7,442 matches
-
foarte săraci. În 1943 ajung la Lugoj, unde se mutase întreaga administrație a județului Satu Mare. Părinții l-au încredințat, pentru a fi întreținut, unei unități militare, unde mai erau și alți copii. Pe 15 iulie 1943 devine unul din soldații Regimentului 5 Roșiori din Lugoj. În regiment erau 12 copii de trupă, el fiind la vârsta de nici 10 ani, cel mai mic. În această perioadă tatăl său Pavel Săsăran rămas la Anina, moare în urma unui accident de muncă. În vacanțe
Ion Săsăran () [Corola-website/Science/317505_a_318834]
-
Lugoj, unde se mutase întreaga administrație a județului Satu Mare. Părinții l-au încredințat, pentru a fi întreținut, unei unități militare, unde mai erau și alți copii. Pe 15 iulie 1943 devine unul din soldații Regimentului 5 Roșiori din Lugoj. În regiment erau 12 copii de trupă, el fiind la vârsta de nici 10 ani, cel mai mic. În această perioadă tatăl său Pavel Săsăran rămas la Anina, moare în urma unui accident de muncă. În vacanțe, mergea la părinți sau la ateliere
Ion Săsăran () [Corola-website/Science/317505_a_318834]
-
la Siciul Zaporojean ca la o „republică a cazacilor”, de vreme ce puterea supremă aparținea adunării membrilor Siciului, iar liderii („starșina”, „bătrânii”) erau aleși, nu numiți. Din punct de vedere administrativ, Ucraina de pe malul stâng era împărțită după principii militare în „polkuri” („regimente”), care erau părți ale guberniilor organizate de guvernul de la Moscova. Polkul era format dintr-un număr de „kurine”, (compuse la rândul lor din „sotnii”). A existat de asemenea și o altă organizație militară a cazacilor „kiș”, (echivalentul unei brigăzi), condusă
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
pentru păstrarea autonomiei hetmanatului și privilegiilor aristocrației căzăcești, dar a avut mare grijă să evite o confruntare directă cu Rusia, căreia i-a rămas loial. Pentru a răspunde corespunzător cererilor imperiale, Skoropadski a permis staționarea pe teritoriul hetmanatului a zece regimente rusești. În același timp, cazacii au fost mobilizați pentru construcția fortificațiilor și canalelor din Sankt Petersburg, noua capitală a Rusiei. Numeroși cazaci dintre cei care au participat la edificarea capitalei nordice a imperiului au murit, spunându-se mai apoi că
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
organizației militaro-teritoriale a cazacilor a fost luată de împărăteasa Ecaterina a II-a pe 7 mai 1775. Generalul Piotr Teleki a primit ordinul să ocupe principala fortăreață a zaporojenilor, Siciul, și să o distrugă. Planul a fost ținut secret, iar regimentele care se întorceau din ultimul război ruso-turc, la care participaseră și cazacii, au primit sarcina să ducă la îndeplinire această operațiune. Forțele destinate desființări Siciului erau formate din 31 de regimente, aproximativ 65.000 de oameni. Atacul a început pe
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
să o distrugă. Planul a fost ținut secret, iar regimentele care se întorceau din ultimul război ruso-turc, la care participaseră și cazacii, au primit sarcina să ducă la îndeplinire această operațiune. Forțele destinate desființări Siciului erau formate din 31 de regimente, aproximativ 65.000 de oameni. Atacul a început pe 15 mai și a continuat până pe 8 iunie. Ordinul împărătesei a fost transmis de Grigori Potiomkin, care doar cu câțiva ani mai înainte devenise „cazac zaporojean de onoare” sub numele de
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
