9,918 matches
-
al enunțării). În teoria enunțării și în a n a l i z a d i s c u r s u l u i, noțiunea "plan" reprezintă un nivel specific de enunțare, caracterizat prin folosirea unui sistem pronominal și temporal propriu, ale cărui coordonate rezultă din relația care se stabilește între enunț și enunțare. Din perspectiva planului enunțării, distincția cea mai cunoscută este cea introdusă de E. Benveniste între discurs și povestire: dacă în planul discursului un subiect se enunță
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
subiect se enunță ca vorbitor și își organizează textul în interiorul categoriei persoanei (legată de opoziția lui Benveniste persoană/non-persoană, pe baza corelației de personalitate), într-o povestire evenimentele par să se nareze de la sine. Fiecare plan dispune de un sistem temporal și de un sistem pronominal specific: prezentul și deicticele personale caracterizează discursul, în vreme ce aoristul și persoana a treia (non-persoana la E. Benveniste) sînt particularitățile povestirii. Dihotomia ridică însă și o serie de dificultăți, cea mai evidentă fiind imposibilitatea de a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interactanți. Fața pozitivă este o reflectare a narcisismului eului propriu ce se dorește a fi impus partenerilor pe tot parcursul interacțiunii, iar la polul opus se află fața negativă, care urmărește păstrarea teritoriului propriu, acest teritoriu putînd fi corporal, spațial, temporal sau al bunurilor. Cele două fețe pot fi amenințate de către acte ale partenerilor, iar, din dorința ca fețele negative și cele pozitive ale interlocutorilor să fie menținute și prejudiciile aduse să fie minime, au fost elaborate strategii ale politeții negative
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nivelul frazei cînd este parte a predicatului nominal (cu funcția sintactică de nume predicativ), prin propoziția predicativă. Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. Cu alte cuvinte, este esențială prezența predicatului într-o comunicare, cu rolul de centru de control, după W. Chafe, asupra elementelor componente ele enunțului, prin care se asigură funcția coezivă, de organizare sintactică, și funcția
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistic de a asocia predicației logice mărcile sintactice specifice (care marchează modul, timpul, eventual, numărul și persoana). Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. V. predicat, predicativitate. DSL 2001. RN PREDICATIVITATE. Trăsătură pragmatică, predicativitatea se definește ca proprietatea unui predicat al enunțării de a pune în relație nucleul său semantico-sintactic cu realitatea extralingvistică exprimată, ancorată spațio-temporal și modalizată. Prin intermediul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
actantului principal din perspectiva existenței lui. Potrivit praxematicii, există narațiune, adică o configurație a unei serii de acțiuni eterogene unite într-un tot inteligibil, cînd relația actanțială este prezentată ca nefiind în măsură să realizeze un efect imediat în plan temporal și logic. Altfel, enunțiatorul ar actualiza numai fraze simple cu a avea sau cu a fi. Naratorul, în schimb, spune care consecințe ale actelor intermediare sînt necesare pentru ca relația actanțială să treacă de la potențialitatea inițială la realizarea ei finală. Pe
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acțiunii, ci reprezintă principiile selective care fac diferența dintre acțiunea referențială și diversele ei reprezentări narative posibile. De aceea, deși se poate raporta la tipologia actanților, realizată de V. J. Propp și A. J. Greimas, praxematica urmărește să evidențieze dimensiunea temporală a narativității și să instituie expansiunea frazei în povestire ca însuși principiul actualizării narative. În ultima perioadă a activității sale, Noam Chomsky a propus denumirea program minimalist pentru modelul principiilor și parametrilor gramaticali cunoscuți în mod tradițional cu numele de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
alte elemente ale sistemelor limbii. Fenomenele ce țin de prozodie au fost considerate suprasegmentale, spre deosebire de cele segmentale (fonemele și tonurile), fiindcă se referă la unități mai extinse decît fonemele. Unitățile minimale se înlănțuie, se succedă și se ordonează pe axa temporală constituind o latură caracteristică și fundamentală a vorbirii, nivelul segmental, dar ele se organizează pentru a forma morfeme și se integrează într-un nivel superior, suprasegmental. O lungă perioadă de timp, intonația a fost singurul fenomen de prozodie studiat, deși
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
La un prim nivel al analizei, M. Bahtin consideră că autorul unui enunț presupune, mai mult sau mai puțin conștient, existența - pe lîngă destinatarul mesajului - și a unui supradestinatar, conceput ca o terță instanță discursivă, superioară (asociată unui plan metafizic, temporal îndepărtat), concretizată - în funcție de epoca istorică, de valorile ideologice caracterizante etc. - în Dumnezeu, voce a poporului, judecată a istoriei, știință etc. Din această perspectivă, supradestinatarul este reperat în cadrul discursului interior, în condițiile în care, în fața unei decizii, locutorul se angajează într-
