6,083 matches
-
De nu eram mai iute de mână... Sărmanu' talian hodinește în pământ transilvan... Țipătul miresei la nunta însângerată de la Răuseni și ochii lui taica m-au urmărit ani și ani, continuă el după ce dă roată paraclisului, cu gândurile duse. Mă sculam nopțile lac de sudoare; vezi bine, duhul chinuit al lui taica nu-și afla odihna în mormânt. Plângeam înăbușit în pernă. S-au scurs anii... și... și n-am mai plâns. Gândul răzbunării mi-a hrănit ura și m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de veac, vrajba și crima n-au ostoit în Moldova. De-ar avea zidurile aistea glas să povestească câte grozăvii s-au petrecut în Cetatea Sucevei... Moldova căzuse sub greu și cumplit blăstăm. În nopțile fără lună se povestește strigoii sculați din morminte bântuiau și hohoteau în turnul cel mai înalt al cetății, de ți se ridica părul măciucă... Taica, vânat de frații ce umblau să-i facă de petrecanie, a fugit în Transilvania la Iancu Corvin de Hunedoara. Maica, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
singurul care mai mișcă. A dovedit-o. De curând chiar, a cucerit de la turci cetatea Sabacz... Și-a trâmbițat de-a răsunat Europa! precizează Vlaicu. Mai mult trâmbița decât cucerirea! Să se audă că el, marele Mathias Rex, s-a sculat împotriva Antihristului să-l prăpădească, adaugă Duma. Cu toată făloșenia lui să recunoaștem Mateiaș e un rege mare. Să-mi dea Mateiaș cei cincisprezece mii de oșteni juruiți în tractat, în frunte cu viteazul Vlad Țepeș Drăculea, pe care, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
altfel nu se poate... Numai domn să nu fii... Plătim haraci padișahului, plocoane Marelui Vizir, peșcheșuri pașalelor, bacșișuri dregătorilor, ciubuc slugilor și odoare cadânelor favorite. Și de-ar fi numai aiasta... 12 Pumnal sau otravă în țintirim Dacă... dacă se scoală din coșciug vreun strigoi și-mi rânjește cu hârca descarnată, de-mi îngheață sângele-n vine și damblagesc pe viață? Șuncile pe boier Cupcici dârdâie mărunt-mărunt, se crucește de apărătură și se trage acana, nu care cumva Doamne ferește! să calce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la ureche și Petrică o zbughește după casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal viteaz! strigă Savastița. Dormi pe tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate pe umăr, să-l îmbuneze: Așa, barbate! Așa! Scrie și la Psaltire: "Barbatu' să-și ocrotească muierea lui și s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal viteaz! strigă Savastița. Dormi pe tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate pe umăr, să-l îmbuneze: Așa, barbate! Așa! Scrie și la Psaltire: "Barbatu' să-și ocrotească muierea lui și s-o apere de rele!" Mergem la codru, barbate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am făcut datoria, spune el și-și încinge sabia. Pornim împotriva tatarilor! Iisus fie cu noi!... Pe cai, domnii mei! Pe cai!! După mine!! poruncește și pleacă. 16 Noaptea întrebărilor... "Neînfrântul" În întuneric, buciumele buciumă ca scoase din minți, de scoală cetatea, ridică târgul: Ce-i?!?! Ce-i?!?! Au dat tatarii?!?!... Lanțurile podului scârțâie, tropot de copite, vânzoleală, zăngănit de arme, strigăte, forfotă. Lumină! Lumină! Slujnicuțe în catrință, despletite, lipăie, dau buzna cu lumânări aprinse în odaia domnului. Pe scări, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a fugărit pădurea toată... Un "Năzdrăvan"! Ștefan, cu piciorul pe scaun, își leagă cârpele: O sfoară ai? Am... Îi întinde un curmei și o pânză de in. Ștefan leagă cârpele. Un tril încântător de ciocârlie. Ciocârlia mea din arin: mă scoală cu răsăritul odată... Și chiar pleci? îl întreabă Daniil și îl privește lung. Trebuie! Să te fi odihnit, o zi, barem... O să mă odihnesc... Nu m-ai lăsat să te oblojesc... Ștefan face câțiva pași să-și încerce "botina": De-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