monarhului nu au fost respectate de puternicul magnat Koniecpolski. După ce nu a primit ajutorul așteptat din partea oficialilor polonezi, Hmelnițki a căutat sprijinul prietenilor și subordonaților cazaci. Cum cazacii erau tratat incorect de către polonezi, Hmelnițki a găsit ajutor nu doar în cadrul regimentului său, dar în cadrul întregii armate zaporojene. În toamna anului 1647, Hmelnițki a călătorit de la un regiment la altul, consultându-se cu diferiți lideri cazaci din toată Ucraina. Autoritățile poloneze au început să-l suspecteze pe Hmelnițki că organizează o rebeliune
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
oficialilor polonezi, Hmelnițki a căutat sprijinul prietenilor și subordonaților cazaci. Cum cazacii erau tratat incorect de către polonezi, Hmelnițki a găsit ajutor nu doar în cadrul regimentului său, dar în cadrul întregii armate zaporojene. În toamna anului 1647, Hmelnițki a călătorit de la un regiment la altul, consultându-se cu diferiți lideri cazaci din toată Ucraina. Autoritățile poloneze au început să-l suspecteze pe Hmelnițki că organizează o rebeliune și l-au arestat. Camarazii cazaci l-au ajutat însă pe Hmelnițki să evadeze, iar acesta
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
american din 1963 produs de Roger Corman. A fost lansat și sub numele de "Lady of The Shadows", "The Castle of Terror" și "The Haunting". În Franța secolului al 18-lea, locotenentul Andre Duvalier (Jack Nicholson) este accidental separat de regimentul său. El rătăcește prin apropierea coastei și când vede o tânără femeie (Sandra Knight) o întreabă în ce direcție este Coldon, sperând să se alăture regimentului său. Dar femeia nu-i răspunde nici măcar la salut și pleacă. În cele din
Teroarea (film din 1963) () [Corola-website/Science/317594_a_318923]
-
Franța secolului al 18-lea, locotenentul Andre Duvalier (Jack Nicholson) este accidental separat de regimentul său. El rătăcește prin apropierea coastei și când vede o tânără femeie (Sandra Knight) o întreabă în ce direcție este Coldon, sperând să se alăture regimentului său. Dar femeia nu-i răspunde nici măcar la salut și pleacă. În cele din urmă ea intră în mare și dispare în apele tulburi. Andre își pierde cunoștința în timp ce încercă să o urmeze și este atacat de o pasăre. Apoi
Teroarea (film din 1963) () [Corola-website/Science/317594_a_318923]
-
a fost Constantin (Κωνσταντίνος). La 29 decembrie 1907 a fost tuns în monahism, luându-și numele Filotei. Între 1901 și 1903 a lucrat ca învățător în satul Foiniki din Laconia natală. Începând din 1906 și-a efectuat serviciul militar la Regimentul 2 Cavalerie din Atena, cu grad de subofițer. În această perioadă, a frecventat biserica parohiei Sf. Elisei, din apropierea cazărmii, unde i-a cunoscut pe Alexandros Papadiamantis și Alexandros Moraitidis. La îndemnul părintelui său duhovnicesc, Sfântul Nectarie din Eghina, se călugărește
Filotei Zervakos () [Corola-website/Science/317624_a_318953]
-
și a Charlottei de Prusiei. În ziua botezului său, Nicolae I a acordat copilului ordinele Sfântul Andrei, Alexandru Nevski, Vulturul Alb, Sfânta Anna (clasa 1), Sf. Stanislav (clasa 1). În plus, i s-a dat comanda unui batalion al unui regiment de grenadieri călare. A crescut într-o familie armonioasă, departe de eticheta strictă impusă de Curtea Imperială din Sankt-Petersburg. La 28 august (16 august stil vechi) 1857 s-a căsătorit cu Cecile de Baden la palatul de iarnă din Sankt
Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei () [Corola-website/Science/317672_a_319001]
-
de oțet în loc de lămâie. La prepararea acestei ciorbe se consumă mult timp. Ciorba în general a ajuns pe masa românilor dintr-un capriciu istoric, fiind fiartă, mai întâi, în ceaunele și cazanele trupelor de spahii ale Imperiului Otoman. Astfel șefii regimentelor de spahii erau cunoscuți sub titulatura de ciorbagii. Lângă cortul lor se afla dintotdeauna cel al popotei, unde se făceau cele mai bune ciorbe de burtă sau de berbecuți. În turcește bine-cunoscuta fiertură poartă numele de "çorba", cuvânt provenit din
