ithacă decât să tot rătăcești ani de zile prin Întuneric și ceață spre locul unde nu te mai așteaptă nimeni... Ai greșit, cuvântul Îți stă pe limbă, dar nu ți-l mai amintești, ai un lapsus și limba Îți e Încleiată, cauți grăbit În buzunarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cu linia. Tu stai singur În clasa pustie, nu poți să pleci dacă nu Îți amintești versul, deși ei te așteaptă cu masa Întinsă acasă. Au să te mai recunoască, n-au să te mai recunoască, după atâția ani de când rătăcești pe mări, prin furtună și ceață? Uite turla bisericii din vale, când ai s-ajungi În dreptul ei, nu-ți mai rămâne decât să treci strada și ești acasă. Ce fețe mirate au să aibă, ce strigăte de bucurie au să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
orice făptură!/ Neîndurați v-arătați cu o zeiță care pe față/ Îndrăgosti un bărbat muritor și-l ținu de tovarăș./ Doară eu Însămi l-am mântuit de la moartea din valuri/ Când pe o luntre zdrobită de trăsnetul marelui Zeus/ Greu rătăcea pe roșcatul Întins al malurilor mării/ Și, pe când toți ceilalți tovarăși voinici s-afundară,/ El numai fu mântuit și de vânt, și de val pân-aicea./ Eu l-am primit iubitoare și l-am ospătat bucuroasă./ Ba i-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-s țânțarii, latifundiile și malaria? Uite curți cu două automobile, livezi de portocali și măslini În locul stufului de altădată, câmpurile Îngrijite... Se bucură de ele, pentru că aceasta este acum țara lui, dar Christa de ce e atât de posomorâtă? S-a rătăcit În amintirile ei, așa cum face când iese de pe autostradă și pierde, de fiecare dată, intrarea În oraș. Capitolul 5 Dosar „Savantul” Fila nr. 18 Sursa: „Emilian” Notă informativă Între 16-29.IV.1986 sursa a făcut o deplasare În Italia pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
a plecat, ne-a atras atenția că, pe vreme de război, scrisorile sunt citite și cenzurate... Dragă tată, noutatea săptămânii este că Walter a intrat În Hitlerjugend. Atât! Nici dacă scrisoarea nu i-ar fi fost adresată Obersturmführer-ului Ralf Döring, rătăcit În nămeții de la Stalingrad, de unde armata noastră trimitea comunicate victorioase, ci avocatului Ralf Döring, plecat cu procesul doctorului Geiger la Frankfurt, tot nu i-ai fi povestit cât ai scormonit mansarda după jurnalul lui Walter! N-o să Îi spui nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să te Întrebi ce-ar fi fost dacă mama și Klara coborau atunci În adăpost. Poate, dacă se duceau În adăpost, mureau asfixiate, pentru că dărâmăturile au astupat intrarea. Întoarce capul, nu te uita! Ce vezi acolo? Pe mine mă văd rătăcind, istovită, picioarele Îmi tremură, mâinile Însângerate Împing o roată de bicicletă strivită, cu spițele strâmbe. Mă văd cum cad În genunchi, icnesc, vomit, gustul metalic acru, din nări, mirosul de ars, de carne arsă, de putred, aerul prăfos care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și ea scurmă cu unghiile, rupte, Însângerate, urlând: Klara, mamă, de ce, de ce, de ce? Doar le-ai rugat de-atâtea ori să se ducă În adăpost când o să sune sirena, erau greoaie, depresive, bolnave, de ce, de ce? Ca să rămână doar ea să rătăcească, cu gâtul sufocat de aerul Înecăcios, de praful cu gust de ars, printre movilele de moloz În care se aud scrâșnind lopeți, sunt prizonierii de război francezi, americani, ruși, polonezi, care caută bombele neexplodate, care Îi scot pe cei morți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
asemenea memorie prodigioasă a cifrelor, nu știi câți ani ai făcut la ultima mare aniversare, sărbătorită cu discursuri și volume! Noroc cu intervenția acestui tânăr ambițios care a tăiat, ca o lamă rece de cuțit, confesiunea În care Traian se rătăcise. Christa prinde momentul ca să Întoarcă spre teme mai ușoare conversația. O irita de mult curiozitatea indiscretă din ochii tineriadunați În jurul mesei: inutil curioși, inutil atenți, pentru că nu vor Înțelege niciodată nimic. Pentru că nu pot concepe că și altcineva decât ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
aici să mă afund În nisipurile mișcătoare, Întindeți-mi o mână de ajutor! Nu vedeți cum mă cufund până la genunchi, până la brâu? Aruncați-mi o frânghie! Acum, acum apa Îmi ajunge până la gură! Acum, acum nisipul are să Îmi astupe ochii! Rătăcesc de atâta timp prin Întuneric și nu mai știu cum să mă Întorc! Tu, draga mea, nu se poate să mă lași, luminează tu hățișurile În care m-am pierdut. — Giulia te-a Întrebat de ce ți-ai ales la adolescență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