două lovituri cu pumnul în pământ, modul acesta disperat de a te declara învins. * O moarte veselă, dacă se poate vorbi de așa ceva, evoca mama, povestindu-ne cum o femeie, întorcându-se de la piață, își găsește soțul tot în pat. „Scoală-te, leneșule!”, îi strigă ea din bucătărie; constatând însă că bărbatul nu se grăbește să-i dea ascultare, se duce, bine dispusă, în dormitorul cufundat în semiobscuritate - ferestrele rămăseseră acoperite de perdele -, îl apucă și-l trage zdravăn de nas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-te, leneșule!”, îi strigă ea din bucătărie; constatând însă că bărbatul nu se grăbește să-i dea ascultare, se duce, bine dispusă, în dormitorul cufundat în semiobscuritate - ferestrele rămăseseră acoperite de perdele -, îl apucă și-l trage zdravăn de nas: „Scoală-te odată!”. Abia atunci își dă seama că omul ei e mort... * Cred că prin clasa a VII-a (se trecuse deja la numerotarea sovietică a claselor), în marea curte a școlii, vreme de câteva luni, în pauze și, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
1979 sau 1980 (mama deci mai trăia). Normal ar fi fost să mergem imediat la spital, dar Doina m-a convins - am fost suficient de inconștient și de slab ca să accept - să amânăm până a doua zi dimineață. Peste noapte, sculându-se de parcă ar fi presimțit sau auzit ceva, mama s-a împiedicat de Doina: căzuse, leșinată, mergând sau venind din baie. Atâta sânge pierduse! Când am ajuns, în fine, la spital, pe la șase (soarele uriaș, iritant din acea dimineață „frumoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
însă numele acelui oraș anume, despre care nu știam mare lucru, de fapt aproape nimic? De ce acea grandioasă, masivă îngrămădire de case trebuia să fie neapărat Baltimore? * Pe atunci, când aveam de scris o cronică sau un articol, mă mai sculam dis-de-dimineață, pe la ora cinci sau chiar patru și mai foloseam creionul chimic ascuțit la vârf ca un ac cu care așterneam pe hârtie litere atât de mărunte în rânduri atât de strânse încât dintr-o pagină de-a mea dactilografele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
adică, mă-nțelegi, nu de asta îți vorbesc; tu ești o muiere strașnică, grozavă, mă-nțelegi; uite, eu am murit acum; dar te pomenești deodată - deși nu prea e cu putință așa ceva - că n-am murit, mă-nțelegi, o să mă scol și atunci ce-o fi să fie, hai? (s.n.)»”. Spuneam că nu întâmplător îmi amintesc la ce lucram atunci deoarece coincidența aceea mi s-a părut stranie: moartă, întinsă pe masă, în sicriu, mămăica părea, ca și domnul Proharcin, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ultimele speranțe, mai era încă el cel dintotdeauna. Vorbea ca de obicei, se străduia - cu prețul unei încordări supreme, bănuiesc: orgoliul de a nu se lăsa înfrânt de boală mai ținea steagul sus - să aibă gestul energic și chiar se sculase din pat, aparent dezinvolt. Cu bruschețea sa caracteristică, prea îndrăzneață uneori în ciuda zâmbetului ce o însoțea întotdeauna, o întrebase pe doctoriță de ce naționalitate este. Fără să se supere, d-na D. i-a răspuns că e pe jumătate așa, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
rest de decență, poate doar pentru că „situația” îl derutează și nu știe cum să reacționeze - nu ridică nici o pretenție și rămâne în picioare. Îi sare însă în ajutor femeia de vizavi: „Vezi că ai rămas fără loc, Costică”. Doina se scoală imediat, eliberează locul, pe care tânărul și-l reocupă, tot fără să zică nimic, în vreme ce eu o fixez cu o dușmănie rareori încercată, amestecată cu cel mai agresiv dispreț pe femeia care „restabilise ordinea”, „dreptatea”: nu e nici țărancă, nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
l-a dat, la „străini”! Le place mult, după cum am spus, să stea în brațele noastre, dar numai atunci când vor ei. Sunt foarte voluntari și, uneori, supărăcioși. Când îți amorțește piciorul sau brațul, sau trebuie, pur și simplu, să te scoli din fotoliu (căci nu poți sta totuși la infinit în el), oricât te-ai strădui să nu-l deranjezi prea tare, să-l depui repede și lin pe locul cald unde ai stat, se întâmplă să accepte schimbarea de situație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
l pusese în față, se luase, și se ținea după el. Până și bestia de nepot s-a înduioșat, iar mie mi s-a frânt, pur și simplu, inima... Încât, a doua zi dimineața, de cum l-am auzit, m-am sculat din pat, mi-am pus o haină pe mine și am coborât, hotărât să-l aduc, fie ce-o fi, în casă. Nu l-am putut găsi însă nicicum, se pitise undeva, i se făcuse frică de mine, tocmai de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