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cît și în receptare. Unii cercetători consideră însă că, de fapt, numai programarea vorbirii în trei etape (de spus, spunere și spus) presupune raportarea la categoria timpului. Actualizarea limbii în discurs constă în înscrierea într-o realitate personală, spațială și temporală a activității frastice, dincolo de activitatea textuală, iar această actualizare produce o imagine a timpului, înscriind temporal și aspectual această activitate pe imaginea timpului care construiește discursul, ceea ce permite operația de realizare a relației cu referința. Timpul este reprezentat de elemente
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
etape (de spus, spunere și spus) presupune raportarea la categoria timpului. Actualizarea limbii în discurs constă în înscrierea într-o realitate personală, spațială și temporală a activității frastice, dincolo de activitatea textuală, iar această actualizare produce o imagine a timpului, înscriind temporal și aspectual această activitate pe imaginea timpului care construiește discursul, ceea ce permite operația de realizare a relației cu referința. Timpul este reprezentat de elemente ce țin de diferite clase gramaticale: substantiv (săptămînă), adjective (data viitoare), adverbe (ieri, apoi) și îndeosebi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realizare a relației cu referința. Timpul este reprezentat de elemente ce țin de diferite clase gramaticale: substantiv (săptămînă), adjective (data viitoare), adverbe (ieri, apoi) și îndeosebi verbe (a alerga). Unele substantive pot implica timpul fiindcă se referă la un eveniment temporal, precum alergare, care presupune ideea de bază a verbului a alerga. Totuși, în vreme ce verbul, prin formele lui morfologice, poate reda în mod efectiv timpul sau aspectul, substantivul trebuie să recurgă uneori la adverbe (alergarea de ieri), la alte substantive (începutul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de modul în care este redat lexical, implică timpul pe care categoriile verbale sau destinația discursului le imprimă pe linia imaginară ce permite operația de vizare a referinței. Prin această perspectivă se explică diferitele timpuri verbale prin diferențele de reprezentare temporală și aspectuală, încît, prin abordarea alternativă, aspectuală și temporală, textualitatea și referința realizează două paradigme ale timpului verbal. Astfel, de exemplu, perfectul simplu ar fi definit prin faptul că reprezintă timpul implicat într-o singură incidență în cadrul perspectivei aspectuale, prin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe care categoriile verbale sau destinația discursului le imprimă pe linia imaginară ce permite operația de vizare a referinței. Prin această perspectivă se explică diferitele timpuri verbale prin diferențele de reprezentare temporală și aspectuală, încît, prin abordarea alternativă, aspectuală și temporală, textualitatea și referința realizează două paradigme ale timpului verbal. Astfel, de exemplu, perfectul simplu ar fi definit prin faptul că reprezintă timpul implicat într-o singură incidență în cadrul perspectivei aspectuale, prin faptul că face să se releve reperul referențial și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
timpul implicat într-o singură incidență în cadrul perspectivei aspectuale, prin faptul că face să se releve reperul referențial și prin faptul că evenimentul este situat pe primul plan. De altfel, categoria gramaticală a timpului este purtătoare în discurs a informației temporale, aspectuale, referențiale și textuale. În concepția lui G. Guillaume, a gîndi o noțiune înseamnă a o construi, timpul necesar acestei operații fiind un timp operativ. Cuvintele reprezintă însă gîndirea numai în măsura în care sînt organizate în sisteme, căci fiecare sistem reprezintă timpul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
să se deruleze diferite etape ale dezvoltării ei. G. Guillaume distinge timpul care exteriorizează verbul și îl explică și timpul care îl interiorizează și îl implică, distincție care corespunde diferenței dintre timpul verbal și aspect. Timpul explicat vizează dimensiunea propriu-zis temporală a verbului, capacitatea care permite localizarea unui eveniment în timp. În cazul actualizării verbului, timpul implicat este reprezentat în fluența diferitelor maniere de manifestare a timpurilor verbale. Problema timpului a devenit temă de cercetare pentru naratologi, care au vizat raportul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care numește o temă și-i detaliază părțile sau proprietățile), 2) tipul explicativ (care vizează dezlegarea unei probleme efective sau presupuse), 3) tipul argumentativ (care propune o teză și o respinge pe cea adversă), 4) tipul narativ (care reprezintă înlănțuirea temporală și logică a unor acțiuni și ierarhizează rolul protagoniștilor). Tendința științifică (și didactică) de a clasifica textele își are începutul în opera lui Aristotel, iar studiile contemporane ale corpusurilor obișnuite arată că subiecții vorbitori califică într-o manieră mai mult
