8,304 matches
-
raportăm la ani) sau chiar de alaltăieri (dacă ne referim la decenii). O schimbare permanentă și globală s-a ridicat ca un val care îi va nimici pe cei ce vor încerca să-i reziste. Tehnologia și economia ne-au smuls din brațele izolării, aruncându-ne în contact cu lumea întreagă. Suntem, alături de toți ceilalți, niște actori pe o scenă mondială. Nu mai există culise sau vreun ungher unde cineva să se poată furișa și să stea ascuns pentru a vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
mai prescrie renunțarea, ea face să strălucească literele de foc ale noii Evanghelii: „Cumpără, bucură-te, aceasta e legea și aceștia sunt profeții!”. Aceasta e societatea de consum a cărei ambiție afișată este de a elibera principiul plăcerii, de a smulge omul dintr-un întreg trecut de privațiuni, de inhibiție și de ascetism. Gata cu poruncile disciplinare și rigoriste, este momentul clamării dorințelor materiale, al celebrării divertismentului și consumului, al desfătării perpetue în plăceri private. Faza II corespunde lansării pe orbită
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a puterii ofertei economice. Teza „filierei inversate”, dragă lui Galbraith, ne furnizează modelul ei paradigmatic. O reamintesc pe scurt. În economiile opulente, nu mai e vorba doar de a produce mărfuri, ci este imperativ să se programeze nevoile, să se smulgă achizițiile de sub controlul gusturilor individuale și al hazardului, luând în stăpânire pe scară mare cererea însăși. Controlul sferei nevoilor, condiționarea consumatorului, răpirea puterii sale de decizie pentru a o transfera întreprinderii, acestea sunt funcțiile publicității. Înăbușind consumatorul sub un potop
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
moartea se desfată și petrece în voie și acel loc unde sângele se varsă din belșug. Până și eroul războinic capătă înfățișarea unei veritabile fiare sălbatice. Richard, „leul” neînfricat care își câștigase pe merit faima doborând un leu adevărat și smulgându-i inima, întruchipează luptătorul viteaz, eroul autentic; față de el, ducele de Austria, cu veșmântul lui croit dintr-o blană de leu, nu este decât o biată caricatură. În ultimul act, regelui i se cere să nu îndure umilința unor tratative
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de la începutul actului al cincilea amintește, așa cum am văzut, ambiguitatea acestor forțe capabile de farmece („art to enchant”), dar care se află totodată într-o strânsă legătură cu moartea: grație lor, Prospero poate să întunece soarele, să dezlănțuie vijelia ce smulge arborii din rădăcină, să învolbureze marea și să zguduie pământul, făcând să se deschidă mormintele pentru ca fantomele să iasă la lumină, pentru ca morții să se scoale din somnul lor de veci. Forțe asemănătoare celor ale Medeei, magiciana în stare să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Amintire a unei priviri, a unei fascinații; pentru o clipă, privirea îndrăgostită a femeii moarte pare a înlocui privirea femeii altădată vii, iar această amețitoare confuzie îi dă Hermionei, prin mijlocirea Paulinei, o neașteptată putere. Momentul în care „magiciana” îi smulge lui Leontes jurământul că nu se va căsători niciodată fără consimțământul ei introduce discret tema asemănării, a unui dublu al reginei pe care Paulina se însărcinează să-l caute și să-l găsească. Un dublu care să-i semene leit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
atingă mama, să-i sărute mâna și să-i ceară binecuvântarea. Pentru nimic în lume Leontes nu ar renunța la această „nebunie” de a-și imagina că inanimatul trăiește: „the pleasure of that madness”, nebunie din care refuză să se smulgă, nebunia iluziei că în forma fără viață palpită o inimă vie. Operația magică de „animare a statuii”, cu care culminează scena, se va sprijini tocmai pe acest delir al imaginației. Minunea „învierii” statuii este rezultatul unei magii despre care Paulina
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
zeilor. Craig se miră: „E ciudat că acest Orient, atât de încrezător în puterea omului de a deveni zeu, dă naștere atâtor idoli - frumoși, nimic de zis -, dar ce altceva sunt idolii, dacă nu niște supramarionete?”. Țara actorilor capabili să smulgă din rădăcină slăbiciunile trupului lor este și țara statuilor. De altfel, perfecțiunea statuarului îi dă lui Craig o idee mai exactă despre actorul dorit de el într-un teatru al viitorului, deoarece, „în caz că acesta nu va fi în stare să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
