15,122 matches
-
și începeam partidele de Renz, care se prelungeau până târziu în noapte, prilej de mare bucurie pentru George, care se perpelea învârtindu-se în pat, când pe-o parte, când pe alta, până când în una din seri n-a mai rezistat și ne-a comunicat oficial: - Lăsați-mă la Dumnezeu cu cărțile voastre! M-am săturat! Când să adorm și eu, dă-i cu popa, dă-i cu trefla, hă, hă, hă, tobă, pică, dubă, frunză,renz, frenț ... Ori plecați în
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
Ei constituie fondul nostru protejat. Ciuma portocalie a lovit întâi în Ucraina dar cei de acolo s-au dezmeticit repede și i-a trimis chiar înafara Parlamentului cu 2% cât au luat în alegerile trecute. La noi ciuma portocalie a rezistat și face în continuare ravagii. Ucrainenii nu numai că le-au dat papucii portocaliilor dar au pornit și procesele binemeritate împotriva hoților de culoarea respectivă care credeau că scapă fiindcă sunt „prooccidentali” (iaca scârț, Mariță). Vă mai amintiți probabil de
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
sac! “Uite, bă comuniștilor! Care ziceai bă, că e dictatură? Asta ce e? Rahat cu prune?”, spune el într-un mod ceva mai elevat în articolul său, de-ți vine să-ți dea lacrimile de admirație, cum poate el să reziste eroic aerului tare și veninos ale înjurăturilor, ba încă să dea și replica. Este înduioșător în asemenea momente să-i observi fața, care de obicei este de culoarea care-i place popii, cum se îmbujorează ca la fata mare, privită
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
lumina de care sunt în stare. Și literatura e de vină că nu ne împăcăm cu iubitele noastre. Trăim în iluzii și realitatea apoi nu ne place. Irina nu seamănă cu cinstita Andromaca, pentru care nu există slăbiciuni și care rezistă fără greutate imprecațiilor lui Pirus; cu Esther, ce-și riscă viața ca să-și salveze neamul; cu Monime, supusă hotărârilor soartei, decisă să accepte dorința impetuoasă a lui Mitridate, renunțând la propriile ei sentimente; cu Bérénice, ce are curajul, oricât de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se gândească și la mine. Apoi seara, rămași singuri, el isteț, ea puțin nenorocită și fără mișcare, el care o prinde în brațe, o strânge din ce în ce mai mult, îi spune c-o iartă de tot trecutul pe care-l bănuiește. Ea rezistă ușor. Apoi se culcă încet, fără zgomot, în întuneric, scoțând lucrurile pe îndelete, iar el își repetă rugămintea, și într-o seară, în sfârșit, ea va plânge, iar el o va strânge mereu. Și cu o mișcare repede își va
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în același timp, prin astfel de mici ezitări, își ușura conștiința. - Și la biserică. Irina! (Adică cu lămâiță, cu flori și bomboane.) - Dacă ei au vrut! În fine, era răspunsul ce o cuprindea întreagă! Așa cred că era. Incapabilă să reziste unei rugăminți din partea altora. În voia tuturor, întocmai cutiei de bomboane cu floricele albe pe care o arunc în mare. Și apoi adăugă, ca și cum ar fi simțit că e nevoie de o reparație față de mine. - Dar a fost foarte simplu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mulțime de meserii, între măturător de stradă și artist de varieteu. Ioana pretinde că Charles este de o senzualitate extraordinară și că toate istoriile ce le povestește, inepuizabil, s-au întîmplat cu adevărat. Femeile, când voia el, nu-i puteau rezista; știa să le decidă imediat și să le lase apoi fără mari complicații. Era totdeauna periculos să rămâie singur în tovărășia unei fecioare, căci nu se putea conta pe el. Aceste lucruri puteau fi adevărate, dar puteau fi exagerate de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
bolnav și, oricât ar fi de mânioasă, se transformă instantaneu și nu știe cum să mă îngrijească. N-am fost niciodată bolnav mult timp, de când o cunosc, ca să știu toate sacrificiile pe care le poate face, cât îi permite să reziste oboseala sau dacă temperamentul inegal n-ar face-o să-și piardă răbdarea. Nici nu știu dacă în clipa aceea ar putea să suporte capriciile mele de om bolnav. Dar totdeauna când mă prefac că mi-e rău câteva minute
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
moment dat ca „rezistență“ a unui lucru în fața voinței omenești: ceva apare „în afară“ și totuși opus voinței.<ref id="121">Ibidem, p. 282 </ref> 124 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 118. 121. . Aduce cu sine o indiferență tare, întrucât „rezistă“ și „se opune“. Poate merge și mai departe această indiferență a unor lucruri? Sigur că da. Ea poate deveni pe neașteptate primejdioasă, capabilă să distrugă orice în cale. Să ne amintim ce spune Heidegger în § 32 despre ființarea simpluprezentă: aceasta