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
introductivă (liminară), cînd are loc angajarea subiectului și empatia, 2) poziția evidențierii (emergentă), prin care subiectul dialogismului realizează diada intersubiectivității, distingîndu-se de altul, și 3) poziția subiectivă deplină, în care eu este în centru, anturat de spațialul aici și de temporalul acum. În această poziție a treia se înscrie subiectivitatea individualizată a lui eu lingvistic, care se opune altora, în categoria persoanei (lui tu) și în categoria non-persoanei. V. actualizare, cronogeneză, topoteză. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001 RN TOPOGRAFIE. M. Angenot operează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
trad. rom. Poetica reveriei, Paralela 45, Pitești, 2005). Mihail BAHTIN (1895-1975), estetician rus, specialist în naratologie. Teoria dialogismului și a polifoniei, întemeiată de el, care constă în evaluarea interferențelor dintre vocile participante la construcția mesajului - autor, narator, personaje, lector - în cadrul temporal și spațial (cronotop) generat prin discurs, impune o nouă paradigmă în cercetarea științelor literaturii. Lucrări de referință: Problèmes de la poétique de Dostoïevski, 1929; L'œuvre de François Rabelais et la culture populaire au Moyen Âge et sous la Renaissance, 1965
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
La référence et les expressions référentielles en français, Ophrys, Paris, 2002; De la topicalité des adverbiaux détachés en tête de phrase, în Charolles, M., Prévost, S. (eds.), Adverbiaux et topiques, în "Travaux de Linguistique", Louvain la Neuve, 47, 2003, pp. 11-51; Temporal and spatial dimensions of discourse organisation, în "Journal of French Language Studies", 15, 2, 2005, pp. 203-218; Les cadres de discours et leurs frontières, în D. Delomier, D., Morel, M-A. (eds.), Frontières: du linguistique au sémiotique, Lambert-Lucas, Limoges, 2009
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Instituto de Investigaciones Filológicas, col. "Bitácora de retórica", 18, 2003. Gustave GUILLAUME (1883-1960), lingvist francez, elev al lui Antoine Meillet, ale cărui contribuții vizează o metodă nouă de investigare a limbajului (psihomecanica) și o perspectivă inedită asupra relației dintre valorile temporale și mărcile lor ("cronogeneză"), prin luarea în considerare a distincției limbă-vorbire. Cele mai multe studii ale sale s-au publicat postum, iar unele dintre manuscrise rămîn încă needitate: Leçons de linguistique de Gustave Guillaume 1948-1949 (série B). Psycho-systématique du langage. Principes, méthodes
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
du langage, Le Seuil, col. "Travaux linguistiques", Paris, 1989. Jacques MOESCHLER (n. 1954), profesor de lingvistică franceză la Universitatea din Geneva. Specialist în semantică, pragmatică, studiile sale (30 de cărți, la care se adaugă peste 150 de articole) vizînd referința temporală, conectorii pragmatici, cauzalitatea și argumentarea. Lucrări de referință: Dire et contredire. Pragmatique de la négation et acte de réfutation dans la conversation, Peter Lang, Berne, 1982; Argumentation et conversation. Éléments pour une analyse pragmatique du discours, Hatier, Paris, 1985; Modélisation du
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
patru imperii din interpretarea visului lui Nabucodonosor sunt etape succesive, cronologice din iconomia divină a istoriei. La rândul ei, viața omului este împărțită în vârste biologice, vârste pe care le întâlnim în istorie în diverse propuneri de periodizare nu doar temporală, ci și morală sau axiologică. O astfel de periodizare întâlnim la Fericitul Augustin, Bossuet, Vico sau în mitologia greacă. Paul Tillich atribuie o finalitate proprie fiecărei etape, ca treaptă necesară în atingerea scopului ultim: "Orice perioadă are un telos interior
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
nu mai este un simplu futurum, ci un perfectum praesens, întruparea lui Hristos. De la acest eveniment central, timpul este calculat atât înainte, cât și înapoi 16. Creștinismul și-a făcut o intrare violentă în lumea elenică prin introducerea unui concept temporal care conținea evenimente, crize și decizii 17. Însăși viața omului era plină de asemenea evenimente, ceea ce făcea ca istoria să capete sens, la fel ca și destinul omului. Spre deosebire de eleni, lumea creștină pune accent pe conținut mai mult decât pe
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
element al ei. Dar, pe de altă parte, învățătura ce se desprinde din ea reprezintă un principiu ce permite ca istoria să fie gândită ca totalitate, să fie înțeleasă, să primească un sens61. După Augustin, istoria lumii este o manifestare temporală a unei taine care este iubirea (caritas) divină aflată mereu în acțiune pentru a restaura o creație coruptă de păcat. Predestinarea celor aleși la beatitudine este expresia cea mai înaltă a acestei iubiri 62. Substanța istoriei, care este universală deoarece
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]