statui, remarcă Genet, cu picioare imense, masive, înfipte într-un bloc solid de piatră și cu un trup subțire, lung și deșirat, terminat printr-un cap minuscul. Sugestia nu este însă aceea a încercării unui corp captiv de a se smulge din locul unde e țintuit, ca în cazul statuilor sculptorului lui Ibsen, despre care am vorbit mai înainte. „Femeile nu se zbat să iasă din glodul greu și lipicios: la apusul soarelui, ele se pregătesc să coboare lin, alunecând pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ceea ce Lyotard numește condiția postmodernă și, evident, să explicăm epuizarea ca utilitate și toleranță a setului de valori specifice condiției moderne. Dacă schimbarea are sens de progres, aproape că nu interesează din perspectiva pragmatică, deși inovarea contextelor nu poate fi smulsă dintre fixațiile conceptului de progres. Problema distingerii diferențelor prin invadarea de către nou a conținuturilor unui context rămâne o operație logică nebuloasă sau insuficient de precisă. Aceasta ar echivala cu întoarcerea la metafizică pentru a eșua în tradiție, deoarece viziunea teleologică
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
poate chiar cel mai mare și mai înalt și mai înțelept copac din întreaga pădure... dar atunci frunzele sale frumoase și verzi au început să își schimbe culoarea... în portocaliu și brun... și apoi treptat, una câte una, au fost smulse de vânt.. și micul copac s-a simțit foarte trist și singur.. și a continuat să se simtă deprimat și singur în timpul întregii ierni... dar atunci au venit ploile de primăvară și primele raze ale soarelui, energia s-a ridicat
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
anecdotică, cât în adevărul lor filosofic. Ce importanță are dacă Democrit întâlnește efectiv pe stradă o fată căreia îi dă o lecție de filosofie atomistă? Important este că ar fi putut s-o facă. Mai mult: că acest fapt divers smuls ipotezelor de pe străzile Abderei permite un vademecum al materialismului abderitan. Căci ce ne spune această istorioară? Același lucru ca și aceea cu pâinișoarele; ea ne transmite un adevăr asemănător aceluia al filosofului devenit orb în mod voluntar și conține o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
exista în epocă, e de la sine înțeles, dar ideea corespunde - unui senzualism precoce: cunoașterea pleacă de la simțuri și de la ceea ce surprind ele. Nicio esență nu bântuie lumea atomică a materialiștilor, pentru că nu există decât combinații de particule în mișcare și smulse obiectelor. Monismul, senzualismul atrag după ele perspectivismul și relativismul: ființa înseamnă mai întâi ceea ce este perceput. În speță, de un individ. În afara acestui proces simplu - un subiect, un obiect și o legătură de un tip particular prin intermediul simulacrelor - nimic nu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
pune rațiunea în imposibilitate de a mai realiza concesii, limitând-o doar la actul de a concepe o răzbunare crudă, inumană. Astfel, când află de moartea lui Patroclu, ??178 durerea lui Achille devine „înspăimântătoare”: întins pe pământ, refuzând orice hrană, smulgându-și părul, mânjindu-și hainele și fața cu cenușă, el suspină — ni se spune în epopee — și se gândește la propria-i moarte. Apoi, când aceeași durere îl readuce totuși la viață, gândul lui „e numai măcel și sânge și
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
impresiile, de a le amplifica prin prelucrare, ceea ce face să aibă un răsunet / ecou deosebit în conștiința sa. Iată unul din acele numeroase și tulburătoare monologuri interioare ale lui Șt. Gheorghidiu, prin care acesta face eforturi disperate de a se smulge de sub tirania sentimentului de îndoială, pe care-l trăiește. Acest monolog îi este prilejuit de găsirea, la un moment dat, printre lucrurile soției sale, a unei scurte scrisori, care explică absența „nemotivată”(!) de acasă a acesteia, într-una din seri
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
asupra celor de obstrucție, comentase cândva. Cei zece ani ai Troiei reduși la treizeci de secunde de pirotehnie și balistică. Arhitectură urbană, geometrie, haos. Pentru Faulques, acea fotografie era reprezentarea grafică nimerită: incertitudinea teritorială. Amintirea discuției cu Markovic i-a smuls o strâmbătură de uimire. Croatul putea să nu aibă educație teoretică, dar nimeni nu-i putea nega intuiția și subtilitatea. Strădania de a supraviețui oricărui fapt, mai ales războiului, era o școală bună. Te obliga să revii asupra ta și-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
făcuse. Văzând că unul dintre membrii plutonului de execuție se apropia de cadavru, Faulques Închisese diafragma de la 8 la 5.6 și se pregătise să declanșeze. Dar, când văzuse prin vizor că bărbatul scotea din buzunar niște clești ca să-i smulgă mortului dinții de aur, greața Îl Împiedicase să focalizeze. Își lăsase aparatul să-i cadă pe piept, se dusese fără grabă spre taxiul rablagit din depărtare, cu un permis Press Sahafi lipit pe parbriz, și, În fața privirii surâzătoare a șoferului