după mine și m-ai scos pe umerii Tăi, Doamne, ca esti bun și ne iubești. Pune și în inimile noastre cele împietrite dragoste din noianul Iubirii Tale, Doamne”. -în Egipt în dimineața zilei de 5 noiembrie 2003 ne-am sculat mai de dimineață că de obicei și la ora 5 am plecat de pe Muntele Eleonului, împreună cu părintele Irineu de la Biserica Antim din București, sora Maria (72 ani) și părintele Ștefan care slujește la Bacău. Mai era cu noi o soră
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
jos la pământ. Față Lui, de Sânge plină, Se proptează în țărâna Iar peste El Crucea grea La pământ îl apasă. Vezi, creștine, ce-ai lucrat Când porunca ai călcat? Câte chinuri, câtă jale Pentru păcatele tale? Și ostașii îl sculau Și cu biciul îl loveau. Stă Măicuța și privește, Inima i se topește. Neîncetat se strigă: „Moarte!” Iar Pilat s-a temut foarte, De Iisus nu s-a-ndurat, La moarte L-au condamnat. Jidovii îi apucară Și o Cruce grea-I
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
-i strâmta și e grea, Greu se urcă pe Golgota, Așa a urcat și Fiul Lui Dumnezeu, Cu dureri și poticnisuri, Si multe nemulțumiri, Si popasuri mai făcea, Multă lume îl urma, Unii Îl loveau brutal, Alții cu biciu’-L sculau, Si urât Îl strigau, Alții plângeau în urma Lui, El cu privirea Duioasa, Si cu Inima arsă, Privea lumea dezlănțuita, Și spre rău pornită, Dorea să se potolească, Suflet Trist 2006 Și văzând că nu-nteleg, S-a lăsat că un
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
subțire de lut, cu grosimea cam de un milimetru. Mâna făcută căuș, pe jumătate închisă, o purta ca pe o coasă, iar pe sub căuș rămânea și se lipea de „podea”un strat de lut uniform și fără denivelări. Până ne sculam noi dimineața, totul era uscat, și puteam să călcăm în voie peste „podeaua” înnoită. Din aprilie până în noembrie era sezon de muncă încordată. Toată vara, se scula de noapte, făcea mâncare și pentru copiii de acasă și pentru oamenii care
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
lipea de „podea”un strat de lut uniform și fără denivelări. Până ne sculam noi dimineața, totul era uscat, și puteam să călcăm în voie peste „podeaua” înnoită. Din aprilie până în noembrie era sezon de muncă încordată. Toată vara, se scula de noapte, făcea mâncare și pentru copiii de acasă și pentru oamenii care mergeau la muncile câmpului, mulgea vaca, da drumul și hrană la păsări și apoi pleca deodată cu tata „la câmp”. Nu m-am mirat că prășea la
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
La soroacele obișnuite să se facă pomenirea morților, făcea colivă, cumpăra străchini și linguri de lemn și căni de lut, pe care le „împărțea”, cu lumânare aprinsă, pline cu mânăcare de post, aproape la tot satul. În noaptea Învierii, se scula din timp, sau nu dormea deloc, (locuiam departe de biserică), punea un ou roșu în cana cu apă, din care ne turna ca să ne spălăm pe față, ne „primenea”, ne îmbrăca fericită, cu ceea ce avea mai nou și mai curat
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
de-a dumitate, să-i mănânci”. Deși era atât de sarcastic în ironizările sale, tata era un om foarte muncitor și bun la suflet, milostiv. Toată vara noi nu-l vedeam nici seara că se culcă, nici dimineața să se scoală. Nu dormea niciodată mai mult de două sau trei ore pe noapte. Mutat „La trei vânturi” tata a construit o casă mare, a crescut oi multe, avea vaci, boi, iar la căruță avea două iepe care făceau în fiecare an
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
miezul zilei o moleșise. Seara, revenită acasă, a îngrijit de cloști, a muls vaca, a pregătit mâncarea de luat la câmp pe a doua zi, s-a spălat cu apă rece și a dormit liniștită. A doua zi, s- a sculat de dimineață, și-a rânduit casa, a muls iarăși vaca, a pus mâncare și apă la păsări, s-a suit anevoie în căruță, s-a așezat pe scândura care ținea loc de scaun lângă soț, și au plecat la câmp
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]