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
moment dat ca „rezistență“ a unui lucru în fața voinței omenești: ceva apare „în afară“ și totuși opus voinței.<ref id="121">Ibidem, p. 282 </ref> 124 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 118. 121. . Aduce cu sine o indiferență tare, întrucât „rezistă“ și „se opune“. Poate merge și mai departe această indiferență a unor lucruri? Sigur că da. Ea poate deveni pe neașteptate primejdioasă, capabilă să distrugă orice în cale. Să ne amintim ce spune Heidegger în § 32 despre ființarea simpluprezentă: aceasta
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un regiment de infanterie se revoltă la ieșirea din Lisabona. La Vila-Franca, garnizoana încearcă o mișcare asemănătoare. Al doilea fiu al Regelui, Infantele Don Miguel, ia comanda trupelor, jurând că va "dezrobi pe Suveran din ghearele masoneriei". Don Joîo VI rezistă câtva timp, dar în cele din urmă făgăduiește să dea țării o "rînduială nouă". Făgăduială, însă, care n-a potolit curentul antirevoluționar. Astfel că, la 30 aprilie 1824, Infantele Don Miguel încearcă din nou o lovitură de stat, ca șef
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
făcut Oliviera Martins sau Antero. Realismul său nu era întrecut decât de marea, unica sa probitate artistică. Avea forța și curajul lui Zola, alături de pasiunea artistică a lui Flaubert. Romanele sale sunt printre puținele creații ale naturalismului literar care au rezistat timpului. Eça de Queiroz care, în timpul studenției sale la Coimbra știa totul despre istoria și cultura Franței, dar nu izbutise să citească nici măcar primul volum din Istoria Portugaliei a lui Herculano, și-a petrecut viața departe de țară, consul al
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fiu al lui Don Luiz de Bragança și al Principesei Maria Pia de Savoia, se urcase pe Tron puține luni înainte de criza ultimatumului. Avea doar 27 de ani, dar era destul de inteligent ca să înțeleagă că nu se poate încumeta să reziste Angliei; ceea ce, de altfel, socotea și Barros Gomes, Președintele Consiliului de Miniștri, împreună cu majoritatea membrilor Guvernului. Ultimatumul și îndeosebi acceptarea lui a provocat însă în întreaga țară o formidabilă agitație populară, îndreptată atât împotriva Marii Britani cât și împotriva Regelui
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Jos pirații!" - se înfrățeau cu amenințările antimonarhice, Statuia lui Camoens din Lisabona e îndoliată de studenți, iar inscripția pe care o atârnă vorbește de "ultimul dintre lașii vânduți Angliei". Pentru că, așa cum scria Basilio Telles în 1905, datoria portughezilor era să reziste; "am fi satisfăcut mândria națională, ceea ce prețuiește nu numai cât Africa, ci cât toate continentele adunate la un loc". Poetul Guerra Junqueiro publică un injurios și frenetic poem, Finis Patriae, invitație la regicid. Iar întrun ziar din Coimbra, Ultimatum, un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ține de cuvânt. Dintre toți miniștrii Guvernului provizoriu, Afonso Costa este singurul care realizează o operă revoluționară. Introduce divorțul, stabilește ofițerul stării civile, separă Biserica de Stat, legitimează dreptul la grevă, dă câteva lovituri grele proprietății. Episcopul de Porto îi rezistă și Costa îl cheamă în cabinetul lui de la Ministerul de Justiție ca să-l certe și să-l trimită pentru doi ani peste graniță. Guerra Junqueiro, celălalt mare geniu semit al revoluției, spunea despre Costa: "este un ciclon și un cronometru
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
imediata punere în vânzare a zahărului), marea dragoste pentru săraci (a înființat aproape în fiecare mahala și cătun "supa populară"), sinceritatea și toleranța sa, toate acestea îi creează o aureolă de mit. Îndeosebi femeile îl adoră. Iar matematicianul erou anevoie rezistă acestor admiratoare, care-l urmăresc pretutindeni, îl înconjoară, îl ovaționează. Părăsit de prietenii "unioniști", fără sprijinul celorlalte grupări politice - Sidonio Paes se hotărăște să guverneze singur. Avea de întîmpinat, firește, enorme greutăți. Țara e slăbită și sărăcită de luptele partidelor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fermenteze în sânul armatei portugheze turburând comanda mea printr-o acțiune imprudentă și nesăbuita, care pregătea zădărnicirea marei mișcări național-revoluționare din 28 mai". Cabeçadas convoacă Guvernul înainte de a răspunde ultimatumului lui Gomes da Costa. Prietenii lui politici îl îndeamnă să reziste, armând la nevoie chiar pe civili; erau aceeași prieteni politici care izbutiseră să zădărnicească de la început orice caracter revoluționar al mișcării. Din fericire pentru Portugalia, Cabeçadas, care era un mare naiv și un om lipsit de spirit politic, nu era