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de aproape un secol, dar pe care vântul și ploaia continuaseră s-o erodeze În forme capricioase, născătoare de torente, brazde Împletite, prăbușiri. S-ar fi zis că o mână gigantică și haotică răscolise pământul, manevrând unelte puternice, până când Îi smulsese viscerele de mineral și piatră, lăsând apoi timpul să lucreze peste tot, ca un artist Într-un atelier enorm. Atunci, printre molozurile care se Întindeau până la marea din apropiere, soarele la asfințit se arătase o clipă pe sub stratul de nori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ori luând ultimele imagini video printre năvoade și pe lângă bărci, cu portul drept fundal, și largul mării dincolo de șenal. Turiști. Public. Și iar amintiri. Noi facem restul, spunea anunțul Kodak pe care Îl pomenise Olvido. Asociația de idei i-a smuls lui Faulques un zâmbet. Încă Își mai Încercase o vreme norocul cu fotografia, ori pe-aproape. În ultimă instanță, rezultase o formulă mixtă, nesatisfăcătoare; dar era o pregătire, o Încălzire prealabilă, o formă de a se antrena pentru proiectul ce
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe vine și mai fugise o bucată, ca să se apropie și să focalizeze pe profilul profesorului pe care doi băieți Îl aduceau, ținându-l de subsuori, cu picioarele care lăsau două urme În iarba umedă și o jumătate de maxilar smuls de un șrapnel. În urma lor coborau alți băieți, plângând, țipând ori În tăcere, răniți sau teferi, care mergeau singuri, fără arme, ori Îi aduceau pe alții, acoperiți de sânge, alte tușe stacojii care se Încrucișau În acea acuarelă pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ar fi Întâmplat astfel. Pictorul de război s-a Întrebat cât timp dedicase croatul studierii fiecăreia dintre fotografiile lui. - Știi ce cred eu acum? a comentat Markovic. Că a fotografia oameni e ca și cum i-ai viola. I-ai bate. Îi smulgi din normalitatea lor, ori poate Îi trimiți Înapoi În ea, nu-s prea sigur de asta. Și le și obligi să Înfrunte situații care nu făceau parte din planurile lor. Să se vadă pe sine, să se cunoască așa cum altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-și fi pierdut orice capacitate de reacție, astfel încât remediul administrat riscă să ucidă bolnavul. Din fericire, ajutat de cei apropiați, Orgon se însănătoșește și îl alungă pe Tartuffe, spre marea satisfacție a Dorinei, cea care imaginase ingeniosul tertip destinat să smulgă întreaga casă din ghearele falsului cucernic. Dorine repurtează o victorie categorică pe planul supravegherii domestice, dar Tartuffe, temporar învins, își spune că a pierdut doar o bătălie și nu războiul, căci, aidoma unui abil politician, el știe că supravegherea e
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ale lui Nero se răsfrâng nu numai asupra curtenilor, ci și asupra noastră, martori ai acestor mârșăvii. Suntem confruntați, în plan teatral, cu echivalentul unei scene de tortură practicate de o putere - comunistă sau nazistă - ce urmărește nu doar să smulgă mărturisiri, ci mai ales să sape încrederea în celălalt, în partenerul credincios. Nero vrea să-l distrugă pe Britannicus, terfelind imaginea iubitei lui: vrea să provoace un naufragiu, iar izbânda planului său nu poate decât să-l bucure. Supravegherea îi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
maniheeni față de toate formele de viață: „Ei cred că iarba și copacii sînt vii și că viața din ei e Înzestrată cu simțire și cu putința să sufere cînd e rănită. De aceea nimeni nu poate să rupă sau să smulgă ceva fără să provoace durere. Din pricina aceasta ei cred că nu e Îngăduit să plivești un ogor. În prostia lor, ei Învinuiesc cultivarea pămîntului, cel mai nevinovat meșteșug, de nenumărate fărădelegi”120. În altă parte, Augustin relatează că maniheenii respingeau
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
anchetarea și bătaia În pielea goală au efecte psihologice deosebite asupra anchetatului”13. O altă metodă utilizată, după declarația aceluiași securist, consta În smulgerea părului din cap, prin Înfășurarea câte unei șuvițe pe deget: „Am văzut când un ofițer a smuls, Începând de la ureche, o treime din părul alb (al deținutului), Într-o singură anchetă”14. Cel mai des folosită dintre metodele de constrângere, conform depozițiilor foștilor ofițeri de Securitate, a fost bătaia la tălpi și palme. Arestatul era legat de
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]