Ciorbă de burtă () [Corola-website/Science/317654_a_318983]
-
locuiască cu Țarul și familia sa. La un moment dat, chiar au existat speculații că ar putea fi făcut moștenitor în locul țareviciului hemofilic, prin căsătoria cu fiica cea mare a Țarului, Olga. Dmitri Pavlovici s-a alăturat ca ofițer unui regiment de gardieni. Avea reputația unui foarte bun călăreț și a participat la Olimpiada de la Stockholm din 1912, unde a ieșit pe locul șapte. Înainte de Primul Război Mondial, el a avut inițiativa unei competiții naționale de sporturi, începutul a ceea ce va
Marele Duce Dimitri Pavlovici al Rusiei () [Corola-website/Science/317706_a_319035]
-
sa erau foarte apropiați de Alexandru al III-lea și soția lui Maria Feodorovna. Alexandru al III-lea avea încredere în el mai mult decât în ceilalți frați ai săi iar în 1886 l-a numit pe Serghei Comandant al Regimentului de Gardă Preobrajensky și i-a încredințat instruirea armată a viitorului Nicolae al II-lea. Marele Duce și soția sa au reprezentat Rusia la Jubileul reginei Victoria. În 1888 au fost trimiși în Țara Sfântă cu ocazia sfințirii Bisericii Sf.
Marele Duce Serghei Alexandrovici al Rusiei () [Corola-website/Science/317710_a_319039]
-
a aplicat "Actul de Unire" din iulie 1840, prin care cele două teritorii s-au reunit. După "Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii", vreo 50.000 de coloni americani, care rămaseră fideli coroanei britanice sau care aduseseră servicii militare britanicilor în regimente loialiste, au trebuit să părăsească noua republică. Circa 6.000 dintre acești loialiști au fost instalați în regiunile din sud-vestul Montréalului, pe malurile fluviului Sfântul Laurențiu, pe râul Niagara și pe malul lacului Ontario. Această populație, de limbă engleză și
Canada de Sus () [Corola-website/Science/317712_a_319041]
-
în ședința de analiză a muncii depuse de la înființarea Direcției Generale a Securității Poporului, ministrul de Interne, Teohari Georgescu, aprecia că: La ordinul Comandamentui Unic, în ziua de 23 ianuarie sunt trimise spre zona muntoasă a Banatului două batalioane de la Regimentul de securitate Brașov. Batalionul 5 va fi încartiruit la Caransebeș, iar Batalionul 9 la Orșova, adică în cele două extremități ale zonei în care acționau grupurile partizanilor anticomuniști. În noaptea de 24 ianuarie, Compania 1 a Batalionului 9, condusă de
Spiru Blănaru () [Corola-website/Science/317740_a_319069]
-
o scriitoare română. s-a născut în București, fiind fiica Magdei Isanos-Camilar și a lui Eusebiu Camilar. La vremea aceea, mama sa, Magda Isanos, de profesie avocat, era șomeră, iar tatăl, Eusebiu Camilar mobilizat, cu grad de caporal, la un regiment de infanterie, pe frontul de est. În anul următor, Magda Isanos s-a îmbolnăvit de inimă, în urma unui reumatism articular, iar Elisabeta a fost lăsată în grija bunicilor, medicii Mihai și Eliza Isanos. După moartea mamei, a crescut în casa
Elisabeta Isanos () [Corola-website/Science/317738_a_319067]
-
din Craiova și apoi Școala de Ofițeri de Cavalerie din Târgoviște, pentru a-și “realiza un vis mai vechi”, fiindcă, din copilărie, fusese, cum notează el în amintirile sale, “fascinat de nărăvașii cai și uniformele “de papagal” ale husarilor din Regimentul 10 Roșiori, care își avea garnizoana la Bacău, unde, anual, putea să admire frumoasele defilări din ziua de 10 Mai. Luptă eroic pe frontul de est și de vest, participând la bătălii grele cu Regimentul 12 Călărași din Roman, conducând