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
e extraordinar, cu zece ani înainte, ei ar fi provocat o revoluție... Tot ceea ce realizase dictatura militară și Salazar a fost pus într-o grea cumpănă în vara anului 1936 prin izbucnirea războiului civil în Spania. Portugalia salazariană izbutise să reziste tuturor încercărilor de răsturnare internă fermentate de comuniști cu ajutorul feluritelor elemente insurecte. Dar această Portugalie salazariană se putea prăbuși în câteva zile, dând naștere unui înspăimîntător război civil, dacă revoluția comunistă ar fi biruit în Spania. În nenumărate rânduri, ca
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ăla, m-am născut eu. Dar... dar poate obiectele mai rămân. Măcar munții or să rămână. Poate caut o hartă a țării noastre și planul casei, ca să vadă Iașul și unde am stat eu, când era mic. Măcar munții să reziste, dar... Dar te-ai obișnui acolo, pe o planetă străină, nu ți-ar fi dor de Pământ? Ăăă... ăă... Te-ai obișnui, dar poate, înainte să pleci, faci o fotografie din aer a tuturor părților Pământului, înainte să pleci - din
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
putea să le arătăm că a mai fost o planetă locuibilă, în afară de a lor... Și acum le cereți voie să stați și voi acolo... [Le explicăm că va trebui să se împace cu noi, de acum încolo...] Voi ați rezista la o planetă așa, cu condiții rele, în locul nostru?... Va trebui să vă împăcați cu noi, de acum încolo, vor spune extratereștrii. Și noi vom spune: bine. Pentru că dacă nu ar fi exact cu condițiile astea, nu am putea trăi
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
cu el și, cu ani în urmă, am fost oaspetele lui. Balamber încuviință gânditor, apoi reluă: Spui că e un os greu de ros, dar trebuie să fii de acord că nu-i nimeni pe lume care să-i poată rezista lui Atila, nici chiar lui Utrigúr, aș spune. Fapt e că Atila se grăbește: nu vrea să-și piardă vremea într-un război lung, de aceea s-a gândit să încerce din nou să-l convingă pe Gundovek. Mă înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
neclintit. Trebuia să fugă, să scape de bestiile acelea asasine! Din clipa aceea, cu inima bubuindu-i în piept, își adună toate simțurile, nădăjduind că soarta îi dădea o șansă la viață. 12 Pornit în urmărirea calului, Waltan căuta să reziste durerii pe care i-o cauza rana. Săgeata îl lovise în marginea omoplatului stâng și îi ieșise cu vârful prin piept, găurindu-i osul brațului, astfel că mâna îi atârna inertă; totuși, la fiecare mișcare a calului simțea în braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fată de păr, apoi un atac în partea cealaltă și o prinse de încheietura mâinii, strângând-o până o făcu să lase pumnalul. Căzură încleștați în iarbă, unde lupta continuă. Tânăra se zbătea, strigând, sub trupul războinicului și strângea genunchii, rezistând încercărilor lui de a-i desface picioarele. în sfârșit, Rutger o pălmui cu putere, iar ea, sfârșită, gâfâind, scoase ultimul țipăt de disperare și, renunțând să mai reziste, rămase zăcând sub el. Nu mai striga. Ținea ochii strânși, iar pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lupta continuă. Tânăra se zbătea, strigând, sub trupul războinicului și strângea genunchii, rezistând încercărilor lui de a-i desface picioarele. în sfârșit, Rutger o pălmui cu putere, iar ea, sfârșită, gâfâind, scoase ultimul țipăt de disperare și, renunțând să mai reziste, rămase zăcând sub el. Nu mai striga. Ținea ochii strânși, iar pieptul i se ridica și cobora tumultuos. Părul bogat, castaniu și unduitor, se răsfirase prin iarbă. Rămăsese inertă; trupul îi era scuturat de mâinile brutale ale burgundului, care, respirând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acum, încă n-ai priceput? Ești a mea și pot să fac orice vreau cu tine. Iar de el nu-mi pasă deloc. Deloc, pricepi? Trebuie să moară! Ochii Fredianei se împăienjeniră de lacrimi. Apucându-l de încheietura mâinii și rezistând durerii pe care i-o producea strânsoarea lui, înghiți și reuși să-i spună printre dinți: — Dar... de ce? Ce ți-a făcut? Lasă-l să plece, te rog. Reușise să o înspăimânte. Vocea ei era frântă, tonul i se făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]