6,626 matches
-
Israelul și Îl sprijin) nu v)d vreun motiv pentru care Statelor Unite s) li se cear) s) finanțeze acest expansionism religios. De asemenea, numeroși israelieni se Îngrozesc la gândul c) Israelul ar putea deveni un satelit al Americii și, manifestând simpatie fâț) de mișc)ri că Gush Emunim, Încearc) probabil s)-si afirme independența politic). Ceea ce spun În realitate este c) ei nu-și vor sacrifică independența pentru simplul motiv c) America le d) peste dou) miliarde de dolari pe an
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
care tineretul acelor ani Îl aștepta cu frenezia cu care ar fi mers la cel mai sexy concert rock. În prima zi la Brașov am cunoscut-o, printre alte vedete, pe Margareta Pâslaru, și Între noi s-a legat o simpatie neașteptată. Am filmat la Cerbul de Aur zeci de secvențe pe zi, fără planificări prealabile, plonjând spontan În lumea muzicii ușoare, total necunoscută mie, descoperindu-mi un simț cinematografic sub presiunea imediată a realității care trebuia surprinsă de camera de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Văduvă la Viena, eram convins că trebuie să restabilesc echilibrul și să dau Cezarului ce-i al Operetei. John Eliot Gardiner era la pupitru, Barbara Bonney și Bo Skovhus formau o pereche de cântăreți ideală pentru a atrage atenția și simpatia spectatorilor, În plus Angelika Kirschlager era o foarte picantă Valencienne. Am făcut tot ce am putut ca dragostea să triumfe la Staatsoper și, În ciuda unui decor greoi și fără vino-ncoace, intriga amoroasă se ridica deasupra tuturor celorlalte. Scenografia era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Deși o scrisesem ca să mă distrez, nu cu gândul la eternitate, nu vedeam motive de Împotrivire. Dar nu prevăzusem că această inocentă fițuică va provoca sfârșitul carierei mele la Opera din Los Angeles. Directorul instituției, după ce a depistat În ziar simpatia mea aeriană față de gazetarul local, mi-a declarat furibund că am greșit „dând mâna cu dușmanul, care Încearcă de treizeci de ani să submineze Opera din L.A.“. De unde să știu ce urgii provoacă o mică glumă scrisă ca să treacă timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
se zâmbește favorabil chiar dacă, ocupat cu altele, președintele nu găsise niciodată timp să vină la Național În cei trei ani ai directoratului meu. Formând un număr magic, directoarea vorbește cu Opaschi. Iliescu tocmai dădea să plece În Africa, dar, din simpatie pentru maestru (adică eu), Opaschi va face tot posibilul, deși nu ne promite, să-l putem acompania pe președinte nu până-n Africa, dar măcar până la Otopeni și pe drum, În mașină, să avem ocazia să-i spunem ce ne doare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
expresie vagă și fermecătoare care desemna o plimbare pitorească Într-un loc Îndrăgit, la țară. Mi se pare și acum ciudat că până și tata, care deținea atât de multe informații despre Decembriști și nutrea pentru ei mult mai multă simpatie decât rudele lui, nu l-a menționat niciodată, din câte mi-aduc aminte, pe Kondratii RÎleev În timpul hoinărelilor și plimbărilor noastre cu bicicleta prin Împrejurimi. Vărul meu Îmi atrage atenția asupra faptului că generalul RÎleev, fiul poetului, era prieten bun
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mult de un kilometru. 4 Când, după ce scăpam de toți urmăritorii, porneam pe drumul roșiatic desfundat ce ducea de la casa noastră din Vira spre câmp și spre pădure, animația și strălucirea zilei păreau că mă Înconjoară cu un val de simpatie. Fluturi Arran Brown, foarte proaspeți, foarte Întunecați, care ieșeau o dată la doi ani (este bine că, În acest punct, amintirile converg) zburau printre brazi sau Își arătau petele roșii și franjurile cadrilate, În timp ce se Încălzeau la soare pe ferigile de pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a fost tradusă de un anume R. Nesbit Bain, dar și pentru că „Nesbit“ are avantajul de a intra Într-o asociere palindromică voluptuoasă cu „Ibsen“, nume pe care-l voi evoca imediat. Este probabil adevărat - după cum au susținut unii - că simpatia liberalilor englezi și americani din anii douăzeci față de leninism a fost determinată de considerente de politică internă. Dar În același timp s-a datorat pur și simplu dezinformării. Prietenul meu știa câte ceva despre trecutul Rusiei și acest ceva Îi parvenise