de bărbat, a spus: au lovit În Bergstrasse. Când s-a oprit alarma, am alergat de nebună până acolo, am văzut de departe ruinele caselor Înegrite, În flăcări. Bunicii m-au scos dintre mormanele de moloz, dintre ruinele printre care rătăceam, m-au luat la ei acasă și au stat cu schimbul lângă mine, ziua și noaptea, până mi-am revenit din starea de șoc. Bunicul avea un doctorat În psihologie, luat la Începutul secolului, la Viena, și predase mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
tot repeta că, dacă vreau să fiu bine, trebuie să Îmi controlez emoțiile și mai ales să nu Îmi tot proiectez În minte imaginile dureroase. Să fac efortul să le Îndepărtez din amintirea mea... De ce să rămâi doar tu să rătăcești printre movilele de moloz din care se aud scrâșnind lopeți, printr-un oraș de moloz, scufundat În beznă, luminat doar de flăcări? Nu mai scurma cu unghiile tale rupte, Însângerate, În cioburile de sticlă, În sârmele Înroșite În foc, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cenușiu care se rostogolește peste straturile viu colorate. Tot mai mic, tot mai departe. —Un iepure, Traian! Nu, acolo, la dreapta, am spus! Lângă statuia cerbului! La dreapta, nu la stânga... Ochii lui, cu verdele-albăstriu diluat de sticla groasă a ochelarilor, rătăcesc, derutați, În imensitatea ordonată a parcului. —La dreapta?... Unde la dreapta? A, da! Uite-l! —... Când văd iepurași, totdeauna mă gândesc la o figurină de ciocolată, nu la o vietate. Probabil pentru că Îmi plăcea atât de mult când vedeam iepurașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
hotel, buzunarele goale. Ori poate doar acum, povestindu-i Christei Întâmplarea, Își simte, Întreagă, vinovăția? Capitolul 23 Viețile trecute ale zeiței Callypso —...Este, desigur, neplăcută Întâmplarea cu bilețelele pierdute, dar cred că Îi dai proporții exagerate. Chiar dacă nu ai fi rătăcit adresele, ai stat prea puțin acolo ca să ai timp de vizite ori ca să Îți pierzi timpul cu telefoane protocolare, de rămas-bun. Nemulțumirile tale provin din așteptări nerealiste, ceea ce ți-am spus, de altfel, și când ai plecat: ceea ce crezi c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
deceniile care s-au scurs a ajuns un psihiatru bine instalat, cu o clientelă În creștere la cabinetul particular și cu numeroși studenți la cursul de la facultatea din Kansas City, ori s-a Întors cu pieptul plin de decorații și mintea rătăcită de amintirile traumatizante din Coreea sau Vietnam? El nu și-a Îngăduit niciodată să o Întrebe, așa cum nu-și permite azi să-i atragă atenția că În biografia americanului au apărut date noi, contradictorii. Uneori are impresia că pentru Christa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
oglinda Încețoșată fața tot mai stoarsă, umflăturile de sub ochi, ridurile care taie colțul ochiului, Traian nu este de acord cu un lifting, și a doua zi, la micul dejun, nedumerit: Ai avut cumva insomnie, draga mea? Am avut impresia că rătăceai prin casă ca o fantomă... Christa apasă iritată pedala acceleratorului. * — De fapt, nu m-am exprimat bine când am spus că fiecare adoptase amintirile celuilalt. Amintirile circulau În sens unic, doar de la Cristian la soția lui. Nu și inveers! Soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
se cutremurau flăcările lumânărilor. Iar doamna Ledoulx, tăcuta și veșnic întristata lui soție, zăcea și ea tot acolo, pe covor. Îmbujorată, cu ochii strălucitori și părul despletit, cu rochia ei superbă - enormă cheltuială! - complet mototolită, cu picioarele și brațele albe rătăcite printre alte brațe, capete sau picioare, râzând - total nediplomatic, impardonabil de ușuratic - cu o poftă care-l umplu de groază pe consul. Și, pentru că Maltezul continua să alerge de mama focului, Ledoulx tună din toți bojocii și chiar de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
negustorul Martiros Mirzaian, fusese jefuit de perși. Silit să fugă ca să nu își piardă viața, părăsise ținutul Araratului, își lăsase casa, negoțul, rudele, relațiile, mormintele străbunilor, pământul și cerul din satul Karpi, așa cum spunea ori de câte ori pomenea de acea întâmplare tragică. Rătăcise de colo-colo prin toată Turcia, trecuse Bosforul și, în sfârșit, se așezase în primitorul Rusciuk. Curând se însurase cu Mamica, fata bogatului negustor Hanum-Oglu și își reînnodase negustoria. Din acea căsătorie și sub binecuvântarea lui Dumnezeu se ivise el pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]