Constantin I. Bucur () [Corola-website/Science/317751_a_319080]
-
de papagal” ale husarilor din Regimentul 10 Roșiori, care își avea garnizoana la Bacău, unde, anual, putea să admire frumoasele defilări din ziua de 10 Mai. Luptă eroic pe frontul de est și de vest, participând la bătălii grele cu Regimentul 12 Călărași din Roman, conducând, în Ucraina și Basarabia, escadronul său în șarja de cavalerie devenită memorabilă. Între 21 martie-22 august 1944 a condus un escadron în apărarea Iașilor, unde divizia a V-a de cavalerie s-a acoperit de
Constantin I. Bucur () [Corola-website/Science/317751_a_319080]
-
ca un argument al Mariei Carolina privind Masoneria, la care ea a aderat. Acționând la ordinele lui Carol al III-lea, Tanucci a reluat o lege din 1751 care interzice Masoneria, ca răspuns la descoperirea unei loje masonică în rândul regimentul regal. Înfuriată, regina i-a spus regelui Carol al III-lea opinia ei că Tanucci a ruinat țara, prin intermediul unei scrisori scrise de către soțul ei, făcând astfel să arate ca și cum ar fi fost ideea lui. Ferdinand l-a demis pe
Maria Carolina a Austriei () [Corola-website/Science/317787_a_319116]
-
de Graniță Militară cu Imperiul Otoman. Această zonă de graniță a reprezentat o zonă-tampon între Europa creștină și otomani, trupele fiind recrutate inițial pentru a apăra Austria în cazul unei eventuale invazii. Atunci când nu exista pericolul unui război împotriva otomanilor, regimentele de grenzeri erau folosite de către habsburgi pe alte teatre de luptă, deși un batalion din fiecare regiment rămânea pentru a păzi frontiera. ii erau succesorii armatei neregulate de panduri, care fuseseră de asemenea recrutați ca miliție de către habsburgi în secolul
Grenzer () [Corola-website/Science/317797_a_319126]
-
și otomani, trupele fiind recrutate inițial pentru a apăra Austria în cazul unei eventuale invazii. Atunci când nu exista pericolul unui război împotriva otomanilor, regimentele de grenzeri erau folosite de către habsburgi pe alte teatre de luptă, deși un batalion din fiecare regiment rămânea pentru a păzi frontiera. ii erau succesorii armatei neregulate de panduri, care fuseseră de asemenea recrutați ca miliție de către habsburgi în secolul al XVIII-lea pentru a apăra granița cu otomanii, aceștia fiind folosiți și ca trăgători în Războiul
Grenzer () [Corola-website/Science/317797_a_319126]
-
recrutați ca miliție de către habsburgi în secolul al XVIII-lea pentru a apăra granița cu otomanii, aceștia fiind folosiți și ca trăgători în Războiul de Șapte Ani. Cu toate acestea, până la vremea războaielor napoleoniene, trupele de frontieră fuseseră organizate în regimente de linie, însă erau considerate de către generalii austrieci ca fiind o combinație între infanteria de linie și cea ușoară. Beneficiaseră de antrenament în ceea ce privește trasul la țintă și principiile tactice ale formațiilor în linie. La începutul războiului, cele 18 regimente de
Grenzer () [Corola-website/Science/317797_a_319126]
-
în regimente de linie, însă erau considerate de către generalii austrieci ca fiind o combinație între infanteria de linie și cea ușoară. Beneficiaseră de antrenament în ceea ce privește trasul la țintă și principiile tactice ale formațiilor în linie. La începutul războiului, cele 18 regimente de grenzeri alcătuiau aproximativ un sfert din armata austriacă. Totuși, deoarece grenzerii nu erau atât de buni în rolul de infanterie de linie precum regimentele obișnuite, comandanții austrieci nu i-au privit niciodată cu mult respect și, ca urmare a
Grenzer () [Corola-website/Science/317797_a_319126]