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nu-mi dăduseră tuleiele și mă visam un vajnic căpitan de oști. Eu am dezrobit Constantinopolul! Nu știai?! Și... și "Sfântul Mormânt", tot eu! Da! Chiar eu! Cu sabia! Eram un erou!... Un mare erou!... Daniil zâmbește cu îngăduință, cu simpatie pentru Năzdrăvanul acela cu tuleie, mare căpitan. Omenirea are nevoie de eroi, și de sfinți are nevoie... Ștefan, amintindu-și de băiețandrul acela neînfricat și neînvins, îi zâmbește și se împiedică în cârpele ce-i atârnau la picior. Crezi că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și de la care află că a copilărit în Cluj și că a locuit și ea pe strada Pietroasa. Ne ține minte pe amândoi, și pe Jeni, și pe mine. Pe mine, ca băiat, mă „remarcase” în mod special și, din simpatie, văzându-mă cum merg, cu vârfurile picioarelor întoarse înăuntru, se străduia cu toată seriozitatea, pe cât îi stătea în putință, căci ea avea un mers normal, să mă imite, pășind ca mine, în felul acela caraghios. Dincolo de acest discret gest de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe neașteptate cu o scrumieră în el. Agil, prietenul meu s-a ferit însă la timp, evitând proiectilul. Deși scurtă (1956-1959), prietenia cu Gh. Udr. a fost poate cea mai frumoasă din viața mea. Ne uneau foarte multe lucruri, de la simpatia față de „U” Cluj la admirația față de literatura rusă. Născocisem împreună un joc, un joc de stradă i-aș zice, care ne amuza teribil și care se baza pe verificata lege a contrastului, producătoare de sigure efecte hilare. Căutam printre trecători
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și seminarii. La seminarul de literatură universală, pe care îl conducea, Edgar Papu, cel mai îndrăgit dintre profesorii noștri, arestat de mai multe ori din cauza convingerilor sale religioase în primii trei ani ai studenției mele bucureștene, îmi arăta acum o simpatie vădită, sfidătoare. În acele zile chinuitoare, de așteptare a deznodământului, m-am întâlnit odată cu profesorul Papu pe stradă, pe bulevardul Magheru, cam în dreptul locului unde se află acum (sau se afla: s-o fi privatizat de mult) magazinul „Eva”. Ieșisem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aplicase soarta, deloc blândă cu mine în acel an 1959! Mai târziu, am realizat că din spusele doamnei rezulta că la început șansele mele nu erau cu totul inexistente. La început, mama fetei mă luase, cu îngăduință, poate chiar cu simpatie, drept ceea ce și eram: un ridicol soupirant; văzând însă că nu întreprind nimic ca să mă apropii de fiica ei, a căzut la bănuială și a tras apoi ferma dar atât de eronata sa concluzie. Cucoana cea hotărâtă nu și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care nu îmi amintesc) o abandonase din cauza unei alte femei. M-a impresionat mult noul ei chip, stăpânit, decent, dar care nu putea ascunde cât de necruțător scurmă în sufletul ei gheara durerii aceleia. Mă recunoscuse, desigur, dar vechea ei simpatie pentru mine nu mai emitea nici un semnal. Acum avea probleme. Trecea prin cea mai grea încercare prin care poate trece o femeie: aceea de a trebui să-i cedez locul alteia. * În camera „mea”, prima de la intrare (locuința de pe Florilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la ideile ei? Aveam, uneori, această bănuială. Poate că și părinții mei o aveau și din această cauză păstrau o anumită distanță față de vechea lor cunoștință de la Arad (spun „cunoștință” și nu „prietenă” pentru că totuși politica și separa: tata nutrea simpatii de stânga, simpatii care i-au cauzat anumite neplăceri, obligându-l până la urmă să părăsească Aradul în 1940). Desigur, domnișoara Mica sesiza această „distanță”: nu se supăra însă, nu se simțea jignită și continua să ne viziteze, la Cluj ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Aveam, uneori, această bănuială. Poate că și părinții mei o aveau și din această cauză păstrau o anumită distanță față de vechea lor cunoștință de la Arad (spun „cunoștință” și nu „prietenă” pentru că totuși politica și separa: tata nutrea simpatii de stânga, simpatii care i-au cauzat anumite neplăceri, obligându-l până la urmă să părăsească Aradul în 1940). Desigur, domnișoara Mica sesiza această „distanță”: nu se supăra însă, nu se simțea jignită și continua să ne viziteze, la Cluj ca și la București
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bătrân de la care urma să primească partea ei din puținii bani obținuți cu greu de la stat ca despăgubire pentru casa demolată a unei rude comune, „tanti Malvina”. Așa îi spunea soția mea când i se întâmpla s-o evoce, cu simpatie și gratitudine, căci în toamna lui 1956, până să se aranjeze la internat, la „Zoia”, unde începuse clasa VI-a, stătuse în gazdă la ea, în Foișor, vreo trei săptămâni. Strada - astăzi inexistentă - se afla în zona Poștei Vitan, de unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nici o țară, nu poate dăinui fără asemenea oameni. În lipsa unei alte posibilități de a mă de a mă pune în relație cu ei, mă mulțumesc să-i „pescuiesc” pe stradă, în câte o zi fastă, când una din acele electrice simpatii ne leagă, în același timp, efemer și durabil de câte un trecător, de câte o trecătoare pe al căror chip izbutim să surprindem trăsăturile luminoase ale unei misterioase înrudiri, ceva foarte apropiat, frățesc. Ne apar deodată în față, trec pe lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Pentru mine însă paradisul ar reprezenta, în primul rând, o mare familie din care ar face parte nu numai părinții, și frații, și rudele, ci toți oamenii pe care i-am iubit sau către care într-o împrejurare sau alta simpatia m-a proiectat irezistibil, inclusiv deci întreaga armată de prieteni fulgerător câștigați, a trecătorilor și trecătoarelor, evocată mai sus. Paradisul ar fi realizarea unei perfecte stări de comuniune. * Variantă. Ce înseamnă a trăi, ce înseamnă „viață”? Aș răspunde că a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
exista, mi l-aș închipui populat - în afara și în jurul acelor ființe apropiate pe care le iubim cu tenacitate zi de zi și oră de oră - exclusiv cu oamenii pe care i-am „prins” astfel de-a lungul anilor în plasa simpatiilor mele de pieton sentimental, spațiu al unor conexiuni afective cu obiect efemer, înfiripate instantaneu, dar neînchipuit de durabile. * Printre lucrurile rămase de la prăvălioara pe care părinții Doinei o ținuseră în primii ani de după război (dar la care trebuiseră să renunțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
orice prilej și de a extinde cât mai mult posibil, întinzându-și nu o dată și gâtul, suprafața de contact. * „Prietene, prietene cu blană”, îi spun adesea - în penuria asta, postrevoluționară, de prieteni bipezi - mai degrabă cu seriozitate decât glumind, cu simpatie și sincer respect, motanului cel mare. * Demnitatea distantă a motanului cel mare mă complexează. Degeaba mă „prostesc” în fața lui, încercând să-i storc un strop de bunăvoință: rămâne imperturbabil. * Și totuși știe să fie, când trebuie, și tandru: când îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
practicăm oarecare „erudiție” știm că ea se dobândește mai ușor decât își închipuie profanii ; există un noroc al cercetării, există niște zâne bune care ne scot în cale sursele trebuincioase. Dacă ești mânat de un gând, el atrage printr-o simpatie misterioasă informații pe care poate că nici nu le-ai fi visat. Răsfoind o carte sau revistă dai de o trimitere nebănuită, care te trimite la alta, și te pomenești la un moment dat în posesia unei științe care te-
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și mai ales aroganța, infatuarea, plus caracterul delator și intolerant sau, mai exact, insensibil și incomprehensiv față de toți confrații și presupușii prieteni, dau cititorului un sentiment dezagreabil, adică, strict etimologic, de antipatie, de simțire antagonică, de inversul oricărei forme de simpatie. Această doamnă scrisese mai demult două texte filozofice foarte inteligente, deși, bineînțeles, nedeschizând câtuși de puțin vreo potecă în domeniu, Pyrrhus et Cinéas și Pour une morale de l’ambiguité, așadar două scrieri care atestau, dar inutil, inteligența autoarei precum și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
inteligențe. Fiindcă, oricum, dă în chip cam naiv pe față arama autoarei. Și o dată cu ea pe a binomului Sartre-Beauvoir ca atare. Jean-Paul Sartre a însemnat pentru noi, pe vremea primei perioade staliniste, un reper important și prestigios, obiectiv inspirator de simpatie, mai exact de adeziune intelectuală. Era înjurat în Uniunea Sovietică și bineînțeles și la noi. Uitatul N. Moraru și alți ideologi-șefi și subșefi îl făceau de două parale în articole și broșuri. Asta în primul rând, probabil, din cauza piesei Les
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
imens tocmai în această uimitoare stăpânire de sine a conștiinței, care lasă creației o existență obiectivă (...). Și farmecul ei, al personalității, e nespus, ea constituind o creație, personalitatea însă și, o creație de ordin secund, pe care o privim cu simpatie, căci e o subliniere a omenescului și dă un soi de stil suav, prezent și absent în același timp, indeterminabil, uneori trecând din acest farmec și asupra defectelor înseși, care capătă valoare de umbre, sporind realitatea calităților” (vol. 2, p.
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]